ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 227/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 227/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând asupra recursului de față
constată:
Prin cererea înregistrată la data de
1 aprilie 2004 la Tribunalul Constanța, secția comercială, reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C.
a solicitat obligarea pârâtei SC R.R. SA, la plata sumei totale de
6.112.237.191 lei, din care suma de 247.321.027 lei, reprezentând
contravaloarea serviciilor de pază prestate în perioada aprilie-noiembrie 2003
și suma de 864.916.164 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea acțiunii sale,
reclamanta a susținut că în baza contractului din 20 martie 1991, așa cum a
fost modificat prin actul adițional din 22 aprilie 1999, U.M. Constanța a
prestat pârâtei servicii de pază militară. Se susține că întrucât, beneficiarul
prestației nu a achitat contravaloarea serviciilor de pază în perioada
aprilie-noiembrie 2003, care se ridică la suma de 5.247.321.027 lei, iar
potrivit art. 6 capitolul IV din contract, au fost calculate și penalități de
întârziere în cuantum de 864.916.164 lei.
În drept, acțiunea a fost motivată
în drept pe art. 969, art. 1073 C. civ., Legea nr. 500/2002, Legea nr. 18/1996,
H.G. nr. 523/1997.
La data de 6 mai 2004 reclamanta a
formulat cerere de modificare a câtimii obiectului acțiunii, solicitând
contravaloarea serviciilor de pază până la data de 1 martie 2004 și penalități
de întârziere până la data de 30 aprilie 2004, ceea ce reprezintă suma de
7.101.118.963 lei servicii și 1.381.741.470 lei penalități contractuale.
Prin sentința civilă nr. 596/COM/2005,
pronunțată în dosar nr. 2876/COM/2004 Tribunalul Constanța, secția comercială,
a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 4.002.102.707 lei,
reprezentând preț pentru servicii de pază aferente perioadei aprilie - 3
octombrie 2003 și a sumei de 536.078.161 lei, reprezentând penalități de
întârziere, aferente debitului. În consecință a fost respinsă ca prescrisă suma
de 11.400.643 lei, reprezentând penalități de întârziere și suma de
1.245.218.320 lei, reprezentând preț servicii de pază și 158.718.680 lei
penalități de întârziere ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a avut în vedere că pentru sumele de 1.245.218.320 lei și
158.716.680 lei nu s-a îndeplinit procedura concilierii prealabile, iar pentru
suma de 11.400.643 lei dreptul material la acțiune este prescris. În ceea ce
privește sumele admise, s-a stabilit că ele sunt datorate în baza contractului
încheiat între părți.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C., criticând-o pentru netemeinicie,
întrucât sumele solicitate prin acțiune au caracterul de creanțe bugetare,
putând fi urmărite în cadrul termenului de prescripție de 5 ani, prevăzut de C.
fisc., iar inadmisibilitatea nu are temei legal întrucât au fost respectate
dispozițiile concilierii prealabile.
Prin decizia nr. 189 din 24 iunie
2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei, motivând
aplicabilitatea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de decretul
nr. 167/1958, față de suma de 11.400.643 lei penalități de întârziere, iar în
ceea ce privește inadmisibilitatea sumele solicitate în plus față de cele care
au făcut obiectul concilierii sunt inadmisibile în raport de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs
reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat recurenta, admiterea
recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului si pe fond a
cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și modificată.
În primul motiv de recurs, în esență
se susține că potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, privind finanțele
publice, sumele solicitate prin prezenta acțiune reprezintă creanțe bugetare,
motiv pentru care recuperarea acestor sume este posibilă în cadrul termenului
de 5 ani prevăzut de art. 81 alin. (1) C. proc. fisc.
În al doilea motiv de recurs,
reclamanta susține că excepția inadmisibilității în parte a acțiunii este
nelegală, întrucât pretențiile sunt identice atât în cererea de chemare în
judecată, cât și în procedura concilierii, întrucât s-au solicitat
contravaloarea neachitată a prestației și penalități de întârziere, sumele
neincluse în concilierea prealabilă nefiind scadente la acel moment. Mai mult,
apreciază că art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevede că nu se consideră
modificată o cerere atunci când reclamantul mărește sau micșorează câtimea
obiectului cererii.
Prin întâmpinarea formulată pârâta
SC R.R. SA, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârilor
pronunțate de instanța de fond și apel, invocând pe cale de excepție
prescripția dreptului material la acțiune pentru suma de 11.400.643 lei, care
constituie, în opinia sa venit extrabugetar și în consecință, urmează a se
aplica termenul general de prescripție de 3 ani. Tot pe cale de excepție invocă
inadmisibilitatea recursului cu privire la sumele care nu au fost solicitate
anterior prin convocarea la concilierea directă.
Recursul este fondat, urmând a fi
admis conform art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește
neîndeplinirea procedurii prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ.,
urmează a se reține că, interpretarea dată de instanță probatoriului
administrat în cauză este nelegală, atât timp cât procedura prealabilă
instituită de legiuitor, reprezintă un ansamblu de norme și reguli în baza
cărora părțile unui conflict procedează la soluționarea conflictului dintre
ele, având un obiect patrimonial, pe calea înțelegerii și care se poate
concretiza în două modalități principale, forma directă și forma mediată.
Astfel, prin convocarea la conciliere directă, existentă la dosarul de fond,
reclamanta a solicitat plata sumelor restante, aferente perioadei aprilie-30
septembrie 2003, reprezentând preț servicii de pază, conform contractului din
20 martie 1991 încheiat între părți și modificat prin actul adițional din 22
aprilie 1999, precum și penalități de întârziere conform clauzei penale
prevăzută în contract la art. 6. adresa din 16 octombrie 2003, privind
convocarea la conciliere directă, a fost primită de către pârâta SC R.R. SA la
data de 20 octombrie 2003, ulterior primirii acesteia, a continuat să nu își
aducă la îndeplinire obligația de plată prevăzută de contract. În conformitate
cu rezerva luată prin cererea de chemare în judecată, reclamanta la primul
termen de judecată a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului
acțiunii, solicitând obligarea pârâtei și la plata serviciilor de pază prestate
până la data de 1 martie 2004 și penalități contractuale până la data de 30
aprilie 2004.
În raport de situația de fapt,
trebuie să se facă o interpretare logică și realistă a prevederilor art. 720
1
C. proc. civ., pentru că acestea să își atingă scopul avut în vedere de
legiuitor, fără însă a se îngreuna nejustificat activitatea comercianților și
acțiunile reclamantului pentru realizarea drepturilor sale.
În speța de față, reclamanta a făcut
dovada convocării la conciliere directă la sediul său a pârâtei, motivat de
faptul că aceasta nu a achitat contravaloarea serviciilor de pază prestate în
temeiul contractului din 20 martie 2003, modificat prin act adițional din 22
aprilie 1999, iar împrejurarea că față de data convocării la conciliere directă
și data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 1 aprilie 2004
și data modificării câtimii obiectului acțiunii, debitul solicitat inițial a
fost majorat cu sumele neachitate în continuare de către pârâtă, nu este de
natură a conduce la neîndeplinirea cerințelor art. 720
1
C. proc.
civ.
De altfel, în scopul îndeplinirii
formale a acestor cerințe, art. 2 al art. 720
1
dispune că, în scopul
arătat la alin. (1), reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în
scris pretențiile sale și temeiul lor legal …. “ situație îndeplinită în speța
de față de către reclamantă, prin invocarea ca temei legal a contractului
încheiat între părți și necontestat de către pârâtă, precum și a prestațiilor
efectuate de către reclamantă și de asemenea, necontestate de către pârâtă.
În sprijinul celor arătate sunt și
dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care permit posibilitatea
modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, la prima zi de
înfățișare, ceea ce în procesele și cererile în materie comercială înseamnă că
această posibilitate există în situația în care aceste pretenții au același
temei juridic.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.
312 alin. (5) C. proc. civ. și având în vedere că instanța de apel a soluționat
procesul fără a intra în cercetarea fondului, cu referire la suma de
1.245.218.320 lei, reprezentând preț servicii de pază și 158.716.680 lei,
reprezentând penalități de întârziere, admițându-se recursul se va casa decizia
atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C., împotriva deciziei nr. 189 din 24 iunie 2005 a
Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea
de Apel Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 24 ianuarie 2006.