ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2009

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 25 august 2009, pronunțată în dosarul nr. 611/35/P/2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpaților M.V., D.F., F.I., C.M.S., H.A.I., Ș.E.T., H.G.S., K.R. și M.S. S-a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților nu a încetat de drept, astfel cum au susținut inculpații, iar temeiurile pentru care a fost dispusă se mențin și în prezent și impun, în continuare, privarea de liberate a inculpaților. S-a arătat că prin încheierea din 19 mai 2009, Curtea de Apel Oradea a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.

Prin încheierea din 24 iunie 2009 aceeași instanță a înlocuit măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, hotărâre care a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea – D.N.A. – S.T. Oradea. Prin decizia penală nr. 2556 din 2 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Parchetului, a casat încheierea atacată și, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților. Așadar, termenul limită până la care Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi avut posibilitatea să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților era data de 19 iulie 2009, întrucât la acea dată ar fi expirat cele 60 de zile prevăzute de legiuitor și înăuntrul căruia trebuia verifică legalitatea și temeinicia arestării.

În raport cu acea dată se poate lua în discuție legalitatea arestului preventiv și în acest context, încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2 iulie 2009 constituie data de la care curg cele 60 de zile, înlăuntrul cărora trebuie verificată arestarea inculpaților. La 24 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea nu a menținut măsura arestării preventive, ci a înlocuit această măsură cu o altă măsură. Așa fiind, instanța a considerat legală măsura arestării preventive. Curtea a mai arătat că în raport de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați, ordinea publică ar fi pusă în pericol în situația punerii în libertate a acestora. Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.V., D.F., C.M.S., H.G.S., M.S. și K.R. care au solicitat casarea hotărârii atacate, urmând a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 22 august 2008. Recurentul inculpat M.V. a susținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., inculpații neprezentând pericol public și putând fi judecat în stare de libertate. Recurenții inculpați D.F. și C.M.S., în subsidiar, au solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate. Recurentul inculpat H.G.S. a solicitat judecarea în libertate, având în vedere dubiul existent asupra chestiunilor de fond ale cauzei și asupra legitimității D.N.A., o instituție a cărei lege de organizare a fost modificată printr-o ordonanță de urgență.

Recurentul M.S. a susținut că în cauză nu mai subzistă cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen. și, pentru egalitate de tratament cu ceilalți patru inculpați puși în libertate, a solicitat judecarea în stare de libertate, susținând că prin rechizitoriu i s-au atribuit roluri și funcții pe care nu le-a avut. Recurentul inculpat K.R. a susținut că în cauză nu există indicii sau probe că a săvârșit infracțiunile ce i s-au reținut în sarcină. A arătat că deși persoana fiecărui inculpat și situația procesuală diferă, au fost tratați la modul global, fără a se arăta pericolul concret pe care îl prezintă pentru opinia publică. Arătând situația sa personală, ca și faptul că alți patru inculpați din cauză au fost puși în libertate, recurentul a solicitat fie casarea cu trimitere spre rejudecare, fie înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Examinând recursurile, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul nr. 42/P/2008 din 14 mai 2009 al D.N.A. – S.T. Oradea au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, alături de alți șase inculpați, inculpații M.V. și D.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă calificată prevăzută de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., C.M.S.

pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., H.G.S., K.R. și M.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni grave prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la contrabandă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că inculpații, constituiți sau sprijinind un grup infracțional organizat în vederea efectuării de acte de contrabandă, au introdus în țară, în cursul anului 2008, țigări din Ucraina, marfă care nu a fost sustrasă controlului vamal și a cărei valoare este de 2.001.516 euro. Inculpații au fost arestați preventiv din timpul urmăririi penale, măsura dispusă fiind menținută pe parcursul cercetării judecătorești, inclusiv prin încheierea din 19 mai 2009 a Curții de Apel Oradea. La 24 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Prin decizia penală nr. 2556 din 2 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul procurorului, a desființat încheierea atacată și, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen., a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților. Verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive de către Curtea de Apel Oradea, la data de 25 august 2009, se înscrie în termenul de 60 zile prevăzut de lege și care curge de la data de 2 iulie 2009, astfel că în cauză Înalta Curte constată că nu există niciun temei de încetare a măsurii arestării preventive, măsură asupra căreia instanțele s-au pronunțat coerent și succesiv, înăuntrul termenului legal, potrivit dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen. Menținerea măsurii arestării preventive este justificată și în prezent prin constanța temeiurilor care au stat la baza luării măsurii și care impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Pericolul concret pentru ordinea publică este dat în cazul fiecăruia în parte de natura, amploarea, anvergura activității infracționale pentru care au fost trimiși în judecată. Este neîndoielnic faptul că o atare activitate infracțională care a inclus un număr mare de persoane și în legătură cu care se susține producerea unui prejudiciu important nu este indiferentă opiniei publice și că lăsarea în libertate a inculpaților M.V., D.F., C.M.S., H.G.S., M.S. și K.R. prezintă un pericol concret pentru societate, opinia publică simțindu-se în nesiguranță în atare împrejurare, nicio altă măsură preventivă neputând suplini această stare. Celelalte aspecte invocate de apărare depășesc limitele investirii Înaltei Curți prin prezentul recurs, urmând a fi supuse examinării instanței de fond pe parcursul cercetării judecătorești.

Constatând că în cauză sunt întrunite cerințele legale pentru menținerea arestării preventive a inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile acestora, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V., D.F., C.M.S., H.G.S., M.S. și K.R. împotriva încheierii din 25 august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 611/35/2009. Obligă recurenții inculpați D.F. și C.M.S. la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Obligă recurenții inculpați M.V., H.G.S., M.S. și K.R. la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2009.