ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2307/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a ll-a civilă, reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl a solicitat obligarea pârâtului Orașul Hârșova prin Primar la plata sumei de 141.612,06 reprezentând debit restant conform facturii din 9 mai 2011 și respectiv 7.857,63 lei conform facturii din 2011 încheiate în baza contractelor de execuție lucrări precum și la plata dobânzilor legale de la data scadenței facturilor fiscale și până la achitarea integrală a creanței, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, prin sentința civilă nr. 2066 din 11 iulie 2013, a respins acțiunea ca nefondată, reținând, în esență, că s-a susținut fără temei, că între părți nu a intervenit niciun act adițional și nici modificări asupra valorii contractului, valoarea de 260.517,23 lei exclusiv T.V.A.

rezultând din centralizatoarele financiare, iar creanța de 141.612,06 lei reprezintă diferența dintre plățile efectuate și valoarea negociată prin contract. Nu a putut fi însușit acest punct de vedere întrucât centralizatorul financiar de la fila 19 reprezintă o ofertă de preț neacceptată de către pârâtă. Aceasta o demonstrează atât procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 362/26 ianuarie 2011, care menționează și admite recepția valorii de 191.912,13 lei cât și protocolul de cofinanțare la contractul din 31 ianuarie 2008, care are valențele juridice ale unui act adițional. Astfel, potrivit acestui protocol, valoarea totală a investiției este de 191.912,13 inclusiv T.V.A. din care suma de 134.912,13 lei urma să fie decontată din bugetul local, iar diferența de 57.000 lei suportată de beneficiarul final.

Ori, aceasta este suma negociată de subiecții litiganți și nu valoarea estimată inițial prin contractul părților, sumă de altfel achitată cu ordinele de plată depuse la dosarul cauzei. Este fără relevanță în cauză faptul că suntem în prezența unui contract de achiziție, așa încât valoarea contractului nu mai putea fi ulterior modificată, întrucât acest aspect atrage o altă sancțiune și nu poate îndreptăți pe reclamantă să solicite sumele relevate în petitul acțiunii. În concluzie, protocolul de cofinanțare având valențele juridice ale unui act adițional, se impune cu forță obligatorie și pentru reclamantă, așa încât pârâta nu datorează nicio sumă reclamantei, conduita acesteia de a refuza la plată factura fiscală din 9 mai 2011 fiind pe deplin justificată din punct de vedere juridic.

Cât privește factura din 20011 în valoare totală de 7.857,63 lei nici aceasta nu s-a justificat sub aspect probator, avându-se în vedere că derivă din alt raport contractual. Pentru considerentele expuse, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Apelul declarat de reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 119 din 14 octombrie 2013. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că între părți a fost încheiat contractul din 31 ianuarie 2008 având ca obiect „Realizarea PT+CS+DDE, PAC" și execuție pentru Reabilitare și extindere sală pentru activități extraculiculare a Școlii Generale, Hârșova.

Ca termen de finalizare a lucrării a fost fixat 21 aprilie 2008 (80 de zile). În art. 2 pct. 2.2 părțile au stabilit valoarea totală a contractului în sumă de 325.516,29 lei cu T.V.A. și se va face în funcție de executarea fazelor dispuse de partea contractantă (260.517,23 lei fără T.V.A.). La fila 19 din dosar apelanta SC N.F. SRL a făcut o ofertă de preț care însă nu a fost acceptată de pârâtul intimat Orașul Hârșova prin primar. Prin procesul - verbal de recepție din 26 ianuarie 2011 au fost admise recepționarea lucrărilor la valoarea de 191.912,13 lei, sumă ce a fost încasată la apelantă conform raportului de expertiză contabilă (filele 31-37 din dosar fond). Anterior, părțile au încheiat la contractul de execuție lucrări din 31 ianuarie 2008, un protocol de cofinanțare (fila 43), semnat de ambele părți unde au precizat valoarea totală a investiției de 191.912 lei inclusiv T.V.A.

din care 134.912,13 lei buget local și 57.000 lei buget M.E.C.T - H.G. nr. 127/2010. S-a constatat că așa cum a stabilit și instanța de fond valoarea juridică a acestuia este de act adițional la contract și unde a fost fixată valoarea obiectului contractului. Instanța de apel a reținut că în aceste condiții suma convenită de părți în mod legal a fost achitată de către intimată cu ordinele de plată existente la dosar, iar refuzul acesteia de a plăti factura nr. 2/9 mai 2011 apare ca justificată. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel în mod greșit a reținut că valoarea lucrărilor de execuție a contractului este de 260.517,23 lei plus T.V.A., fiind cuprins într-un centralizator financiar neacceptat de pârâtă.

Această valoare a lucrărilor rezultă din contractul de achiziție din 31 ianuarie 2008, la acesta neintervenind nicio modificare de preț, cantitate sau calitate a lucrărilor, nefiind încheiat niciun act adițional în acest sens. Procesul - verbal încheiat la terminarea lucrărilor din 26 ianuarie 2011 nu menționează că este încheiat pentru toate lucrările cerute prin contract și nici că valoarea negociată în contract de 325.516,29 lei a fost renegociată la 191.912,13 lei. Acesta atestă doar că lucrările terminate și recunoscute sunt în cuantum de 191.912,13 lei. Recurenta susține că protocolul de cofinanțare încheiat cu titularul contractului - Orașul Hârșova, dar și cu beneficiarul final al lucrării - Școala cu clasele I - VII Hârșova, pentru a se atesta că o parte din sumele de plată, respectiv 57.000 lei, urmează să fie achitate din bugetul școlii, pentru că aceasta primise finanțare tocmai pentru această investiție conform H.G.

nr. 1270/2010. Acest protocol de cofinanțare, susține recurenta, nu poate avea valențele unui act adițional nici într-o relație comercială obișnuită, darămite într-o relație de execuție de lucrări izvorâtă dintr-un contract de achiziții publice încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, susține recurenta, în mod greșit a reținut instanța de fond că practic părțile au renegociat valoarea contractului și că de aceea Orașul Hârșova a refuzat plata facturii din 2011 în valoare de 144.612,06 lei (în realitate suma corectă de plată a rezultat în urma expertizei ca fiind de 111.381,72 lei). Până la obiecțiunile la expertiză, calificate de instanță ca și concluzii pe fond, Orașul Hârșova nu a susținut niciodată că acesta ar fi motivul pentru care a refuzat plata.

Abia în cadrul acestui dosar și în fața acestei instanțe și-a dat seama brusc, după 3 ani de la cele petrecute că a existat o renegociere de preț și că de aceea refuză plata. Până la acest dosar poziția pârâtei a fost că refuză plata deoarece lucrările a căror valoare este cerută prin această factură nu au fost executate sau sunt neconforme. La momentul recepției pârâta a considerat că nu au fost executate toate lucrările conform contractului și că suma semnată este echivalentă pentru ceea ce aceștia au considerat că s-a executat, și nicidecum că s-a negociat ca toate lucrările contractului să aibă un preț scăzut de la 325.516,29 lei la 191.912,13 lei. Proba cu expertiză a relevat că pe lângă lucrările confirmare prin procesul - verbal de recepție, recunoscute și achitate de către pârâtă, au fost executate lucrări în valoare de 11.381,72 lei, având în vedere contractul și cerințele caietului de sarcini.

Acestea sunt lucrări nerecunoscute prin procesul - verbal de recepție și deci refuzate la plată și pentru care se solicită obligarea pârâtei la plata lor. În caz contrar pârâta și-ar îmbogăți patrimoniul cu valoarea acestor lucrări în condițiile în care patrimoniul reclamantei executante este vădit sărăcit, aceasta ajungând în faliment tocmai în urma acestor lucrări pe care Ie-a efectuat cu oameni și materialele proprii, dar pentru care nu a primit niciodată contravaloarea lor, deși Ie-a efectuat în baza unui contract de achiziții publice încheiat în urma parcurgerii tuturor etapelor de calificare și ofertare stabile de O.U.G. nr. 34/2006. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecința modificării în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că deși au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu s-au conformat dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., în sensul dezvoltării fiecărui motiv de nelegalitate invocat, cerință ce rezultă și din caracterul extraordinar al căii de atac a recursului. Astfel, motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. vizează situația în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin schimbarea naturii sau înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecății, cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta acestora, aspecte care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv se afirmă că instanța de apel în mod greșit a apreciat că valoarea lucrărilor de execuție a contractului este de 260.517,23 lei plus T.V.A. și cuprinsă într-un centralizator financiar neacceptat de pârâtă. Critica este nefondată întrucât actul juridic dedus judecății l-a reprezentat contractul nr. 1/31 ianuarie 2008 având ca obiect „realizarea PT+CS+DDE, Pac" și execuție pentru reabilitare și extindere sală pentru activități extraculiculare a Școlii Generale, Hârșova.

Din acest punct de vedere, se observă că instanța de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinței de la examinarea situației de fapt, și a constatat că părțile au încheiat la contractual de execuție lucrări din 31 ianuarie 2008, un protocol de cofinanțare, semnat de ambele părți unde au precizat valoarea totală a investiției de 191.912 lei inclusiv T.V.A., iar valoarea juridică a acestuia este de act adițional la contract. Totodată, prin prisma aceluiași motiv de recurs se repune în discuție concludenta și interpretarea probelor legate de procesul - verbal din 26 ianuarie 2011, adresa din 11 mai 2011, răspunsul la interogatoriu, proba cu martori. Or, toate aceste chestiuni vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor anterioare.

Interpretarea actului dedus judecății și a probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze și susțineri nefondate. Considerațiile de mai sus deși au fost făcute, nu pierd din vedere că și aceste chestiuni legate de conținutul înscrisurilor respective sunt de fond și nu vizează nelegalitatea la care se referă prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ. Recurenta a indicat drept motiv de recurs și pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale care califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutiva, ceea ce înseamnă pe de o parte că regulile instituite pentru promovarea și susținerea criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin recurs se examinează legalitatea soluțiilor anterior pronunțate fără să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situație. Din acest punct de vedere trebuie observate nu doar dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ci și dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. care obligă la „dezvoltarea motivelor de nelegalitate" a hotărârii recurate. În speță, din redarea criticilor se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea și interpretarea probelor, care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

În realitate, recurenta prin trimitere la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se limitează la o simplă indicare „de formă" a textului din moment ce din „dezvoltarea motivului" nu s-a adus o minimă argumentare în drept a acestui motiv. Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutiva, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluției care a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. De altfel, se constată că motivele recursului conțin o reiterare și preluare identică a motivelor de apel care au făcut deja obiect de analiză și verificare din partea jurisdicției anterioare.

Ignorând faptul că obiectul recursului este reprezentat de decizia din apel care s-a fundamentat pe anumite considerente în adoptarea soluției, răspunzând punctual criticilor - în cadrul devoluțiunii fixate de parte -, reclamanta aduce judecății în recurs aceleași aspecte, fără să critice însă hotărârea instanței de apel. Fără să combată argumentele instanței și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, reclamanta nu face decât să reitereze motivele de apel, nesocotind existența judecății anterioare, în cadrul căreia respectivelor critici li s-a răspuns deja. În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc.

civ. sub aspectul conținutului lor, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl împotriva Deciziei civile nr. 119 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2014.