ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2695/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122/ F din 4 martie 2009, Tribunalul Ialomița, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.I., la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (l) și (2) lit. b 1 ), alin. (3) C. pen., și art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., precum și pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (l) C. pen. Prin aceeași sentință, a fost menținută starea de arest a inculpatului. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a Il-a penală. Prin încheierea din 7 iulie 2009, instanța de apel a admis cererea apelantului inculpat și a dispus înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: După reaudierea în apel a inculpatului, a părții vătămate și a martorelor B.l. și C.M., precum și după întocmirea și atașarea la dosar a raportului psihologic privind partea vătămată, din care rezultă că aceasta nu a relatat adevărul în momentul în care l-a acuzat pe tatăl său de viol și incest, există îndoieli asupra veridicității celor relatate de către partea vătămată și cele două martore pe parcursul procesului penal. Drept urmare, în opinia instanței de apel, temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului s-au modificat în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.

pen., cerută de lege pentru menținerea arestării preventive. Pe de altă parte, având în vedere gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este judecat, curtea de apel a apreciat, în conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., că pentru buna desfășurare a procesului penal este necesară luarea unei măsuri preventive, însă neprivativă de libertate, cu impunerea unui control judiciar strict, inclusiv în ceea ce privește împiedicarea acestuia de a comunica direct sau indirect cu partea vătămată, reținând în acest sens că numita C.N.A. nu locuiește în fapt la domiciliul părinților săi, ci împreună cu concubinul său, într-o altă localitate decât cea în care domiciliază inculpatul.

Împotriva încheierii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat prezentul recurs. În motivele scrise de recurs ale Ministerului Public, susținute și cu ocazia dezbaterilor, încheierea este criticată sub următoarele aspecte: În opinia procurorului, subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, fiind îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, la termenul de judecată din 13 mai 2009, instanța de apel a audiat mai multe persoane (inculpatul, partea vătămată, mama acesteia, bunica - mama inculpatului), persoane care au declarat, cu o precizie uimitoare, amănunte legate de împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

De reținut, în opinia procurorului, este împrejurarea că toate aceste detalii au fost furnizate la o distanță mare de timp, în mod amănunțit, în condițiile în care la data primelor declarații lipsesc orice aspecte ce ar fi putut conduce la concluzia că partea vătămată nu a fost sinceră. în realitate, s-a considerat că toate declarațiile date în fața instanței de apel au fost „procausa” întrucât, atât partea vătămată, cât și mama acesteia, urmăreau punerea în libertate a inculpatului. Față de întreg materialul probator administrat în cauză, s-a apreciat în motivele scrise de recurs ale Ministerului Public că nu se poate ține seama de retractările ulterioare ale părții vătămate ori de precizările făcute în favoarea inculpatului, întrucât au intervenit după ce inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, a efectuat un denunț penal pentru o serie de infracțiuni la care pretinde că au participat martorii din cauză și mama sa, C.M.

Pe de altă parte, se mai arată în motivele scrise de recurs ale Ministerului Public, cu prilejul audierii în fața instanței a părții vătămate, aceasta a dat dovadă de o temere psihică reală față de inculpat (manifestată prin trac emoțional, incoerență verbală când acesta se uita în direcția ei, gesturi reflexe de apărare la fiecare mișcare efectuată de inculpat în boxă). Declarațiile părții vătămate (minoră) sunt la fel de amănunțite în faza inițială a audierilor, furnizând detalii asupra abuzurilor sexuale comise de inculpat, detalii ce nu ar fi putut fi cunoscute decât de o persoană care a fost implicată sau care a perceput vizual aceste întâmplări. De altfel, se mai arată în motivele de recurs, ulterior minora a precizat că nu dorește ca tatăl său să petreacă 12 ani în închisoare și că acest lucru s-ar putea întâmpla datorită susținerilor sale.

În aceleași motive de recurs se menționează că este cunoscut faptul că, atunci când s-au respectat regulile procedurale, declarațiile care reflectă cel mai bine adevărul, sunt cele date la începutul cercetărilor. înlăturarea declarațiilor date în fața organelor de urmărire penală, fără o justificare temeinică, fragmentează procesul penal și minimalizează importanța urmăririi penale. Se mai arată, referitor la probele privind săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, că și instanța de apel a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (l) C. proc. pen., întrucât altfel nu ar fi dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ci ar fi revocat măsura arestării preventive, conform art. 139 alin. (2) C. proc.

pen. De asemenea, în opinia procurorului, trebuie să se țină seama că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte de violență (mai multe condamnări), aflându-se în stare de recidivă postexecutorie. În plus, prejudiciul moral, dar și trauma psihică produsă părții vătămate, care a fost silită să apară în fața instanței de judecată, a organelor de urmărire penală dar și a membrilor societății, cunoștințe sau prieteni apropiați, în situații înjositoare pentru vârsta sa, fac reprobabil comportamentul inculpatului. Mai mult, trebuie avute în vedere vârsta și calitatea părții vătămate, care este minoră și este fiica inculpatului, precum și faptul că principala martoră, mama părții vătămate, este și soția inculpatului.

Această situație induce presupunerea rezonabilă că odată lăsat în libertate și întors la domiciliul conjugal, inculpatul va încerca să influențeze atitudinea procesuală a celor două persoane (soție și fiică), prin orice mijloc, inclusiv prin exercitarea de presiuni psihice și chiar violențe fizice. Coroborate cu pericolul social concret al infracțiunilor, cu persoana inculpatului, cu comportamentul său agresiv și, nu în ultimul rând, cu starea de recidivă postexecutorie, toate aceste aspecte conduc, în opinia procurorului, la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordinea publică, inclusiv pentru familia sa, și lipsesc de eficiență norma de represiune penală, precum și acțiunea organelor judiciare chemate să asigure respectarea ordinii de drept.

În plus, se mai arată că prin decizia penală nr. 2360 din 22 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 5364/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o în parte, cu privire la dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispoziție pe care a înlăturat-o, iar în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive.

în consecință, se constată că de la momentul pronunțării acestei hotărâri, și până la data de 7 iulie 2009, nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive pentru a se putea dispune admiterea cererii formulate de inculpat în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Recursul MINISTERULUI PUBLIC este întemeiat și va fi admis pentru următoarele motive. Potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.

La data de 17 iunie 2009, Curtea de Apel București a dispus, prin încheiere, înlocuirea măsurii arestării apelantului inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Această dispoziție a fost apreciată ca neîntemeiată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care, prin decizia nr. 2360 din 22 iunie 2009, a casat încheierea și a menținut măsura arestării inculpatului. La 7 zile de la această decizie, respectiv la 29 iunie 2009, apelantul inculpat a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cerere admisă la data de 07 iulie 2009 de către Curtea de Apel București, prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs.

Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că în scurtul interval de timp (22 iunie 2009 - 29 iunie 2009 - 07 iulie 2009) ar fi intervenit elemente de fapt sau de drept care să justifice concluzia instanței de apel că „s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii” [(art. 139 alin. (l) C. proc. pen.)]. Consecvența actualei soluții a instanței de apel, în raport cu soluția anterioară a aceleiași instanțe, pe fondul lipsei în perioada de timp amintită a elementelor de fapt sau de drept care să justifice concluzia că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării, impune, deopotrivă, consecvența actualei soluții a instanței de recurs în raport cu soluția anterioară a aceleiași instanțe, cum corect a argumentat și reprezentantul Ministerului Public.

În condițiile neintervenirii unor elemente noi, față de cele existente la data de 22 iunie 2009, elemente care să justifice o soluție contrară, nu se poate face abstracție de autoritatea deciziei nr. 2360 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Verificându-se actele si lucrările dosarului, și reținând autoritatea deciziei nr. 2360 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se constată că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum a fost interpretat de C.E.D.O.

în cauza W. contra Germaniei. În aceste condiții, motivele invocate de apărare, în sensul că probele readministrate în apel dovedesc nevinovăția inculpatului, că nu mai este îndeplinită cerința art. 148 lit. f) C. proc. pen., că acestuia i s-ar fi agravat starea de sănătate și că recidiva postexecutorie nu are relevanță ca temei al arestării, nu sunt, deocamdată, argumente suficiente pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, arestarea ca măsură procesuală preventivă, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și C.E.D.O. neafectând prezumția de nevinovăție. Fată de cele reținute, Înalta Curte va admite recursul Ministerului Public, va casa încheierea atacată și, rejudecând, pentru motivele arătate va respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și va menține starea de arest preventiv a acestuia.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2877/98/2008 (nr. 617/2009), privind pe inculpatul C.I. Casează încheierea atacată și, rejudecând, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul C.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (l) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest preventiv a inculpatului C.I. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iulie 2009.