ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3511/2007

Deliberând asupra recursului de față; Reclamanta U.M. CONSTANȚA a solicitat obligarea pârâtei C.N.A.C.N. SA la plata sumei de 3.105.602.415 lei din care 2.807.600.564 lei contra-valoarea prestației serviciilor de pază în perioada 01 februarie 2004 – 31 ianuarie 2005, 298.001.851 lei penalități de întârziere calculate până la 28 februarie 2005. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a prestat pârâtei servicii de pază, în baza contractelor nr. 3501/86 din 19 ianuarie 2001 și nr. 600 din 23 ianuarie 2001, la obiectivul C.N. A.C.N. SA Ecluza Cernavodă, în conformitate cu Legea nr. 18/1996. După abrogarea acestei legi, reclamanta i-a propus pârâtei încheierea unui act adițional la contract pentru respectarea prevederilor noii legi, 333/2003 însă pârâta a motivat refuzul de tarifele prea mari pretinse și nici nu a mai achitat serviciile prestate în continuare.

Conform art. 7 – art. 8 din contract se datorează penalități de întârziere de 0,15 % pe zi. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2088 din 21 aprilie 2006, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru 458 lei penalități. A fost admisă acțiunea precizată și obligată pârâta la plata sumei de 610.648, 49 lei prestații și penalități. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr. 18/1996 s-a încheiat între părți contractul nr. 350/186 din 19 februarie 2001 și actele adiționale nr. 342635 din 17 iulie 2002 și 376395 din 5 septembrie 2003. Art. 3 și 4 din contract stabilea obligația de plată a prestațiilor de pază iar art. 8 prevedea penalități de 0,15 % pe zi întârziere.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă întrucât, potrivit art. 62 din Legea nr. 500/2002 termenul este de 5 ani și nu s-a împlinit. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că în mod greșit s-a apreciat că acțiunea nu se timbrează având în vedere că, potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 veniturile din contractele de prestări servicii de pază sunt venituri extrabugetare.

Se mai arată că este nelegală hotărârea deoarece între părți nu mai exista un contract valabil încheiat pentru perioada anilor 2004 și 2005. O altă critică privește cuantumul tarifului aplicat pentru prestațiile din anii 2004 și 2005 și pentru care nu ar fi existat acord de voință, acesta exprimându-se limitativ până la 31 decembrie 2003. Se mai arată că a fost ignorată adresa Ministerului Finanțelor în care se arată că se pot practica tarife negociate corespunzător iar cu privire la penalități se susține că acordarea acestora este nelegală cât timp nu a existat un contract pe anii 2004-2005 și deci nici clauză penală. Pentru suma de 4.580,040 lei, aferentă anului 2000, acțiunea era prescrisă.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 281 din 17 noiembrie 2006, a admis apelul pârâtei, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. S-a reținut că, în mod greșit a aplicat termenul de prescripție de 5 ani nesoluționându-se pricina pe fond. Instanța de apel apreciază că natura creanțelor nu este bugetară având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 care prevede că veniturile realizate din pază sunt reținute integral ca venituri extrabugetare. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă care invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 2, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că a fost schimbată poziția judecătorilor astfel că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 2 C. proc.

civ. Se mai arată că a fost aplicat greșit art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 și nerespectate dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de la plata taxei de timbru cât și cele din art. 10 din Legea nr. 500/2002. O altă critică privește aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 8 alin. (2) din contractul părților referitoare la tariful serviciilor care trebuia renegociat deoarece legea sancționează practicarea altor tarife. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., se constată că menționarea greșită a ierarhiei completului la finalul deciziei este o eroare de tehnoredactare care nu poate echivala cu ipoteza prevăzută de lege ca făcând nelegală hotărârea și anume pronunțarea hotărârii de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.

Critica privind aplicarea greșită a art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 și nerespectarea dispozițiilor privind scutirea de plata taxei de timbru este nefondată față de procedura instituită de lege, în cazul în care se contestă taxa la care instanța obligă o parte și anume procedura reexaminării taxelor, pe care reclamanta nu a utilizat-o acceptând plata taxelor indicate de instanța de apel. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 8 alin. (2) din contractul părților aceasta este una de fond or instanța de apel a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare astfel că se vor relua discuțiile asupra incidenței acestor articole din contract.

Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta U.M. CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 281/ COM din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2007.