ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4498/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta K.D. a solicitat obligarea pârâtelor A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Arad, Calea R., într-un termen ce va fi stabilit de către instanță, sub sancțiunea obligării conducătorului unității la plata unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind emisă de către Primarul Municipiului Arad dispoziția din 11 mai 2004, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru cota de ½ din apartament, cealaltă cotă de ½ fiind restituită în natură și în ciuda demersurilor repetate făcute de reclamantă, la 30 septembrie 2010 și 17 noimbrie 2010, nu s-a parcurs în cauză procedura de elaborare a raportului de evaluare și nici nu s-a emis decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru valoarea pecuniară cuvenită potrivit legii și propunerii formulate prin dispoziția Primarului Municipiului Arad.

În întâmpinarea depusă la dosar, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor atribuția de emitere a deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, iar prin precizarea de acțiune depusă la dosar pentru termenul de judecată din 8 iunie 2011, reclamanta a precizat că înțelege să își restrângă acțiunea, întrucât aceasta a rămas fără obiect în privința petitului inițial, solicitând doar obligarea Comisiei Centrale la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, motiv pentru care excepția astfel invocată a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

La rândul său a depus la dosar întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând că în cazul reclamantei au fost parcurse etapele de înregistrare a dosarului administrativ și de verificare a legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, că s-a întocmit și raportul de evaluare a imobilului, însă au fost sesizate anumite probleme în privința acestuia, comunicate către A.N.R.P. și evaluatorului, că decizia ce reprezintă titlu de despăgubire se emite după aprobarea raportului de evaluare în ședința Comisiei Centrale, că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cauză, întrucât nu se opune în principiu admiterea acțiunii și în orice caz, nu beneficiază de un buget propriu din care să suporte cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 485 din 2 noiembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată și precizată de reclamanta K.D. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru cota de ½ din imobilul situat în Arad, Calea R., vizat de dispoziția emisă de Primarul Municipiului Arad din 11 mai 2004, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea aplicării conducătorului unității a unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin dispoziția din 11 mai 2004, emisă de Primarul Municipiului Arad s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în beneficiul reclamantei, aferente cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Arad, Calea R.; această dispoziție a fost înaintată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza procesului-verbal din 16 septembrie 2005, dosarul administrativ apărând înregistrat la Secretariatul Comisiei începând cu data de 19 septembrie 2005; în acest dosar au fost parcurse etapele reglementate de art. 16 alin. (1)-alin.

(4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acesta fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, fiind analizat și concluzionându-se că s-a dispus în mod legal respingerea cererii de restituire în natură pentru cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent; a fost parcursă și procedura de evaluare a imobilului, fiind emis de către SC E. SRL raportul de evaluare, depus la dosar, refăcut ca urmare a solicitărilor formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând ca acesta să fie supus aprobării în ședința Comisiei Centrale.

Instanța a apreciat că în speță se pune doar problema de a se determina dacă este nejustificat refuzul pârâtei de emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar din actele dosarului rezultă că reclamanta a solicitat în mod repetat întocmirea raportului de evaluare pentru imobil, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru acesta, fără a primi un răspuns favorabil, putându-se considera în acest mod că pârâta nu a răspuns în termen legal cererii sale.

Din acest punct de vedere, instanța a constatat că nu pot fi reținute apărările pârâtei, care vizează, în esență, numărul mare al dosarelor administrative pe care le gestionează în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și necesitatea soluționării lor în ordinea stabilită prin reglementări de natură internă, adoptate prin decizia din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, precum și faptul că acest volum nu poate fi luat în considerare ca o justificare pentru refuzul tacit exprimat de soluționare a cererilor repetate ale reclamanților, ci, eventual, de analizare a acestui refuz din perspectiva unui termen rezonabil, în măsura în care acesta depășește termenul instituit prin art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, instanța a concluzionat că pârâta refuză în mod nejustificat să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în beneficiul reclamantei. Instanța a apreciat că ar fi prematur a se dispune obligarea, la momentul pronunțării hotărârii, a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia în discuție, căci obligația sa de a emite un atare act nu ar putea fi analizată decât prin luarea în considerare a concluziilor raportului de evaluare, după analizarea sa în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În consecință, instanța a admis solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul vizat de dispoziția din 11 mai 2004 emisă de Primarul Municipiului Arad, iar, la solicitarea formulată de reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar, în baza art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a stabilit obligația pârâtei de emitere a deciziei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea aplicării conducătorului unității a unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. În baza art. 274 C. proc. civ., instanța a luat act că reclamanta este îndreptățită la cheltuieli de judecată, însă apreciază că, deși sarcina probei îi revine, aceasta nu a dovedit cuantumul unor astfel de cheltuieli efectuate în cauză, motiv pentru care a respins cererea de obligare a pârâtei la suportarea lor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a faptului că notificarea a fost depusă în urmă cu 10 ani.

Arată pârâta că procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII, precum și faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII este o procedură subsecventă celei prevăzută de Legea nr. 10/2001 și astfel nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că nu a soluționat dosarul reclamantei într-un termen rezonabil.

Se mai reține în motivele de recurs formulate că în cauza dedusă judecății, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul Arad, Calea R.; că prin dispoziția din 11 mai 2004 Primăria Municipiului Arad, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul notificat; că dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat faptul că aceasta este legală; că a fost întocmit raportul de evaluare, raport ce urma a fi aprobat în următoarea ședință a Comisiei Centrale, astfel că solicitarea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este neîntemeiată.

Recurenta a arătat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată instituției pârâte reclamantul nu a solicitat un răspuns, care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai sus, ci a solicitat eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale, Legea nr. 247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire.

Cu privire la aplicarea amenzii egale cu egale cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, conducătorului Comisiei Centrale, recurenta arată că din economia dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 25 din același act normativ, reiese că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, or, reclamanta a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității publice chemate în judecată, fără însă să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal.

Arată recurenta că un petit îndreptat în abstract împotriva „persoanei obligate”, ori chiar a „conducătorului autorității publice”, ar trebui respins ca inadmisibil, precum și faptul că prevederile mai sus amintite ar fi fost aplicabile situației în care reclamanta era titulara unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care autoritatea competentă ar fi fost obligată la îndeplinirea unei obligații legale, iar aceasta ar fi refuzat punerea în executare a acesteia, ceea ce nu este cazul în speța de față. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește dispozițiile referitoare la termenul de executare a obligației și la aplicarea amenzii.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cu s-a pronunțat în mod constant această instanță supremă. Însă, acest lucru nu conduce la ideea că autoritatea trebuie obligată să emită în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea aplicării conducătorului unității a unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, decizia reprezentând titlu de despăgubire, cum în mod greșit a dispus instanța de fond.

Înalta Curte va modifica sentința recurată și va înlătura această dispoziție. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține, pentru următoarele considerente: Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin decizia din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei, deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Motivul de recurs privind amenda aplicată conducătorului autorității pârâte este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Prin aplicarea amenzii stabilite de alin. (2) al art. sus citat conducătorului autorității pârâte, în contextul în care acesta nu a fost parte în proces, au fost încălcate regulile procedurale anterior amintite. În cauza dedusă judecății, se reține că intimata-reclamantă a înțeles să cheme în judecată doar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu și pe conducătorul ei, deși demersul judiciar vizează și aplicarea unei sancțiuni pentru acesta.

Astfel, se reține că și în litigiile de contencios administrativ este incident principiul disponibilității părților: reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin indicarea persoanelor chemate în judecată. În speță, se constată că s-a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancțiunea conducătorului autorității pârâte, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că soluția primei instanțe pe acest capăt de cerere nu este legală. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis și se va modifica sentința atacată, în sensul că se vor înlătura dispozițiile referitoare la termenul de executare a obligației și la aplicarea amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 485 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură dispozițiile referitoare la termenul de executare a obligației și la aplicarea amenzii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.