ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3511/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3511/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului

de față;

Reclamanta U.M. CONSTANȚA a

solicitat obligarea pârâtei C.N.A.C.N. SA la plata sumei de 3.105.602.415 lei

din care 2.807.600.564 lei contra-valoarea prestației serviciilor de pază în

perioada 01 februarie 2004 – 31 ianuarie 2005, 298.001.851 lei penalități de

întârziere calculate până la 28 februarie 2005.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta arată că a prestat pârâtei servicii de pază, în baza contractelor nr.

3501/86 din 19 ianuarie 2001 și nr. 600 din 23 ianuarie 2001, la obiectivul

C.N. A.C.N. SA Ecluza Cernavodă, în conformitate cu Legea nr. 18/1996.

După abrogarea acestei legi,

reclamanta i-a propus pârâtei încheierea unui act adițional la contract pentru

respectarea prevederilor noii legi, 333/2003 însă pârâta a motivat refuzul de

tarifele prea mari pretinse și nici nu a mai achitat serviciile prestate în

continuare.

Conform art. 7 – art. 8 din

contract se datorează penalități de întârziere de 0,15 % pe zi.

Tribunalul Constanța, prin

sentința civilă nr. 2088 din 21 aprilie 2006, a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru 458 lei penalități.

A fost admisă acțiunea

precizată și obligată pârâta la plata sumei de 610.648, 49 lei prestații și

penalități.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr. 18/1996 s-a încheiat

între părți contractul nr. 350/186 din 19 februarie 2001 și actele adiționale nr.

342635 din 17 iulie 2002 și 376395 din 5 septembrie 2003.

Art. 3 și 4 din contract

stabilea obligația de plată a prestațiilor de pază iar art. 8 prevedea

penalități de 0,15 % pe zi întârziere.

Excepția prescripției dreptului

la acțiune a fost respinsă întrucât, potrivit art. 62 din Legea nr. 500/2002

termenul este de 5 ani și nu s-a împlinit.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta susținând că în mod greșit s-a apreciat că acțiunea nu se

timbrează având în vedere că, potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002

veniturile din contractele de prestări servicii de pază sunt venituri

extrabugetare. Se mai arată că este nelegală hotărârea deoarece între părți nu

mai exista un contract valabil încheiat pentru perioada anilor 2004 și 2005. O

altă critică privește cuantumul tarifului aplicat pentru prestațiile din anii

2004 și 2005 și pentru care nu ar fi existat acord de voință, acesta

exprimându-se limitativ până la 31 decembrie 2003.

Se mai arată că a fost

ignorată adresa Ministerului Finanțelor în care se arată că se pot practica

tarife negociate corespunzător iar cu privire la penalități se susține că

acordarea acestora este nelegală cât timp nu a existat un contract pe anii

2004-2005 și deci nici clauză penală.

Pentru suma de 4.580,040

lei, aferentă anului 2000, acțiunea era prescrisă.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia nr. 281 din 17 noiembrie 2006, a admis apelul pârâtei, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

S-a reținut că, în mod

greșit a aplicat termenul de prescripție de 5 ani nesoluționându-se pricina pe

fond. Instanța de apel apreciază că natura creanțelor nu este bugetară având în

vedere dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 care prevede că

veniturile realizate din pază sunt reținute integral ca venituri extrabugetare.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către reclamantă care invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 2, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că a fost

schimbată poziția judecătorilor astfel că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.

2 C. proc. civ.

Se mai arată că a fost

aplicat greșit art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 și nerespectate

dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de la plata taxei

de timbru cât și cele din art. 10 din Legea nr. 500/2002.

O altă critică privește

aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 8 alin. (2) din contractul

părților referitoare la tariful serviciilor care trebuia renegociat deoarece

legea sancționează practicarea altor tarife.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., se constată că menționarea

greșită a ierarhiei completului la finalul deciziei este o eroare de

tehnoredactare care nu poate echivala cu ipoteza prevăzută de lege ca făcând

nelegală hotărârea și anume pronunțarea hotărârii de alți judecători decât cei

care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.

Critica privind aplicarea

greșită a art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 și nerespectarea

dispozițiilor privind scutirea de plata taxei de timbru este nefondată față de

procedura instituită de lege, în cazul în care se contestă taxa la care

instanța obligă o parte și anume procedura reexaminării taxelor, pe care

reclamanta nu a utilizat-o acceptând plata taxelor indicate de instanța de

apel.

În ceea ce privește critica

referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 8 alin. (2) din

contractul părților aceasta este una de fond or instanța de apel a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare astfel că se vor relua discuțiile

asupra incidenței acestor articole din contract.

Negăsindu-se întemeiate

motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta U.M. CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 281/ COM din 17 noiembrie

2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2007.