ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2593/2007

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 2963 din 16 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta SC R. SRL Gheorghieni, prin lichidator SC G.M.C. SRL Tg. Mureș a solicitat obligarea debitoarei SC E.I. SA Bobota la plata sumei de: - 4.975.000.000 lei reprezentând: - 2.200.000.000 lei – contravaloare servicii - 90.000.000 lei – avans la cumpărare - 1.185.000.000 lei avans la cumpărare - 1.500.000.000 lei aport la capital - 4.197.806.471 lei – dobândă legală conform O.G. nr. 9/2000. În motivarea acțiunii, lichidatorul judiciar arată că sumele au fost virate în contul pârâtei fără nici un temei legal, care să justifice aceste plăți.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 1971 din 16 decembrie 2003, cu motivarea că nu s-au îndeplinit dispozițiile art. 720 1 C. prc. civ., privind concilierea prealabilă. Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost respins, prin decizia nr. 63/ A din 6 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 63/A/2004 a fost admis, prin decizia nr. 5363 din 7 decembrie 2004 pronunțată de Secția Comercială de la Curtea Supremă de Justiție și în consecință s-a modificat decizia în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1971/2003; s-a anulat sentința și evocând fondul, s-a trimis cauza spre soluționare la curtea de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Secția Comercială de la Curtea Supremă de Justiție a apreciat că procesul verbal încheiat de reprezentanții părților la data de 25 iunie 2003 din care rezultă clar poziția pârâtei în sensul că nu este debitor al reclamantei, are valoare de conciliere. Cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, și s-a soluționat prin decizia nr. 47/ A din 8 septembrie 2005, în sensul declinării competenței de rejudecare a fondului cauzei în favoarea Tribunalului Harghita. Prin sentința civilă nr. 1334 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 2504/R/2005, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, iar pe fond s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia nr. 105/ A din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și în consecință s-a anulat hotărârea și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței competente, judecătorul sindic de la Tribunalul Harghita, deoarece curtea de apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33 din Legea nr. 64/1995 coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, potrivit cărora numai lichidatorul judiciar care are acces la situațiile contabile ale societății poate să verifice raporturile comerciale dintre cele două societăți și condițiile în care s-au făcut plățile, iar competența de soluționare revine judecătorului sindic.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, la data de 16 ianuarie 2007, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea și trimiterea cauzei la curtea de apel pentru soluționare pe fond, deoarece competența materială aparține instanței de drept comercial și nu judecătorului sindic. La data de 8 mai 2007 pârâta a depus la dosar o dezvoltare și precizare a motivelor de recurs. Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece competența soluționării cauzei, revine judecătorului sindic.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivul de recurs privind competența materială și de susținerile din întâmpinare constată că potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirii sau transferului de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor, însă obiectul acțiunii îl constituie sume de bani plătite de reclamantă pârâtei, fără ca între părți să fi existat raporturi comerciale, așa cum se susține în acțiune și cum rezultă expres și din procesul verbal încheiat la data de 25 iunie 2003 și semnat de reprezentanții ambelor părți; în acest proces verbal se precizează că reclamanta nu este nici creditor nici debitor al pârâtei.

Astfel fiind, acțiunea reclamantei are caracterul unei acțiuni în pretenții iar competența aparține instanței de drept comun și nu judecătorului sindic, așa cum nelegal a apreciat curtea de apel, deoarece în cauză nu se solicită anularea constituirii sau transferului de drepturi patrimoniale ori a valorii unor prestații executate. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul, că caseze decizia și să trimită cauza aceleiași curți de apel, pentru soluționarea apelului pe fond, ocazie cu care se vor analiza și celelalte motive de recurs și susțineri din întâmpinare, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I.E. SA Bobota împotriva deciziei nr. 105/ A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2007.