ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 212 din 21 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul G.V. și a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 raportat la 453 lit. c) C. proc. pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 284 din 21 martie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul G.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, iar prin revocarea beneficiului suspendării condiționate s-a stabilit, în final, să execute 9 ani închisoare, deducându-se reținerea de la 30 august 2002 la zi, sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4771 din 24 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție. S-a apreciat de către prima instanță că împrejurările relevate în referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul mamei condamnatului nu constituie împrejurări speciale de natură a duce la întreruperea imediată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 267 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 212 din 21 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, constatând că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că nu există împrejurări speciale prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, condamnatul, în termen legal, a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și susținând, prin intermediul apărătorului său, că în cauză trebuia să se efectueze și a doua anchetă socială la noul domiciliu al concubinei sale, pe care nu a putut să-l indice la dosar.

Examinând recursul, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod judicios, ambele instanțe au respins cererea de întrerupere a executării pedepsei în temeiul prevederilor art. 455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întrucât condamnatul nu a dovedit că prin prezența sa în domiciliu, chiar și pentru o perioadă foarte scurtă de timp, ar putea ameliora starea materială precară a membrilor familiei sale sau că ar putea îmbunătăți, câtuși de puțin, condițiile de trai ale acestora. Conform dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

În speță, s-a dispus efectuarea a două anchete sociale, iar din referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul mamei condamnatului, rezultă că cele relevate de apărarea condamnatului confirmă starea materială precară a membrilor familiei acestuia care, însă, era preexistentă datei încarcerării condamnatului și nu se circumscrie unor împrejurări speciale, de natura acelora care să conducă Înalta Curte la concluzia că executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru sine sau familia acestuia. Mai mult decât atât, se constată că la dosar instanță de fond, din cuprinsul celui de-al doilea referat de anchetă socială, întocmit la adresa concubinei condamnatului C.M., rezultă că aceasta este casnică și are o fetiță de 4 ani în îngrijire, dar nu a mai fost găsită la adresa menționată.

La un termen ulterior condamnatului i s-a dat posibilitatea să indice noua adresă unde și-a stabilit domiciliul concubina sa, instanța de fond dispunând efectuarea anchetei sociale și la adresa indicată de acesta, conform încheierii pronunțată la 24 ianuarie 2006 existentă la același dosar. Întrucât în urma diligențelor efectuate s-a constatat că la adresa indicată de condamnat se află un imobil proprietatea unei alte persoane, nu s-a putut întocmi referatul de anchetă socială, iar instanța de fond a soluționat cauza în conformitate cu probele deja existente la dosar. În consecință, Înalta Curte constată că soluția ambelor instanțe de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat este legală și justificată, iar recursul declarat de acesta este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat G.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.V. împotriva deciziei penale nr267 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2006.