ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 79/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 februarie 2007 reclamanta SC M. SRL Odorheiul Secuiesc cheamă în judecată pe pârâta SC I. SRL Odorheiul Secuiesc solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.543.518.698 rol reprezentând rest de plată a facturilor fiscale din 31 august 2004 și 13 octombrie 2004, dobânzi legale începând cu data scadenței și până la data plății integrale și efective a debitului conform O.G. nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 2056 din 13 iunie 2007 Tribunalul Harghita, secția civilă, respinge ca prematură acțiunea reclamantei, cu 1.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina acesteia, reținând că reclamanta nu a făcut dovada efectuării prealabile a procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc.

civ.

Prin decizia nr. 77/A din 12 noiembrie 2007 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admite apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței de mai sus pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, cu 704,15 ron cheltuieli de judecată în apel în sarcina intimatei, reținând că instanța de fond nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, nu a indicat perioada, facturile și chitanțele pentru fiecare factură în parte, pentru a se putea face o verificare concretă a plății debitului, nu a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile în acest sens și nu a pus în discuția părților existența sau nu a dovezii parcurgerii procedurii prealabile a procedurii concilierii de către reclamantă, nesolicitând acesteia producerea de dovezi, instanța neexercitându-și astfel rolul activ, cu atât mai mult cu cât, în speță, din corespondența purtată între părțile litigante și din faptul că litigiul a făcut și obiectul unei somații de plată, apare evident că soluționarea pe cale amiabilă a diferendului este imposibilă.

Prin sentința civilă nr. 1616 din 3 iulie 2008, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Harghita, secția civilă, admite acțiunea reclamantei (precizată la 20 martie 2008) și, în consecință, obligă pârâta să achite reclamantei suma de 191.274,95 lei reprezentând contravaloarea actualizată cu indicele de inflație a sumelor rămase neachitate din facturile din 31 august 2004 și 13 octombrie 2004, a sumei de 51.625,19 lei reprezentând dobânzile legale calculate de la data scadenței și până la data de 20 martie 2008, cu 10.625 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța, pentru a decide astfel, că, potrivit acordului de asociere dintre părți încheiat la data de 22 decembrie 2002 în vederea realizării în comun a investiției „Alimentare cu apă a comunei Martinis, sat Martinis, Sanpaul, Petreni și Rareș”, s-a stabilit contribuția procentuală a fiecărei părți la realizarea sarcinilor economice desfășurate, ca și modalitate de împărțire a rezultatelor acestei activități și a rezultatelor lichidării, procentajul fiind de 52% pentru pârâta în cauză, lider, și 48% pentru reclamanta, asociată, că pârâta a încasat suma totală de la beneficiarul investiției, refuzând să plătească reclamantei întreaga cotă cuvenită din această sumă, ci doar o parte din aceasta, în condițiile în care din Acordul de asociere menționat nu reiese categoria de lucrări ce ar fi urmat a fi executată de fiecare asociat, iar pârâta a refuzat efectuarea unei expertize tehnice în măsură să identifice lucrările îndeplinite de către fiecare dintre asociați, pârâta – prin neachitarea obligațiilor conform înțelegerii dintre părți – aflându-se în culpă (art. 969 – art. 970 C. civ.), ea fiind ținută, astfel, la plata sumei datorate actualizată cu indicele de inflație, ce reprezintă pentru creditor daunele suferite pentru executarea cu întârziere a obligației de plată (art. 1082 – art. 1084 C. civ.),

și a dobânzilor legale până la data pronunțării hotărârii (art. 43 C. com.). Apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, prin decizia nr. 108/A din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că acordul de asociere încheiat de părți la 22 decembrie 2002 întrunește caracteristicile contractului de asociere în participațiune definit de art. 251 C. com., acesta fiind încheiat în formă scrisă, ad probationem, nefiind contestat de părți, precizând că părțile pun în comun atât efortul, specialitatea, cât și mijloacele de realizare a scopului contractului, contribuții ce pot fi calificate ca bunuri incorporale puse împreună de părți pentru realizarea scopului asocierii, față de faptul că dispozițiile art. 251 – art. 256 C. com.

nu limitează aportul asociaților numai la bunuri corporale, că în contract s-a precizat procentul de participare atât la sarcinile economice cât și la beneficiile ce se vor realiza, elemente care exclud calificarea acordului în cauză ca fiind un contract nenumit și căruia nu i-ar fi aplicabile dispozițiile art. 251 și urm. C. com.

Mai reține instanța că procesul verbal de recepție finală a investiției a fost semnat și de ambele părți litigante fără a face nicio obiecție, că în contract nu s-a operat o defalcare pe categorii de lucrări a fi executate de fiecare asociat, iar un terț nu poate interveni în constatarea îndeplinirii de către coasociați a obligațiilor contractuale prevăzute de contractul de asociere în participațiune conform art. 253 C. com., că apelanta însăși a recunoscut că a achitat reclamantei intimate doar acele lucrări pe care aceasta le-ar fi efectuat, și nu cota de 48% din suma încasată de la beneficiar, neinvocând la nici un moment excepția neexecutării contractului și refuzând o expertiză tehnică în măsură să stabilească exactitatea procentelor în lucrările efectuate de fiecare asociat, astfel că, în aplicarea clauzelor contractului de asociere, intimata este îndrituită la plata contravalorii a 48% din prețul plătit de beneficiar, pretențiile acesteia fiind întemeiate și judicios admise de prima instanță.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârilor netemeinice și nelegale și respingerea în întregime a acțiunii reclamantei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În fundamentarea recursului său, în esență, recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru a fi calificat eronat, cu o motivare contradictorie, acordul de asociere dintre părți ca fiind un contract de asociere în participațiune, ignorând că acesta este doar un contract sinalagmatic nenumit, față de lipsa aportului material al asociatului ocult în asociere și de implicarea acestuia în administrarea afacerii, instanța făcând și o interpretare abuzivă a clauzelor contractuale prin acordarea a 48% din sumele încasate de la beneficiar intimatei reclamante cu ignorarea centralizatorului – situație de lucrări la obiectivul „Alimentare cu apă comuna Martinis”, confirmat de reprezentantul beneficiarului, și a probelor din dosar, hotărârea recurată fiind astfel rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 251 și urm. C. com., precum și al încălcării regulii executării efective a obligațiilor reciproce într-un contract sinalagmatic și a excepției non adimpleti contractus.

La termenul din 8 octombrie 2009 recurenta formulează precizări cu privire la motivul de recurs invocat – apreciază aceasta – implicit, prin referirea la dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., susținând că neexaminarea probelor cauzei, înlăturarea fără temei a probelor produse de ea și nepronunțarea pe mijlocul său de apărare de esență - exceptio non adimpleti contractus, de natură a schimba soluția în cauză, echivalează cu lăsarea fondului cauzei necercetat, ceea ce atrage în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel, și numai în subsidiar soluția de modificare a deciziei menționate ca efect al reținerii motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Prin aceleași precizări solicită instanței să constate că toate actele de executare silită făcute în puterea hotărârilor atacate, sentința primei instanțe și decizia instanței de apel, sunt desființate de drept în baza art. 311 C. proc. civ., cu consecința de a se dispune, în baza art. 4042 C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului său, și restabilirea situației anterioare executării silite din dosarul nr. 300E/2008 al executorului judecătoresc B.M. și întoarcerea executării de către intimată a sumei executate silit de 271.614,03 lei. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă cere respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca legală și temeinică, solicitând și cheltuieli de judecată.

Recursul recurentei pârâte urmează a fi examinat numai prin prisma motivelor de nelegalitate formulate în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., motivele invocate prin precizările depuse la 8 octombrie 2009, și care nu cad sub incidența dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmând a nu fi luate în considerare, ca fiind formulate după termenul legal de recurs. Examinând, deci, recursul recurentei pârâte prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. se constată că acesta nu este fondat.

Se reține în acest sens că în mod judicios instanța de apel, cu o motivare amănunțită și coerentă, a calificat acordul de asociere dintre părți nu ca un contract sinalagmatic nenumit, cum pretinde recurenta, ci ca un contract de asociere în participațiune, cum, de altfel, chiar recurenta a recunoscut inițial prin concluziile depuse la Tribunalul Harghita la 3 iulie 2008, prin care-și întemeiază susținerile și pe dispozițiile art. 254 C. com. pe care le consideră incidente în cauză. Tot judicios apreciază instanța de apel că părțile într-o asociere în participațiune, care poate viza doar o participațiune în beneficiile și pierderile unei operațiuni comerciale (art. 251 C. com.) cum este cazul de speță, nu sunt ținute nici să aporteze bunuri în asociație, iar, dacă le aportează, aporturile nu sunt limitate de lege doar la bunuri corporale (art. 254 C. com.).

Corect reține instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond și fără a schimba temeiul juridic al acțiunii, că, potrivit voinței libere a părților la asocierea în participațiune, în contract s-a stabilit procentul de participare la beneficii și pierderi, procent pe care recurenta pârâtă este obligată să-l respecte și în temeiul art. 969 – art. 970 C. civ., contractul de asociere în litigiu reprezentând și el o convenție legal făcută de părți.

Cum acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe clauzele contractului de asociere dintre părți, contract în care nu sunt precizate obligațiile fiecărui participant și nici nu sunt detaliate lucrările pe care fiecare asociat ar trebui să le execute, iar prin probele dosarului s-a dovedit că lucrările angajate față de beneficiar au fost executate în totalitate conform procesului verbal de recepție finală din 28 aprilie 2004, ambii asociați participând la menționata recepție (dosar nr. 1083/96/2007 Tribunalul Harghita), precum și că, beneficiarul achitând recurentei întreaga valoare a obiectivului executat, în îndeplinirea prevederilor contractului de asociere recurenta pârâtă este ținută să achite intimatei reclamante un procent de 48% din suma încasată, astfel cum întemeiat a reținut instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe.

Judicios a reținut instanța de apel și că, în condițiile neconcretizării în contractul de asociere a obligațiilor reciproce ale asociaților, recurenta pârâtă nu poate opune intimatei reclamante excepția de neexecutare a contractului raportându-se la o eventuală neexecutare de către reclamantă a obligațiilor angajate față de beneficiar, obligații, de altfel, executate în totalitate conform procesului verbal de recepție finală menționat. Față de cele de mai sus se reține că decizia recurată este legală și temeinică, fiind coerent și riguros motivată, dată cu corecta apreciere a clauzelor contractului de asociere dedus judecății și cu aplicarea, de asemenea, corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv ale art. 251 – art. 256 C. com.

raportate la cele ale art. 969 – art. 970 C. civ., astfel că, făcându-se aplicare dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte urmează a fi respins ca nefondat. Pe cale de consecință și solicitările formulate de recurenta pârâtă cu referire la dispozițiile art. 311 C. proc. civ. și ale art. 4042 C. proc. civ. urmează a fi respinse. Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenta urmează a fi obligată să achite intimatei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL Odorheiu Secuiesc, împotriva deciziei nr. 108/A din 15 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 2.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.