ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 212 din 21

februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul G.V.

și a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455

raportat la 453 lit. c) C. proc. pen.

S-a constatat că prin sentința

penală nr. 284 din 21 martie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală,

l-a condamnat pe inculpatul G.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, iar prin revocarea beneficiului

suspendării condiționate s-a stabilit, în final, să execute 9 ani închisoare,

deducându-se reținerea de la 30 august 2002 la zi, sentință ce a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 4771 din 24 octombrie 2003 a Curții Supreme

de Justiție.

S-a apreciat de către prima instanță

că împrejurările relevate în referatul de anchetă socială întocmit la

domiciliul mamei condamnatului nu constituie împrejurări speciale de natură a

duce la întreruperea imediată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 267 din 5

aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 212 din

21 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, constatând că

prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că nu există

împrejurări speciale prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, condamnatul, în termen legal, a declarat recurs, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate și susținând, prin intermediul apărătorului său,

că în cauză trebuia să se efectueze și a doua anchetă socială la noul domiciliu

al concubinei sale, pe care nu a putut să-l indice la dosar.

Examinând recursul, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele

considerente:

În mod judicios, ambele instanțe au

respins cererea de întrerupere a executării pedepsei în temeiul prevederilor art.

455 raportate la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întrucât condamnatul nu a

dovedit că prin prezența sa în domiciliu, chiar și pentru o perioadă foarte scurtă

de timp, ar putea ameliora starea materială precară a membrilor familiei sale

sau că ar putea îmbunătăți, câtuși de puțin, condițiile de trai ale acestora.

Conform dispozițiilor art. 453 lit.

c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din

cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea

consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

În speță, s-a dispus efectuarea a

două anchete sociale, iar din referatul de anchetă socială întocmit la

domiciliul mamei condamnatului, rezultă că cele relevate de apărarea

condamnatului confirmă starea materială precară a membrilor familiei acestuia

care, însă, era preexistentă datei încarcerării condamnatului și nu se

circumscrie unor împrejurări speciale, de natura acelora care să conducă Înalta

Curte la concluzia că executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru

sine sau familia acestuia.

Mai mult decât atât, se constată că

la dosar instanță de fond, din cuprinsul celui de-al doilea referat de anchetă

socială, întocmit la adresa concubinei condamnatului C.M., rezultă că aceasta

este casnică și are o fetiță de 4 ani în îngrijire, dar nu a mai fost găsită la

adresa menționată. La un termen ulterior condamnatului i s-a dat posibilitatea

să indice noua adresă unde și-a stabilit domiciliul concubina sa, instanța de

fond dispunând efectuarea anchetei sociale și la adresa indicată de acesta, conform

încheierii pronunțată la 24 ianuarie 2006 existentă la același dosar. Întrucât

în urma diligențelor efectuate s-a constatat că la adresa indicată de condamnat

se află un imobil proprietatea unei alte persoane, nu s-a putut întocmi

referatul de anchetă socială, iar instanța de fond a soluționat cauza în

conformitate cu probele deja existente la dosar.

În consecință, Înalta Curte constată

că soluția ambelor instanțe de respingere a cererii de întrerupere a executării

pedepsei formulată de condamnat este legală și justificată, iar recursul

declarat de acesta este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, conform

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul condamnat G.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.V. împotriva deciziei penale nr267 din 5 aprilie 2006

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2006.