ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2454/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC M. SA DEVA a chemat în judecată pârâtele SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI, SC M.P.C. SRL BUCUREȘTI și SC G.I. SRL BUCUREȘTI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractelor comerciale, având ca obiect achiziționarea bunurilor menționate în facturile fiscale seria FL nr. 8098640/1996 și seria FL nr. 9098541/1996, cu mențiunea că în realitate societățile comerciale menționate în facturi nu există și nu figurează în baza de date a O.N.R.C. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că cele două contracte sunt lovite de nulitate absolută dat fiind faptul că nu există persoanele juridice contractante, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului și a capacității de a contracta.

De asemenea, a susținut că cele două contracte sunt lovite de nulitate absolută și față de faptul că au la bază o cauză ilicită, pârâta SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI „cumpărând” cele două facturi, așa cum se proceda în acea vreme. Pârâta SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesual pasive a celor două pârâte. De asemenea, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 10.000 lei daune morale. În susținerea autorității de lucru judecat susține că reclamanta a mai introdus acțiune împotriva celor două facturi, soluționată irevocabil prin decizia nr. 2224 din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 834/ CA din 13 martie 2008, Tribunalul Hunedoara, secția comercială contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, respingând și cererea reconvențională. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâta SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI s-a încheiat contractul de locație de gestiune prin care reclamanta a predat în locație de gestiune Complexul H.F. din Stațiunea Geoagiu Băi. Contractul a fost încheiat pe trei ani, cu începere din 21 ianuarie 1994, ulterior fiind prelungit până la data de 1 februarie 2000, stabilindu-se un nou raport obligațional. Prin H.G. nr. 696/1999 s-a dispus trecerea cu plată a Complexului H.F. în proprietatea publică a statului, hotărâre asupra căreia instanța supremă a stabilit că este legală și a produs efectele juridice între părți.

De asemenea, instanța a stabilit și faptul că pârâta SC F.I.E. SRL a primit prin contractul de locație de gestiune numai un drept de creanță. Ulterior SC F.I.E. SRL a promovat o acțiune împotriva SC M. SA DEVA, pentru acordarea despăgubirilor pentru investiții și lucruri achiziționate, acțiune admisă de către Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 152 din 17 mai 2004, rămasă definitivă prin decizia nr. 2968 din 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu prilejul expertizei tehnice pentru determinarea despăgubirilor s-au avut în vedere și facturile care formează obiectul cauzei de față. Pe de altă parte facturile a căror anulare se solicită a format obiectul judecății în dosarul nr. 197/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că despăgubirile morale solicitate nu au fost dovedite. Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta SC M. SA DEVA, invocând că scopul prezentului proces nu este anularea celor două facturi, ci a contractelor în sensul de „negotium”, facturile făcând dovada respectivelor contracte. Prin decizia comercială nr. 118/ A din 17 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței, instanța de apel a constatat că prin promovarea acțiunii de față, reclamanta urmărește un interes personal, în legătură cu unele efecte rezultate din contratul de locație de gestiune, în concret scopul este legat de faptul că în dosarul nr. 10247/2002 al Tribunalului Hunedoara pârâta SC F.I.E.

SRL a promovat o acțiune prin care solicită obligarea reclamantei la plata unor investiții, litigiul în cadrul căruia pârâta sus-menționată a invocat încheierea unor contracte comerciale cu pârâtele 2 și 3 din acest dosar, contracte despre care se susține că ar fi dovedite cu cele două facturi. Instanța a concluzionat în sensul că asupra legalității celor două facturi a mai existat o judecată (soluționată irevocabil prin decizia nr. 2224/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) iar pe de altă parte reclamanta nu deține calitate procesuală activă în cauza de față, solicitând anularea unor contracte în care nu a fost parte. Decizia Curții de Apel Alba Iulia a fost recurată de către reclamanta SC M. SA DEVA, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, admiterea apelului reclamantei și pe fond admiterea acțiunii. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia instanței de apel este contradictorie în ceea ce privește invocarea lipsei calității procesuale active, însă acțiunea sa vizează constatarea nulității absolute a unui act juridic, care poate fi invocată de către orice persoană interesată care justifică un interes. De asemenea, instanța de apel este contradictorie reținând că există putere de lucru judecat, deși prin intermediul acțiunii de față se solicită anularea unor contracte comerciale și nu anularea unor facturi ca în dosarul soluționat irevocabil.

Motivarea este străină de natura pricinii în condițiile în care se reține în considerente că în legătură cu despăgubirile solicitate a mai existat un proces, întrucât prin cererea de față se solicită anularea unor contracte comerciale având ca obiect achiziționare de bunuri. O altă critică este reprezentată de faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivele invocate în susținerea cererii și anume societățile furnizoare, respectiv pârâtele, sunt societăți care nu există. În situația în care nu există persoana juridică, nu există nici consimțământ, ceea ce atrage nulitatea absolută a convențiilor, potrivit art. 948 C. civ. De asemenea, dacă cele două contracte nu există, nu pot avea capacitatea de a contracta, având la bază și o cauză ilicită.

În argumentarea motivului încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținută că actele juridice deduse judecății sunt contractele comerciale și nu facturile, motivele fiind de nulitate absolută și nu de nulitate relativă. De asemenea, s-a susținut aplicarea greșită a legii în raport de lipsa calității procesuale active și a puterii de lucru judecat, soluția care se impunea fiind de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și nu ca nefondată. Recursul este nefondat. 1. Prima critică vizând existența motivelor contradictorii și străine de natura pricinii este nefondată, întrucât acest motiv de recurs vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, recurenta susține că deși prezenta acțiune are ca obiect constatarea unei nulități absolute a unui act juridic, calitate procesuală activă deține orice persoană care are un interes, cu toate că instanța face referire la lipsa calității procesuale active de a solicita această nulitate. Așadar, motivul invocat nu poate fi reținut, având în vedere că motivele de fapt și de drept au fost corect reținute de către instanța de apel la adoptarea soluției, motive concordante cu actele existente la dosar. Astfel, instanța de apel și-a argumentat soluția pronunțată pornind de la principiul relativității contractelor consacrat de art. 973 C. civ. și de la excepțiile de la acest principiu.

Prin demonstrarea împrejurării că reclamanta justifică un interes personal în promovarea prezentei acțiuni, în legătură cu un contract încheiat între terțe persoane, instanța de apel a reținut că lipsește calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulității absolute a unor contracte în care nu a fost parte. Cu alte cuvinte, deși reclamanta invocă cauze de nulitate absolută în susținerea cererii de chemare în judecată, nu s-a făcut dovada depășirii sferei interesului personal al părților. În mod corect instanța a stabilit felul nulității invocate, în raport de natura interesului ocrotit. Astfel, în raport de scopul promovării prezentei acțiuni s-a stabilit în mod corect faptul că reclamanta urmărește un interes personal și nu se invocă încălcarea unui interes general.

În consecință, deși reclamanta arată că a invocat motive de nulitate absolută, argumentele din considerentele deciziei demonstrează contrariul acestei afirmații, instanța realizând o justă interpretare a felului nulității, pornind de la natura interesului ocrotit. 2. Sub aspectul inexistenței identității de obiect între prezenta cauza și dosarul nr. 179/57/2006 al Tribunalului Hunedoara, soluționat în mod irevocabil prin decizia nr. 2224/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că recurenta face confuzie între puterea lucrului judecat și autoritatea de lucru judecat. În această ordine de idei, curtea de apel deși nu a invocat excepția autorității de lucru judecat în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc.

civ., a reținut că asupra legalității celor două facturi fiscale a existat o judecată, chestiunile litigioase care au făcut obiectul judecății fiind soluționate irevocabil. Mai mult decât atât, în cadrul procesului soluționat de către Tribunalul Hunedoara în sensul respingerii acțiunii, sentință rămasă irevocabilă, reclamanta a invocat aceleași susțineri, în ceea ce privește inexistența societăților comerciale care dețin calitatea de furnizori în cuprinsul facturilor fiscale și falsitatea acestora.

3. În accepțiunea motivării străină de natura cauzei nu se încadrează nici susținerea potrivit căreia prin prezenta acțiune se solicită nulitatea absolută a unor contracte comerciale și nu a unor facturi, întrucât aceasta reprezintă o chestiune legată de culpa reclamantei care în cadrul procesului ce a format obiectul dosarului nr. 10116/2004, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând valoarea lucrărilor de investiții făcute la Hotelul F. din Geoagiu, nu a făcut apărări în ceea ce privește nulitatea actelor de achiziție. 4. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nepronunțarea instanței asupra motivelor de nulitate absolută invocate în susținerea cererii, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect nu a procedat la analizarea acestor motive, privind lipsa consimțământului și a cauzei false la încheierea actului, în condițiile în care reclamanta nu și-a justificat calitatea procesuală activă în formularea cererii de față.

În această situație, excepția instituită de art. 973 C. civ., nu a fost demonstrată, motiv pentru care instanța nu poate analiza pe fond motivele invocate. În raport de aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins. Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea cererii de față și în raport de cererea formulată de către intimată, privind plata cheltuielilor de judecată în recurs, urmează să admită cererea și să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată solicitate, conform art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M. SA DEVA împotriva deciziei comerciale nr. 118/ A din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Obligă recurenta SC M. SA DEVA la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC F.I.E. SRL GEOAGIU BĂI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2009.