ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2401/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, la nr. 1744 din 5

martie 1999, reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pe pârâta

SC U.C. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 407.146.586 lei, reprezentând

paza militară prestată în perioada noiembrie – decembrie 1998 și la 119.424.665

lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 14 martie 2000,

reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată,

solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de 407.146.586 lei contravaloare

servicii pe perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998, la 162.901.078 lei

penalități de întârziere, conform contractului nr. 1/1997 și la plata sumei de

328.578.698 lei penalități calculate, conform debitului datorat pe perioada mai

– decembrie 1998, conform contractului nr. 2/1998.

Ulterior introducerii cererii,

reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a câtimii obiectului

acțiunii prin care și-a restrâns pretențiile pentru capătul de cerere la suma

de 342.126.586 lei, cu motivarea că pârâta a achitat suma de 65.000.000 lei cu

O.P. nr. 115/2000 și 202/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, între părți, s-a încheiat contractul nr. 1 din 15 mai 1997 ce avea

ca obiect asigurarea pazei militare a U.M. 0456, reclamanta, în calitate de

prestatoare de servicii, și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar

pârâta, în calitate de beneficiară a prestațiilor executate de reclamantă, nu a

achitat contravaloarea pazei militare, înregistrând pentru perioada noiembrie

1997 – decembrie 1998 un debit în sumă de 407.146.586 lei.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 7877 din 28 noiembrie 2000, a respins, ca

nefondată, acțiunea reclamantei, cu 4.000.000 lei cheltuieli de judecată,

reținându-se că suma de 342.146.586 lei, datorată de pârâtă, urmează să fie

achitată, conform convenției din 6 iulie 2000 și a P.V. de negociere din 7

noiembrie 2000 încheiate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 95 din 4 iulie 2000,

iar penalitățile de întârziere nu pot fi acordate, întrucât acestea erau

prevăzute, conform art. 7 din Legea nr. 76/1992, act normativ, ce a fost

abrogat la data încheierii contractului.

Nemulțumit de această soluție,

reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

864 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Constatând că hotărârea tribunalului

este legală și temeinică, pârâta neputând fi obligată la plata sumelor

solicitate de reclamant, deoarece, între părți, s-a încheiat o minută și P.V.

de stingere a datoriilor, iar penalitățile nu au putut fi luate în considerare,

întrucât data încheierii contractului a fost ulterioară abrogării Legii nr.

76/1992, invocată de reclamant.

În contra celei din urmă hotărâri,

reclamantul a declarat recurs, criticând soluția pronunțată în apel pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că:

- cele două contracte nr. 1/1997 și

nr. 2/1998 au fost încheiate în temeiul unor acte normative, iar pârâta a

recunoscut debitele și penalitățile aferente, conform P.V. nr. 142502 din 16

februarie 1998

- greșit nu i-a fost acordată suma

de 342.146.586 lei, contravaloarea neachitată a serviciilor de pază militară pe

care le-a prestat în perioada noiembrie 1997 – decembrie 1998, deși cele două

expertize, efectuate în cauză, confirmă existența debitului, totuși, se arată

că, în speță, operează compensarea și eronat s-a apreciat că în baza minutei,

P.V. de negociere nr. 7/2000 și a contractului de furnizare a unor produse

alimentare nr. 45929 din 4 decembrie 2000 s-a achitat suma menționată mai sus.

În contextul acestui motiv de

recurs, reclamantul arată că:

- instanța de apel nu a avut în

vedere adresa nr. 115008 din 15 decembrie 2000, emisă de Administrația

Financiară a Sectorului 5 București, și adresa nr. 839268 din 15 decembrie 2000

a U.M. 0203, potrivit cărora suma ce s-a compensat, respectiv, 120.942.308 lei

reprezintă obligații ale SC U.C. către bugetul de Stat, constând în T.V.A., și

nu pază militară (anexa a II-a documentului menționat, precum și a facturii nr.

4360.583/501 din 15 decembrie 2000 în care se concretizează valoarea bunurilor

care se compensează).

- instanța de apel nu a luat în

considerare faptul că întreaga documentație a fost încheiată între alte părți,

ce nu au legătură cu obiectul cauzei, și anume, între pârâtă și U.M. 0630

București și U.M. 0230 București, părți ce nu au calitate procesuală pasivă, în

cauză, unitatea prestatoare de servicii fiind U.M. 0456 București.

- contractul nr. 45929 a fost

încheiat, la data de 4 decembrie 2000, între U.M. 0230 și pârâtă și avea ca

obiect vânzarea unor produse agroalimentare, dar către o altă unitate militară

și nu către reclamant;

- nu a avut ca scop compensarea

debitului din paza militară datorat de pârâtă, ci a altor debite ale SC U.C.,

respectiv T.V.A.-ul, sub acest aspect, instanța nu a examinat documentul de

compensare al Administrației Financiare, așa încât nu s-a compensat datoria

pârâtei din paza militară, în cauză, nefiind aplicabile actul normativ invocat

în vederea compensării, așa cum rezultă din documentul 839268 din 15 decembrie

2000, avizat de Administrația Financiară Sector 5 București, și F. 4360.583/501

din 15 decembrie 2000. În același sens, recurenta a precizat că, compensarea nu

poate opera în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 1143 C. civ.

- în ce privește neacordarea

penalităților de întârziere, recurenta arată că greșit nu au fost acordate,

întrucât clauza penală a fost inserată și trebuia subînțeleasă, conform art.

981 C. civ., pentru contractul nr. 1/1997 și instanța a omis să se pronunțe cu

privire la penalitățile de întârziere, în sumă de 328.578.698 lei prevăzute în

contractul nr. 2/1998, la cap. VI, pct. d).

Față de criticile formulate,

recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia pronunțând o

hotărâre cu aplicarea greșită a legii și, pe cale de consecință a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, în fond, admiterea

acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumelor:

- 342.146.586 lei, reprezentând

contravaloare neachitată a serviciului de pază militară în perioada noiembrie

1997 – decembrie 1998.

- 162.901.078 lei penalități de

întârziere aferente debitului în perioada noiembrie 1997 – aprilie 1998 în

procent de 0,15%, conform contractului nr. 1/1997;

- 328.578.698 lei, reprezentând

penalități de întârziere, aferente debitului datorat în perioada mai 1998 –

decembrie 1998, calculate în procent de 0,25%, conform contractului nr. 2/1998

până la data de 29 februarie 2000, cu cheltuieli de judecată.

Examinând global motivele de recurs,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit anexei nr. 1 din O.U.G. nr.

95/2000 se prevede expres doar datoria, în sumă de 400.000.000 lei, potrivit

căreia SC U.C. să furnizeze Ministerului de Interne produse, fără a se

specifica care unitate. Din prevederile O.G. 95/2000, rezultă că plata prin

compensare se poate face către orice unitate a Ministerului de Interne.

Că este așa, rezultă și din

împrejurarea că prezentul litigiu este între Ministerul de Interne și SC U.C.

SA, U.M. 0230, fiind subordonate Ministerului de Interne.

Prin O.U.G. nr. 95 din 4 iulie 2000,

privind stingerea unor obligații ale agenților economici care furnizează

produse și prestări servicii pentru instituțiile publice din sistemul de

apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a creat cadrul

legal în vederea efectuării unor astfel de compensații.

Așa încât, legal și temeinic a

stabilit instanța de apel că, între părți, este aplicabilă înțelegerea și

procesul verbal de negociere încheiat la 7 noiembrie 2000, în temeiul

ordonanței anterior menționată, debitele fiind stinse (prin compensare – prin

încheierea unui contract economic pentru furnizare produse agroalimentare în

limita sumei de 400.000.000 lei ).

Față de considerentele expuse

instanța urmează să respingă, ca nefondate, și criticile referitoare la

adresele invocate de recurentă prin recurs, în sensul că, atâta timp cât s-au

compensat debitele la care a achiesat și reclamantul, pârâta nu mai datorează

reclamantului sumele pretinse prin acțiune, astfel cum a fost precizată,

privind cele două contracte.

Referitor la motivul de recurs ce

privesc penalitățile de întârziere solicitate, de asemenea, corect au fost

respinse de instanța de apel, cu motivarea că, în contractul părților, nu au

fost prevăzute, iar Legea nr. 76/1992 era abrogată la data încheierii

contractului.

În consecință, față de

considerentele arătate, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NU.M.ELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Ministerul de Interne prin Direcția Juridică București

împotriva deciziei nr. 864 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 aprilie 2003.