ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2401/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, la nr. 1744 din 5 martie 1999, reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pe pârâta SC U.C. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 407.146.586 lei, reprezentând paza militară prestată în perioada noiembrie – decembrie 1998 și la 119.424.665 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. La termenul din 14 martie 2000, reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 407.146.586 lei contravaloare servicii pe perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998, la 162.901.078 lei penalități de întârziere, conform contractului nr. 1/1997 și la plata sumei de 328.578.698 lei penalități calculate, conform debitului datorat pe perioada mai – decembrie 1998, conform contractului nr. 2/1998.

Ulterior introducerii cererii, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a câtimii obiectului acțiunii prin care și-a restrâns pretențiile pentru capătul de cerere la suma de 342.126.586 lei, cu motivarea că pârâta a achitat suma de 65.000.000 lei cu O.P. nr. 115/2000 și 202/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, între părți, s-a încheiat contractul nr. 1 din 15 mai 1997 ce avea ca obiect asigurarea pazei militare a U.M. 0456, reclamanta, în calitate de prestatoare de servicii, și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar pârâta, în calitate de beneficiară a prestațiilor executate de reclamantă, nu a achitat contravaloarea pazei militare, înregistrând pentru perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998 un debit în sumă de 407.146.586 lei.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 7877 din 28 noiembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, cu 4.000.000 lei cheltuieli de judecată, reținându-se că suma de 342.146.586 lei, datorată de pârâtă, urmează să fie achitată, conform convenției din 6 iulie 2000 și a P.V. de negociere din 7 noiembrie 2000 încheiate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 95 din 4 iulie 2000, iar penalitățile de întârziere nu pot fi acordate, întrucât acestea erau prevăzute, conform art. 7 din Legea nr. 76/1992, act normativ, ce a fost abrogat la data încheierii contractului. Nemulțumit de această soluție, reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 864 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Constatând că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, pârâta neputând fi obligată la plata sumelor solicitate de reclamant, deoarece, între părți, s-a încheiat o minută și P.V. de stingere a datoriilor, iar penalitățile nu au putut fi luate în considerare, întrucât data încheierii contractului a fost ulterioară abrogării Legii nr. 76/1992, invocată de reclamant. În contra celei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că: - cele două contracte nr. 1/1997 și nr. 2/1998 au fost încheiate în temeiul unor acte normative, iar pârâta a recunoscut debitele și penalitățile aferente, conform P.V.

nr. 142502 din 16 februarie 1998 - greșit nu i-a fost acordată suma de 342.146.586 lei, contravaloarea neachitată a serviciilor de pază militară pe care le-a prestat în perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998, deși cele două expertize, efectuate în cauză, confirmă existența debitului, totuși, se arată că, în speță, operează compensarea și eronat s-a apreciat că în baza minutei, P.V. de negociere nr. 7/2000 și a contractului de furnizare a unor produse alimentare nr. 45929 din 4 decembrie 2000 s-a achitat suma menționată mai sus. În contextul acestui motiv de recurs, reclamantul arată că: - instanța de apel nu a avut în vedere adresa nr. 115008 din 15 decembrie 2000, emisă de Administrația Financiară a Sectorului 5 București, și adresa nr. 839268 din 15 decembrie 2000 a U.M.

0203, potrivit cărora suma ce s-a compensat, respectiv, 120.942.308 lei reprezintă obligații ale SC U.C. către bugetul de Stat, constând în T.V.A., și nu pază militară (anexa a II-a documentului menționat, precum și a facturii nr. 4360.583/501 din 15 decembrie 2000 în care se concretizează valoarea bunurilor care se compensează). - instanța de apel nu a luat în considerare faptul că întreaga documentație a fost încheiată între alte părți, ce nu au legătură cu obiectul cauzei, și anume, între pârâtă și U.M. 0630 București și U.M. 0230 București, părți ce nu au calitate procesuală pasivă, în cauză, unitatea prestatoare de servicii fiind U.M. 0456 București. - contractul nr. 45929 a fost încheiat, la data de 4 decembrie 2000, între U.M.

0230 și pârâtă și avea ca obiect vânzarea unor produse agroalimentare, dar către o altă unitate militară și nu către reclamant; - nu a avut ca scop compensarea debitului din paza militară datorat de pârâtă, ci a altor debite ale SC U.C., respectiv T.V.A.-ul, sub acest aspect, instanța nu a examinat documentul de compensare al Administrației Financiare, așa încât nu s-a compensat datoria pârâtei din paza militară, în cauză, nefiind aplicabile actul normativ invocat în vederea compensării, așa cum rezultă din documentul 839268 din 15 decembrie 2000, avizat de Administrația Financiară Sector 5 București, și F. 4360.583/501 din 15 decembrie 2000. În același sens, recurenta a precizat că, compensarea nu poate opera în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 1143 C. civ.

- în ce privește neacordarea penalităților de întârziere, recurenta arată că greșit nu au fost acordate, întrucât clauza penală a fost inserată și trebuia subînțeleasă, conform art. 981 C. civ., pentru contractul nr. 1/1997 și instanța a omis să se pronunțe cu privire la penalitățile de întârziere, în sumă de 328.578.698 lei prevăzute în contractul nr. 2/1998, la cap. VI, pct. d). Față de criticile formulate, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și, pe cale de consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, în fond, admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumelor: - 342.146.586 lei, reprezentând contravaloare neachitată a serviciului de pază militară în perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998. - 162.901.078 lei penalități de întârziere aferente debitului în perioada noiembrie 1997 – aprilie 1998 în procent de 0,15%, conform contractului nr. 1/1997; - 328.578.698 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului datorat în perioada mai 1998 – decembrie 1998, calculate în procent de 0,25%, conform contractului nr. 2/1998 până la data de 29 februarie 2000, cu cheltuieli de judecată.

Examinând global motivele de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 95/2000 se prevede expres doar datoria, în sumă de 400.000.000 lei, potrivit căreia SC U.C. să furnizeze Ministerului de Interne produse, fără a se specifica care unitate. Din prevederile O.G. 95/2000, rezultă că plata prin compensare se poate face către orice unitate a Ministerului de Interne. Că este așa, rezultă și din împrejurarea că prezentul litigiu este între Ministerul de Interne și SC U.C. SA, U.M. 0230, fiind subordonate Ministerului de Interne. Prin O.U.G. nr. 95 din 4 iulie 2000, privind stingerea unor obligații ale agenților economici care furnizează produse și prestări servicii pentru instituțiile publice din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a creat cadrul legal în vederea efectuării unor astfel de compensații.

Așa încât, legal și temeinic a stabilit instanța de apel că, între părți, este aplicabilă înțelegerea și procesul verbal de negociere încheiat la 7 noiembrie 2000, în temeiul ordonanței anterior menționată, debitele fiind stinse (prin compensare – prin încheierea unui contract economic pentru furnizare produse agroalimentare în limita sumei de 400.000.000 lei ). Față de considerentele expuse instanța urmează să respingă, ca nefondate, și criticile referitoare la adresele invocate de recurentă prin recurs, în sensul că, atâta timp cât s-au compensat debitele la care a achiesat și reclamantul, pârâta nu mai datorează reclamantului sumele pretinse prin acțiune, astfel cum a fost precizată, privind cele două contracte.

Referitor la motivul de recurs ce privesc penalitățile de întârziere solicitate, de asemenea, corect au fost respinse de instanța de apel, cu motivarea că, în contractul părților, nu au fost prevăzute, iar Legea nr. 76/1992 era abrogată la data încheierii contractului. În consecință, față de considerentele arătate, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NU.M.ELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul de Interne prin Direcția Juridică București împotriva deciziei nr. 864 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.