ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2467/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 9/MP din 12 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția penală, în baza art. 379 pct. (2) lit. b) cu referire la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 429 din data de 12 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, a desființat hotărârea atacată și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanța, cu respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind prezența inculpatului. A menținut actele procedurale efectuate până la data de 26 octombrie 2009. În conformitate cu art. 383 cu referire la art. 350 C. proc.

pen., a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat. Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 429, pronunțată la data de 12 noiembrie 2009, în Dosarul cu nr. unic 10757/118/2008, Tribunalul Constanța, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.M. - fiul lui A. și M., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. Instanța de fond, în baza probelor administrate, a stabilit, în esență, că în seara de 02 august 2008, prin constrângere fizică și psihică, inculpatul C.M.

a întreținut un raport sexual cu partea vătămată P.M. (atunci în vârstă de 14 ani). Conform primei instanțe, situația de fapt s-a dovedit cu următoare mijloace de probă administrate în cursul ambelor faze ale procesului penal: plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele fotografice, raportul de constatare medico - legală din 14 august 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța, procesul verbal de conducere în teren a părții vătămate pentru verificarea itinerariului parcurs de aceasta, raportul de expertiză biocriminalistică din 07 noiembrie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică București-Serviciul de Biocriminalistică - procesele verbale de confruntare, depozițiile martorilor G.l., C.E., M.I., C.V., C.D., P.D., N.B., M.V., B.T.

și B.M., raportul de evaluare psihologică asupra părții vătămate, înscrisuri, declarațiile parțiale ale inculpatului. Împotriva sentinței, în termenul legal, inculpatul C.M. a declarat apel motivând, în principal, că fapta nu există în materialitatea sa, nu a existat un raport sexual între inculpat și partea vătămată, ceea ce impune achitarea, iar în subsidiar, redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia. Procedând la examinarea legalității și temeiniciei hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu în limitele art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța, secția penală, a apreciat că apelul inculpatului este admisibil, însă pentru alte motive decât cele invocate de acesta, după cum urmează: Legiuitorul a stabilit un sistem de reguli de bază pentru întreaga desfășurare a activității judiciare, a căror respectare asigură părților un proces penal echitabil și cauzei o soluționare legală și temeinică.

Pentru aceleași considerente, pentru faza de judecată, au fost instituite și unele principii specifice, de natură să conducă la protejarea intereselor atât ale celor trași la răspundere, cât și a intereselor societății și ale celor vătămați prin săvârșirea infracțiunii. Potrivit art. 197 C. proc. pen., încălcările dispozițiilor legale referitoare la prezența inculpatului, când este obligatorie, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Posibilitatea participării „acuzatului" la ședință decurge din prevederile aliniatul (1) al art. 6 din Convenție și aliniatul (3) al art. 21 din legea națională fundamentală, fiind o componentă esențială a unui proces echitabil (cauza G. c. România).

Totodată, în dreptul românesc, principiul specific fazei de judecată - contradictorialitatea, presupune nu numai egalitatea de arme între învinuire și apărare, ci și prezența părților la judecată, pentru ca acestea, de pe pozițiile contradictorii pe care se află, să folosească modalitățile procesuale pe care legea le pune la îndemâna lor și să prezinte instanței toate argumentele ce se pot aduce în susținerea intereselor lor și combaterii susținerilor părții adverse. Legiuitorul a instituit contradictorialitatea pentru ca instanța, din „disputa" dintre cele două funcții procesuale - acuzare și apărare - pe care o percepe în mod nemijlocit, să-și poată forma o convingere cu privire la situația de fapt a cauzei, astfel încât adevărul judiciar să se suprapună pe adevărul obiectiv.

Or, în opinia instanței de control judiciar, nu se poate vorbi de contradictorialitate în condițiile în care părțile nu sunt prezente la judecată. În cauză, reține curtea de apel, conform încheierii de amânare a pronunțării din 26 octombrie 2009, instanța de fond a trecut la dezbateri în lipsa inculpatului fără a stabili că a renunțat la dreptul său de a se prezenta la instanță și de a se apăra sau că a avut intenția de a se sustrage judecății. Din încheierile de ședință rezultă că, pus în libertate la data de 01 decembrie 2008, inculpatul s-a prezentat la chemările instanței pe parcursul a 8 termene, ultimul la 15 iunie 2009 când, pentru lipsa martorilor acuzării, s-a amânat cauza în septembrie.

însă, la termenul din 14 septembrie 2009, „Având în vedere lipsa martorilor din lucrări, precum și Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Constanța din data de 11 septembrie 2009, prin care s-a stabilit ca începând cu data de 14 septembrie 2009 toate cauzele să fie amânate, excepție făcând dosarele cu inculpați arestați, având în vedere subfinanțarea sistemului judiciar din punct de vedere al resurselor financiare și al resurselor umane, dar și situația care se va crea prin adoptarea Legii unice de salarizare la nivel național în ceea ce îi privește pe magistrați, instanța", instanța de fond a acordat un nou termen la 05 octombrie 2009 și, apoi, la 26 octombrie 2009, când a rămas în pronunțare.

într-adevăr, reține instanța de prim control judiciar, la aceste ultime 3 termene, inculpatul nu s-a prezentat, dar în absența cel puțin a unor indicii, simpla sa lipsă nu poate conduce la concluzia că a renunțat la acest drept; dimpotrivă, în condițiile în care, la începutul lunii septembrie, pe toate canalele mass-media, se anunțase protestul magistraților manifestat prin refuzul unei largi majorități de a judeca pe o perioadă nedeterminată, iar unul din motivele amânării cauzei de către instanță și dirimant a fost tocmai acel „protest", nu se justifică judecarea cauzei în lipsa inculpatului și instanța de fond trebuia să facă minimum de demersuri pentru a-i fi asigurat prezența.

În opinia instanței de prim control judiciar, nerespectând dreptul inculpatului de a participa, întâi, la cercetarea judecătorească și, în cele din urmă, la dezbateri, au fost ignorate și alte elemente ale dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 6 alin. (3) lit. c), d) din Convenție, dreptul „oricărui acuzat" de a se „apăra el însuși" și „de a adresa întrebări martorilor", neregularități care nu se pot îndrepta în apel deoarece, pe de o parte, părțile (judecata având loc și în lipsa părții vătămate) ar fi lipsite de un grad de jurisdicție și, pe de altă parte, există riscul ca prima instanță să-și formeze un obicei din a eluda dispozițiile legale în materie, lăsând îndeplinirea condițiilor cerute de lege în sarcina instanței de apel.

Prin urmare, în baza art. 379 pct. (2) lit. b) cu referire la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel conchide că apelul formulat/susținut de inculpat trebuie admis și, desființând sentința primei instanțe, să se trimită cauza spre rejudecare cu respectarea prevederilor legale amintite. Cu ocazia rejudecării, a mai dispus instanța de apel, se vor menține actele procedurale efectuate până la data de 26 octombrie 2009, cu rezerva reaudierii argumentat a martorilor audiați la termenele din 05, 26 octombrie 2009 și se va proceda la: - ascultarea suplimentară a părții vătămate P.M. cu privire la explicarea apartenenței urmelor biologice ridicate de pe vestimentația sa unui alt bărbat decât inculpatul (având în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică din 07 noiembrie 2008); - solicitarea de relații de la INML M.M.

București cu privire la probabilitatea ca inculpatul să fie autorul raportului sexual reclamat de victimă în condițiile în careraportul de expertiză criminalistică din 07 noiembrie 2008 exclude ca urmele biologice să aibă elemente de identitate cu ale acestuia; - audierea nemijlocită a martorului M.V., care se afla la locul faptei imediat după reclamarea violului, cel puțin cu privire la proveniența urmelor biologice ridicate de criminalist în prezența sa; - audierea martorei C.I., vecină cu proprietatea defunctului C.V. pentru a se lămuri momentul și persoanele care au fost la locul faptei (necesitatea acesteia reieșind din declarația martorului C.V. fila 92 verso din dosarul de urmărire penală).

În baza art. 383 cu referire la art. 350 C. proc. pen., având în vedere presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta dedusă judecății pentru buna înfăptuire a justiției, timpul nu prea îndelungat de la data reclamației, în opinia instanței de apel este suficientă menținerea măsurii preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul C.M. Împotriva acestei decizii, M.P. a declarat prezentul recurs, conform motivelor scrise (fii. 3-5), astfel cum au fost susținute cu ocazia dezbaterilor, concluzionându-se că soluția instanței de apel nu are susținere procesual-penală (nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen.). Recursul M.P. va fi admis pentru motivele ce se vor arăta. Prealabil examinării pe fond a recursului M.P., Înalta Curte constată următoarele din verificarea încheierilor de dezbateri și amânare a pronunțării sentinței și, respectiv, a deciziei atacate: - la instanța de fond, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei (pag. 3 a încheierii de dezbateri), aceleași cereri figurând și în „nota de concluzii" (fii. 194-197 d.p.i.); - în apel, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul („care a invocat „dreptul la tăcere - pag. 1 a încheierii) și apărătorul acestuia au solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei (pag. 2 a încheierii). Corelativ motivelor de apel, reprezentantul M.P. și apărătorul părții vătămate au pus concluzii numai pe aceste aspecte (pag. 2-3 a încheierii). În ultimul cuvânt, apelantul inculpat a susținut că este nevinovat, fără a invoca încălcarea dreptului la apărare, în sens larg, ori în sens restrâns (pag. 3 a încheierii). În condițiile în care nici una dintre părți, și nici reprezentantul M.P., nu au invocat încălcarea, fie în sens larg, fie în sens restrâns, a dreptului la apărare în fața instanței de fond, de natură să atragă nulitatea absolută a sentinței atacate, curtea de apel - cu ocazia dezbaterilor - nu a pus în discuție contradictorie eventuala incidență a nulității prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Or, tocmai în aplicarea principiilor invocate chiar de instanța de apel, se impunea ca părțile și apărătorii acestora, precum și reprezentantul M.P., să aibă posibilitatea de a pune concluzii cu privire la eventuala incidență a nulității absolute asupra sentinței atacate, cel puțin dacă se are în vedere că una din consecințele soluției ar fi fost reluarea judecării cauzei în prima instanță, prelungirea duratei procedurii judiciare, cu toate consecințele specifice asupra tuturor părților, inclusiv cea referitoare la durata rezonabilă a procesului. Pe fond, soluția instanței de apel este însă nelegală pentru următoarele motive: 1) cazurile de nulitate absolute sunt expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., jurisprudența constantă previzionând și conturând, de-a lungul timpului, conținutul și sensul cazului referitor la „dispozițiile relative la prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii." Instanța de apel a invocat, ca temei al desființării sentinței, art. 197 alin. (2) C. proc. pen. argumentele care susțin, în concret, această nulitate neregăsindu-se însă printre ipotezele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. pen., astfel cum, în mod constant, aceste ipoteze au fost interpretate jurisprudențial. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este sugerată chiar de poziția procesuală a inculpatului, care nu a invocat aspecte legate de încălcarea dreptului la apărare, fie în sens larg, fie în sens restrâns.

2) soluțiile la judecata în apel sunt expres și limitativ prevăzute de art. 379 C. proc. pen. (cu soluția complementară prevăzută de art. 380 C. proc. pen.). Soluția desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță este prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și are în vedere, expres și limitativ, următoarele ipoteze: - judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte constată că textul actual al art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. a fost configurat prin art. 1 pct. 174 din Legea nr. 356/2006. Indicațiile curții de apel referitoare la completarea probatoriului de către instanța de fond nu se încadrează în dispozițiile textului legal actual (care nu a mai menținut ipoteza „prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei"). În cazul în care instanța de apel apreciază ca necesară completarea probatoriului cu probe noi ori readministrarea unor probe administrate de instanța de fond, aceasta are ea însăși obligația de a le administra (art. 377 alin. (2), art. 378 alin. (1) C. proc. pen.), iar nu posibilitatea de a trimite cauza spre rejudecare la prima instanță cu această motivare. Or, în concret, această posibilitate a fost exclusă mai ales că, din încheierea de dezbateri și amânare a cauzei, nu rezultă că procurorul ori părțile ar fi solicitat completarea probatoriului cu probe noi ori readministrarea unor probe administrate de instanța de fond.

Nici considerațiile referitoare la pretinsa ignorare a prezenței inculpatului la dezbateri, pretinsa posibilitate a apariției riscului ca prima instanță „să-și formeze un obicei din a eluda dispozițiile legale în materie", pretinsa neefectuare a unui „minim de demersuri pentru a-i fi asigurată prezența" inculpatului și pretinsa lipsire de un grad de jurisdicție nu se circumscriu textelor legale invocate în decizie. Chiar instanța de apel menționează expres că, după punerea în libertate a inculpatului (la data de 01 decembrie 2008), acesta a fost prezent 8 termene de judecată, însă la ultimele 3 termene de judecată nu s-a mai prezentat. Din actele și lucrările dosarului instanței de fond rezultă că cercetarea judecătorească a fost efectuată aproape în întregime în prezența inculpatului, și mai ales că, pe parcursul întregii cercetări judecătorești a fost prezent apărătorul ales al inculpatului care, conform legii, a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului.

De asemenea, la cererea apărătorului ales, instanța de fond a amânat pronunțarea sentinței pentru a depune concluzii scrise. În condițiile în care inculpatul major, după punerea în libertate prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 noiembrie 2008, chiar la înregistrarea dosarului pe rolul instanței de fond, a participat ulterior la 8 termene de judecată, după care a lipsit de la următoarele 3 termene de judecată rezultă că: - acesta a avut cunoștință de judecarea cauzei sale în primă instanță, chiar participând la unele dintre termenele de judecată; - conform art. 291 alin. (3) C. proc. pen.

a luat termenul în cunoștință; - nu a apărut niciun caz de „întrerupere a termenului luat în cunoștință" (de natură legală ori jurisprudențială); - acesta nu a invocat o imposibilitate de prezentare la judecata în fond, nici la prima instanță și nici ca o critică la dezbaterile în apel (de altfel, acesta lipsind nu la un termen, ci de la 3 termene de judecată); Legea română permite desfășurarea dezbaterilor și chiar judecarea în lipsă a inculpatului, dacă există dovada legalei citări și, respectiv, dacă nu sunt incidente alte dispoziții legale ori situații faptice care - normativ ori jurispruclențial -impun prezența acestuia la judecată (art. 291 alin. (1) și (2) C. proc. pen.). Prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 (JO L 81, 27 martie 2009, pag.

24) de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/2 14/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, au fost definite temeiurilor comune care să permită autorității de executare să execute decizia în pofida absenței persoanei în cauză de la proces, respectându-se pe deplin dreptul persoanei la apărare. Dispozițiile acestei decizii-cadru stabilesc condițiile (alternative) în care nu ar trebui refuzată recunoașterea și executarea unei decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană.

Astfel, potrivit acestei decizii-cadru recunoașterea și executarea unei decizii care a fost pronunțată în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană nu ar trebui refuzate în cazul în care aceasta din urmă a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia sau în cazul în care persoana în cauză a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a determinat fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit. în acest context, se înțelege că persoana ar fi trebuit să primească informațiile respective "în timp util", aceasta însemnând cu suficient de mult timp înainte pentru a-i permite persoanei să participe la proces și să își exercite efectiv dreptul la apărare.

În conformitate cu această decizie-cadru, informarea persoanei cu privire la proces ar trebui să fie asigurată de fiecare stat membru în conformitate cu legislația națională proprie, prin aceasta înțelegându-se că statul membru respectiv trebuie să respecte cerințele convenției respective. De asemenea, se menționează că în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în cauză pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate. În sfârșit, ca un argument „de lege ferenda", este cel potrivit căruia conform art. 460 alin. (2) din noul C.proc.

pen. - care pune de acord legislația României cu actele normative ale U.E. și jurisprudența C.E.D.O. - este considerat persoană judecată în lipsă, inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei. În consecință, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre cazurile care ar justifica soluția instanței de apel. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

(astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 182 din Legea nr. 356/2006) va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 9/MP din 12 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.M., va casa decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea continuării judecății. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea din 11 februarie 2010 (încheierea din 11 martie 2010, făcând parte din integrantă din decizia care a fost casată prin prezenta decizie).

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 9/MP din 12 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.M. Casează decizia penală sus-menționată și trimite cauza la Curtea de Apel Constanța pentru continuarea judecății. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2010.