ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 227/2006

Deliberând asupra recursului de față constată: Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2004 la Tribunalul Constanța, secția comercială, reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C. a solicitat obligarea pârâtei SC R.R. SA, la plata sumei totale de 6.112.237.191 lei, din care suma de 247.321.027 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate în perioada aprilie-noiembrie 2003 și suma de 864.916.164 lei, reprezentând penalități de întârziere. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că în baza contractului din 20 martie 1991, așa cum a fost modificat prin actul adițional din 22 aprilie 1999, U.M. Constanța a prestat pârâtei servicii de pază militară. Se susține că întrucât, beneficiarul prestației nu a achitat contravaloarea serviciilor de pază în perioada aprilie-noiembrie 2003, care se ridică la suma de 5.247.321.027 lei, iar potrivit art. 6 capitolul IV din contract, au fost calculate și penalități de întârziere în cuantum de 864.916.164 lei.

În drept, acțiunea a fost motivată în drept pe art. 969, art. 1073 C. civ., Legea nr. 500/2002, Legea nr. 18/1996, H.G. nr. 523/1997. La data de 6 mai 2004 reclamanta a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului acțiunii, solicitând contravaloarea serviciilor de pază până la data de 1 martie 2004 și penalități de întârziere până la data de 30 aprilie 2004, ceea ce reprezintă suma de 7.101.118.963 lei servicii și 1.381.741.470 lei penalități contractuale. Prin sentința civilă nr. 596/COM/2005, pronunțată în dosar nr. 2876/COM/2004 Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 4.002.102.707 lei, reprezentând preț pentru servicii de pază aferente perioadei aprilie - 3 octombrie 2003 și a sumei de 536.078.161 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului.

În consecință a fost respinsă ca prescrisă suma de 11.400.643 lei, reprezentând penalități de întârziere și suma de 1.245.218.320 lei, reprezentând preț servicii de pază și 158.718.680 lei penalități de întârziere ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere că pentru sumele de 1.245.218.320 lei și 158.716.680 lei nu s-a îndeplinit procedura concilierii prealabile, iar pentru suma de 11.400.643 lei dreptul material la acțiune este prescris. În ceea ce privește sumele admise, s-a stabilit că ele sunt datorate în baza contractului încheiat între părți. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât sumele solicitate prin acțiune au caracterul de creanțe bugetare, putând fi urmărite în cadrul termenului de prescripție de 5 ani, prevăzut de C. fisc., iar inadmisibilitatea nu are temei legal întrucât au fost respectate dispozițiile concilierii prealabile.

Prin decizia nr. 189 din 24 iunie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei, motivând aplicabilitatea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de decretul nr. 167/1958, față de suma de 11.400.643 lei penalități de întârziere, iar în ceea ce privește inadmisibilitatea sumele solicitate în plus față de cele care au făcut obiectul concilierii sunt inadmisibile în raport de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat recurenta, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului si pe fond a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și modificată.

În primul motiv de recurs, în esență se susține că potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, privind finanțele publice, sumele solicitate prin prezenta acțiune reprezintă creanțe bugetare, motiv pentru care recuperarea acestor sume este posibilă în cadrul termenului de 5 ani prevăzut de art. 81 alin. (1) C. proc. fisc. În al doilea motiv de recurs, reclamanta susține că excepția inadmisibilității în parte a acțiunii este nelegală, întrucât pretențiile sunt identice atât în cererea de chemare în judecată, cât și în procedura concilierii, întrucât s-au solicitat contravaloarea neachitată a prestației și penalități de întârziere, sumele neincluse în concilierea prealabilă nefiind scadente la acel moment.

Mai mult, apreciază că art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevede că nu se consideră modificată o cerere atunci când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. Prin întâmpinarea formulată pârâta SC R.R. SA, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și apel, invocând pe cale de excepție prescripția dreptului material la acțiune pentru suma de 11.400.643 lei, care constituie, în opinia sa venit extrabugetar și în consecință, urmează a se aplica termenul general de prescripție de 3 ani. Tot pe cale de excepție invocă inadmisibilitatea recursului cu privire la sumele care nu au fost solicitate anterior prin convocarea la concilierea directă.

Recursul este fondat, urmând a fi admis conform art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., urmează a se reține că, interpretarea dată de instanță probatoriului administrat în cauză este nelegală, atât timp cât procedura prealabilă instituită de legiuitor, reprezintă un ansamblu de norme și reguli în baza cărora părțile unui conflict procedează la soluționarea conflictului dintre ele, având un obiect patrimonial, pe calea înțelegerii și care se poate concretiza în două modalități principale, forma directă și forma mediată.

Astfel, prin convocarea la conciliere directă, existentă la dosarul de fond, reclamanta a solicitat plata sumelor restante, aferente perioadei aprilie-30 septembrie 2003, reprezentând preț servicii de pază, conform contractului din 20 martie 1991 încheiat între părți și modificat prin actul adițional din 22 aprilie 1999, precum și penalități de întârziere conform clauzei penale prevăzută în contract la art. 6. adresa din 16 octombrie 2003, privind convocarea la conciliere directă, a fost primită de către pârâta SC R.R. SA la data de 20 octombrie 2003, ulterior primirii acesteia, a continuat să nu își aducă la îndeplinire obligația de plată prevăzută de contract.

În conformitate cu rezerva luată prin cererea de chemare în judecată, reclamanta la primul termen de judecată a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului acțiunii, solicitând obligarea pârâtei și la plata serviciilor de pază prestate până la data de 1 martie 2004 și penalități contractuale până la data de 30 aprilie 2004. În raport de situația de fapt, trebuie să se facă o interpretare logică și realistă a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., pentru că acestea să își atingă scopul avut în vedere de legiuitor, fără însă a se îngreuna nejustificat activitatea comercianților și acțiunile reclamantului pentru realizarea drepturilor sale.

În speța de față, reclamanta a făcut dovada convocării la conciliere directă la sediul său a pârâtei, motivat de faptul că aceasta nu a achitat contravaloarea serviciilor de pază prestate în temeiul contractului din 20 martie 2003, modificat prin act adițional din 22 aprilie 1999, iar împrejurarea că față de data convocării la conciliere directă și data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 1 aprilie 2004 și data modificării câtimii obiectului acțiunii, debitul solicitat inițial a fost majorat cu sumele neachitate în continuare de către pârâtă, nu este de natură a conduce la neîndeplinirea cerințelor art. 720 1 C. proc. civ.

De altfel, în scopul îndeplinirii formale a acestor cerințe, art. 2 al art. 720 1 dispune că, în scopul arătat la alin. (1), reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal …. “ situație îndeplinită în speța de față de către reclamantă, prin invocarea ca temei legal a contractului încheiat între părți și necontestat de către pârâtă, precum și a prestațiilor efectuate de către reclamantă și de asemenea, necontestate de către pârâtă. În sprijinul celor arătate sunt și dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care permit posibilitatea modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, la prima zi de înfățișare, ceea ce în procesele și cererile în materie comercială înseamnă că această posibilitate există în situația în care aceste pretenții au același temei juridic.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și având în vedere că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, cu referire la suma de 1.245.218.320 lei, reprezentând preț servicii de pază și 158.716.680 lei, reprezentând penalități de întârziere, admițându-se recursul se va casa decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C., împotriva deciziei nr. 189 din 24 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.