ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4840/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 130 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții L.M., L.A., L.L. și A.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București să desemneze, în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, un evaluator pentru evaluarea imobilului în litigiu și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în termen de 30 zile de la data efectuării evaluării.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele: La data de 24 iulie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificare pentru imobilul situat în Arad, P-ța C., jud. Arad, iar la data de 11 iulie 2005, Primăria Arad, prin dispoziția nr. AA, a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de despăgubire la Fondul Proprietatea, în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII. Dosarul administrativ a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrat sub nr. 28634/CC.

Instanța a constatat că au trecut aproximativ 8 ani de când reclamanții au formulat notificarea și peste 4 ani de când dosarul se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar cererea lor a rămas nesoluționată, precum și faptul că legea impune un termen maxim de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pentru predarea către Secretariatul Comisiei Centrale a dispozițiilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare, astfel că nu se poate reține caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste trei ani în verificarea legalității acestor dispoziții, cu atât mai mult cu cât pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a justificat sub nici o formă această întârziere excesivă.

Pe de altă parte, instanța a subliniat că este incontestabil faptul că reclamanții au dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 21 alin. (3) din Constituția României, drept care implică, între alte cerințe, și o durată rezonabilă a soluționării litigiului, iar necesitatea respectării dispozițiilor art. 6 parag. 1 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la analizarea dosarului, la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului. Împotriva acestei hotărâri pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului formulat recurenta-pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților, întrucât în cauză a fost necesară parcurgerea tuturor etapelor din cadrul procedurii administrative reglementate de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) capitolul V Titlul VII modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, cât și a ordinei de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Totodată recurenta-pârâtă a criticat sentința atacată și în ceea ce privește stabilirea termenului de 30 de zile pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire având în vedere dispozițiile H.G.

nr. 527/2006 prin care s-a aprobat contractul cadru și onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor preluate abuziv, potrivit cărora s-a stabilit o procedură privind efectuarea raportului de expertiză și termene pentru întocmirea și comunicarea acestuia. Se solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii ca neîntemeiată. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005; Legea nr. 554/2004. La dosar au fost depuse concluzii scrise de către ambele părți. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente. Dosarul a cărei soluționare a solicitat-o intimații-reclamanți a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 28634/CC în luna iulie 2005, acesta conținând dispoziția nr. AA din 11 iulie 2005 emisă de Primăria Arad în favoarea intimaților - reclamanți. Astfel cum în mod corect a constatat și instanța de fond, recurenta-pârâtă nu a găsit o motivare pertinentă și rezonabilă prin care să justifice de ce din anul 2005 și până la data emiterii în judecată nu a procedat la analizarea dosarului privind măsurile reparatorii aferente depoziției nr. AA/2005 emisă de Primăria Municipiului Arad.

Susținerile recurentei-pârâte privind obligativitatea respectării procedurii instituite prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt reale însă nu pot fi reținute întrucât nu pot justifica culpa instituției în tergiversarea soluționării dosarului, astfel cum în mod just a apreciat și instanța de fond.

Recurenta-pârâtă susține că dosarul nu a putut fi înaintat unei societăți de evaluare întrucât acesta nu conținea întreaga documentație necesară din care să rezulte situația juridică actuală a imobilului dar, astfel cum s-a precizat anterior, culpa în nefinalizarea dosarului aparține acesteia, întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, rezultă că solicitarea completării dosarului s-a cerut abia la data de 01 decembrie 2009 după introducerea cererii de chemare în judecată formulată de intimații-reclamanți la data de 02 noiembrie 2009. Astfel fiind este cert că dosarul a stat în nelucrare din vina recurentei-pârâte, depășindu-se astfel termenul rezonabil de soluționare a cauzei astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

În ceea ce privește termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, perioada de luat în considerare începe cu data înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul conținând dispoziția nr. AA din 11 iulie 2005 a Primarului Municipiului Arad, deci cu anul 2005. Or, până la data introducerii cererii de chemare în judecată - noiembrie 2009, recurenta-reclamantă nu solicitase completarea dosarului cu documentația considerată necesară, ceea ce înseamnă că timp de peste patru ani dosarul a stat în nelucrare, ceea ce constituie un indiciu tehnic și suficient pentru a ajunge la concluzia depășirii termenului rezonabil.

Respectarea procedurii administrative prevăzute de Legea specială nr. 247/2005 și care presupune parcurgerea unor etape, astfel cum susține recurenta-pârâtă, nu poate dispensa pe aceasta de a lua toate măsurile necesare de a verifica temeinicia sau netemeinicia cererii intimaților-reclamanți privind acordarea măsurilor separatorii pentru imobilul respectiv, măsuri finalizate cu emiterea titlului de despăgubire. Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra necesității obligării recurentei-pârâte în sensul de a transmite dosarul unui evaluator autorizat urmând ca după acea să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului.

Prin hotărârea pronunțată instanța de fond nu a făcut altceva decât să oblige pe recurenta-pârâtă să urgenteze derularea procedurii administrative, prevăzute de Legea specială termenele de 30 de zile pentru desemnarea unui evaluator precum și cel prevăzut pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în 30 de zile de la efectuarea evaluării, în ideea că termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din convenție a fost depășit, aceasta constituind o modalitate de reparare a prejudiciului suferit de intimații-reclamanți. Pentru toate aceste considerente, constatând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 130 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.