ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 701/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2512 din 11 octombrie 2011, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.I. SRL Livezeni în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL Odorheiu Secuiesc pe care a obligat-o să plătească suma totală de 32.082 RON din care 31.895 RON reprezintă contravaloare factura fiscală din 28 decembrie 2007, iar 187 RON reprezintă penalități de întârziere. Instanța a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii fiscale din 29 februarie 2008 în sumă de 5.360 RON și dobânzi legale în sumă de 10.148,88 RON, cu cheltuieli de judecată.

Instanța de fond reținând că reclamanta a efectuat lucrările de tâmplărie la Școala generală din Vlăhița, conform contractului încheiat cu pârâta, cu unele deficiențe nesemnificative valoric, a obligat pârâta la plata contravalorii facturii din 28 decembrie 2007. În ceea ce privește contravaloarea facturii din 29 februarie 2008 instanța a reținut că aceasta a fost emisă pentru lucrări suplimentare la contractul din 2007 și a fost refuzată la plată de pârâtă, că părțile nu au încheiat act adițional la contract privind lucrările suplimentare, iar aceste lucrări nu au fost individualizate și precizate în factură. S-a ținut cont de faptul că executarea lucrărilor suplimentare este contestată de pârâtă, iar din probatoriul administrat nu rezultă ce lucrări au fost executate cu acest titlu, sau dacă este vorba pur și simplu de remedierea anumitor deficiențe, astfel că s-a respins cererea de obligare la plata contravalorii acestei facturi.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs reclamanta SC E.I. SRL, calea de atac fiind recalificată de instanță, în apel, față de valoarea pretențiilor și incidența textului art. 282 1 C. proc. civ. Prin decizia nr. 32/A din 26 martie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă și a obligat apelanta să plătească intimatei-pârâte SC T. SRL cheltuieli de judecată în cuantum de 992 RON. Instanța de apel a reținut că instanța de fond a analizat modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, context în care a obligat pârâta la plata contravalorii facturii din 2007 în sumă de 31.895 RON, care nu a fost refuzată la plată de pârâtă.

În ceea ce privește factura emisă pentru lucrări suplimentare, instanța a reținut că reclamanta nu a reușit să facă dovada acestora, factura fiscală din 29 februarie 2008 conținând la rubrica „specificații" doar „lucrări suplimentare la contractul din 15 august 2007", fără nici un element concret. Această factură nu a fost semnată de beneficiar, nu a fost recunoscută și acceptată, fiind restituită emitentului, aspect confirmat de reclamanta în cuprinsul notificării pentru conciliere prealabilă. Nici în motivarea căii de atac reclamanta nu oferă elemente concrete care să permită identificarea certă a lucrărilor suplimentare. După recalificarea căii de atac din recurs în apel, avocatul reclamantei apelante prezent în instanță, nu a formulat cereri în probațiune, instanța acordând un termen de judecată pentru a-i da posibilitatea și intimatei pârâte să-și formuleze apărarea în raport de calea de atac recalificată.

Nici pentru următorul termen de judecată reclamanta apelantă nu a formulat vreo cerere în probațiune sau concluzii scrise deși s-a acordat și un termen de pronunțare. În condițiile invocării unor pretenții pentru contravaloarea unor lucrări suplimentare la contractul încheiat între părți, în lipsa dovezii unei comenzi ferme și o insuficienta dovedire a sumei pretinse prin factura din 29 februarie 2008, al cărei conținut nu permite identificarea lucrărilor pretins a fi executate și detalierea acestora, instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E.I. SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului și obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat, potrivit chitanțelor doveditoare aflate la dosar. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut că instanța de apel a respins în întregime apelul fără să motiveze soluția în privința motivului de apel invocat legat de neacordarea în primă instanță a tuturor cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă. Prima instanță a acordat cheltuielile de judecată reprezentând taxe de timbru, dar din hotărâre lipsește orice mențiune cu privire la soarta cererii referitoare la onorariul de avocat. Intimata SC T. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Raportat la prevederile art. 312 alin. (3) pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., intervine modificarea hotărârii și complinirea motivelor hotărârii în măsură să susțină rezolvarea dată litigiului. În speță se constată că instanța de apel nu a motivat soluția în ce privește motivul de apel invocat de apelantă referitor la neacordarea în primă instanță a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat. Analizându-se motivul invocat se constată că este nefondat. Complinind motivarea hotărârii Înalta Curte reține că instanța făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) raportat la art. 276 C. proc.

civ. a obligat legal pârâta să plătească reclamantei numai cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în mod proporțional cu pretențiile admise. Cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat ocazionat la fond, în mod corect nu au fost acordate întrucât reclamanta nu a depus dovezi privind achitarea onorariului de avocat. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamatei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.I. SRL Livezeni împotriva deciziei nr. 32/A din 26 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 februarie 2013.