ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2556/2009

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, în baza art. 160 b cu referire la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S., măsură luată prin încheierea penală nr. 1 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. În baza art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara au obligațiile enumerate în dispozitivul sentinței, iar, în baza art. 145 1 cu referire la art. 145 alin. (1 2 ) C. proc.

pen., a fost impusă inculpaților respectarea obligațiilor prevăzute în dispozitivul încheierii. În baza art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. Au fost respinse, ca fiind rămase fără obiect, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.S. și cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpata Ș.E.T. În baza art. 160 5 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea în favoarea inculpatei Ș.E.T. a cauțiunii în sumă de 20.000 lei, consemnată la C.E.C.B. SA, sucursala Satu Mare. În baza art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul M.V. și s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate privind art. 1 alin. (1) și alin. (3 1 ) și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 (aprobată prin Legea nr. 54/2006) de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A. în raport de dispozițiile art. 132 alin. (1) din Constituție, precum și a excepției de neconstituționalitate de ansamblu a O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A., în raport de dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin încheierea nr. 1 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R.

și M.S., cercetați pentru constituire, respectiv aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, precum și pentru contrabandă calificată, respectiv complicitate la contrabandă calificată, în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpații ar fi comis faptele reținute în sarcina lor, precum și faptul că infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetați sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică.

În urma evaluării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a apreciat că acestea au fost corect reținute cu ocazia luării măsurii, dar că au survenit modificări și anume: Urmărirea penală a fost finalizată, instanța fiind sesizată prin rechizitoriu. Mai mult, la termenul din 24 iunie 2009, inculpatul M.V. a invocat o excepție de neconstituționalitate, la care toți inculpații au achiesat, care a obligat instanța să dispună suspendarea cauzei până la soluționarea excepției, situație care, evident va dura o perioadă de timp mai îndelungată, cu atât mai mult cu cât urmează și perioada vacanței judecătorești. În această ipoteză, s-a apreciat că scopul măsurii privative de libertate, și anume buna desfășurare a procesului penal, nu mai poate fi atins.

Pe de altă parte, natura și gravitatea acuzațiilor penale aduse inculpaților prin rechizitoriu, care nu au caracter dovedit, ca urmare a incidenței prezumției de nevinovăție, precum și reacția publică față de aceștia, au putut justifica luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și menținerea acesteia o anumită perioadă de timp, însă, la acest moment, acest motiv nu mai poate fi considerat relevant și suficient, întrucât nu mai este bazat pe fapte dovedite de natură să demonstreze că eliberarea inculpaților ar determina o tulburare reală a ordinii publice, în acest sens fiind invocată cauza L. contra Franței, hotărârea C.E.D.O. din 26 iulie 1991. S-a mai reținut că în cauză nu există probe care să contureze previzibilitatea unei conduite conjugate și negative a inculpaților, îndreptate împotriva bunei desfășurări a procesului penal, în acest context apreciindu-se că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat.

Pentru a oferi o garanție suplimentară asupra bunei desfășurări a procesului penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei conduite pozitive și pasive în raport de ceilalți participanți în procesul penal și pentru a oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune intenții ale inculpaților privind conduita viitoare, s-a impus ca restrângerea dreptului fundamental la libertate al inculpaților să fie realizat printr-o altă măsură cu un grad de ingerință mai scăzut, respectiv asupra dreptului la liberă circulație, dispunându-se față de aceștia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, solicitând casarea încheierii cu privire la dispozițiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la dosar. Recursul parchetului este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se mențin.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent.

Astfel, instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

În prezent, cauza se află în faza procesuală a judecății în primă instanță, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, astfel că există un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de corupție, complicitate la trafic de influență, complicitate la cumpărare de influență și favorizarea infractorului, reflectat de calitatea inculpaților, care au fost trimiși în judecată și pentru care nu s-a pronunțat încă o hotărâre în primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost terminată, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra martorilor, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Astfel, în raport de calitatea inculpaților (un ofițer de poliție și subofițeri ai poliției de frontieră), aceștia, repuși în stare de libertate ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, prin exercitare de influențe asupra martorilor ce urmează să fie ascultați în instanță. Pe de altă parte, în raport de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de valoarea de peste 2 milioane euro a țigărilor provenite din contrabandă, prin lăsarea în libertate s-ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la dispozițiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziții pe care le înlătură. În baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., se va menține, ca legală și temeinică, măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimații inculpați M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R. și M.S. Casează încheierea atacată, numai cu privire la dispozițiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziții pe care le înlătură. În baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menține, ca legală și temeinică, măsura arestării preventive a inculpaților M.V., D.F., F.I., H.A.I., S.E.T., C.M.S., H.G.S., K.R.

și M.S. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.