ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1818/2016

Decizia nr. 1818/2016

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului nr. 1 București sub nr. x din 04 iunie 1999, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., SC F. SA și SC G. SA, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat la 21 decembrie 1994 între SC F. SA și pârâta B., nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 martie 1998 încheiat între SC G. SA și pârâta E. și să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în București, sector 1.

Prin cerere reconvențională, pârâta E. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 08 iunie 1998, încheiat între reclamanta A. și numita H., ca urmare a faptului că această convenție a fost încheiată după 3 luni de la data perfectării contractului din 22 martie 1998.

La termenul din 15 martie 2001, reclamanta, prin apărător ales, și-a restrâns pretențiile doar la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere din data de 21 decembrie 1994.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. x/2000, reclamantul C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A., ca prin hotărâre judecătorească să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 08 iunie 1998 încheiat între pârâtă și numita H. și să oblige pârâta la plata daunelor materiale pricinuite de încheierea tranzacției ilegale.

Prin precizările scrise depuse la termenul din 10 ianuarie 2001, reclamantul a extins cadrul procesual activ și pentru B., E. și D., iar prin cele de la termenul din 14 martie 2001 s-a renunțat la judecata capătului de cerere privind plata daunelor materiale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. x/2000, reclamanții C., B., E., D. au solicitat instanței să se dispună evacuarea pârâtei A. din imobilul situat în București, sector 1 și reintegrarea reclamanților în același imobil.

Prin încheierea de ședință din 26 aprilie 2001, Dosarele nr. x/2000 și nr. x/2000 au fost conexate la Dosarul nr. x/1999.

După conexare, reclamanta din cererea principală a formulat note scrise prin care a învederat că renunță la judecata cererii de evacuare a pârâților din imobilul situat în București.

La data de 31 mai 2002, pârâții reclamanți au formulat cerere de chemare în judecată forțată a altor persoane, respectiv a Primăriei Municipiului București și a numitei H., care a fost respinsă prin încheierea din 21 iunie 2002, pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 57 C. proc. civ.

La data de 03 februarie 2003, Consiliul General al Municipiului București a formulat cerere de intervenție în interesul pârâților - reclamanți, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta A. și admiterea cererii reconvenționale, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 08 iunie 1998, încheiat între H. și A.

Prin sentința civilă nr. 3427/2003, pronunțată în Dosarul nr. x/1999, Judecătoria sectorului 1 București a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat la 21 decembrie 1994 între SC F. SA și pârâta B. și evacuarea pârâților B., D., E. și C. din imobilul situat în București.

Au fost respinse excepțiile lipsei capacității de exercițiu a pârâtei E., a inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantei A. A fost admisă acțiunea principală, astfel cum a fost restrânsă, și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 22 martie 1998 încheiat între SC G. SA și pârâta E.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea reconvențională formulată de pârâta E. în Dosarul nr. x/1999 și cererea reconvențională formulată de pârâtul C., precum și cererea de intervenție formulată de Primăria Municipiului București în interesul pârâților.

Prin Decizia civilă nr. 1854 din 23 octombrie 2003 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate, a anulat hotărârea atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului reținând că judecata cauzei s-a făcut cu încălcarea art. 105 C. proc. civ. întrucât instanța de fond a soluționat cererea reconvențională fără ca una dintre părțile contractului de vânzare-cumpărare, respectiv H., să fie citată.

Prin Decizia civilă nr. 528/A din 29 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București după evocarea fondului, s-a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat la 21 decembrie 1994 între SC F. SA și pârâta B. și evacuarea pârâților B., D., E. și C. din imobilul situat în București, sector 1.

A fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanta A., astfel cum a fost restrânsă, și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 22 martie 1998 încheiat între pârâtele SC G. SA și E.

Au fost respinse ca nefondate cererea reconvențională formulată de pârâta E. în Dosarul nr. x/1999, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A. și pârâta H., și cererile conexe care formează obiectul Dosarelor nr. x/2000 și nr. x/2000.

Cererea de intervenție formulată de Primăria Municipiului București în interesul pârâților, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C., B., D., E., SC G. SA și Municipiul București prin primarul general, iar prin Încheierea nr. 4295 din 11 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2012 soluționarea acestora a fost strămutată la Curtea de Apel Constanța, unde litigiul a fost înregistrat la 03 august 2012.

Întrucât la 09 aprilie 2009 a intervenit decesul pârâtei H. (fila 36 dosar recurs Curtea de Apel Constanța), în cauză a fost introdusă moștenitoarea acesteia, numita I., conform certificatului de moștenitor din 30 septembrie 2009 emis de Biroul Notarului Public, J. (fila 66 dosar recurs Curtea de Apel Constanța, supliment).

Prin Decizia civilă nr. 227 din 17 aprilie 2013 Curtea de Apel Constanța a admis recursurile declarate de pârâți, a casat Decizia civilă nr. 528/A din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Constanța.

În rejudecare, litigiul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2/2005.

În considerarea parcursului procesual îndelungat al dosarului, care a presupus și soluționarea unor dosare penale și civile cu posibile efecte asupra hotărârii ce urma a fi pronunțată, tribunalul a solicitat părților precizări referitoare la capetele de cerere deduse judecății și la excepțiile procesuale în soluționarea cărora mai insistă.

În acest context, reclamanta A. a reiterat excepțiile invocate cu prilejul soluționării recursului, respectiv excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei de interes a pârâților în formularea cererii reconvenționale și a cererilor conexe, unde au calitatea de reclamanți.

Prin notele scrise depuse la ultimul termen de judecată, pârâta SC G. SA a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, precizând că imobilul situat în București, nu s-a aflat în proprietatea sa și că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut doar calitatea de reprezentant al Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 1170 din 13 mai 2014 Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor principale având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere din 21 decembrie 1994 și evacuare din imobilul situat în București.

S-a luat act de renunțarea reclamanților B., E., C. și D. la judecata cererilor conexe având ca obiect reintegrarea în imobil și obligarea pârâtei A. la plata de daune materiale.

Au fost respinse ca nefondate excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta SC G. SA și excepțiile lipsei calității procesual active și a lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale și a cererilor conexe, invocate de reclamanta din cererea principală.

S-a admis cererea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții E. și SC G. SA și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 22 martie 1998, încheiat între cele două pârâte.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta E. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. și pârâta I., cererea de intervenție în interes alăturat pârâților, formulată de Municipiul București prin primarul general, și cererile conexe formulate de reclamanții B., E., C. și D. în contradictoriu cu pârâtele A. și I., ca nefondate.

Au obligate pârâtele E. și SC G. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 1.815 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelurile declarate de pârâții C., E., SC G. SRL și B. și de către intervenientul Municipiul București prin primarul general împotriva

sentinței civile nr. 1170 din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2/2005, au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 72/C din 29 iunie 2015.

Împotriva acestei decizii

pârâții B., C., E. și intervenientul Municipiul București prin primarul general au declarat recurs.

Recursul declarat de pârâta B. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia, după o prezentare detaliată a parcursului judiciar al cauzei, recurenta a arătat, în esență, că atât tribunalul cât și curtea de apel au confundat datele, întrucât, „eticheta de cumpărător de rea-credință, pe care au aplicat-o familiei C., este contrazisă de foarte multe probe din dosar”.

Recurenta solicită ca Înalta Curte să „cântărească” valoarea probatorie în această cauză a sentințelor nr. 2555 din 03 aprilie 1999, sentință rămasă irevocabilă, ca și sentința civilă nr. 902/1999 a Curții de Apel București și să le dea eficiență.

În opinia recurentei, desființarea titlului defunctei H., prejudiciază pe cumpărătorii K. și A., însă K. a reprezentat-o pe H. prin procura în demersurile judiciare legate de acest imobil, iar familia K. nu este străină de procedurile judiciare și actele deținute de H., interesul lor fiind cumpărarea pe un preț derizoriu al acestui imobil refăcut în proporție de 80% de cumpărătorii C.

În analiza soluției asupra cererilor părților, arată recurenta, tribunalul și Curtea de Apel Constanța, în considerentele sentinței, apreciază că titlul autoarei reclamante A. a fost infirmat de instanțele de judecată, însă apreciază în mod eronat că această nouă situație juridică a intervenit după înstrăinarea către A. și noua situație juridică nu ar fi afectat valabilitatea vânzării chiar dacă se desființa titlul defunctei H. anterior vânzării către familia K., iar această absolutizare a bunei-credințe a cumpărătorilor familiei K. este contrazisă de probele dosarului.

Recurenta susține că procuratorul defunctei H., soțul cumpărătoarei, a împiedicat cel puțin 15 ani, soluționarea acestei cauze, ducând la o tergiversare excesivă a cauzei cu costuri exagerate pentru celelalte părți și care a împiedicat valorificarea drepturilor recurenților persoane fizice, care în ipoteza desființării actului nu și-au recuperat nici banii plătiți unității vânzătoare, nici investiția în imobilul în litigiu.

Recurenta apreciază că în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât procesul civil trebuie să se caracterizeze prin celeritate și să se desfășoare în scopul aflării adevărului.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor așa cum au fost formulate și desființarea sentinței civile nr. 1170 din 13 mai 2014 a Tribunalului Constanța.

Recursul pârâților C. și E. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut, în esență, că instanța de apel în mod deliberat a ignorat adevărata situație de fapt și de drept limitându-se la acoperirea abuzurilor la care au fost supuși prin deposedarea de casa de locuit.

Făcând referiri la profesionalismul unor anumiți judecători din cadrul Judecătoriei sector 1 și la opozabilitatea Hotărârii nr. 9836/1992, recurenții susțin că instanța de apel cu rea voință nu dorește să vadă că Hotărârea nr. 9836/1992 nu putea produce nici un efect juridic fiind dată în contradictoriu cu o terță persoană juridică respectiv Primăria sector 1.

În continuarea motivării recurenții, într-o prezentare incoerentă și un limbaj ireverențios la adresa judecătorilor, au prezentat opinii proprii privind situația de fapt a cauzei cu referiri la o presupusă lipsă a calității procesuale a numitei Olga Stănescu și la activitatea numitului K. susținând că „instanța de apel face o prezentare tip lectură, eliminând din conținut adevărata situație reală și legală”.

Raportat la buna și reaua credință, recurenții, după formularea unor aprecieri nepoliticoase la adresa judecătorului L. și la situația de fapt, susțin că acesta nu a solicitat actele originale ce au stat la baza cumpărării terenului și autorizației de construire din 1939-1940 inclusiv relații de la Secția Financiară, „s-a mulțumit cu o simplă hotărâre care știa că este contestată neopozabilă părților reale (…)”.

Recurenții susțin că „în condițiile în care cu nonșalanță instanța de apel își întemeiază în proporție de 70% pe o hotărâre penală ce nu o privesc pe adevărata cumpărătoare E., ci pe B., declarația dată este nereală și legală actul de vânzare-cumpărare din 1990 fusese anulat, iar la nivelul anului 1998 nu putea să spună că a mai cumpărat o casă de vreme ce actele fuseseră anulate”.

În consecință, recurenții consideră că, „instanța de recurs își va întemeia opinia pe o situație reală și legală urmând a se pronunța pe anularea contractului de vânzare-cumpărare întocmit ilegal, menținerea ca legal a contractului de vânzare-cumpărare întocmit pe numele E. și evacuarea acestora din imobil”.

Recursul intervenientului Municipiul București prin primarul general a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia, recurentul a arătat, în esență, că instanța de apel nu a apreciat în egală măsură probatoriile administrate în cauză, atât de către reclamanți, cât și de pârâți, interpretând în mod părtinitor probele depuse.

Recurentul consideră că instanța de apel se mărginește să găsească argumente în favoarea reclamanților interpretând probatoriile administrate în cauză numai în sensul demonstrării bunei credințe a reclamantei A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 08 iunie 1998 cu vânzătoarea H. și apreciază buna-credință de care se bucură reclamanta prin prisma tuturor înscrisurilor și afirmațiilor făcute de aceștia, necoroborând probatoriul administrat de reclamanți cu probele depuse de apelanții pârâți C. și de către Municipiul București.

Recurentul susține că instanța nu apreciază în mod corect situația de fapt de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre A. și H. arătând că la acel moment 1998, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 08 iunie 1998, exista pe rolul instanțelor de judecată contestația promovată de pârâtul C. împotriva Dispoziției primarului general nr. 870 din 30 iulie 1994, dispoziție prin care, în mod eronat, i se recunoscuse lui H. dreptul de proprietate asupra imobilului din București.

Prezentând aspecte ale situației de fapt și făcând referiri la afirmațiile reclamantei în demonstrarea bunei-credințe, recurentul consideră că acestea vin în contradicție cu faptele petrecute și probate, astfel încât nu se poate vorbi despre o necunoaștere a situației create în jurul proprietății din București, din partea reclamantei, aceștia fiind promotorii tuturor acțiunilor promovate de așa-zisa proprietară H.

În opinia recurentului instanța de apel a apreciat în mod discreționar probele administrate în prezentul dosar, nepronunțându-se pe anumite înscrisuri sau interpretând probatoriul administrat numai prin prisma dovedirii bunei-credințe a reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate cu consecința admiterii apelului, iar pe fond respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și admiterea cererilor conexe și a cererii reconvenționale.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității cererilor de recurs, în conformitate cu prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reținând următoarele:

Precizare prealabilă: Având în vedere că motivele prezentate în cererile de recurs vizează aceeași problematică, respectiv modul de interpretare și analiză a probelor administrate cu trimiteri la situația de fapt a cauzei și, prin raportare la excepția invocată, Înalta Curte apreciază că se impune o analiză globală a cererilor de recurs printr-un raționament comun.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege - art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate sub aspectul legalității acesteia din perspectiva motivelor de nelegalitate mai sus arătate.

În speță, se constată că deși recurenta pârâtă B. și intervenientul Municipiul București au indicat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar recurenții pârâți C. și E. au indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu au formulat critici ce ar putea face o posibilă încadrare a acestora într-unul din motivele de recurs invocate.

Totodată, se reține că nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. pentru ca instanța să încadreze criticile formulate în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

De aceea, atunci când se constată de către instanță imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unul din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancțiunea nulității recursului, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În speță, recurenții, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în susținerile prezentei căi de atac, recurenții și-au structurat recursurile invocând critici de netemeinicie cu privire la modul de evaluare a probatoriului administrat în cauză, reproșând instanței de apel faptul că probele administrate în cauză s-au analizat doar prin prisma bunei credințe a cumpărătoarei A., că s-au confundat datele când recurenta B. cunoștea titlul defunctei H.

, precum și

faptul că s-a ignorat situația de fapt în sensul că nu s-a

coroborat probatoriul administrat de reclamanți cu probele depuse de apelanții pârâți C. și de către Municipiul București.

Or, se reține că în aprecierea probelor instanța de apel este suverană în a evalua forța probantă a acestora, iar modul în care aceasta a înțeles să dea eficiență probatoriului administrat nu poate fi supus controlului judiciar, întrucât antamează aspecte de netemeinicie.

Astfel fiind, în cuprinsul cererilor de recurs, nu se regăsesc veritabile critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

La argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere, ca nefondate, a apelurilor și fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel, prin formularea unor critici de nelegalitate, recurenții s-au limitat numai la formularea unor critici de netemeinicie referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt a cauzei și a înțeles să interpreteze probatoriul administrat.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de către recurenți, prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității cererilor de recurs, față de faptul că recurenții nu s-au conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți B., C. și E. și de recurentul-intervenient Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei civile nr. 72/C din 29 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2016.