ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2003

Deliberând asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la nr. 1003 din 15 februarie 1999, reclamantul, Ministerul de Interne, a chemat în judecată pe pârâta SC M.E. SA Voluntari, pentru a fi obligată la plata sumei de 277.851.062 lei contravaloare prestări – servicii în perioada martie 1996 - octombrie 1997, la 277.851.062 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 377/1983, s-a încheiat, între părți, contractul nr. 6 din 21 mai 1991, având ca obiect asigurarea pazei militare la obiectivul pârâtei, reclamantul, în calitate de executant, și pârâta, în calitate de beneficiar.

Pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate și nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat, în cuantum de 277.851.062 lei, pentru perioada martie 1996 – octombrie 1997, nerespectarea acestei obligații au condus la calcularea penalităților de întârziere, în sumă de 277.851.062 lei. La termenul din 14 februarie 2001, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care își majorează câtimea pretențiilor sale, la suma de 610.380.103 lei. Prin sentința civilă nr. 1327 din 21 februarie 2001, dată de Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și a fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 277.851.062 lei contravaloarea serviciilor prestate în perioada martie 1996 – octombrie 1997 și neachitate, precum și la 332.529.041 lei penalități de întârziere, calculate până la data de 31 decembrie 1998, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că respectivul contract și-a încetat valabilitatea prin efectul H.G. nr. 523/1997, situație în care instituirea și ridicarea pazei militare nu este lăsată la latitudinea părților care încheie contractul de prestări servicii, ci este reglementată și impusă de acte normative, decrete, legi, hotărâri de guvern. În acest context, s-a încheiat și contractul nr. 6/1991, în baza Decretului nr. 477/1983, încetarea valabilității lui s-a produs prin efectul H.G. nr. 523/1999. Deși reclamanta, pe toată durata existenței valabile a contractului nr. 6/1991, și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate, fapt necontestat de pârâtă, totuși, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat pe perioada martie 1996 – octombrie 1997, în cuantum de 277.851.062 lei.

Pentru neplata la termen, pârâta, în baza Cap. IV din contract și a hotărârilor de guvern emise în baza O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, va fi obligată la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 332.529.041 lei, calculate în funcție de procentul stabilit de ordonanța de guvern menționată. Nemulțumită de această soluție, pârâta a declarat apel, criticând hotărârea pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că încheierea contractului a fost impusă de legiuitor, că reclamanta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, semnalându-se în repetate rânduri sustrageri de bunuri și că penalitățile nu pot depăși cuantumul sumelor datorate, așa încât cererea de majorare a pretențiilor a fost greșit admisă de instanță.

Curtea de Apel București, secția VI comercială, prin decizia nr. 1287 din 04 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut: - Cu ocazia încheierii contractului nr. 6/1991 nu a fost încălcat principiul libertății actelor juridice, întrucât până la data de 17 decembrie 1998, când pârâta s-a privatizat, a beneficiat de un regim juridic special, fiind în subordinea Ministerului Industriilor și având o capacitate de exercițiu restrânsă, executând obligațiile asumate de autoritatea în subordinea căreia se afla; - prin Decretul nr. 477/1998, s-a instituit obligativitatea asigurării pazei militare a obiectivului SC M.E.

SA, cu respectarea acestor dispoziții imperative, Ministerul de Interne și Ministerul Industriilor au încheiat protocolul nr. 02384/0191197 din 1985, iar, după abrogarea acestui act normativ, raporturile juridice dintre părți au fost guvernate de dispozițiile Legii nr. 18/1996, și, în sfârșit, prin H.G. nr. 523 din 23 septembrie 1997, s-a aprobat ridicarea pazei militare cu efective de jandarmi, așa încât, în baza acestor acte normative, la 10 octombrie 1997, contractul încheiat de părți, nr. 6/1991 a încetat; - tarifele determinate de Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor au fost acceptate de Ministerul Industriilor – autoritate în subordinea căreia se afla apelanta-pârâtă, contravaloarea prestațiilor nu era supusă negocierii.

- excepția de neexecutare, care a fost invocată de apelantă, este abuzivă atâta timp cât aceasta nu a formulat obiecțiuni pe parcursul derulării contractului; - afirmațiile apelantei, referitoare la sustragerile de bunuri, au fost înlăturate, ca nedovedite, și a fost respinsă, ca nefondată, critica privind cererea de modificare a câtimii obiectului acțiunii, având în vedere instanța de apel că reclamanta a solicitat aceasta, conform dispozițiilor art. 132 pct. 2 C. proc. civ., în temeiul prevederilor contractuale raportate la dispozițiile Legii nr. 11/1996, dispozițiile O.G. nr. 34/1996 fiind abrogate. În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția dată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că: 1. – Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, invocând, ca temei de drept, art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. Recurenta arată că Ministerul de Interne, prin unitatea prestatoare a serviciului de pază, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale sau acestea au fost executate în mod defectuos, în cauză fiind îndeplinite condițiile de invocare a excepției de neexecutare a contractului, instanța de apel omițând să se pronunțe asupra acesteia. În continuare, recurenta invocă adresa nr. 17/665 din 15 iunie 1993, prin care a sesizat dispariția unui ventilator, furtul a 10 panouri de gard din fața postului în lipsa militarilor din posturi, invocând, totodată, alte abateri și nereguli, ce stau la baza excepției de neexecutare a contractului încheiat de părți și, în consecință, executarea uneia din obligațiile reciproce este cauza neexecutării celeilalte obligații.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Paza militară s-a executat de Ministerul de Interne în conformitate cu prevederile Decretului nr. 477/1983, privind paza bunurilor, a protocolului nr. 02384/0191297 din 11 decembrie 1985 și a contractului nr. 6 din 21 mai 1991, încheiat pe o perioadă nedeterminată. Art. 6 alin. (2) și art. 8 din Decretul nr. 477/1983, prevăd că paza militară se asigură cu efective ale Ministerului de Interne, beneficiarul de pază fiind obligat să plătească contravaloarea serviciilor efectuate conform tarifelor stabilite de Ministerul de Interne și avizate de Ministerul Finanțelor. Iar, potrivit art. 7 din Legea nr. 18/1996, privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, serviciul de pază cu efective de jandarmi se efectuează contra cost, conform tarifelor stabilite de Ministerul de Interne avizate de Oficiul Concurenței.

Prin contractul încheiat, pârâta s-a obligat, conform Cap. IV alin. (3), să plătească unității prestatoare contravaloarea prestației de pază până la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. În conformitate cu prevederile art. 3 din H.G. nr. 523/1997, pârâta a fost obligată ca, în termen de 90 de zile de la data ridicării pazei (normalizarea obiectivelor de la care se ridică paza militară) să achite Ministerului de Interne contravaloarea prestației de pază. În cauză, contractul de pază a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, încetarea valabilității lui producându-se prin efectul H.G. nr. 523/1997, ceea ce înseamnă că instituirea sau lichidarea pazei militare nu este lăsată arbitral la îndemâna părților, ci este reglementată expres, prin acte normative.

În acest cadru juridic a fost încheiat contractul părților nr. 6/1991, și anume, Decretul nr. 477/1983, iar încetarea valabilității lui s-a produs prin efectul H.G. nr. 523/1997. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că reclamanta și-a îndeplinit, pe toată perioada existenței contractului, în mod corespunzător obligațiile contractuale, fapt necontestat de pârâtă, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale corelative, în sensul că nu a achitat contravaloarea pazei militare de care a beneficiat pe perioada martie 1996 – octombrie 1997. De asemenea, prin minuta încheiată de părți, la 13 mai 1997, recurenta recunoaște că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile, și este de acord cu plata prestației de bază, prilej cu care a solicitat reînnoirea contractului de pază.

Prin această atitudine a pârâtei confirmă executarea contractului de pază. În ce privește excepția neexecutării contractului, corect a stabilit instanța de apel că a fost abuziv invocată, deoarece pârâta, însăși, nu și-a executat contractul. Cu privire la adresa nr. 17/665 din 15 iunie 1993, prin care pârâta a sesizat furtul unui ventilator, a 10 panouri de gard, precum și la celelalte nereguli și abateri, instanța de apel, în raport cu actele aflate la dosar, corect a reținut că pârâta nu a făcut dovada în sensul celor afirmate. În consecință, rezultă că instanța de apel, în raport cu actele aflate la dosar, a dat o hotărâre legală și temeinică, având în vedere toate probele existente la dosar, situație în care, criticile formulate de recurentă sunt nefondate, motiv față de care Curtea va respinge recursul acesteia.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, SC M.E. SA Voluntari, împotriva deciziei nr. 1287 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția VI comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2003.