ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4840/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130 din 25 februarie

2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanții L.M., L.A., L.L. și A.L., în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București; a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București să desemneze, în termen

de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, un evaluator pentru evaluarea imobilului

în litigiu și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în termen de

30 zile de la data efectuării evaluării.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

La data de 24 iulie 2001,

în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificare pentru imobilul situat

în Arad, P-ța C., jud. Arad, iar la data de 11 iulie 2005, Primăria Arad, prin dispoziția

nr. AA, a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de despăgubire

la Fondul Proprietatea, în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII. Dosarul administrativ

a fost trimis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost

înregistrat sub nr. 28634/CC.

Instanța a constatat că

au trecut aproximativ 8 ani de când reclamanții au formulat notificarea și peste

4 ani de când dosarul se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

iar cererea lor a rămas nesoluționată, precum și faptul că legea impune un termen

maxim de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pentru predarea

către Secretariatul Comisiei Centrale a dispozițiilor emise de entitățile învestite

cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare, astfel că nu se poate

reține caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste trei ani în verificarea

legalității acestor dispoziții, cu atât mai mult cu cât pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a justificat sub nici o formă această întârziere

excesivă.

Pe de altă parte, instanța

a subliniat că este incontestabil faptul că reclamanții au dreptul la un proces

echitabil, drept garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și de art. 21 alin. (3) din Constituția României, drept care implică, între

alte cerințe, și o durată rezonabilă a soluționării litigiului, iar necesitatea

respectării dispozițiilor art. 6 parag. 1 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului impune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la analizarea dosarului, la desemnarea unui evaluator și la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat recurenta-pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond

a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen

rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților, întrucât în cauză a fost necesară

parcurgerea tuturor etapelor din cadrul procedurii administrative reglementate de

dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) capitolul V Titlul VII modificat și completat

prin O.U.G. nr. 81/2007, cât și a ordinei de înregistrare a dosarelor, astfel cum

s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată recurenta-pârâtă

a criticat sentința atacată și în ceea ce privește stabilirea termenului de 30 de

zile pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire având în vedere dispozițiile

H.G. nr. 527/2006 prin care s-a aprobat contractul cadru și onorariile maximale

acordate evaluatorilor autorizați în vederea efectuării raportului de evaluare a

imobilelor preluate abuziv, potrivit cărora s-a stabilit o procedură privind efectuarea

raportului de expertiză și termene pentru întocmirea și comunicarea acestuia.

Se solicită admiterea

recursului și pe fond admiterea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005; Legea nr. 554/2004.

La dosar au fost depuse

concluzii scrise de către ambele părți.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Dosarul a cărei soluționare

a solicitat-o intimații-reclamanți a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 28634/CC în luna iulie 2005, acesta

conținând dispoziția nr. AA din 11 iulie 2005 emisă de Primăria Arad în favoarea

intimaților - reclamanți.

Astfel cum în mod corect

a constatat și instanța de fond, recurenta-pârâtă nu a găsit o motivare pertinentă

și rezonabilă prin care să justifice de ce din anul 2005 și până la data emiterii

în judecată nu a procedat la analizarea dosarului privind măsurile reparatorii aferente

depoziției nr. AA/2005 emisă de Primăria Municipiului Arad.

Susținerile recurentei-pârâte

privind obligativitatea respectării procedurii instituite prin dispozițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 sunt reale însă nu pot fi reținute întrucât nu pot justifica

culpa instituției în tergiversarea soluționării dosarului, astfel cum în mod just

a apreciat și instanța de fond.

Recurenta-pârâtă susține

că dosarul nu a putut fi înaintat unei societăți de evaluare întrucât acesta nu

conținea întreaga documentație necesară din care să rezulte situația juridică actuală

a imobilului dar, astfel cum s-a precizat anterior, culpa în nefinalizarea dosarului

aparține acesteia, întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză,

rezultă că solicitarea completării dosarului s-a cerut abia la data de 01

decembrie 2009 după introducerea cererii de chemare în judecată formulată de intimații-reclamanți

la data de 02 noiembrie 2009.

Astfel fiind este cert

că dosarul a stat în nelucrare din vina recurentei-pârâte, depășindu-se astfel termenul

rezonabil de soluționare a cauzei astfel cum în mod corect a apreciat și instanța

de fond.

În ceea ce privește termenul

rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, perioada

de luat în considerare începe cu data înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul conținând dispoziția nr. AA din 11 iulie

2005 a Primarului Municipiului Arad, deci cu anul 2005.

Or, până la data introducerii

cererii de chemare în judecată - noiembrie 2009, recurenta-reclamantă nu solicitase

completarea dosarului cu documentația considerată necesară, ceea ce înseamnă că

timp de peste patru ani dosarul a stat în nelucrare, ceea ce constituie un indiciu

tehnic și suficient pentru a ajunge la concluzia depășirii termenului rezonabil.

Respectarea procedurii

administrative prevăzute de Legea specială nr. 247/2005 și care presupune parcurgerea

unor etape, astfel cum susține recurenta-pârâtă, nu poate dispensa pe aceasta de

a lua toate măsurile necesare de a verifica temeinicia sau netemeinicia cererii

intimaților-reclamanți privind acordarea măsurilor separatorii pentru imobilul respectiv,

măsuri finalizate cu emiterea titlului de despăgubire.

Curtea constată că prima

instanță a apreciat în mod corect asupra necesității obligării recurentei-pârâte

în sensul de a transmite dosarul unui evaluator autorizat urmând ca după acea să

fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului.

Prin hotărârea pronunțată

instanța de fond nu a făcut altceva decât să oblige pe recurenta-pârâtă să urgenteze

derularea procedurii administrative, prevăzute de Legea specială termenele de 30

de zile pentru desemnarea unui evaluator precum și cel prevăzut pentru emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în 30 de zile de la efectuarea evaluării,

în ideea că termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din convenție a fost depășit,

aceasta constituind o modalitate de reparare a prejudiciului suferit de intimații-reclamanți.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile

nr. 130 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.