ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 4 aprilie 2008 și precizată ulterior, M.I. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor , solicitând obligarea primei autorității publice pârâte să emită decizia ce reprezintă titlul de despăgubire în cuantumul stabilit prin sentința civilă nr. 496/2003 a Tribunalului Arad până la data de 15 iulie 2008. De asemenea, a cerut obligarea celei de a doua autorități publice pârâte să emită titlul de plată a sumei respective până la data de 15 august 2008 și să-i plătească despăgubirea în cuantumul actualizat la data plății, până cel târziu la data de 30 septembrie 2008, precum și împreună cu prima pârâtă, daune morale în sumă de 1 leu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 496 din 29 iulie 2003, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis cererea sa formulată în contradictoriu cu stațiunea de cercetare și producție vitivinicolă M. – G., stabilind valoarea imobilului – construcții demolate (colnă, magazie și fântână) la suma de 90.771.718 lei, potrivit raportului de expertiză care face parte integrantă din hotărâre. Deși s-a adresat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu cererea din 30 august 2006, iar cu cererea din 15 octombrie 2007 a precizat opțiunea sa și a solicitat să fie convocat pentru primirea titlului de plată, până la data sesizării instanței nu a primit nici un răspuns din partea pârâtei menționate mai sus.

La rândul său, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin exces de putere îi refuză plata despăgubirilor cuvenite. Prin sentința civilă nr. 119/F/CA din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată. Totodată, a obligat pe pârâți să plătească reclamantului M.I. suma de 87,9 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că deși în cererea sa reclamantul a făcut referire la dispozițiile art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din precizările făcute la acțiune rezultă că de fapt, el a solicitat emiterea titlului de despăgubire și respectiv, a titlului de plată a despăgubirii cuvenite în baza sentinței civile irevocabile pronunțate de Tribunalul Arad în anul 2003. În raport de prevederile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor și cele conținute în Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a apreciat că cererea reclamantului de a i se elibera titlul de despăgubire și titlul de plată este întemeiată.

S-a mai considerat că în concordanță cu principiul unei juste despăgubiri, raportat și la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, M.I. este îndreptățit să pretindă actualizarea despăgubirii. În același sens sunt prevederile pct. 16.15 din Normele Metodologice emise în aplicarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificate prin H.G. nr. 128/2008. Dată fiind tergiversarea nejustificată în soluționarea cererii reclamantului și suferința psihică pricinuită acestuia, curtea de apel a considerat că este îndreptățită și cererea accesorie, curtea de apel a considerat că este îndreptățită și cererea accesorie, de acordare a unor daune morale în cuantumul simbolic de 1 leu.

În sfârșit s-a reținut că, întrucât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților „au același sediu și aceeași conducere, conlucrând eficient”, se justifică cererea reclamantului de a se stabili termenele de executare a obligațiilor în sarcina acestor autorități publice pârâte, conform art. 1, art. 18 alin. (1) și alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Împotriva sentinței au declarat recurs toți pârâții. În recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, formulat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba, s-a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei autorități publice centrale, precizându-se că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu se află în subordinea recurentului, ci în subordinea Cancelariei Primului Ministru, conform art. 13 din Legea nr. 247/2005.

Ca atare, ministerul nu putea fi obligat, alături de celelalte două autorități publice pârâte la emiterea și aplicarea titlului de despăgubire și a titlului de plată către reclamant. Critica este întemeiată. Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă în condițiile prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală. Activitatea acestei comisii este reglementată de Regulamentul propriu de organizare și funcționare adoptat prin decizia Primului Ministru.

Se constată prin urmare, că în litigiul de față Ministerul Economiei și Finanțelor nu are legitimare procesuală pasivă și nu putea fi obligat, împreună cu celelalte două pârâte să emită în favoarea reclamantului, decizia reprezentând titlul de despăgubire și titlul de plată a despăgubiri în cuantumul actualizat la data plății efective. Ignorând această reglementare legală, dar și împrejurarea că emiterea titlului de despăgubire și a titlului de plată nu constituie atribuții legale ce revin Ministerului Economiei și Finanțelor, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea față de recurent, cu consecința obligării lui alături de celelalte două pârâte la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată către reclamantul M.I.

Față de considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor și a fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii introduse împotriva acestei autorități publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, va fi înlăturată dispoziția privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 87,9 lei către reclamant. În cadrul recursului său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susținut că solicitarea reclamantului pentru emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire a rămas fără obiect, deoarece ulterior pronunțării sentinței recurate a fost emisă Decizia nr. 2289 din 8 iulie 2008, care în sensul legii are natura unui asemenea titlu.

Că, în cauză nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral produs reclamantului M.I. prin pretinsa tergiversare în soluționarea cererii întrucât inițial, acesta a solicitat reevaluarea bunului imobil trecut în proprietatea statului, iar după aceea, emiterea deciziei în temeiul hotărârii judecătorești irevocabile. În opinia recurentei, nici cheltuielile de judecată nu trebuiau stabilite în sarcina sa, având în vedere faptul că este o entitate fără personalitate juridică și buget propriu, aflată în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor. Criticile nu sunt întemeiate.

Prin Decizia nr. 2289 din 8 iulie 2008, anexată ca act nou în recurs, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus în adevăr, emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 90.771,718 ROL în favoarea reclamantului M.I., reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr. 496 din 29 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, și devenită irevocabilă (filele 13-14 ale dosarului de recurs). Executarea voluntară a unei obligații stabilită de prima instanță înainte de soluționarea recursurilor declarate în cauză nu face însă, decât să confirme justețea apărărilor reclamantului și a sentinței pronunțate în cauză, fără a constitui un temei pentru reformarea hotărârii în sensul cerut.

Litigiul nu a rămas fără obiect, devreme ce prin aceeași sentință s-au acordat reclamanților și o despăgubire bănească în cuantumul actualizat la data plății, precum și daune morale în sumă modică de 1 leu pentru prejudiciul moral cauzat acestuia prin tergiversarea nejustificată de rezolvare a cererii. Obligațiile respective (mai puțin cea referitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire) nu au fost executate de pârâte până în prezent și contrar susținerilor din recurs, instanța de fond a procedat corect și atunci când, prin sentință a obligat pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată, alături de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Cum deja s-a arătat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constituit și funcționează în subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Ea a fost înzestrată cu o capacitate administrativă proprie și potrivit legii îi revine atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire (art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005). În consecință, se apreciază că legal și temeinic curtea de apel a obligat atât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cât și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantului daunele morale și cheltuielile ocazionate cu procesul, conform art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 și art. 274 C. proc. civ. În recursul declarat, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut că acțiunea introdusă împotriva sa pentru eliberarea titlului de plată a despăgubirilor este prematură și trebuie respinsă ca atare, deoarece reclamantul M.I.

nu este titularul unui titlu de despăgubire și nici nu a depus opțiunea conform art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare. În lipsa opțiunii exprimată de reclamant printr-o cerere, nu se justifică nici fixarea termenului pentru executarea obligației privind emiterea titlului de plată a despăgubirii în cuantumul actualizat. Criticile nu sunt întemeiate. Prin H.G. nr. 1068 din 5 septembrie 2007, a fost modificată și completată prin H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) și lit. s) din hotărârea guvernamentală, această autoritate publică primește și înregistrează operațiunile persoanelor îndreptățite la despăgubiri, în conformitate cu prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată ulterior.

De asemenea, ea emite în condițiile prevăzute la lit. r), titlurile de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea și/ sau titlurile de plată a despăgubirii. În speță, așa cum corect a reținut prima instanță, reclamantul M.I. a făcut dovada cu confirmarea de primire anexată la fila nr. 83 a dosarului că a înaintat la registratura generală a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților un exemplar al sentinței civile nr. 496/2003, pronunțată de Tribunalul Arad cu mențiunea „definitivă și irevocabilă” la data de 9 august 2007. Deși avea obligația legală de a emite titlul de despăgubire pe baza acelei hotărâri judecătorești, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit această obligație decât după pronunțarea sentinței atacate cu recurs.

Contrar afirmației din recurs, cu înscrisurile depuse în sprijinul acțiunii, reclamantul M.I., în vârstă de 80 de ani, a dovedit faptul că și-a exprimat opțiunea de fi despăgubit în numerar (prin scrisoarea datată 7 august 2007) conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005. Pe e altă parte, în temeiul principiului care consacră dreptul persoanei vătămate la acordarea unei juste și integrale despăgubiri, instanța de judecată a concluzionat în mod judicios că în cauză este justificată pretenția reclamantului la actualizarea cuantumului despăgubirii, ținând seama de suma stabilită încă din anul 2003 și de evoluția cursului monedei naționale până la data plății efective.

Având în vedere aceste considerente, precum și cele expuse cu prilejul examinării recursului, declarat de pârâtă’ Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care ulterior a emis decizia nr. 2299 din 8 iulie 2008, în mod eronat se susține în recurs că acțiunea introdusă de reclamant la data de 4 aprilie 2008, este prematură și neîntemeiată. Cât privește termenele fixate pentru executarea măsurilor stabilite în sarcina autorității publice pârâte (având același sediu și președinte) la cererea reclamantului, Înalta Curte apreciază că ele se justifică datorită naturii și urgenței pricinii precum și a obligațiilor prevăzute în dispozitiv conform art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În consecință și ținând seama de inexistența unor motive de casare de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursurile declarate de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței civile nr. nr. 119/F/CA din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea introdusă de reclamantul M.I. împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive. Înlătură dispoziția privind obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.