ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2007

Asupra recursului, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la nr. 2963 din 16 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta SC

R. SRL Gheorghieni, prin lichidator SC G.M.C. SRL Tg. Mureș a solicitat

obligarea debitoarei SC E.I. SA Bobota la plata sumei de:

- 4.975.000.000 lei

reprezentând:

- 2.200.000.000 lei –

contravaloare servicii

- 90.000.000 lei – avans la

cumpărare

- 1.185.000.000 lei avans la

cumpărare

- 1.500.000.000 lei aport la

capital

- 4.197.806.471 lei –

dobândă legală conform O.G. nr. 9/2000.

În motivarea acțiunii,

lichidatorul judiciar arată că sumele au fost virate în contul pârâtei fără

nici un temei legal, care să justifice aceste plăți.

Acțiunea reclamantei a fost

respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 1971 din 16 decembrie 2003,

cu motivarea că nu s-au îndeplinit dispozițiile art. 720

1

C. prc.

civ., privind concilierea prealabilă.

Apelul declarat de

reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost respins, prin decizia nr. 63/ A

din 6 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și

de contencios administrativ.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei nr. 63/A/2004 a fost admis, prin decizia nr. 5363

din 7 decembrie 2004 pronunțată de Secția Comercială de la Curtea Supremă de

Justiție și în consecință s-a modificat decizia în sensul că s-a admis apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1971/2003; s-a anulat

sentința și evocând fondul, s-a trimis cauza spre soluționare la curtea de

apel.

Pentru a pronunța această

soluție, Secția Comercială de la Curtea Supremă de Justiție a apreciat că

procesul verbal încheiat de reprezentanții părților la data de 25 iunie 2003

din care rezultă clar poziția pârâtei în sensul că nu este debitor al

reclamantei, are valoare de conciliere.

Cauza s-a înregistrat la

Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, și

s-a soluționat prin decizia nr. 47/ A din 8 septembrie 2005, în sensul

declinării competenței de rejudecare a fondului cauzei în favoarea Tribunalului

Harghita.

Prin sentința civilă nr. 1334

din 19 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 2504/R/2005,

s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, iar

pe fond s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia nr. 105/ A din

27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, și în consecință s-a anulat hotărârea și

s-a trimis cauza spre rejudecare instanței competente, judecătorul sindic de la

Tribunalul Harghita, deoarece curtea de apel a apreciat că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 33 din Legea nr. 64/1995 coroborate cu dispozițiile

art. 11 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, potrivit cărora numai lichidatorul

judiciar care are acces la situațiile contabile ale societății poate să

verifice raporturile comerciale dintre cele două societăți și condițiile în

care s-au făcut plățile, iar competența de soluționare revine judecătorului

sindic.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta, la data de 16 ianuarie 2007, criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând casarea și trimiterea cauzei la curtea de apel pentru

soluționare pe fond, deoarece competența materială aparține instanței de drept

comercial și nu judecătorului sindic.

La data de 8 mai 2007 pârâta

a depus la dosar o dezvoltare și precizare a motivelor de recurs.

Reclamanta a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece

competența soluționării cauzei, revine judecătorului sindic.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivul de recurs privind

competența materială și de susținerile din întâmpinare constată că potrivit art.

61 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și

a falimentului lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni

pentru anularea constituirii sau transferului de drepturi patrimoniale către

terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii

altor prestații executate, realizate de debitor, însă obiectul acțiunii îl

constituie sume de bani plătite de reclamantă pârâtei, fără ca între părți să

fi existat raporturi comerciale, așa cum se susține în acțiune și cum rezultă expres

și din procesul verbal încheiat la data de 25 iunie 2003 și semnat de

reprezentanții ambelor părți; în acest proces verbal se precizează că

reclamanta nu este nici creditor nici debitor al pârâtei.

Astfel fiind, acțiunea

reclamantei are caracterul unei acțiuni în pretenții iar competența aparține

instanței de drept comun și nu judecătorului sindic, așa cum nelegal a apreciat

curtea de apel, deoarece în cauză nu se solicită anularea constituirii sau

transferului de drepturi patrimoniale ori a valorii unor prestații executate.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat și în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează să admită recursul, că caseze decizia și să trimită

cauza aceleiași curți de apel, pentru soluționarea apelului pe fond, ocazie cu

care se vor analiza și celelalte motive de recurs și susțineri din întâmpinare,

ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC I.E. SA Bobota împotriva deciziei nr. 105/ A din 27 noiembrie 2006 a

Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

soluționarea apelului pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iulie 2007.