ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Deliberând asupra recursului de
față;
Prin cererea înregistrată la nr.
1003 din 15 februarie 1999, reclamantul, Ministerul de Interne, a chemat în
judecată pe pârâta SC M.E. SA Voluntari, pentru a fi obligată la plata sumei de
277.851.062 lei contravaloare prestări – servicii în perioada martie 1996 -
octombrie 1997, la 277.851.062 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de
judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că, în temeiul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 377/1983, s-a încheiat,
între părți, contractul nr. 6 din 21 mai 1991, având ca obiect asigurarea pazei
militare la obiectivul pârâtei, reclamantul, în calitate de executant, și pârâta,
în calitate de beneficiar.
Pârâta nu și-a respectat obligațiile
contractuale asumate și nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat,
în cuantum de 277.851.062 lei, pentru perioada martie 1996 – octombrie 1997,
nerespectarea acestei obligații au condus la calcularea penalităților de
întârziere, în sumă de 277.851.062 lei.
La termenul din 14 februarie 2001,
reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care își majorează câtimea
pretențiilor sale, la suma de 610.380.103 lei.
Prin sentința civilă nr. 1327 din 21
februarie 2001, dată de Tribunalul București, secția comercială, a admis
acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și a fost obligată pârâta
la plata următoarelor sume: 277.851.062 lei contravaloarea serviciilor prestate
în perioada martie 1996 – octombrie 1997 și neachitate, precum și la 332.529.041
lei penalități de întârziere, calculate până la data de 31 decembrie 1998, fără
cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că respectivul contract
și-a încetat valabilitatea prin efectul H.G. nr. 523/1997, situație în care
instituirea și ridicarea pazei militare nu este lăsată la latitudinea părților
care încheie contractul de prestări servicii, ci este reglementată și impusă de
acte normative, decrete, legi, hotărâri de guvern.
În acest context, s-a încheiat și
contractul nr. 6/1991, în baza Decretului nr. 477/1983, încetarea valabilității
lui s-a produs prin efectul H.G. nr. 523/1999.
Deși reclamanta, pe toată durata
existenței valabile a contractului nr. 6/1991, și-a îndeplinit în mod
corespunzător obligațiile contractuale asumate, fapt necontestat de pârâtă,
totuși, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că nu a
achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat pe perioada martie
1996 – octombrie 1997, în cuantum de 277.851.062 lei.
Pentru neplata la termen, pârâta, în
baza Cap. IV din contract și a hotărârilor de guvern emise în baza O.G. nr.
11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, va fi obligată la plata penalităților
de întârziere, în cuantum de 332.529.041 lei, calculate în funcție de procentul
stabilit de ordonanța de guvern menționată.
Nemulțumită de această soluție,
pârâta a declarat apel, criticând hotărârea pronunțată în apel pentru
nelegalitate și netemeinicie, susținând că încheierea contractului a fost
impusă de legiuitor, că reclamanta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile
contractuale, semnalându-se în repetate rânduri sustrageri de bunuri și că
penalitățile nu pot depăși cuantumul sumelor datorate, așa încât cererea de
majorare a pretențiilor a fost greșit admisă de instanță.
Curtea de Apel București, secția VI
comercială, prin decizia nr. 1287 din 04 octombrie 2001, a respins, ca nefondat,
apelul pârâtei.
Pentru a pronunța această decizie,
curtea de apel a reținut:
- Cu ocazia încheierii contractului
nr. 6/1991 nu a fost încălcat principiul libertății actelor juridice, întrucât
până la data de 17 decembrie 1998, când pârâta s-a privatizat, a beneficiat de
un regim juridic special, fiind în subordinea Ministerului Industriilor și
având o capacitate de exercițiu restrânsă, executând obligațiile asumate de
autoritatea în subordinea căreia se afla;
- prin Decretul nr. 477/1998, s-a
instituit obligativitatea asigurării pazei militare a obiectivului SC M.E. SA,
cu respectarea acestor dispoziții imperative, Ministerul de Interne și Ministerul
Industriilor au încheiat protocolul nr. 02384/0191197 din 1985, iar, după
abrogarea acestui act normativ, raporturile juridice dintre părți au fost
guvernate de dispozițiile Legii nr. 18/1996, și, în sfârșit, prin H.G. nr. 523
din 23 septembrie 1997, s-a aprobat ridicarea pazei militare cu efective de
jandarmi, așa încât, în baza acestor acte normative, la 10 octombrie 1997,
contractul încheiat de părți, nr. 6/1991 a încetat;
- tarifele determinate de Ministerul
de Interne și Ministerul Finanțelor au fost acceptate de Ministerul
Industriilor – autoritate în subordinea căreia se afla apelanta-pârâtă,
contravaloarea prestațiilor nu era supusă negocierii.
- excepția de neexecutare, care a
fost invocată de apelantă, este abuzivă atâta timp cât aceasta nu a formulat
obiecțiuni pe parcursul derulării contractului;
- afirmațiile apelantei, referitoare
la sustragerile de bunuri, au fost înlăturate, ca nedovedite, și a fost respinsă,
ca nefondată, critica privind cererea de modificare a câtimii obiectului
acțiunii, având în vedere instanța de apel că reclamanta a solicitat aceasta,
conform dispozițiilor art. 132 pct. 2 C. proc. civ., în temeiul prevederilor contractuale
raportate la dispozițiile Legii nr. 11/1996, dispozițiile O.G. nr. 34/1996
fiind abrogate.
În contra celei din urmă hotărâri a
declarat recurs pârâta, criticând soluția dată în apel pentru nelegalitate și
netemeinicie și susținând, în esență, că:
– Instanța nu s-a pronunțat
asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau
hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, invocând, ca temei de drept, art. 304
pct. 10 C. proc. civ.
Recurenta arată că Ministerul de
Interne, prin unitatea prestatoare a serviciului de pază, nu și-a îndeplinit
obligațiile contractuale sau acestea au fost executate în mod defectuos, în
cauză fiind îndeplinite condițiile de invocare a excepției de neexecutare a
contractului, instanța de apel omițând să se pronunțe asupra acesteia.
În continuare, recurenta invocă adresa
nr. 17/665 din 15 iunie 1993, prin care a sesizat dispariția unui ventilator, furtul
a 10 panouri de gard din fața postului în lipsa militarilor din posturi,
invocând, totodată, alte abateri și nereguli, ce stau la baza excepției de
neexecutare a contractului încheiat de părți și, în consecință, executarea uneia
din obligațiile reciproce este cauza neexecutării celeilalte obligații.
Recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Paza militară s-a executat de Ministerul
de Interne în conformitate cu prevederile Decretului nr. 477/1983, privind paza
bunurilor, a protocolului nr. 02384/0191297 din 11 decembrie 1985 și a
contractului nr. 6 din 21 mai 1991, încheiat pe o perioadă nedeterminată.
Art. 6 alin. (2) și art. 8 din
Decretul nr. 477/1983, prevăd că paza militară se asigură cu efective ale Ministerului
de Interne, beneficiarul de pază fiind obligat să plătească contravaloarea
serviciilor efectuate conform tarifelor stabilite de Ministerul de Interne și
avizate de Ministerul Finanțelor.
Iar, potrivit art. 7 din Legea nr. 18/1996,
privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, serviciul de pază cu
efective de jandarmi se efectuează contra cost, conform tarifelor stabilite de Ministerul
de Interne avizate de Oficiul Concurenței.
Prin contractul încheiat, pârâta s-a
obligat, conform Cap. IV alin. (3), să plătească unității prestatoare
contravaloarea prestației de pază până la data de 10 a fiecărei luni, pentru
luna precedentă.
În conformitate cu prevederile art.
3 din H.G. nr. 523/1997, pârâta a fost obligată ca, în termen de 90 de zile de
la data ridicării pazei (normalizarea obiectivelor de la care se ridică paza
militară) să achite Ministerului de Interne contravaloarea prestației de pază.
În cauză, contractul de pază a fost încheiat
pe o perioadă nedeterminată, încetarea valabilității lui producându-se prin
efectul H.G. nr. 523/1997, ceea ce înseamnă că instituirea sau lichidarea pazei
militare nu este lăsată arbitral la îndemâna părților, ci este reglementată
expres, prin acte normative.
În acest cadru juridic a fost
încheiat contractul părților nr. 6/1991, și anume, Decretul nr. 477/1983, iar
încetarea valabilității lui s-a produs prin efectul H.G. nr. 523/1997.
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, Curtea constată că reclamanta și-a îndeplinit, pe toată perioada
existenței contractului, în mod corespunzător obligațiile contractuale, fapt
necontestat de pârâtă, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale
corelative, în sensul că nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a
beneficiat pe perioada martie 1996 – octombrie 1997.
De asemenea, prin minuta încheiată de
părți, la 13 mai 1997, recurenta recunoaște că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile,
și este de acord cu plata prestației de bază, prilej cu care a solicitat
reînnoirea contractului de pază. Prin această atitudine a pârâtei confirmă
executarea contractului de pază.
În ce privește excepția neexecutării
contractului, corect a stabilit instanța de apel că a fost abuziv invocată,
deoarece pârâta, însăși, nu și-a executat contractul.
Cu privire la adresa nr. 17/665 din 15
iunie 1993, prin care pârâta a sesizat furtul unui ventilator, a 10 panouri de
gard, precum și la celelalte nereguli și abateri, instanța de apel, în raport cu
actele aflate la dosar, corect a reținut că pârâta nu a făcut dovada în sensul
celor afirmate.
În consecință, rezultă că instanța de
apel, în raport cu actele aflate la dosar, a dat o hotărâre legală și
temeinică, având în vedere toate probele existente la dosar, situație în care,
criticile formulate de recurentă sunt nefondate, motiv față de care Curtea va respinge
recursul acesteia.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
formulat de pârâta, SC M.E. SA Voluntari, împotriva deciziei nr. 1287 din 4
octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 24 iunie 2003.