ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții G.F., J.A.J.G.

și A.M.I.J. (născută G.) au chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să desemneze

în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii un evaluator pentru apartamentele

1, 3, 4 și 5 și terenul aferent din imobilul situat în Arad, precum și să emită

titlul de despăgubiri pentru imobilele mai sus indicate, în termen de 30 de zile

după efectuarea evaluării.

În motivarea cererii s-a

arătat că la data de 24 iulie 2001, antecesorul reclamanților a formulat notificare

în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Arad. La data de 19 mai

2006, Primăria Arad, prin dispoziția nr. 966, a dispus acordarea de măsuri reparatorii

constând în titluri de despăgubire la Fondul Proprietatea în condițiile Legii

nr. 247/2005 Titlul VII. Dosarul administrativ a fost transmis la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor în mai 2006, unde a fost înregistrat sub nr. 27968/CC.

S-a învederat ca deși

au trecut aproximativ 8 ani de la data la care antecesorul reclamanților a formulat,

în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea pentru obținerea de despăgubiri și mai

mult de 3 ani de când dosarul administrativ a ajuns la Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, cererea a rămas nesoluționată.

S-a mai arătat că, urmare

a cererii formulate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor le-a comunicat

că a modificat modul de soluționare a cererilor, dar că dosarul rămâne nesoluționat.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii

de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 35 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea formulată

de reclamanții G.F., J.A.J.G. și A.M.I.J. (născută G.) în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta să desemneze

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri un evaluator

pentru apartamentele 1, 3, 4 și 5 și terenul aferent imobilului situat în Arad,

și să emită titlul de despăgubiri pentru imobilele mai sus menționate în termen

de 30 de zile după efectuarea evaluării.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că antecesorul reclamanților, numitul G.L.T.,

a formulat în data de 24 iulie 2001 notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin

care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Arad.

Notificarea mai sus menționată

s-a soluționat prin dispoziția nr. 966 din 19 mai 2006 prin care s-a dispus acordarea

de măsuri reparatorii constând în titluri de despăgubire la Fondul Proprietatea

în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Dosarul administrativ

a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în luna mai

2006, fiind înregistrat sub nr. 27968/CC.

În lege se menționează

în mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ că în baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

S-a efectuat verificarea

legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Instanța de fond a constatat

că după acest moment nu s-a mai efectuat nicio operațiune de către instituția pârâtă.

Pârâta a invocat în apărarea

sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face

în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum

s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală.

Instanța de fond a constatat

că pârâta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare

desemnate, iar conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantei

de emitere a titlurilor de despăgubire aduce grave prejudicii reclamanților.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că diferența între un dosar selectat aleatoriu în baza deciziei nr. 2/2006

care a fost abrogată și un dosar repartizat în baza deciziei nr. 2815/2008 constă

în faptul că un dosar selectat avea numit deja un evaluator.

În cazul în care un dosar

este repartizat în baza deciziei nr. 2815/2008, după analiza acestuia, dacă se constată

că este complet, urmează a se desemna un evaluator, apoi se trimite la evaluare.

Or, instanța de fond,

susține astfel în mod greșit, că pârâta avea obligația de a trimite dosarul la evaluare,

deși acesta nu avea desemnat un evaluator.

Se mai arată că instanța

a reținut greșit și faptul că pârâta nu a invocat împrejurarea că reclamanții nu

ar fi depus la dosar toate înscrisurile, singura justificare invocată fiind determinată

de ordinea înregistrării dosarelor.

Recurenta mai arată faptul

că în apărările sale a arătat că de la dosar lipsește situația încasării despăgubirilor,

pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, așa cum prevăd dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recurenta mai precizează

că nu se poate reține culpa instituției privind durata de soluționare a dosarelor

de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuțiilor sale, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea

de soluționare a dosarelor de despăgubire.

Mai mult, conform

art. 2 din aceeași decizie, „proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată

și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete,

vor fi trimise la evaluare”.

Această soluție s-a impus

ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul

egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare

(2005).

În sfera dreptului comunitar,

principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și

situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul

este justificat obiectiv.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit dispozițiilor

art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, „(4) Pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură.

Secretariatul Comisiei

Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în

care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care

acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare”.

Este real că legiuitorul

nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta

nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere

dreptului reclamanțilorla aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un

termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații

de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora,

de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care

constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt

imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste

un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui

nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest

moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact

ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții

administrative pentru rezolvarea situației.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă,

nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura

preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este

condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților și cel al autorităților

competente.

Susținerile recurentei

privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care

urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut

referire mai sus.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile

nr. 35 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.