ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2013

Deliberând, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială la data de 18 iulie 2005 sub nr. 1913/COM/2005, în temeiul dispozițiilor art. 969, art. 1073 și 1079 C. civ., ale Legii nr. 18/1996, Legii nr. 333/2003, Legii nr. 500/2002, Legii nr. 146/1997, O.U.G. nr. 161/2000, O.G. nr. 32/1995, H.G. nr. 523/1997 și H.G. nr. 1464/2003, precum și ale prevederilor contractului nr. x/2001, reclamanta U.M. X Constanța, a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.C.N.

SA Constanța, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 610.560,24 RON, - reprezentând: 280.760,05 RON - contravaloarea serviciilor prestate în perioada 1 februarie 2004 - 31 ianuarie 2005 și 298.001,85 RON - penalități pentru întârziere la plată calculate până la 28 februarie 2005, pretenții decurgând din contractele de prestări servicii din 19 ianuarie 2001 și din 23 ianuarie 2001, încheiate între părți și având ca obiect asigurarea cu pază militară a obiectivului - E.C., aparținând pârâtei. Prin Sentința civilă nr. 2088/COM din 21 aprilie 2006, Tribunalul Constanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile în cuantum de 458 RON, reprezentând penalități de întârziere și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, obligând pârâta să plătească reclamantei suma totală de 610.648,49 RON.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 969 C. civ., cu referire la art. 1073 C. civ. și art. 46 C. com., și faptul că reclamanta, prin înscrisurile depuse a făcut dovada pretențiilor deduse judecății, Prin Decizia civilă nr. 281/COM din 17 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2924/36/2006, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.C.N. SA Constanța împotriva Sentinței civile nr. 2088/COM din 21 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, pe care a desființat-o și dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut, din coroborarea dispozițiilor art. 10 și ale art. 62 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 cu cele ale art. 7 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, că veniturile realizate din paza și prestarea altor servicii de către reclamanta revin integral acesteia ca venituri extrabugetare cu titlu permanent și se folosesc pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital, situație în raport de care, pretențiile reclamantei constând în contravaloarea serviciilor prestate pârâtei nu au natura unor creanțe bugetare a căror administrare să fie supusă dispozițiilor fiscale speciale, ci reprezintă venituri proprii ale prestatorului de servicii.

Față de aceste considerente, a reținut că prima instanță a soluționat greșit excepția prescripției penalităților de întârziere aferente unui debit despre care s-a apreciat eronat că ar fi o creanță bugetară, situație în raport de care a trimis cauza pentru rejudecare, urmând ca prima instanță să reanalizeze chestiunea timbrajuluj și capacitatea procesuală de exercițiu a reclamantei. Recursul promovat de reclamanta U.M X Constanța a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3511 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2143/118/2008 la data de 24 martie 2008, iar la data de 13 mai 2008, reclamanta și-a modificat câtimea pretențiilor ca și consecință a curgerii penalităților de întârziere și a renunțat la petitul privind plata penalităților aferente perioadei 25 aprilie 2002 - 4 august 2002, relativ la care, pârâta invocase excepția prescripției dreptului la acțiune.

La termenul din 23 februarie 2010, reclamanta și-a modificat cererea introductivă solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 501.185,36 RON - contravaloare a serviciilor de pază prestate în beneficiul pârâtei pentru perioada 1 februarie 2004 - 15 decembrie 2005 și a sumei de 234.985,73 RON - dobândă legală, calculată până la data de 22 februarie 2010. La termenul din 9 iunie 2009, pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, motivat de faptul că aceasta a dobândit personalitate juridică abia la data de 13 martie 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2004, acțiunea fiind promovată anterior acestei date.

Referitor la timbrajul cererii de chemare în judecată, ulterior soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 prin Decizia nr. 459 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, tribunalul a stabilit în sarcina reclamantei, prin încheierea din 16 iunie 2009, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.353,44 RON și timbrului judiciar de 5 RON, față de precizarea din data de 9 iunie 2009 a cuantumului pretențiilor, la suma de 909.899,37 RON, care a fost achitată de reclamantă. Prin Sentința civilă nr. 5399 din 4 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2143/118/2008, Tribunalul Constanța, a respins ca nefondată excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei U.M.

X Constanța, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată la data de 23 februarie 2010 și a obligat pârâta la plata sumei de 501.185,36 RON reprezentând contravaloarea prestațiilor - servicii de pază, efectuate în perioada 1 februarie 2004 - 15 decembrie 2005 și a sumei de 234.385,73 RON - dobândă legală calculată până la 22 februarie 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.353,44 RON. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță, în rejudecare a reținut, referitor la excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei U.M. X Constanța, că în raport de data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2004 - 13 martie 2005 și data promovării cererii introductive - 17 mai 2005, este nefondată.

De asemenea, a reținut că unitatea militară este ordonator terțiar de credite, conform Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 204/2002 și ulterior, conform Ordinului nr. 8/283/2007, și în consecință, în raport de aceste dispoziții legale invocate, reclamanta a avut și are personalitate juridică. Referitor la fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că ulterior expirării contractului de prestări servicii de pază încheiat între părți, reclamanta a continuat să presteze pârâtei aceste servicii în baza dispozițiilor H.G.

nr. 1464/2003 și ale art. 6 alin. (9) din Legea nr. 333/2003, legiuitorul instituind obligativitatea asigurării pazei cu efective de jandarmi pentru obiectivele menționate în hotărârea de guvern și, mai mult decât atât, statuând pentru situația în care beneficiarul refuză încheierea unui contract în acest sens, că ridicarea pazei nu se poate face decât tot prin hotărâre de guvern, iar, în speță, măsura de ridicare a pazei cu efective de jandarmi a fost dispusă abia prin H.G.

nr. 1486/2005, în temeiul căreia a fost ridicată paza la data de 15 decembrie 2005. În consecință, prima instanță a apreciat că, în temeiul legii, pârâta este obligată să plătească contravaloarea serviciilor de pază pentru perioada în care a beneficiat de acestea, având în vedere că reclamanta a fost obligată legal, la rândul său, să asigure paza până la emiterea hotărârii de guvern prin care s-a dispus ridicarea pazei, tarifele în baza cărora a fost calculat costul acestor servicii fiind conforme dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 333/2003. Împotrivi Sentinței civile nr. 5399 din 4 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2143/118/2008, a declarat apel pârâta C.N.A.C.N.

SA Constanța criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin Decizia civilă nr. 25/2012 din 1 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.C.N. SA Constanța împotriva Sentinței civile nr. 5399 din 4 octombrie 2011 a Tribunalului Constanța, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 472.507,18 RON reprezentând contravaloare servicii pază efectuate în perioada 1 februarie 2004 - 15 decembrie 2005 și la plata sumei de 253.419,86 RON dobândă legală calculată până la 22 februarie 2010 conform răspunsului la obiecțiuni - raport expertiză, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În motivarea acestei soluții, instanța de prim control a apreciat ca întemeiate susținerile apelantei-pârâte referitoare la cuantumul valoric al prestațiilor efectuate de intimata-reclamantă pentru anii 2004 - 2005, reținând că, în mod greși:, tribunalul a dispus obligarea C.N.A.C.N. SA la plata sumei de 501,185,36 RON - contravaloare prestații servicii pază efectuate în perioada 1 februarie 2004 - 15 decembrie 2005, în condițiile în care, prin raportul de expertiză tehnică, întocmit de expert contabil R.E., prin raportare la ultimele tarife acceptate de ambele părți în decembrie 2003 și necontestat de reclamantă, s-a stabilit valoarea totală de 472.507,18 RON, cu 28.678,18 RON mai puțin decât suma de 501.185,36 RON.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au declarat recurs atât reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - U.M. X, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului cu consecința menținerii în tot a hotărârii primei instanțe, cât și pârâta C.N.A.C.N. SA Agigea, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului și schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiate.

Reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - U.M. X, în memoriul depus la dosar, a dezvoltat un amplu expozeu al parcursului procesual al litigiului în cele două cicluri jurisdicționale și a formulat următoarele critici: Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ce constau în chiar argumentul reținut în fundamentarea soluției de admitere a apelului pârâtei și de diminuare a cuantumului pretențiilor sale de la 501.185,36 RON la 472.507,18 RON, respectiv faptul că această din urmă sumă ar reprezenta cuantumul stabilit prin expertiza tehnică administrată în cauză și necontestată de reclamant.

Aceste argumente, în opinia reclamantului vin în contradicție cu probele administrate, respectiv cu obiecțiunile pe care le-a formulat relativ la respectivul raport de expertiză tehnică, obiecțiuni care au și fost încuviințate, expertul în răspunsul depus la dosar stabilind suma acordată de prima instanță - 501.185,36 RON. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele doua texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Fată de aceste precizări, referitor la recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - U.M. X, Înalta Curte constată că deși, reclamantul în memoriul de recurs a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora. De asemenea, constată că, deși criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acestea sunt nefondate, iar referitor la cazurile prevăzute de pct. 9 al aceleiași norme, reclamantul nu a dezvoltat critici care să poată fi circumscrise acestuia. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Motivarea străină de natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătură cu soluția și nu sunt de natură să o susțină.

În cauză, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se regăsește niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului. Hotărârea atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de apelanta-pârâtă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele pentru care a respins calea ordinară de atac susțin întru totul soluția de respingere a apelului ca nefondat. În speță, reclamantul, în întreaga argumentație a motivelor indicate s-a referit la interpretarea probatoriului administrat de către instanțele de fond, respectiv la cuantumul sumelor determinate prin raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit de expert tehnic R.E.

și prin răspunsul la obiecțiunile formulate la acesta, aspecte ce vizează temeinicia soluției, nu nelegalitatea acesteia, fapt pentru care, Înalta Curte reține că pot face obiectul analizei, având în vedere că instanța de recurs este ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv prin perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute ele dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care pct. 10 și 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub acest aspect, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această faza procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că reclamantul, prin argumentele aduse, a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - U.M. X împotriva Deciziei civile nr. 25/2012 din 1 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, să fie respins, ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.A.C.N. SA Agigea, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu și analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor: Pentru termenul de astăzi, recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.740,64 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar, obligație pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

Constatând că recursul nu a fost timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 14 mai 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta SC E.C. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 198 din 17 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța - U.M. X împotriva Deciziei civile nr. 25/2012 din 1 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta C.N.A.C.N. SA Agigea împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2013. Procesat de GGC - AS