ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 30 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC B.I. SRL București, prin

lichidator judiciar SCP A.I. IPURL, a solicitat obligarea pârâtului Consiliul

local M., la plata sumei de 284.241,77 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor

de amenajare și îmbunătățirilor efectuate la imobilul situat în Medgidia, str. R.

Tribunalul Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 1581 din 7 decembrie 2010, a înaintat

dosarul, spre competentă soluționare secției comerciale a Tribunalului Constanța,

reținând că în raport de valoarea pretențiilor solicitate, în temeiul art. 2

pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența aparține secției comerciale a Tribunalului

Constanța și având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei raportat la dispozițiile

art. 7 C. com.

Tribunalul Constanța, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 2490 din 3 iulie 2012, a admis acțiunea reclamantei SC

B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București și a obligat pârâtul

Consiliul local M. la plata sumei de 118.122 RON reprezentând c/valoare lucrări

de amenajare și îmbunătățiri efectuate la imobilul situat în Medgidia, str. R.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

a reținut că între reclamanta SC B.I. SRL, în calitate de locatar și pârâtul Consiliul

local M., în calitate de locator s-a încheiat contractul de închiriere din 2006,

având ca obiect transmiterea folosinței asupra unui spațiu în suprafață de 371 mp

și a terenului aferent în suprafață de 915,96 mp, situat în Medgidia, str. R., în

baza procesului-verbal de licitație publică organizată la 4 august 2006 și a hotărârii

Consiliului local din 19 iulie 2006.

În speță, imobilul închiriat a fost predat

pe bază de proces-verbal de predare primire la care au participat reprezentanți

ai Consiliului local M. și D.A.D.P.P., reprezentantul legal al reclamantei făcând

mențiuni cu privire la starea tehnică a instalațiilor electrice, de apă și canalizare.

Instanța a reținut că, reclamanta a efectuat

lucrări de reparații, finisaje interioare și exterioare la spațiul închiriat în

baza contractului din 29 martie 2007, evaluate la suma de 118.122 RON, cu acordul

locatorului nr. X1 din 11 mai 2007 și sub supravegherea acestuia, care au condus

la îmbunătățirea bunului închiriat sporind gradul de confort conform dispozițiilor

art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere din 2006, avându-se în vedere

și procesul-verbal de recepție calitativă, încheiat la 14 mai 2007, semnat și de

reprezentanții Primăriei, D.A.D.P.P. și serviciului P.D.U.

Însușirea sub semnătură și ștampilă a contractului

de primar, director economic, oficiu juridic și director D.A.D.P.P., a acordului

pentru amenajările interioare și exterioare, participarea la încheierea procesului-verbal

de recepție a reprezentanților primăriei și ai D.A.D.P.P. au dat naștere unor raporturi

juridice obligaționale directe între părți, ce se impun cu putere de lege conform

art. 969 C. civ.

Instanța a avut în vedere acordul exprimat

de primar și supravegherea lucrărilor de către aparatul de specialitate al primarului,

autorități care duc la îndeplinire hotărârile consiliului local.

În aplicarea acestor dispoziții legale

și având în vedere că situația de fapt evocată de reclamantă corespunde înscrisurilor

existente la dosarul cauzei și nu a fost combătută de pârât cu argumente pertinente,

instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 118.122 RON reprezentând

c/valoare lucrări de amenajare și îmbunătățire.

Reținând caracterul de cheltuială voluptorie,

instanța nu a acordat reclamantei c/valoarea lucrărilor de sporire a gradului de

siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere, de alarmare și avertizare la

efracție, incendiu și supraveghere video pentru care s-au prezentat situații de

plată în valoare de 10.030,70 RON, respectiv 48.473 RON.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 11 din 29

ianuarie 2013, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC

B.I. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL București și de pârâtul Consiliul

local M., împotriva sentinței civile nr. 2490 din 3 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul

Constanța, secția comercială.

Pentru a pronunța această decizie instanța

de apel a reținut următoarele:

Că, potrivit concluziilor raportului de

expertiză efectuat de expert C.M., reclamanta a efectuat 7 categorii de lucrări

de construcții în valoare de 118.122 RON, expres nominalizate, că aceste lucrări

au fost efectuate atât în scopul repunerii în funcțiune a utilităților, respectiv

a instalațiilor cât și în vederea ridicării gradului de confort al clădirii prin

amenajările interioare și parțial exterioare (înlocuire tâmplărie interioară, uși,

ferestre, înlocuire pardoseli, finisare pereți și planșee prin placări cu rigips

și zugrăveli lavabile).

S-a reținut de asemenea că, expertul a

identificat și lucrări de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem

de supraveghere, de alarmare și avertizare la efracție, incendiu și supraveghere

video pentru care s-au prezentat situații de plată în valoare de 10.030,70 RON,

respectiv 48.473 RON.

În ceea ce privește apelul declarat de

reclamanta SC B.I. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL București, instanța a reținut

următoarele:

Că lucrările de amenajare interioară-exterioară

care au făcut obiectul contractului încheiat între reclamanta SC B.I. SRL și SC

O.I. SRL și au fost evaluate de către expert la suma de 118.122 RON, au avut la

bază acordul locatorului, astfel cum rezultă din adresa din 11 mai 2007 a Primăriei

M., sunt lucrări necesare, care se justifică prin prisma dispozițiilor art. 10 Capitolul

VII din contractul nr. Y1/2006.

A fost respinsă cererea reclamantei pentru

refacerea instalației termice, întrucât aceasta nu a solicitat acordul pârâtei,

situație în raport de care a fost respinsă susținerea acesteia potrivit căreia instanța

de fond nu s-a pronunțat în legătură cu suma de 29.054,20 RON.

Critica care a vizat neacordarea contravalorii

lucrărilor de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere,

alarmă și avertizare la efracție, incendiu, supraveghere video cu circuit închis

și montaj, a fost respinsă de instanță, întrucât acestea au fost făcute cu nerespectarea

prevederilor exprese inserate la art. 10 Capitolul VII privind obligațiile locatarului,

deci fără acordul scris al locatorului.

În speță, așa cum s-a arătat, locatorul

a fost de acord numai cu lucrările de amenajare interioară-exterioară la imobilul

închiriat și care aveau rolul de a spori gradul de confort și nicidecum cu lucrările

mai sus arătate, ce conduc la sporirea gradului de siguranță.

În această situație, în mod corect aceste

cheltuieli nu au fost acordate, fiind considerate cheltuieli voluptorii.

Apelul declarat de pârâtul Consiliul

local M., a fost respins ca nefondat, reținând că pentru lucrările de amenajare

la imobilul închiriat, pârâtul, prin reprezentantul său legal, și-a dat acordul

în legătură cu realizarea acestora, în temeiul clauzei prevăzută în art. 10 din

contractul de închiriere, mai mult, semnând și procesul-verbal de recepție calitativă

a lucrărilor.

Susținerea Consiliului local M. în sensul

că primarul nu a fost împuternicit pentru a aproba lucrările de modernizare efectuate

de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât conform art. 10 Capitolului

VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006, anexat la documentația hotărârii Consiliului

Local din 2006, reclamanta avea dreptul la despăgubiri pentru lucrările de sporire

a confortului la încetarea acestuia numai dacă acestea au fost făcute cu acordul

scris al locatorului, astfel că în această situație, primarul și-a exercitat mandatul

în limitele acordate de Consiliul local M.

Faptul că nu s-a prevăzut în buget achitarea

cheltuielilor reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor, nu are relevanță în prezenta

cauză, pârâtul fiind obligat să le suporte în baza art. 969 C. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 11 din 29

ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs ambele părți, reclamanta

SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București și pârâtul Consiliul

local M.

Prin recursul declarat împotriva deciziei

instanței de apel, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă

SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii în tot a acțiunii sale.

- Recurenta a susținut că, în mod greșit

instanța i-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 29.054,20

RON, reprezentând contravaloare lucrări refacere instalație termică, în condițiile

în care acestea au fost constatate și prin expertiza tehnică efectuată, apreciindu-se

în mod eronat că aceste lucrări au fost făcute fără acordul pârâtului, fără să aibă

în vedere că acestea se includ în amenajările interioare, lucrări acceptate în cauză.

- Și soluția de respingere a cheltuielilor

de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere, alarmă

și avertizare la efracție, incendiu, supraveghere video cu circuit închis și montaj,

este nefondată, avându-se în vedere că pe de o parte, acestea nu pot fi considerate

ca având caracter voluptoriu, întrucât nu se circumscriu definiției acestor cheltuieli,

iar pe de altă parte pentru că în interiorul sediului locației, se aflau documente

esențiale, materiale de mare valoare necesare desfășurării activității la care societatea

să se angajase prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare

cu apă și canalizare prin concesiune pe care trebuia să-l realizeze.

Prin recursul declarat în cauză, ale cărui

critici au fost subsumate art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct.

9 C. proc. civ., pârâtul Consiliul local M. a solicitat admiterea acestuia, modificarea

deciziei, admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În acest sens a susținut următoarele:

- Că instanța de apel a înlăturat greșit

apărările sale conform cărora în lipsa unei hotărâri a consiliului local, înscrisurile

prezentate de reclamantă în susținerea acordului primit pentru efectuarea lucrărilor

de reparații nu provin de la persoanele responsabile, lucrările nu au fost bugetate,

iar primarul nu poate da dispoziții fără respectarea cadrului legal și nici nu se

poate subroga în drepturile și obligațiile Consiliului local M., că deși nu exista

acordul locatorului, instituția sa a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor

făcute de reclamantă, astfel că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

A arătat că, prin adresa din 11 mai 2007

instituția sa nu s-a obligat la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă.

De asemenea a susținut că decizia instanței

de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce face imposibilă exercitarea

controlului de legalitate, că executarea sumei la care a fost obligată instituția

sa, sumă stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, este imposibil de

executat, datorită lipsei resurselor financiare.

Recurentul pârât a menționat faptul că

decizia recurată este nelegală, întrucât au fost interpretate greșit actele deduse

judecății, în speță contractul de închiriere și probele administrate în cauză, de

natură a stabili o altă situație de fapt, în sensul că a fost de acord cu efectuarea

lucrărilor în discuție, precum și dacă lucrările efectuate au adus sau nu modificări

spațiului închiriat, dacă aceste lucrări cădeau în sarcina chiriașului.

Analizând recursul declarat de reclamanta

SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, împotriva deciziei

civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, constată că

acesta este nefondat.

Conform mențiunilor exprese inserate în

art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006, privind obligațiile

locatarului, reclamanta avea dreptul la despăgubiri numai pentru lucrările de sporire

a confortului spațiului la încetarea acestuia numai dacă lucrările au fost făcute

cu acordul scris al locatorului.

Astfel, critica recurentei prin care a

susținut că în mod greșit instanța i-a respins cererea de obligare a pârâtului la

plata sumei de 29.054,20 RON, reprezentând contravaloare lucrări refacere instalație

termică, în condițiile în care într-adevăr acestea au fost constatate prin expertiza

tehnică efectuată în cauză, nu poate fi primită, întrucât reclamanta nu a solicitat

acordul pârâtului Consiliul local M. în legătură cu realizarea acestora, în temeiul

clauzei prevăzută în art. 10 din contractul de închiriere menționat semnat de părți.

Și soluția de respingere a cheltuielilor

de sporire a gradului de siguranță constând în montarea unui sistem de supraveghere,

alarmă și avertizare la efracție, incendiu, supraveghere video cu circuit închis

și montaj se apreciază ca fiind justă, față de caracterul de cheltuială voluptorie

al acestora care se impune a fi suportată de reclamantă și față de clauza prevăzută

la art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006.

Cât privește susținerea recurentei că în

interiorul sediului locației, se aflau documente esențiale, materiale de mare valoare

necesare desfășurării activității la care societatea sa se angajase prin contractul

de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare prin

concesiune pe care trebuia să-l realizeze, acest aspect este irelevant, întrucât

excede cadrului contractual.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, cum

instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în care motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca

nefondat recursul reclamantei.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs

formulată de pârâtul Consiliul local M. împotriva deciziei civile nr. 11 din 29

ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor indicate de parte,

astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența

motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale extraordinară de atac, poate

fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și

limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute

expres și limitativ la pct. 1-pct. 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin.

(3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Criticile recurentului pârât, prin care

a susținut că decizia instanței de apel este greșită întrucât au fost înlăturate

greșit apărările sale conform cărora în lipsa unei hotărâri a consiliului local,

înscrisurile prezentate de reclamantă în susținerea acordului primit pentru efectuarea

lucrărilor de reparații nu provin de la persoanele responsabile, că deși nu exista

acordul locatorului, instituția sa a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor

făcute de reclamantă, că lucrările nu au fost bugetate, vizează aspecte de netemeinicie

legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare a probelor administrate

în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Prin urmare, recursul nefiind o cale de

atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea

probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al

deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Examinând actele și lucrările dosarului,

se constată că nici critica recurentului întemeiată pe art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. nu poate fi primită, întrucât nu s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești,

ce se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității

executive sau legislative, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

În considerarea celor ce preced, constatând

că recurentul pârât nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor,

Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să

inducă aplicarea art. 306

alin.

(2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul

Consiliul local M., în temeiul art. 302

1

lit. c) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București

împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Constată nulitatea cererii de recurs formulată

de pârâtul Consiliul local M. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

aprilie 2014.