ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2556/2009

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, a dispus, în baza art. 160

b

cu referire

la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a

inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S.,

măsură luată prin încheierea penală nr. 1 din 24 martie 2009 a Curții de Apel

Oradea, cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

În baza art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1

1

)

C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de

a nu părăsi țara au obligațiile enumerate în dispozitivul sentinței, iar, în

baza art. 145

1

cu referire la art. 145 alin. (1

2

) C.

proc. pen., a fost impusă inculpaților respectarea obligațiilor prevăzute în

dispozitivul încheierii.

În baza art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., s-a atras atenția

inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a

obligațiilor impuse, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

Au fost respinse, ca fiind rămase fără obiect, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.S. și cererea de

liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpata Ș.E.T.

În baza art. 160

5

alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus

restituirea în favoarea inculpatei Ș.E.T. a cauțiunii în sumă de 20.000 lei,

consemnată la C.E.C.B. SA, sucursala Satu Mare.

În baza art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu

referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a fost admisă cererea de sesizare

a Curții Constituționale formulată de inculpatul M.V. și s-a dispus suspendarea

judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

privind art. 1 alin. (1) și alin. (3

1

) și art. 4 alin. (1) din

O.U.G. nr. 134/2005 (aprobată prin Legea nr. 54/2006) de modificare a O.U.G. nr.

43/2002 privind P.N.A. în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) din

Constituție, precum și a excepției de neconstituționalitate de ansamblu a

O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A., în raport

de dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin încheierea nr. 1 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, s-a

dispus măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T.,

C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., cercetați pentru constituire, respectiv aderare

și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, în vederea

săvârșirii de infracțiuni grave, precum și pentru contrabandă calificată,

respectiv complicitate la contrabandă calificată, în temeiul art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că există indicii care fac verosimilă

bănuiala că inculpații ar fi comis faptele reținute în sarcina lor, precum și

faptul că infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetați sunt prevăzute de

lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din

gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și

sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică.

În urma evaluării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive a inculpaților, instanța a apreciat că acestea au fost

corect reținute cu ocazia luării măsurii, dar că au survenit modificări și

anume:

Urmărirea penală a fost finalizată, instanța fiind sesizată prin

rechizitoriu. Mai mult, la termenul din 24 iunie 2009, inculpatul M.V. a

invocat o excepție de neconstituționalitate, la care toți inculpații au

achiesat, care a obligat instanța să dispună suspendarea cauzei până la

soluționarea excepției, situație care, evident va dura o perioadă de timp mai

îndelungată, cu atât mai mult cu cât urmează și perioada vacanței

judecătorești. În această ipoteză, s-a apreciat că scopul măsurii privative de

libertate, și anume buna desfășurare a procesului penal, nu mai poate fi atins.

Pe de altă parte, natura și gravitatea acuzațiilor penale aduse

inculpaților prin rechizitoriu, care nu au caracter dovedit, ca urmare a

incidenței prezumției de nevinovăție, precum și reacția publică față de

aceștia, au putut justifica luarea măsurii arestării preventive a inculpaților

și menținerea acesteia o anumită perioadă de timp, însă, la acest moment, acest

motiv nu mai poate fi considerat relevant și suficient, întrucât nu mai este

bazat pe fapte dovedite de natură să demonstreze că eliberarea inculpaților ar

determina o tulburare reală a ordinii publice, în acest sens fiind invocată

cauza L. contra Franței, hotărârea C.E.D.O. din 26 iulie 1991.

S-a mai reținut că în cauză nu există probe care să contureze

previzibilitatea unei conduite conjugate și negative a inculpaților, îndreptate

împotriva bunei desfășurări a procesului penal, în acest context apreciindu-se

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au

modificat.

Pentru a oferi o garanție suplimentară asupra bunei desfășurări a

procesului penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei conduite pozitive

și pasive în raport de ceilalți participanți în procesul penal și pentru a

oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune intenții ale

inculpaților privind conduita viitoare, s-a impus ca restrângerea dreptului

fundamental la libertate al inculpaților să fie realizat printr-o altă măsură

cu un grad de ingerință mai scăzut, respectiv asupra dreptului la liberă

circulație, dispunându-se față de aceștia măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea,

solicitând casarea încheierii cu privire la dispozițiile referitoare la

înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de

a nu părăsi țara, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și

în scris la dosar.

Recursul parchetului este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile

care au impus luarea măsurii arestării preventive se mențin.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor

din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive

privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei

condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei

fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre

temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și

menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., subzistă și în prezent.

Astfel, instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat: inculpații au săvârșit infracțiuni

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea

detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului

penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie

apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a

unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii

asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

În prezent, cauza se află în faza procesuală a judecății în primă

instanță, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, astfel că există un

pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr,

că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor

de corupție, complicitate la trafic de influență, complicitate la cumpărare de

influență și favorizarea infractorului, reflectat de calitatea inculpaților, care

au fost trimiși în judecată și pentru care nu s-a pronunțat încă o hotărâre în

primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost terminată,

lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a se exercita

presiuni asupra martorilor, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Astfel, în raport de calitatea inculpaților (un ofițer de poliție și

subofițeri ai poliției de frontieră), aceștia, repuși în stare de libertate ar

putea să zădărnicească aflarea adevărului, prin exercitare de influențe asupra

martorilor ce urmează să fie ascultați în instanță. Pe de altă parte, în raport

de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de

numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum

și de valoarea de peste 2 milioane euro a țigărilor provenite din contrabandă,

prin lăsarea în libertate s-ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea

publică.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial

Oradea să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la

dispozițiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a

inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziții pe care le

înlătură.

În baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., se va menține, ca legală și temeinică, măsura arestării

preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R.

și M.S.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii

din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe intimații inculpați M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S.,

K.R. și M.S.

Casează încheierea atacată, numai cu privire la dispozițiile

referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu

măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziții pe care le înlătură.

În baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., menține, ca legală și temeinică, măsura arestării preventive

a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații

inculpați, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.