ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Iași la data de 3 decembrie 2007, reclamanta SC

A. SA Iași a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea deciziei

nr. 215 din 31 iulie 2007 emisă de pârâtă, prin care a fost soluționată

contestația reclamantei împotriva deciziilor referitoare la obligații de plată

accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007 și nr. 35111 din 6 aprilie 2004 emise de

A.F.P. Iași, prin care s-a stabilit plata sumei de 5.121.912 lei.

stat la baza formulării acțiunii

Reclamanta a arătat că, debitele ce au

constituit baza de impunere pentru calcului accesoriilor, decizia nr. 35110 din

6 aprilie 2007 și decizia nr. 35111 din 6 aprilie 2007 au fost stabilite prin

procesul-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999, întocmit de Garda Financiară

Iași.

Reclamanta a mai arătat că, organul de

soluționare a contestației a fost în eroare cu privire la titlu, cât și cu

privire la contestația la executare, suspendată pentru lipsa părților la Judecătoria Iași, dosar nr. 2749/2001, ulterior dispunându-se perimarea contestației la

executare. Ca atare, potrivit reclamantei, sunt aplicabile dispozițiile art. 254

C. proc. civ., fiind înlăturat efectul de întrerupere a cursului prescripției,

prevăzut de art. 16 alin final din

d

ecretul

nr. 167/1958, iar organul de soluționare a contestației trebuia să dea curs

dispozițiilor art. 89 și art. 91 din O.G. nr. 92/2003, în forma inițială.

3.Apărările formulate de pârâta A.N.A.F.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

3.1. Referitor la suma de 12.247 lei se

arată că în mod legal s-a procedat la desființarea deciziei și obligarea

organelor fiscale să reanalizeze situația debitelor achitate incluse în baza de

calcul a accesoriilor, deoarece A.F.P. Iași a prezentat o situație de fapt

diferită decât cea stabilită prin decizie.

3.2. Referitor la susținerile reclamantei

în sensul că „dreptul de a stabili obligațiile fiscale era prescris”, potrivit

art. 91 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, se solicită respingerea acestei

apărări.

Obligațiile fiscale reprezentând accize în

sumă de 982.118 lei și TVA în sumă de 285.281 lei ce au constituit baza de

impunere pentru calculul accesoriilor din Decizia nr. 35110 din 6 februarie

2007 și decizia nr. 35111 din 6 aprilie 2007 au fost stabilite prin

procesul-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999.

Reclamanta a atacat procesul-verbal nr. 340/1999

pe cale administrativă și judiciară, acțiunea fiind respinsă irevocabil prin

Decizia nr. 1330 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal .

După soluționarea irevocabilă a acțiunii împotriva

procesului-verbal nr. 340/1999, organul fiscal a procedat la calcularea

accesoriilor aferente celor două decizii.

3.3. În ceea ce privește suma de 131.257

lei, apărarea reclamantei este neîntemeiată, deoarece nu se aduc probe din care

să reiasă o altă situație decât cea constatată de organele fiscale.

Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108/CA din 27 mai 2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. A

dispus anularea deciziei nr. 215 din 31 iulie 2007 emisă de pârâtă. A anulat în

totalitate titlurile de creanță nr. 35.110 și nr. 35.111 din 6 aprilie 2007.

format convingerea instanței de fond.

Prin decizia nr. 215 din 31 iulie 2007

emisă de pârâtă, contestată de reclamantă s-a dispus:

- desființarea deciziei de calcul

accesorii nr. 35.110 din 6 aprilie 2007 pentru suma de 12.247 lei reprezentând

accesorii aferente unor impozite , taxe și contribuții;

- anularea deciziilor referitoare la

obligațiile de plată accesorii pentru suma de 3.837.429 lei reprezentând

accesorii accize stabilite prin decizia nr. 35110/2007 și pentru suma de

1.140.979 lei reprezentând accesorii TVA stabilite prin decizia nr. 35111/2007,

urmând ca A.F.P. Iași să emită decizii de calcul accesorii la încetarea

efectului suspensiv la plata debitelor ce le-au generat.

Instanța de fond a reținut că, emiterea

celor două titluri de creanță pentru obligații de plată accesorii, respectiv

Decizia nr. 35.110 și nr. 35.111 din 6 aprilie 2007 este nelegală, fiind dată

cu încălcarea prevederilor art. 91 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.

Potrivit art. 23 C. proc. fisc., dreptul

de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care

se constituie baza de impunere care le generează, din acest moment născându-se

dreptul organului fiscal de a stabili obligația fiscală, care referitor la

deciziile contestate – este prescris.

S-a reținut de asemenea că, obligațiile

fiscale stabilite prin cele două titluri de creanță contestate care nu au

legătură cu accesoriile la accize și TVA, calculate la baza de impunere prin

procesul verbal nr. 340/1999 au fost achitate de reclamant în termen.

Motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., art. 304

1

C. proc.

civ.

6.1. Hotărârea recurată a fost pronunțată

cu încălcarea esențială a legii.

Curtea de Apel Iași a făcut o gravă

confuzie între prescripția dreptului de a cere executarea silită, reglementată

în Cap. VII din O.G. nr. 92/2003 și prescripția dreptului de a stabili

obligații fiscale, reglementată în Cap. II din O.G. nr. 92/2003.

Obligațiile fiscale care au generat

accesoriile calculate prin cele două decizii contestate au fost stabilite prin

procesul-verbal nr. 340/1999, iar contestația formulată a fost respinsă

irevocabil prin

d

ecizia nr. 1330

din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal .

După soluționarea irevocabilă a acțiunii

în contencios administrativ, sumele stabilite prin actul de control au devenit

certe, lichide și exigibile, fiind achitate de reclamantă, iar organul fiscal a

procedat la calcularea accesoriilor aferente, până la data plății, astfel încât

se poate reține că dreptul organului fiscal de a stabili obligații este

prescris.

Conform dispozițiilor art. 92 din O.G. 92/2003

republicată, modificată și completată, termenul de 5 ani de prescripție a

dreptului de a stabili obligații fiscale se întrerupe conform prevederilor

Decretului nr. 167/1958.

Prescripția se întrerupe prin

introducerea unei cereri de chemare în judecată [art. 16 alin. (1) lit. b) din

Decretul nr. 167/1958].

Art. 17 din același act normativ prevede

că întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit

împrejurarea care a întrerupt-o și după întrerupere începe să curgă o nouă

prescripție.

Hotărârea irevocabilă prin care s-a respins

acțiunea împotriva procesului – verbal nr. 340/1999 a fost pronunțată în data

de 15 februarie 2007, când dreptul de a stabili obligații fiscale nu era

prescris.

6.2. În ceea ce privește suma de 131.257

lei, recurenta apreciază că, din probatoriul administrat nu reiese că

reclamanta-intimată nu ar datora suma.

Instanța de judecată avea obligația, în

baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să administreze un probatoriu pertinent

și concludent, or, aceasta s-a limitat la a prelua ca atare în considerentele

hotărârii atacate, susținerile reclamantei cum că nu datorează accesoriile în

sumă de 131.257 lei, deoarece nu s-au identificat în contabilitatea societății

.

6.3.

r

eferitor

la capătul de cerere privind suma de 12.247 lei, pentru care a fost desființată

decizia de calcul accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007, instanța de fond în

mod greșit a reținut că trebuia anulată decizia pentru această sumă deoarece

reprezintă o diferență datorată unei erori de calcul făcută de organul fiscal

la preluarea soldului de la marii contribuabili.

Decizia organului fiscal de a desființa

actul atacat pentru această sumă este corectă, urmând a se reanaliza situația

debitelor achitate în cerere în baza de calcul a accesoriilor.

intimata-reclamantă SC A. SA Iași

Intimata solicită respingerea recursului

ca nefondat, avându-se în vedere că:

7.1. Titlurile de creanță din 6 aprilie

2007 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 23 și art. 91 C. proc. fisc.

De la 1 ianuarie 2000 a început să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale,

termen ce s-a împlinit la data de 31 decembrie 2004.

Obligațiile fiscale consemnate în cele

două decizii accesorii au făcut obiectul unor titluri executorii împotriva

cărora s-a formulat contestație la executare, care a fost soluționată definitiv

și irevocabil prin sentința civilă nr. 15284 din 21 decembrie 2007 pronunțată

de Judecătoria Iași în dosarul nr. 6993/245/2007.

Prin această sentință s-a constatat

prescris dreptul recurentei de a cere executarea silită a sumelor stabilite

prin procesul-verbal nr. 340 din 12 ianuarie 1999.

Prin urmare, este nelegală emiterea unei

noi decizii de calcul a accesoriilor, respectiv a unui nou titlu de creanță

pentru accesoriile generate de procesul-verbal nr. 340, întrucât dreptul de

stabilire a obligației fiscale este prescris.

7.2. Critica recurentei conform căreia

instanța în virtutea rolului activ avea obligația de a administra un probatoriu

pertinent și concludent pentru soluționarea justă a cauzei nu poate fi primită,

întrucât în cauză au fost administrate probe care au fost de natură să conducă

la o corectă concluzie din partea instanței de fond.

II. Considerentele instanței de recurs

2 .Decizia nr. 35110 din 6 aprilie 2007 a stabilit obligații de plată accesorii, în sumă de 3.837.429 lei, aferente accizelor, majorări

de întârziere în sumă de 3.582.078 lei, pe perioada 12 februarie 1999 – 31

decembrie 2006 și penalități de întârziere în sumă de 255.351 lei, pe perioada

30 septembrie 2001 – 31 decembrie 2005.

Decizia nr. 35111 din 6 aprilie 2007 a stabilit obligații de plată accesorii în sumă de 1.140.979 lei, aferente TVA – majorări de întârziere

în sumă de 1.066.858 lei pe perioada 12 februarie 1999 – 5 aprilie 2007 și

penalități de întârziere în sumă de 74.121 lei, pe perioada 30 septembrie 2001

– 31 decembrie 2005.

Suma contestată în cuantum de 12.247 lei

reprezentând accesorii aferente unor impozite, taxe, dividende, alte

contribuții a fost stabilită prin Decizia nr. 35110 din 6 aprilie 2007.

Suma contestată în cuantum de 131.257 lei

reprezentând accesorii diverse a fost stabilită prin Decizia de impunere nr. 35111

din 6 aprilie 2007.

desființat decizia de calcul accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007, urmând a

se reanaliza situația debitelor achitate incluse în baza de calcul a

accesoriilor.

Motivul trimiterii spre reanalizare a

sumei de 12.247 lei este acela că din adresa nr. 46378 din 28 mai 2007 emisă de

A.F.P. a municipiului Iași, rezultă o altă situație de fapt decât cea stabilită

prin decizia de calcul accesorii nr. 35110 din 6 aprilie 2007.

Adresa A.F.P. a municipiului Iași a

arătat în mod categoric că intimata-reclamantă a achitat suma stabilită,

anterior datei înregistrării declarațiilor și anterior expirării termenului de

plată, astfel încât nu exista niciun motiv ca cererea reclamantei să nu fie

admisă pe acest aspect.

lei, se va constata că reclamanta-intimată a motivat și dovedit contestația formulată.

Organul fiscal este cel care este obligat

să dovedească legalitatea obligației de plată impusă în sarcina societății

intimate.

au contribuit la baza de impunere pentru calculul accesoriilor din Deciziile

nr. 35110 și nr. 35111 din 6 aprilie 2007 au fost stabilite prin procesul –

verbal nr. 340 din 12 februarie 1999 încheiat de organele Gărzii Financiare

Iași.

Prin sentința civilă nr. 15284 din 21

decembrie 2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 6993/245/2007,

Judecătoria Iași a constatat prescris dreptul recurentei de a cere executarea

silită a sumelor stabilite prin procesul-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999.

Totodată, prin aceeași sentință s-a

stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că termenul de prescripție s-a

împlinit la 16 octombrie 2006, la 5 ani de la actul întrerupător de executare.

S-a mai constatat, prin aceeași sentință,

că, urmare a efectului perimării contestației la executare, toate actele de

procedură făcute în acea instanță nu-și mai produc efectele, potrivit art. 254

alin. (1) C. proc. civ., astfel că, nici încheierea de suspendare a executării

din 3 decembrie 2007 nu și-a mai produs efectul suspensiv, perimarea stingând

procesul împreună cu actele de procedură.

Termenul prescripției nu a fost întrerupt

deoarece cererea de executare s-a perimat [art. 405

1

alin. (3) C.

proc. civ.].

În speță, nici procedura administrativă

de contestare a procesului-verbal nr. 340 din 12 februarie 1999 și nici

procedura judiciară nu au dus la întreruperea termenului de prescripție,

deoarece numai o acțiune formulată împotriva debitorului poate întrerupe

termenul.

Nu are relevanță împrejurarea că

intimata-reclamantă, după pronunțarea Deciziei Înaltei Curții de Casație și

Justiție nr. 1330 din 15 februarie 2007, a achitat debitul principal și o parte a accesoriilor deja stabilite prin procesul verbal nr. 340 din 12 februarie

1999.

Față de acestea, se va constata că

deciziile nr. 35110 și 35111 din 6 aprilie 2007 au fost emise fără a se ține

seama de efectele, pe de o parte ale prescripției dreptului de a stabili

obligații fiscale, iar, pe de altă parte, ale prescripției dreptului de a cere

executarea silită.

Pentru perioada anterioară datei de 16

octombrie 2006, organul fiscal nu mai poate cere executarea silită a

accesoriilor, deoarece însăși executarea silită a debitorului s-a prescris,

neavând relevanță executarea voluntară a acesteia. Stabilirea obligației

fiscale a accesoriilor rămâne astfel imposibil de executat silit.

Pentru perioada ulterioară datei de 16

octombrie 2006, organul fiscal nu mai poate stabili însăși obligația fiscală a

accesoriilor, pentru același motiv al stingerii dreptului de a cere executarea

silită a debitului principal.

motivele de recurs sunt nefondate, iar în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată se

va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. prin

D.G.F.P. Iași împotriva sentinței nr. 108/CA din 27 mai 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a d-lui judecător în

sensul admiterii recursului, modificării sentinței atacate, respingerii

acțiunii în privința sumelor de 12.247 lei, 3.837.429 lei și 1.140.979 lei,

menținerii soluției de admitere a acțiunii pentru suma de 131.275 lei stabilită

prin decizia nr. 3511/2007, anulării deciziei nr. 215 din 2007 pentru această

sumă, urmând ca organul fiscal competent să soluționeze pe fond contestația

fiscală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9

aprilie 2009.