ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 4 aprilie 2008 și
precizată ulterior, M.I. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor,
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
și
Ministerul Economiei și Finanțelor
, solicitând obligarea
primei autorității publice pârâte să emită decizia ce reprezintă titlul de
despăgubire în cuantumul stabilit prin sentința civilă nr. 496/2003 a
Tribunalului Arad până la data de 15 iulie 2008.
De asemenea, a cerut
obligarea celei de a doua autorități publice pârâte să emită titlul de plată a
sumei respective până la data de 15 august 2008 și să-i plătească despăgubirea
în cuantumul actualizat la data plății, până cel târziu la data de 30
septembrie 2008, precum și împreună cu prima pârâtă, daune morale în sumă de 1
leu.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că prin sentința nr. 496 din 29 iulie 2003, Tribunalul
Arad, secția civilă, a admis cererea sa formulată în contradictoriu cu
stațiunea de cercetare și producție vitivinicolă M. – G., stabilind valoarea
imobilului – construcții demolate (colnă, magazie și fântână) la suma de
90.771.718 lei, potrivit raportului de expertiză care face parte integrantă din
hotărâre.
Deși s-a adresat Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu cererea din 30 august 2006, iar cu
cererea din 15 octombrie 2007 a precizat opțiunea sa și a solicitat să fie convocat
pentru primirea titlului de plată, până la data sesizării instanței nu a primit
nici un răspuns din partea pârâtei menționate mai sus.
La rândul său, pârâta
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin exces de putere
îi refuză plata despăgubirilor cuvenite.
Prin sentința civilă nr. 119/F/CA
din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ
și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată.
Totodată, a obligat pe
pârâți să plătească reclamantului M.I. suma de 87,9 RON cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța a reținut că deși în cererea sa reclamantul a făcut referire
la dispozițiile art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din precizările făcute la acțiune
rezultă că de fapt, el a solicitat emiterea titlului de despăgubire și
respectiv, a titlului de plată a despăgubirii cuvenite în baza sentinței civile
irevocabile pronunțate de Tribunalul Arad în anul 2003.
În raport de prevederile
cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G.
nr. 81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor și cele
conținute în Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 a Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor, s-a apreciat că cererea reclamantului de a i se
elibera titlul de despăgubire și titlul de plată este întemeiată.
S-a mai considerat că în
concordanță cu principiul unei juste despăgubiri, raportat și la dispozițiile art.
18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, M.I. este îndreptățit să pretindă
actualizarea despăgubirii.
În același sens sunt
prevederile pct. 16.15 din Normele Metodologice emise în aplicarea art. 16 din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificate prin H.G. nr. 128/2008.
Dată fiind tergiversarea
nejustificată în soluționarea cererii reclamantului și suferința psihică
pricinuită acestuia, curtea de apel a considerat că este îndreptățită și
cererea accesorie, curtea de apel a considerat că este îndreptățită și cererea
accesorie, de acordare a unor daune morale în cuantumul simbolic de 1 leu.
În sfârșit s-a reținut că,
întrucât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților „au același sediu și aceeași
conducere, conlucrând eficient”, se justifică cererea reclamantului de a se
stabili termenele de executare a obligațiilor în sarcina acestor autorități
publice pârâte, conform art. 1, art. 18 alin. (1) și alin. (6) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva sentinței au
declarat recurs toți pârâții.
În recursul pârâtului
Ministerul Economiei și Finanțelor, formulat prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice Alba, s-a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă a
acestei autorități publice centrale, precizându-se că, Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor nu se află în subordinea recurentului, ci în
subordinea Cancelariei Primului Ministru, conform art. 13 din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, ministerul nu
putea fi obligat, alături de celelalte două autorități publice pârâte la
emiterea și aplicarea titlului de despăgubire și a titlului de plată către
reclamant.
Critica este întemeiată.
Potrivit art. 13 alin. (1)
din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,
precum și unele măsuri adiacente, pentru analizarea și stabilirea cuantumului
final al despăgubirilor care se acordă în condițiile prezentei legi, se
constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală.
Activitatea acestei comisii
este reglementată de Regulamentul propriu de organizare și funcționare adoptat
prin decizia Primului Ministru.
Se constată prin urmare, că
în litigiul de față Ministerul Economiei și Finanțelor nu are legitimare
procesuală pasivă și nu putea fi obligat, împreună cu celelalte două pârâte să
emită în favoarea reclamantului, decizia reprezentând titlul de despăgubire și
titlul de plată a despăgubiri în cuantumul actualizat la data plății efective.
Ignorând această
reglementare legală, dar și împrejurarea că emiterea titlului de despăgubire și
a titlului de plată nu constituie atribuții legale ce revin Ministerului
Economiei și Finanțelor, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea față de
recurent, cu consecința obligării lui alături de celelalte două pârâte la plata
daunelor morale și a cheltuielilor de judecată către reclamantul M.I.
Față de considerentele
expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul declarat de Ministerul
Economiei și Finanțelor și a fi modificată sentința în sensul respingerii
acțiunii introduse împotriva acestei autorități publice pentru lipsa calității
procesuale pasive.
Totodată, va fi înlăturată
dispoziția privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în
sumă de 87,9 lei către reclamant.
În cadrul recursului său,
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susținut că
solicitarea reclamantului pentru emiterea deciziei ce reprezintă titlul de
despăgubire a rămas fără obiect, deoarece ulterior pronunțării sentinței
recurate a fost emisă Decizia nr. 2289 din 8 iulie 2008, care în sensul legii
are natura unui asemenea titlu.
Că, în cauză nu s-a făcut
dovada unui prejudiciu moral produs reclamantului M.I. prin pretinsa
tergiversare în soluționarea cererii întrucât inițial, acesta a solicitat
reevaluarea bunului imobil trecut în proprietatea statului, iar după aceea, emiterea
deciziei în temeiul hotărârii judecătorești irevocabile.
În opinia recurentei, nici
cheltuielile de judecată nu trebuiau stabilite în sarcina sa, având în vedere
faptul că este o entitate fără personalitate juridică și buget propriu, aflată
în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Criticile nu sunt
întemeiate.
Prin Decizia nr. 2289 din 8
iulie 2008, anexată ca act nou în recurs, Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor a dispus în adevăr, emiterea titlului de despăgubire în cuantum de
90.771,718 ROL în favoarea reclamantului M.I., reprezentând valoarea
despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr. 496 din 29 iulie
2003, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, și devenită irevocabilă
(filele 13-14 ale dosarului de recurs).
Executarea voluntară a unei
obligații stabilită de prima instanță înainte de soluționarea recursurilor
declarate în cauză nu face însă, decât să confirme justețea apărărilor reclamantului
și a sentinței pronunțate în cauză, fără a constitui un temei pentru reformarea
hotărârii în sensul cerut.
Litigiul nu a rămas fără
obiect, devreme ce prin aceeași sentință s-au acordat reclamanților și o
despăgubire bănească în cuantumul actualizat la data plății, precum și daune
morale în sumă modică de 1 leu pentru prejudiciul moral cauzat acestuia prin
tergiversarea nejustificată de rezolvare a cererii. Obligațiile respective (mai
puțin cea referitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire)
nu au fost executate de pârâte până în prezent și contrar susținerilor din
recurs, instanța de fond a procedat corect și atunci când, prin sentință a
obligat pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată, alături de pârâta
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Cum deja s-a arătat Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constituit și funcționează în
subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Ea a fost înzestrată cu o
capacitate administrativă proprie și potrivit legii îi revine atribuția de
emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire (art. 13
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005).
În consecință, se apreciază
că legal și temeinic curtea de apel a obligat atât Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor cât și Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților să plătească reclamantului daunele morale și cheltuielile
ocazionate cu procesul, conform art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004
și art. 274 C. proc. civ.
În recursul declarat, pârâta
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut că acțiunea
introdusă împotriva sa pentru eliberarea titlului de plată a despăgubirilor
este prematură și trebuie respinsă ca atare, deoarece reclamantul M.I. nu este
titularul unui titlu de despăgubire și nici nu a depus opțiunea conform art. 18
1
din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.
În lipsa opțiunii exprimată
de reclamant printr-o cerere, nu se justifică nici fixarea termenului pentru
executarea obligației privind emiterea titlului de plată a despăgubirii în
cuantumul actualizat.
Criticile nu sunt
întemeiate.
Prin H.G. nr. 1068 din 5
septembrie 2007, a fost modificată și completată prin H.G. nr. 361/2005 privind
înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru
Restituirea Proprietăților.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit.
r) și lit. s) din hotărârea guvernamentală, această autoritate publică primește
și înregistrează operațiunile persoanelor îndreptățite la despăgubiri, în
conformitate cu prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată și
completată ulterior. De asemenea, ea emite în condițiile prevăzute la lit. r),
titlurile de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea și/ sau titlurile de
plată a despăgubirii.
În speță, așa cum corect a
reținut prima instanță, reclamantul M.I. a făcut dovada cu confirmarea de
primire anexată la fila nr. 83 a dosarului că a înaintat la registratura
generală a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților un exemplar
al sentinței civile nr. 496/2003, pronunțată de Tribunalul Arad cu mențiunea
„definitivă și irevocabilă” la data de 9 august 2007.
Deși avea obligația legală
de a emite titlul de despăgubire pe baza acelei hotărâri judecătorești, Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit această obligație
decât după pronunțarea sentinței atacate cu recurs.
Contrar afirmației din
recurs, cu înscrisurile depuse în sprijinul acțiunii, reclamantul M.I., în
vârstă de 80 de ani, a dovedit faptul că și-a exprimat opțiunea de fi
despăgubit în numerar (prin scrisoarea datată 7 august 2007) conform
dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.
Pe e altă parte, în temeiul
principiului care consacră dreptul persoanei vătămate la acordarea unei juste
și integrale despăgubiri, instanța de judecată a concluzionat în mod judicios
că în cauză este justificată pretenția reclamantului la actualizarea
cuantumului despăgubirii, ținând seama de suma stabilită încă din anul 2003 și
de evoluția cursului monedei naționale până la data plății efective.
Având în vedere aceste
considerente, precum și cele expuse cu prilejul examinării recursului, declarat
de pârâtă’ Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care ulterior a
emis decizia nr. 2299 din 8 iulie 2008, în mod eronat se susține în recurs că
acțiunea introdusă de reclamant la data de 4 aprilie 2008, este prematură și
neîntemeiată.
Cât privește termenele
fixate pentru executarea măsurilor stabilite în sarcina autorității publice
pârâte (având același sediu și președinte) la cererea reclamantului, Înalta Curte
apreciază că ele se justifică datorită naturii și urgenței pricinii precum și a
obligațiilor prevăzute în dispozitiv conform art. 18 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
În consecință și ținând
seama de inexistența unor motive de casare de ordine publică, care potrivit art.
306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge
recursurile declarate de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba
împotriva sentinței civile nr. nr. 119/F/CA din 24 iunie 2008 a Curții de Apel
Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în
sensul că respinge acțiunea introdusă de reclamantul M.I. împotriva acestui
pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Înlătură dispoziția privind obligarea
acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 20 ianuarie 2009.