ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1995/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 mai

2009, Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de fond, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpatului R.V., urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri

preventive să fie examinată înainte de expirarea termenului de 60 zile.

Instanța a reținut, în

esență, că inculpatul R.V. este trimis în judecată, în stare de arest, alături

de alți inculpați aflați în stare de libertate, pentru săvârșirea

infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, complicitate la

cumpărare de influență și favorizarea infractorului.

Prin încheierea din 18

martie 2009 a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului R.V.

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, cu

motivarea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării nu mai

subzistă în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată, iar

inculpații au fost trimiși în judecată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, însă, prin decizia nr. 1074 din 24 martie 2009, a admis recursul

procurorului, a casat încheierea sus-menționată și a dispus  menținerea

arestării preventive a inculpatului.

Cum de la această din urmă

dată nu au apărut temeiuri noi care să justifice revocarea arestării, Curtea de

Apel Timișoara, prin încheierea din 19 mai 2009, a menținut măsura preventivă.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul R.V. a declarat recurs, susținut oral prin apărător ales, judecata

având loc în lipsa inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 385

11

alin. (3) C. proc. pen., care a solicitat revocarea arestării, întrucât

inculpatul, ofițer de poliție judiciară, a fost arestat încă din luna decembrie

2008 și, deși sunt mai mulți trimiși în judecată în cauză, este singurul privat

de libertate.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursul nu este fondat.

Inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest, reținându-se că, în calitatea sa de ofițer de

poliție judiciară cu gradul profesional de comisar șef la Poliția municipiului

Timișoara, în luna iunie 2008, a acceptat propunerea inculpatului S.I. și a

soției acestuia de a interveni pe lângă magistrații care îi soluționau cauza în

scopul punerii în libertate, prevalându-se de influență pe lângă aceștia,

precum și de a obține, prin alte persoane, soluție favorabilă cererii de

strămutare de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inculpatul R.V. a pus în

legătură familia S. cu avocatul inculpat T.T.M., care, în prezența polițistului,

a pretins suma de 7000 euro pentru a-și folosi influența pe lângă magistrații

Înaltei Curți.

Distinct, inculpatul R.V.

l-a determinat pe un ziarist de la Adevărul de Vest să scrie un articol

favorabil lui S.I., prin care să „demaște” abuzurile procurorului de anchetă și

de care să se folosească în memoriul adresat C.S.M. și apoi instanței supreme.

În raport de calitatea

inculpatului și atribuțiile sale profesionale în realizarea misiunii instituției

de stat la care era încadrat, faptele de săvârșirea cărora este bănuit, recurentul

și acuzat de parchet prezintă neîndoielnic un ridicat grad de pericol social

și, corelativ, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, inducând colectivității locale sentimentul de injustiție și de

corupție generalizată a celor investiți tocmai cu măsuri de combatere a

criminalității.

Împrejurarea că inculpatul R.V.

este singurul arestat în această cauză nu este relevantă pentru analiza legalității

și temeiniciei măsurii privative de libertate, întrucât ceilalți inculpați nu

se regăsesc în aceeași situație din punct de vedere al calității și funcției în

sistemul organelor investite cu autoritatea de stat.

Curtea apreciază că și durata

arestării până în prezent este rezonabilă, în înțelesul art. 5 paragraful 3 din

C.E.D.O., iar inculpatului i-a fost  respectat dreptul la un proces echitabil

Față de cele ce preced,

recursul inculpatului R.V. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii din 19 mai 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 150/59/2009.

Obligă recurentul inculpat

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2009.