ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 158/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 158/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 878 din 20 noiembrie

2008, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte plângerea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanții G.T., G.l.G. și G.

L.A., în contradictoriu cu P.O. Ineu, obligând pe

acesta din urmă să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 cu privire

la

imobilul înscris în C.F. 1421 Ineu, în

prezent demolat, situat în localitatea

Ineu, str. Republicii, jud. Arad,

în sensul acordării de despăgubiri în valoare de 160.000 Euro, cu condiția

restituirii despăgubirilor primite reactualizate, imobil revendicat de

reclamanți prin notificarea

nr. 78/2001; a

respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor în

euro,

precum și pentru valoarea de 40.000 Euro.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut că reclamanții au avut în proprietate imobilul în litigiu,

în prezent demolat, compus din teren intravilan și construcții în suprafață de

1044 m.p., iar notificarea depusă de aceștia în termenul legal, trebuia

soluționată de pârât conform dispozițiilor art. ll alin. (4) și (5) din Legea

nr. 10/2001, respectiv, stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în

echivalent cuvenite reclamanților, prin dispoziție motivată, în termen de 60 de

zile de la data notificării.

S-a mai reținut că, dispozițiile art. 13 și

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind procedura de stabilire a

despăgubirilor de către C.C.S.D., nu sunt de natură să

restrângă accesul contestatorilor la justiție și dreptul la un proces

echitabil

potrivit art. 6 din C.A.D.O.L.F. și conform practicii C.E.D.O.

Pe baza tabelului nominal privind

exproprierile și a raportului de expertiză, instanța de fond a stabilit că, la

data preluării imobilului, proprietarului i s-au acordat despăgubiri în sumă de

80.397,50 lei, care urmează a fi reactualizate la data restituirii, precum și

că valoarea reală a

imobilului demolat cu

terenul aferent este de 160.000 Euro, motiv pentru

care a respins

capătul de cerere pentru diferența de 40.000 Euro, raportat

la solicitarea inițială, aceea pentru o valoare

de 200.000 Euro.

Referitor la solicitarea acordării

despăgubirilor în Euro, instanța a apreciat că, potrivit Legii nr. 10/2001,

despăgubirea trebuie să fie justă și reală, iar modul și felul acordării, vor

fi stabilite de comun acord între petenți și C.C.A.D.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâtul orașul Ineu prin

primar, solicitând

schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii

reclamanților, cu

motivarea că, raportat la petitul acțiunii, respectiv, acordarea de despăgubiri

în sumă de 200.000 Euro, reiterează excepția lipsei calității procesuale sale

pasive, față de dispozițiile art. 13 alin. (l) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, care prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către

C.C.S.D., excepție ce a fost respinsă de prima instanță.

A mai arătat că petitul este inadmisibil și

față de prevederile art. 1 alin. (2) și (6) din Legea nr. 10/2001, care

stabilesc că măsurile reparatorii

constau

în bunuri sau servicii acordate în compensare ori acordarea de

despăgubiri

în condițiile Legii nr. 247/2005, constând în titluri de valoare sau acțiuni și

nicidecum prin acordarea de despăgubiri bănești, iar prima instanță nu a

lămurit dacă autoarea reclamanților G.I.M. este una și aceeași persoană cu G.E.

A precizat că, potrivit prevederilor art. 26

alin. (l) din Legea

nr. 10/2001, prin

dispoziție motivată, primarul poate propune acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, însă nu

poate dispune cu privire la

cuantumul acestora, operațiune de competența

C.C.S.D.

Prin decizia nr. 24/ A

din 12 februarie  2009, Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat,

cu motivarea că în mod corect a fost obligat pârâtul să emită dispoziție

motivată pentru notificarea făcută în termenul și condițiile prevăzute de lege;

excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia nu poate fi primită,

întrucât

pârâtul nu a fost obligat la plata

despăgubirilor, aceasta fiind o chestiune ulterioară asupra căreia instanța

nici nu s-a pronunțat, ci a fost obligat la

emiterea dispoziției,

conform obligației legale; instanța nu a stabilit

modalitatea de acordare a despăgubirilor, ci doar faptul că

reclamanților li

se cuvin despăgubiri în sumă de160.000 Euro, fără a

preciza modalitatea

de despăgubire;

neconcordanța privind numele antecesoarei reclamanților

este fără

relevanță, întrucât din actele de stare civilă și declarația de notorietate

existente la dosarul cauzei, rezultă că G.I.M. este una și aceeași persoană cu

G.E.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

pârâtul, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii

apelului și a respingerii acțiunii reclamanților, pentru următoarele critici:

- Greșita respingere a

excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului, față de dispozițiile art. 13 alin. (l) din

Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, care

stabilesc că analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor

sunt de competența C.C.S.D.;

- Ignorarea dispozițiilor art. ll alin. (7)

din Legea nr. 10/2001, prin care

se arată

că valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent se stabilește prin

scăderea

valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv, pentru

construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din

imobilul expropriat (teren și construcții) care nu se poate restitui în

natură

stabilit potrivit prevederilor art. ll alin. (5) și (6) din

aceeași lege, pentru

soluționarea

notificării și a cauzei fiind necesară stabilirea despăgubirilor

primite

de către reclamanți sau de către antecesorii acestora;

- Potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005

stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă se face de către

C.C.S.D., pe baza evaluărilor realizate de către evaluatori desemnați de

această Comisie, primarul putând doar propune prin dispoziție motivată

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, fără a putea însă

dispune asupra cuantumului acestora, competență exclusiv aparținând C.C.S.D.,

normă aplicată greșit de către instanțele de fond și apel.

Înalta Curte, față de aspectele de

nelegalitate invocate, urmează a admite recursul, pentru următoarele argumente:

I. Cu referire la excepția lipsei calității

procesuale pasive în interpretarea dispozițiilor art. 13 alin. (l) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte urmează a o respinge, întrucât acestea

trebuie interpretate în corelare cu dispozițiile art. 25 alin. (l) din Legea

nr. 10/2001 care prevăd că „în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la

data

depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este

obligată

să se pronunțe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra

cererii de restituire în natură” și care instituie astfel o obligație legală de

a răspunde, în termenul prevăzut, oricărei notificări întemeiată pe Legea nr.

10/2001.

Modificarea cadrului legislativ în materie se

referă la competența de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor

reparatorii, și nu la emiterea deciziilor sau, după caz, dispozițiilor, de

către entitățile deținătoare, în urma sesizării prin mijloacele și procedura

prevăzute de lege.

II. Critica vizând modalitatea concretă în

care vor fi acordate despăgubirile nu poate fi primită, întrucât aceasta este o

problemă ulterioară procedurii judiciare, nefăcând obiectul litigiului

soluționat de către instanțe, respectiv, dreptul reclamanților la despăgubiri

în cuantum

de 160.000 Euro, tară însă a

preciza în mod expres în ce constau aceste

despăgubiri (bunuri, servicii,

titluri de valoare).

III. În ceea ce privește cea de-a treia

critică, Înalta Curte va admite recursul sub aspectul modalității de obligare a

recurentului de a emite dispoziție motivată, în lumina următoarelor

considerente:

Conform art. 26 alin. (l) din Legea nr.

10/2001 rezultă că „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (l), să acorde

persoanei îndreptățite în compensare bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită”.

Prin sentința civilă nr. 878 din 20 noiembrie

2008 a Tribunalului Arad, secția

civilă,

recurenta a fost obligată la emiterea, în temeiul Legii nr. 10/2001, a

unei

dispoziții „în sensul acordării de despăgubiri” în valoare de 160.000 Euro, or,

urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005, Primăria orașului Ineu nu mai are competența de a acorda măsuri

reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea de

acordare a măsurilor reparatorii, în situația îndeplinirii

condițiilor legale și depunerii actelor

doveditoare, conform art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001

republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt exprese

și în ceea ce privește

modalitatea de

acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii,

această

competență revenind C.C.S.D., care va emite la finalul procedurii o decizie ce

va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de

despăgubiri.

Potrivit art. l alin. (l) Titlul VII, Legea

nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în

natură.

În acest sens, art. l3 alin. (l) precizează

că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se

acordă potrivit

prevederilor Legii nr.

247/2005, se constituie, în subordinea C.

P.M., C.C.S.D., iar alin. (5)

prevede că secretariatul acestei comisii se asigură de către A.N.R.P.

Din analiza acestor texte de lege, rezultă că

recurenta nu mai are competență legală de „a acorda despăgubiri”, ci doar de a

propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

instituției competente, C.C.S.D.,

conform

art. l6 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru aceste considerente, recursul urmează

a fi admis și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va

modifica decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta P.O.

Ineu prin primar împotriva sentinței nr. 878 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului

Arad, secția civilă, cu obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții prin

care să propună, în favoarea reclamanților, acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind imobilul în litigiu,

din care se va deduce valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data

exproprierii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul O. Ineu

prin primar împotriva deciziei civile nr. 24/ A din 12 februarie 2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în tot decizia recurată în sensul că

admite apelul declarat

de pârâtul O. Ineu

prin primar împotriva sentinței civile nr. 878 din 20

noiembrie 2008 a

Tribunalului Arad, secția civilă.

Schimbă sentința în sensul că obligă pârâtul

să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005 în favoarea reclamanților, cu privire la imobilul situat în orașul

Ineu, str. Republicii, înscris în C.F. 1421 Ineu, compus din teren în suprafață

de 1044 m.p. și construcție (în prezent demolată), din care se va deduce

valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data exproprierii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15

ianuarie 2010.