ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 martie

2009 pe rolul Judecătoriei sector 5 București, reclamanții M.G.A. și M.V. au

chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor și au solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii nr. 10/2001, să

oblige pârâtul la restituirea prețului din Contractul de vânzare-cumpărare nr.

493/25525 din 08 octombrie 1996, actualizat, și la plata cheltuielilor de

judecată.

Pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor a solicitat chemarea în garanție a mandatarului

vânzătorului, SC H.N. SA, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții în

cererea principală, să fie obligat chematul în garanție la restituirea

comisionului de 1% din prețul încasat pentru imobil.

La termenul de

judecată din data de 21 octombrie 2009, reclamanții au precizat cererea de

chemare în judecată în sensul că au mărit câtimea pretențiilor la suma de

180.000 euro, situație față de care, prin Sentința civila nr. 6714 din 21

octombrie 2009, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă

nr. 266 din 24 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că pretențiile reclamanților nu se

încadrează în prevederile art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

nefiind îndeplinită condiția ca actul de vânzare-cumpărare, ce reprezintă

titlul reclamanților, să fie încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995.

Prin Decizia nr. 611A

din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 266 din 24

februarie 2010 a Tribunalului București, a desființat sentința apelată și a

trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța aceasta

decizie, Curtea de Apel București a reținut că prima instanță a analizat

cererea reclamanților doar din perspectiva solicitării acestora de obligare a

pârâților la restituirea prețului de piață al imobilului, omițând a analiza și

cererea subsidiară, de restituire a prețului plătit la valoarea reactualizată,

pentru soluționarea acestei cereri fiind necesară administrarea unei expertize

contabile.

Rejudecând cauza,

prin Sentința civilă nr. 2265 din 16 decembrie 2011, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a

obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei

de 63.814,27 RON reprezentând prețul actualizat cu indicele de inflație și a

respins cererea de chemare în garanție, ca nefondată.

Tribunalul a reținut

că actul de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au dobândit apartamentul în

litigiu nu a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, în considerentele

Deciziei civile nr. 322 din 21 martie 2007 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, reținându-se că imobilul nu putea face obiectul acestei legi

întrucât era trecut în proprietatea statului fără titlu, situație ce a atras

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Prin

urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 50

1

alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, reclamanții nefiind îndreptățiți la obținerea prețului de piață al

imobilului.

În ceea ce privește

restituirea prețului actualizat, în cauză s-a dovedit că titlul reclamanților a

fost desființat, astfel încât potrivit art. 1337 C. civ., vânzătorul este

răspunzător față de cumpărător pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului

vândut, evicțiune ce atrage restituirea prețului, în temeiul art. 1341 C. civ.

În speță, devin însă

incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor Publice

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr.

112/1995, cu modificările ulterioare. Valoarea reactualizată a prețului achitat

de reclamanți a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă întocmit de

expertul A.A., la suma de 63.814,27 RON.

Cererea de chemare în

garanție a fost respinsă ca nefondată, tribunalul reținând că SC H.N. SA a

acționat ca mandatar al vânzătorului, comisionul de 1% din prețul imobilului

reprezentând remunerația mandatarului.

Cum mandatul a fost

îndeplinit fără a se putea imputa o culpă chematului în garanție pentru

îndeplinirea mandatului, cererea de restituire a comisionului nu este

justificată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar prin

Decizia civilă nr. 246 A din 12 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca

nefondat.

Instanța de apel a

avut în vedere următoarele considerente:

Art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 conferă apelantului-pârât calitate procesuală pasivă în

cauză, în sensul că acestuia îi incumbă obligația de restituire a prețului

actualizat, în calitate de reprezentant al Statului Român.

Sub aspectul naturii

obligației de plată, în speță nu operează răspunderea pentru evicțiune a

vânzătorului, întrucât pentru antrenarea acestei obligații a vânzătorului este

necesar să existe un contract valabil încheiat. Pentru ipoteza în care

contractul a fost constatat nul, cum este și cazul în speță, se pune în

discuție restituirea prestațiilor conform principiului repunerii în situația

anterioară, în sensul restituirii prestațiilor executate în temeiul unui act

nul.

Din acest punct de

vedere, sunt întemeiate observațiile apelantului-pârât în sensul că nu

obligația de garanție pentru evicțiune este cauza obligației de restituire,

însă acesta are calitate procesuală pasivă din perspectiva obligației de

restituire a prețului actualizat încasat în temeiul unui act nul, conform

dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 1/2009, în temeiul principiului restitutio in

integrum, pe care de altfel l-a invocat.

Raportul de drept

privat de care face vorbire apelantul nu este unul tipic pentru a se putea

vorbi de schimbarea debitorului ori de novațiunea prin schimbare de debitor.

Instituția care figurează, în mod formal, ca vânzător în contract nu a

beneficiat de prețul încasat, fondul extrabugetar constituit în baza Legii nr.

112/1995 fiind utilizat pentru efectuarea cheltuielilor de natura și în ordinea

prevăzute la art. 13 din Legea nr. 112/1995, constând în plata despăgubirilor

acordate, în temeiul acestui act normativ, foștilor proprietari și

moștenitorilor acestora, pentru apartamentele care nu au fost nerestituite în

natură.

În speță, nu a operat

novațiunea prin schimbare de debitor deoarece intenția de a nova nu rezultă din

dispozițiile legale care conferă calitate procesuală pasivă apelantului-pârât.

În plus, apelantul nu justifică interes pentru a invoca o eventuală lipsă a

acordului creditorului.

Cu referire la cel

de-al doilea motiv de apel care viza soluția dată pe fondul cauzei și temeiul

juridic al obligației de restituire a prețului actualizat, instanța de apel a

reținut că tribunalul a avut în vedere, sub acest aspect, atât dispozițiile

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 1/2009, cât și prevederile art. 1337 și 1341 C. civ. de la 1864.

Cu toate acestea,

coroborarea, în mod greșit, a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, cu prevederi C.

civ. de la 1864 care reglementează obligația de garanție pentru evicțiune nu

produce consecințe în sensul schimbării soluției primei instanțe întrucât

obligația de plată a prețului reactualizat incumbă apelantului-pârât în temeiul

Legii nr. 10/2001, modificată.

Răspunzând celorlalte

critici formulate, Curtea de Apel a reținut că vânzarea de locuințe în temeiul

Legii nr. 112/1995 a fost efectuată conform Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 112/1995, adoptate prin H.G. nr. 20/1996 prin societăți comerciale și

unități specializate în vânzarea de locuințe care au acționat în calitate de

mandatari ai vânzătorului.

Potrivit

dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 112/1995, acest mandat a fost remunerat, remunerația fiind reprezentată de comisionul

de 1% din preț.

Constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare nu are drept consecință restituirea acestui

comision. În ipoteza în care s-ar fi invocat și probat îndeplinirea defectuoasă

a sarcinii încredințate mandatarului, cu consecințe sub aspectul valabilității

actului încheiat, mandantul ar fi putut solicita restituirea acestui comision.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Ministerului

Finanțelor Publice nu are calitate procesual pasivă.

Potrivit principiului

relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile

contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.

Or, Ministerul

Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți

și Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA este terț față de

acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se

varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.

Stabilirea calității

procesuale pasive implică, în speță, clarificarea prealabilă a unei probleme de

drept substanțial, anume natura obligației de restituire a sumei de bani

reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligați.

Sub acest aspect, în

cauză, obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată

decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al

retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în

situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Pe plan procesual, calitate

procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea

administrativ-teritorială vânzătoare (în speță, Municipiul București, prin

mandatar SC H.N. SA), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru

faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus

judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în

baza actului constatat nul, cât și pentru argumentele pornite de la aceeași

premisă juridică și anume:

a) raportul juridic

este de drept privat având la bază un contract, ori statul nu poate interveni

într-un astfel de raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o altă

persoană (instituție) răspunzătoare;

b) prevederile art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin

care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice.

Prin modificarea

alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. nr. 184/2002)

s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura

celor care sunt solicitate de reclamanți din prezenta cauză, fără însă ca prin

aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele

îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător

contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Finanțelor

Publice care doar administrează fondul cu această destinație.

c) pentru a reține

opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă

a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni în justiție, ar însemna

că, prin lege, s-ar realiza o novațiune de debitor conform art. 1128 pct. 2 C.

civ. Or, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al

creditorului (art. 1132 C. civ). În plus, novațiunea nu se prezumă, voința -

animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C.

civ).

Prin urmare, Primăria

Municipiului București, prin mandatarul acesteia, SC H.N. SA, are calitate

procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, aceasta având calitatea de

vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanții.

În al doilea rând, în

mod greșit, instanța de apel a menținut obligația de plată a prețului

actualizat, având în vedere dispozițiile art. 1337 C. civ. Această dispoziție

de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială

contrară, fiind pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.

Nici dispozițiile

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine

introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să acorde

calitate procesuală pasivă acestei instituții, cât timp obligația de garanție

pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea

reclamantului de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma

anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și

irevocabilă întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Această tulburare de

drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune

totală a vânzătorului, respectiv Municipiul București, față de pretențiile

privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Este necontestat în

cauză că, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 08 octombrie 1996 încheiat

cu Primăria Municipiului București, prin mandatar, SC H.N. SA., reclamanții au

cumpărat apartamentul nr. 23, situat în imobilul din București, sector 1.

Prin Sentința civilă

nr. 9203 din 18 mai 2000, Judecătoria Sectorului 1 București a respins, ca

nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.S.R., prin

care aceasta solicită constatarea nulității absolute a Contractului de

vânzare-cumpărare din 08 octombrie 1996, precum și revendicarea imobilului, în

temeiul art. 480 C. civ.

Prin Decizia civila

nr. 322 din 21 martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot Sentința civilă nr. 9203 din

18 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar pe fondul cauzei, a

admis acțiunea privind constatarea nulității absolute a Contractului de

vânzare-cumpărare din 08 octombrie 1996 și a obligat pârâții M.G.A. și M.V. să

lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei P.S.R.

apartamentul nr. 23, situat în imobilul din București, sector 1.

Hotărârea a rămas

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1799 din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

În considerentele

hotărârilor menționate s-a reținut că imobilul a trecut în proprietatea

statului fără titlu, că nu putea face obiectul unei vânzări în temeiul Legii

nr. 112/1995 și că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părțile nu

au fost de bună-credință.

Având în vedere

această situație de fapt, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză

a prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Așa cum rezultă din

cuprinsul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, chiriașii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.

112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile pot solicita în justiție restituirea prețului actualizat plătit.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) se face de către

Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, printr-o

normă specială cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aplicabilă

în concurs cu norma generală, legiuitorul a stabilit în sarcina Ministerului

Finanțelor Publice obligația de a restitui prețul actualizat plătit de

chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Este indubitabil

faptul că, prin formularea cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

legiuitorul a înțeles să atribuie calitate procesual pasivă Ministerului

Finanțelor Publice în litigiile având ca obiect restituirea prețului prevăzut

la alin. (2) și (2

1

) ale aceluiași articol. Câtă vreme norma legală

stabilește în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de plată a

prețului menționat, acesta devine subiectul de drept obligat în raportul

juridic având un astfel de obiect și dobândește, în plan procesual, calitate

procesuală pasivă.

Or, reglementarea

acestei norme speciale înlătură aplicarea normelor generale și a principiilor

enunțate prin motivele de recurs (principiului relativității efectelor

contractului, principiile efectelor nulității actelor juridice), făcând

totodată inutilă analiza condițiilor evicțiunii, a novației prin schimbare de

debitor ori a naturii juridice a obligației de restituire a sumei de bani

pretinse.

Prin urmare,

constatând că, în cauză, situația de fapt se circumscrie ipotezei avute în

vedere de prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel

a făcut o corectă aplicare a normei speciale cuprinsă în alin. (3) al aceluiași

articol și a stabilit în sarcina recurentului obligația de plată a prețului

actualizat al apartamentului.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

împotriva Deciziei civile nr. 246 A din 12 iulie 2012 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 martie 2013.

Procesat de GGC - N