ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar SCP A.I. IPURL, a solicitat obligarea pârâtului Consiliul local M., la plata sumei de 284.241,77 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare și îmbunătățirilor efectuate la imobilul situat în Medgidia, str. R. Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 1581 din 7 decembrie 2010, a înaintat dosarul, spre competentă soluționare secției comerciale a Tribunalului Constanța, reținând că în raport de valoarea pretențiilor solicitate, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., competența aparține secției comerciale a Tribunalului Constanța și având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei raportat la dispozițiile art. 7 C. com. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2490 din 3 iulie 2012, a admis acțiunea reclamantei SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București și a obligat pârâtul Consiliul local M. la plata sumei de 118.122 RON reprezentând c/valoare lucrări de amenajare și îmbunătățiri efectuate la imobilul situat în Medgidia, str. R. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între reclamanta SC B.I.

SRL, în calitate de locatar și pârâtul Consiliul local M., în calitate de locator s-a încheiat contractul de închiriere din 2006, având ca obiect transmiterea folosinței asupra unui spațiu în suprafață de 371 mp și a terenului aferent în suprafață de 915,96 mp, situat în Medgidia, str. R., în baza procesului-verbal de licitație publică organizată la 4 august 2006 și a hotărârii Consiliului local din 19 iulie 2006. În speță, imobilul închiriat a fost predat pe bază de proces-verbal de predare primire la care au participat reprezentanți ai Consiliului local M. și D.A.D.P.P., reprezentantul legal al reclamantei făcând mențiuni cu privire la starea tehnică a instalațiilor electrice, de apă și canalizare.

Instanța a reținut că, reclamanta a efectuat lucrări de reparații, finisaje interioare și exterioare la spațiul închiriat în baza contractului din 29 martie 2007, evaluate la suma de 118.122 RON, cu acordul locatorului nr. X1 din 11 mai 2007 și sub supravegherea acestuia, care au condus la îmbunătățirea bunului închiriat sporind gradul de confort conform dispozițiilor art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere din 2006, avându-se în vedere și procesul-verbal de recepție calitativă, încheiat la 14 mai 2007, semnat și de reprezentanții Primăriei, D.A.D.P.P. și serviciului P.D.U. Însușirea sub semnătură și ștampilă a contractului de primar, director economic, oficiu juridic și director D.A.D.P.P., a acordului pentru amenajările interioare și exterioare, participarea la încheierea procesului-verbal de recepție a reprezentanților primăriei și ai D.A.D.P.P.

au dat naștere unor raporturi juridice obligaționale directe între părți, ce se impun cu putere de lege conform art. 969 C. civ. Instanța a avut în vedere acordul exprimat de primar și supravegherea lucrărilor de către aparatul de specialitate al primarului, autorități care duc la îndeplinire hotărârile consiliului local. În aplicarea acestor dispoziții legale și având în vedere că situația de fapt evocată de reclamantă corespunde înscrisurilor existente la dosarul cauzei și nu a fost combătută de pârât cu argumente pertinente, instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 118.122 RON reprezentând c/valoare lucrări de amenajare și îmbunătățire.

Reținând caracterul de cheltuială voluptorie, instanța nu a acordat reclamantei c/valoarea lucrărilor de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere, de alarmare și avertizare la efracție, incendiu și supraveghere video pentru care s-au prezentat situații de plată în valoare de 10.030,70 RON, respectiv 48.473 RON. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2013, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC B.I. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL București și de pârâtul Consiliul local M., împotriva sentinței civile nr. 2490 din 3 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert C.M., reclamanta a efectuat 7 categorii de lucrări de construcții în valoare de 118.122 RON, expres nominalizate, că aceste lucrări au fost efectuate atât în scopul repunerii în funcțiune a utilităților, respectiv a instalațiilor cât și în vederea ridicării gradului de confort al clădirii prin amenajările interioare și parțial exterioare (înlocuire tâmplărie interioară, uși, ferestre, înlocuire pardoseli, finisare pereți și planșee prin placări cu rigips și zugrăveli lavabile). S-a reținut de asemenea că, expertul a identificat și lucrări de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere, de alarmare și avertizare la efracție, incendiu și supraveghere video pentru care s-au prezentat situații de plată în valoare de 10.030,70 RON, respectiv 48.473 RON.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta SC B.I. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL București, instanța a reținut următoarele: Că lucrările de amenajare interioară-exterioară care au făcut obiectul contractului încheiat între reclamanta SC B.I. SRL și SC O.I. SRL și au fost evaluate de către expert la suma de 118.122 RON, au avut la bază acordul locatorului, astfel cum rezultă din adresa din 11 mai 2007 a Primăriei M., sunt lucrări necesare, care se justifică prin prisma dispozițiilor art. 10 Capitolul VII din contractul nr. Y1/2006. A fost respinsă cererea reclamantei pentru refacerea instalației termice, întrucât aceasta nu a solicitat acordul pârâtei, situație în raport de care a fost respinsă susținerea acesteia potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat în legătură cu suma de 29.054,20 RON.

Critica care a vizat neacordarea contravalorii lucrărilor de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și avertizare la efracție, incendiu, supraveghere video cu circuit închis și montaj, a fost respinsă de instanță, întrucât acestea au fost făcute cu nerespectarea prevederilor exprese inserate la art. 10 Capitolul VII privind obligațiile locatarului, deci fără acordul scris al locatorului. În speță, așa cum s-a arătat, locatorul a fost de acord numai cu lucrările de amenajare interioară-exterioară la imobilul închiriat și care aveau rolul de a spori gradul de confort și nicidecum cu lucrările mai sus arătate, ce conduc la sporirea gradului de siguranță.

În această situație, în mod corect aceste cheltuieli nu au fost acordate, fiind considerate cheltuieli voluptorii. Apelul declarat de pârâtul Consiliul local M., a fost respins ca nefondat, reținând că pentru lucrările de amenajare la imobilul închiriat, pârâtul, prin reprezentantul său legal, și-a dat acordul în legătură cu realizarea acestora, în temeiul clauzei prevăzută în art. 10 din contractul de închiriere, mai mult, semnând și procesul-verbal de recepție calitativă a lucrărilor.

Susținerea Consiliului local M. în sensul că primarul nu a fost împuternicit pentru a aproba lucrările de modernizare efectuate de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât conform art. 10 Capitolului VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006, anexat la documentația hotărârii Consiliului Local din 2006, reclamanta avea dreptul la despăgubiri pentru lucrările de sporire a confortului la încetarea acestuia numai dacă acestea au fost făcute cu acordul scris al locatorului, astfel că în această situație, primarul și-a exercitat mandatul în limitele acordate de Consiliul local M. Faptul că nu s-a prevăzut în buget achitarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor, nu are relevanță în prezenta cauză, pârâtul fiind obligat să le suporte în baza art. 969 C. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs ambele părți, reclamanta SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București și pârâtul Consiliul local M. Prin recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii în tot a acțiunii sale.

- Recurenta a susținut că, în mod greșit instanța i-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 29.054,20 RON, reprezentând contravaloare lucrări refacere instalație termică, în condițiile în care acestea au fost constatate și prin expertiza tehnică efectuată, apreciindu-se în mod eronat că aceste lucrări au fost făcute fără acordul pârâtului, fără să aibă în vedere că acestea se includ în amenajările interioare, lucrări acceptate în cauză.

- Și soluția de respingere a cheltuielilor de sporire a gradului de siguranță prin montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și avertizare la efracție, incendiu, supraveghere video cu circuit închis și montaj, este nefondată, avându-se în vedere că pe de o parte, acestea nu pot fi considerate ca având caracter voluptoriu, întrucât nu se circumscriu definiției acestor cheltuieli, iar pe de altă parte pentru că în interiorul sediului locației, se aflau documente esențiale, materiale de mare valoare necesare desfășurării activității la care societatea să se angajase prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare prin concesiune pe care trebuia să-l realizeze.

Prin recursul declarat în cauză, ale cărui critici au fost subsumate art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Consiliul local M. a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În acest sens a susținut următoarele: - Că instanța de apel a înlăturat greșit apărările sale conform cărora în lipsa unei hotărâri a consiliului local, înscrisurile prezentate de reclamantă în susținerea acordului primit pentru efectuarea lucrărilor de reparații nu provin de la persoanele responsabile, lucrările nu au fost bugetate, iar primarul nu poate da dispoziții fără respectarea cadrului legal și nici nu se poate subroga în drepturile și obligațiile Consiliului local M., că deși nu exista acordul locatorului, instituția sa a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă, astfel că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

A arătat că, prin adresa din 11 mai 2007 instituția sa nu s-a obligat la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă. De asemenea a susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, că executarea sumei la care a fost obligată instituția sa, sumă stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, este imposibil de executat, datorită lipsei resurselor financiare. Recurentul pârât a menționat faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât au fost interpretate greșit actele deduse judecății, în speță contractul de închiriere și probele administrate în cauză, de natură a stabili o altă situație de fapt, în sensul că a fost de acord cu efectuarea lucrărilor în discuție, precum și dacă lucrările efectuate au adus sau nu modificări spațiului închiriat, dacă aceste lucrări cădeau în sarcina chiriașului.

Analizând recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat. Conform mențiunilor exprese inserate în art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006, privind obligațiile locatarului, reclamanta avea dreptul la despăgubiri numai pentru lucrările de sporire a confortului spațiului la încetarea acestuia numai dacă lucrările au fost făcute cu acordul scris al locatorului.

Astfel, critica recurentei prin care a susținut că în mod greșit instanța i-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 29.054,20 RON, reprezentând contravaloare lucrări refacere instalație termică, în condițiile în care într-adevăr acestea au fost constatate prin expertiza tehnică efectuată în cauză, nu poate fi primită, întrucât reclamanta nu a solicitat acordul pârâtului Consiliul local M. în legătură cu realizarea acestora, în temeiul clauzei prevăzută în art. 10 din contractul de închiriere menționat semnat de părți.

Și soluția de respingere a cheltuielilor de sporire a gradului de siguranță constând în montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și avertizare la efracție, incendiu, supraveghere video cu circuit închis și montaj se apreciază ca fiind justă, față de caracterul de cheltuială voluptorie al acestora care se impune a fi suportată de reclamantă și față de clauza prevăzută la art. 10 Capitolul VII din contractul de închiriere nr. Y1/2006. Cât privește susținerea recurentei că în interiorul sediului locației, se aflau documente esențiale, materiale de mare valoare necesare desfășurării activității la care societatea sa se angajase prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare prin concesiune pe care trebuia să-l realizeze, acest aspect este irelevant, întrucât excede cadrului contractual.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, cum instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâtul Consiliul local M. împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1-pct. 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Criticile recurentului pârât, prin care a susținut că decizia instanței de apel este greșită întrucât au fost înlăturate greșit apărările sale conform cărora în lipsa unei hotărâri a consiliului local, înscrisurile prezentate de reclamantă în susținerea acordului primit pentru efectuarea lucrărilor de reparații nu provin de la persoanele responsabile, că deși nu exista acordul locatorului, instituția sa a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor făcute de reclamantă, că lucrările nu au fost bugetate, vizează aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situației de fapt și greșita interpretare a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea. Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia. Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că nici critica recurentului întemeiată pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât nu s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, ce se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, situație ce nu se regăsește în cauza de față. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul pârât nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul Consiliul local M., în temeiul art. 302 1 lit. c) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București împotriva deciziei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul Consiliul local M. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.