ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3611/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: După un prim ciclu de judecată, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, rejudecând cauza, prin sentința nr. 110 din 6 martire 2001, a admis acțiunea precizată a reclamantei SC A.P.P.S. SRL Drobeta Turnu Severin și a obligat pârâta SC E.C. SA București, pentru sucursala SC E.C. SA Halânga, la plata sumei de 194.000.000 lei, plus 17.167.365 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: La data de 8 februarie 1995, între părți, s-a încheiat contractul de prestări servicii, în baza căruia reclamanta a executat serviciu de pază în favoarea pârâtei.

La primul termen, după ce s-a primit cauza spre rejudecare, și anume, 22 august 2000, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la 19.885.192 lei, reprezentând diferența dintre valoarea facturilor emise și sumele plătite până la 30 noiembrie 1999 și 147.210.312 lei cu titlu penalități de întârziere, în total, 194.095.504 lei. În ședința din 6 martie 2001, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 194.000.000 lei, din care 4.129.022 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de pază neachitate până la data soluționării pricinii, 61.491.850 lei cu titlu penalități de întârziere calculate, conform art. 6 din contract și 128.379.128 lei, reprezentând o parte din suma de 220.370.285 lei stabilită prin raportul de expertiză și care reprezintă reactualizarea.

La termenul din 6 martie 2001, când s-a soluționat pricina, pârâta, prin concluziile orale și scrise, a invocat nulitatea absolută a prevederilor art. 5 din contractul de prestări servicii nr. 247 din 8 mai 1995, potrivit cărora plata se face cu filă C.E.C. sau numerar, anticipat și, în această situație, nu ar mai datora nici o sumă reclamantei. Prin această excepție se arată că nu poate fi luată în considerare cu prilejul dezbaterilor, întrucât ea trebuie materializată într-o cerere, care trebuie timbrată și pusă în discuția părților. Instanța, omologând expertiza efectuată de expertul V.G. a reținut următoarele: Reclamanta a făcut dovada încunoștințării pârâtei de datoria pe care o avea, potrivit facturilor nr. 514889 din 5 august 1995 și nr. 514896 din 8septembrie 1995, în sumă totală de 5.225.000 lei.

Pârâta a încălcat prevederile contractului referitoare la preavizul de reziliere a contractului, în sensul că, prin adresa nr. 95 din 19 aprilie 1999, a comunicat reclamantei că renunță la serviciile acesteia, începând cu 1 mai 1999, deci, cu un preaviz de 15 zile, în loc de 30 de zile, cum prevedea contractul, astfel că datorează suma de 1.733.000 lei. Expertul a avut în vedere facturile prescrise și care sunt în sumă totală de 21.862.000 lei și le-a scăzut din prejudiciu. Suma datorată este de 4.129.022 lei. Valoarea penalităților pe perioada 1 iunie 1996 – 31 ianuarie 2001 a fost stabilită de expert la 61.491.850 lei.

La calcularea inflației asupra datoriei pârâtei, expertul a ținut seama că, pentru aceeași sumă, pentru aceeași perioadă de timp, să nu se aplice atât penalitățile de întârziere, cât și coeficientul de inflație, astfel că, la datoria de 4.129.022 lei, pentru care a calculat penalitățile de întârziere până la 31 ianuarie 2001, nu a calculat inflația pentru a nu se suprapune cu penalitățile. Pentru celelalte sume a individualizat fiecare factură și a considerat că din momentul emiterii și până la data când s-a achitat cu întârziere și s-au calculat penalități nu se datorează indexarea cu coeficientul inflației, această indexare datorându-se din momentul achitării prestației și până la data de 31 ianuarie 2001. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 895 din 13 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, împotriva sentinței nr. 110/2001 a Tribunalului Mehedinți.

Împotriva deciziei nr. 895/2001 a curții de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele: Pe cale de excepție, se invocă nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5 din contractul de prestări servicii nr. 247 din 8 februarie 1997, potrivit căreia plata se va face cu filă C.E.C. sau numerar anticipat, pe motiv că, fiind un contract a cărui executare s-a derulat pe parcursul a 5 ani, plata anticipată echivalează cu o creditare a reclamantei. Această creditare fiind interzisă de lege este o clauză ilicită, conform art. 968 C. civ., și solicită anularea clauzei, cu efect retroactiv de la data încheierii contractului.

Pe fond, susține că reactualizarea debitului cumulat cu plata de penalități de întârziere este lipsită de temei legal, întrucât este vorba de o răspundere contractuală, iar părțile prevăzând în contract clauza penală, intenția părților a fost ca prejudiciul creat prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor să fie acoperit prin plata de penalități. Prin acordarea unor sume peste clauza penală, respectiv, actualizarea debitului, s-a încălcat art. 69, 1069 și 1087 C. civ., care prevăd că nu se pot acorda sume mai mici sau mai mari decât cele prevăzute în clauza penală. Reclamanta a cerut reactualizarea debitului, reprezentând contravaloarea facturilor emise, operația expertului de a reactualiza și penalitățile de întârziere, respectiv, majorări pentru facturile achitate, este ilegală, iar instanța, ținând seama de această reactualizare, a acordat mai mult decât s-a cerut.

Procedând la indexarea cu coeficientul de inflație din momentul achitării prestației și până la data de 31 ianuarie 2001, operația este ilegală, deoarece, la data achitării prestației, debitul s-a stins. Instanța de apel nu a ținut seama că facturile nr. 514889 și nr. 514896/1995, în valoare totală de 5.225.000 lei, nu i-au fost comunicate, considerând că necomunicarea este lipsită de relevanță pentru că expertul le-a scăzut din prejudiciu, ca prescrise. Instanța a greșit, deoarece expertul a calculat penalități de întârziere la cele două facturi. Dacă s-ar fi scăzut contravaloarea celor două facturi s-ar fi observat că a plătit în plus 3.778.978 lei și cuantumul penalităților ar fi fost mai mic, respectiv, 29.248.011 lei.

De asemenea, consideră plătită și suma de 1.733.000 lei, reprezentând preaviz conform contractului. Recursul este nefondat. Cu privire la excepția invocată și prin care se solicită anularea clauzei contractuale privind plata anticipată a serviciilor de pază. Clauza prevăzută la art. 5 din contractul nr. 247 din 8 februarie 1995, potrivit căruia plata serviciilor de pază se face anticipat, necontravenind reglementărilor în vigoare sau bunelor moravuri ori ordinii publice, nu este lovită de nulitate absolută. De altfel, pârâta nu arată care reglementare interzice o asemenea plată, ci invocă prevederile art. 968 C. civ. Or, acest text stabilește că o clauză este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Interdicția de creditare între unități, invocată de pârâtă, era prevăzută în reglementarea anterioară și se referă la organizațiile socialiste și care a fost abrogată. Faptul că pârâta a ridicat excepția pro cauza reiese și din aceea că anual, începând cu 1996 și până în anul 1999, contractul, care era inițial pe perioadă determinată, a fost prelungit, fără a se face obiecții asupra clauzei de la art. 5 din contract. Solicitarea pârâtei de a se anula clauza contractuală pe cale de excepție nici nu este posibilă, aceasta se poate formula prin cerere având ca obiect anularea clauzei și care se timbrează în condițiile Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, cum au fost modificate și completate.

Această clauză fiind valabilă, în conformitate cu prevederile art. 969 C. civ., are forță obligatorie între părți. Din probele administrate rezultă că pârâta nu a respectat clauza contractuală, iar potrivit expertizei efectuată de expertul contabil V.G., pârâta datorează, cu titlu de preț pentru serviciile prestate de reclamantă, suma de 4.129.022 lei și penalități de întârziere, în cuantum de 61.491.850 lei, calculate pe perioada 1 iunie 1996 – 31 ianuarie 2001. La această sumă s-a adăugat suma rezultată prin indexarea cu indicele inflației a sumelor reprezentând penalități, deoarece acestea nu au fost achitate și s-a calculat de la data când erau datorate până la data de 31 ianuarie 2001. Potrivit expertizei, numai la datoria finală de 4.129.022 lei, reprezentând preț pentru serviciile prestate, s-au calculat penalitățile, iar indexarea cu indicele de inflație s-a calculat asupra penalităților de întârziere neachitate.

Prin urmare, pentru aceeași sumă și pentru aceeași perioadă, nu s-au aplicat atât penalitățile, cât și indicele de inflație și nici nu s-a procedat la indexarea din momentul achitării prestației și până la data de 31 ianuarie 2001. Actualizarea sumelor respective este în conformitate cu prevederile art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul să primească o desdăunare. În cazul de față, reclamanta trebuia să primească suma datorată, iar pârâta, neîndeplinind această obligație, este ținută să acopere prejudiciul suferit de reclamantă datorită inflației, obligație care există în temeiul legii și nu este necesar să fie prevăzută într-o convenție a părților.

Prin urmare, penalitățile de întârziere având o natură contractuală, iar sumele rezultate ca urmare a actualizării penalităților respective decurgând din prevederile legii, reclamanta are dreptul să pretindă atât plata penalităților, cât și actualizarea sumelor reprezentând penalități neachitate. Întrucât reclamanta, la termenul din 6 martie 2001, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 194.000.000 lei, deși expertul stabilise că pârâta datorează 220.370.285 lei, prin aceasta a cerut nu numai contravaloarea serviciilor prestate și a penalităților de întârziere, ci și sumele rezultate din actualizarea cu indicele inflației a sumelor reprezentând penalități neachitate. Astfel fiind, în mod greșit susține pârâta că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, invocând că reclamanta ar fi cerut numai reactualizarea debitului reprezentând contravaloarea facturilor emise.

Instanța de apel a ținut seama de critica formulată de pârâtă cu privire la faptul că nu i s-au comunicat facturile nr. 514889 și nr. 514896/1995, reținând că expertul le-a scăzut din prejudiciu, constatând că sunt prescrise, astfel că susținerea pârâtei este lipsită de relevanță. Susținerea în continuare a pârâtei că dacă s-ar fi scăzut cele două facturi, s-ar fi observat că a plătit în plus, și cuantumul penalităților ar fi mai mic, este infirmată de raportul de expertiză. Astfel, de la pct. IV alin. (4) din raportul de expertiză și din anexa 6 la raport reiese, indubitabil, că pârâtei i s-au comunicat facturile nr. 514889 și nr. 514896/1995, iar din alin. (2) al raportului și pozițiile 18 și 22 din anexa nr. 1 la raport, rezultă că, deși a calculat penalitățile datorate pentru sumele facturate prin cele două facturi, sumele respective au fost defalcate și nu au fost cuprinse în suma totală datorată cu titlu penalități.

Față de cele arătate și reținând că pârâta nu a administrat probe prin care să infirme pretențiile reclamantei și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 C. proc. civ., iar decizia instanței de apel este temeinică și legală, Curtea va respinge recursul, fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC E.C. SA București, împotriva deciziei nr. 895 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2003.