ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2318/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2318/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 258 din data de 26 iunie 2009, Tribunalul Constanța a

dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților C.G.,

V.F.C., Z.S. și F.A., din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1),

(2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor,

prevăzută de art. 198 C. pen., ca nefondată.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit.

a) C. pen., i-a condamnat pe inculpații: Z.G. (fiul lui I. și F.) și V.F.C. (fiul

lui D. și D.) la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de

viol.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 99, art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C.

pen., i-a condamnat pe inculpații: Z.S. (fiul lui M.P. si P.) și F.A. (fiul lui

G. si M.) la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de viol.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță, în baza art. 71

C. pen., a interzis inculpaților minori Z.S. și F.A., după împlinirea vârstei

de 18 ani, dar și celorlalți inculpați exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării

pedepselor.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata

pedepselor aplicate inculpaților C.G. și V.F.C. durata reținerii și arestării

preventive începând cu data de 02 ianuarie 2009 la zi.

În baza art. 350 raportat la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.G. și

V.F.C.

De asemenea, în baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc.

pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., prima instanță a admis, în parte,

acțiunea civilă și i-a obligat în solidar pe inculpații C.G., V.F.C., Z.S. și F.A.,

iar pe inculpații Z.S. și F.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.M.P.,

Z.P., F.G. și F.M. la plata sumei de 10000 lei, reprezentând daune morale către

partea civilă M.A.F., prin reprezentant legal P.E., respingând, ca nefondate,

restul pretențiilor civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a dispus

totodată, obligarea inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., precum și a

inculpaților Z.S. și F.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.M.P.,

Z.P., F.G. și F.M. plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen., i-a mai obligat pe

inculpații C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., iar pe inculpații Z.S. și F.A., în

solidar cu părțile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. și F.M. la plata

sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă

M.O.F.

Prima instanță a mai dispus ca, în baza art. 189 C. proc.

pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu R.T.E. (300 lei), M.l.L. (150

lei) și M.E. (150 lei) să se avanseze din fondul M.J.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că prin rechizitoriul nr. 1/P din 28 ianuarie 2009, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.G. și

V.F.C., pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin.

(2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și Z.S.

și F.A., pentru comiteri infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpaților că, în noaptea de

01/02 ianuarie 2009, prin folosirea de amenințări și violențe, au întreținut

raporturi sexuale cu partea vătămată M.O.F., în vârstă de 13 ani și 8 luni.

S-a mai relevat că prin plângerea adresată lucrătorilor

de poliție la data de 2 ianuarie 2009 numita P.E., din comuna Corbu, județul Constanța,

în calitate de reprezentant legal al minorei, a solicitat efectuarea de

cercetări și tragerea la răspundere penală a inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și

F.A., întrucât aceștia au întreținut, prin constrângere, acte sexuale cu fiica

sa minoră M.O.F. (în vârstă de 13 ani și 8 luni), într-o clădire părăsită din

localitate.

Din probele administrate a rezultat că în seara de 1

ianuarie 2009, în jurul orelor 23,00, partea vătămată minoră M.O.F. se afla

împreună cu prietenele sale, martorele T.M. și T.G., în fața imobilului

acestora, astfel cum obișnuiau să-și petreacă timpul, în grupul lor de tineri

din localitate.

În scurt timp, s-au alăturat acestui grup și inculpații

C.G. și V.F.C., zis F., iar partea vătămată a încercat să îl evite pe

inculpatul C.G., (fiindu-i teamă de el), întrucât cu ocazia petrecerii de

Revelion, organizată la locuința unui prieten comun, acesta i-a făcut avansuri

cu tentă sexuală, în prezența prietenei sale T.M.G.

S-a mai reținut că, în jurul orelor 23,00 - 24,00,

după ce martorele T.M. și T.G. s-au retras în locuința lor, unde, după

petrecerea de Revelion și până la acea oră, fusese găzduită și minora M.O.F.,

aceasta din urmă a fost imobilizată și condusă de către inculpații C.G. și Z.S.,

prezent în zonă la acel moment, până la un imobil părăsit din apropiere, pe

drum alăturându-li-se și inculpații V.F.C. și F.A., toți cu intenția de a

întreține relații sexuale cu minora în acea noapte.

Pe drumul către imobilul părăsit, s-a reținut că

partea vătămată M.O.F. nu a opus rezistență, raportat la vârsta pe care o avea

(13 ani și 8 luni), la faptul că urma să fie condusă la domiciliu, la prezența

celor patru inculpați, precum și la faptul că, fiind miezul nopții, nu se aflau

persoane în jur cărora să le solicite ajutorul, în cazul unui eventual pericol.

Odată ajunși în incinta clădirii părăsite (fost sediu

S.M.A.), amplasată în localitatea Corbu, minora a fost condusă forțat în prima

cameră a clădirii, în interiorul căreia nu existau obiecte de mobilier și prin

violență (lovituri aplicate cu palma de către inculpații C.G. și F.A., au

imobilizat victima, dar și prin amenințări permanente adresate de toți cei

patru inculpați, partea vătămată a fost dezbrăcată de lenjeria intimă și

pantaloni, iar apoi forțată să întrețină un prim un raport sexual cu inculpatul

F.A. pe pardoseala de ciment a camerei.

Ulterior, în mod succesiv, deși partea vătămată Ie-a

solicitat inculpaților să înceteze activitatea infracțională, aceștia au

refuzat, astfel că inculpații C.G. și V.F.C. au întreținut câte un raport

sexual cu minora, iar inculpatul minor F.A. a întreținut și un act sexual oral

cu partea vătămată, iar inculpatul minor Z.S. a întreținut un act sexual anal

cu aceasta, toți exercitând continuu presiune fizică și psihică asupra părții

vătămate,

S-a mai reținut că, ulterior, inculpații i-au permis

minorei să plece și i-au solicitat, sub amenințarea cu exercitarea de violențe,

să nu relateze vreunei persoane ceea ce s-a întâmplat, însă partea vătămată

minoră s-a deplasat la domiciliul său, unde a relatat mamei sale P.E. faptele

săvârșite de către cei patru inculpați, indicându-i cu exactitate pe aceștia ca

autori ai faptei de viol.

Prima instanță a constatat că situația de fapt

reținută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea numitei

P.E., reprezentant legal al părții vătămate; procesul verbal de cercetare la

fața locului din data de 2 ianuarie 2009 și planșa foto; procesul verbal de

examinare medicală din 2 ianuarie 2009 a minorei M.O.F.; raportul de constatare

medico-legală din 15 ianuarie 2009 al Serviciul de Medicină Legală Constanța;

rapoartele psiho-sociale întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Constanța pentru inculpații minori și majori; rapoartele de

expertiză medico-legală psihiatrică pentru inculpații minori; raportul de

constatare tehnico-științifică din 16 ianuarie 2009; procese-verbale de

ridicare și sigilare a urmelor materiale și biologice; declarațiile martorilor

P.E., S.N., T.M., T.G., T.D., G.D., B.F., R.M.D., l.E., M.G. și B.I.;

declarațiile inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A.

Prima instanță a apreciat că, din coroborarea

probelor administrate în cauză, a rezultat cu certitudine vinovăția

inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A. în comiterea faptelor de întreținere a

unor acte sexuale cu minora în vârstă de 13 ani și 8 luni, prin constrângere

fizică și psihică.

S-a mai relevat că, deși inculpații nu au negat

întreținerea actelor sexuale normale și a actelor sexuale oral și anal cu

victima, susținând faptul că nu au acționat prin constrângere, ci că a existat

un consimțământ din partea acesteia, apărările invocate au fost înlăturate,

fiind infirmate prin celelalte mijloace de probă, în principal, de cele cu caracter

medico-legal.

Tribunalul Constanța a apreciat că, chiar dacă

inculpații și martorii încuviințați în apărarea acestora au acreditat ideea că

minora Ie-a făcut unele „avansuri" cu tentă sexuală cu ocazia petrecerii

de Revelion, iar deplasarea în incinta fermei a avut loc fără vreo opoziție

expresă, totuși instanța nu a asimilat aceste împrejurări cu existența unui

acord tacit de voință, în sensul întreținerii de relații sexuale, constatând că

probele administrate în cauza au demonstrat contrariul. Astfel, s-a reținut că

din conținutul actului medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală

Constanta, în urma examinării minorei M.O.F. la data de 02 ianuarie 2009, deci

imediat după sesizarea lucrătorilor de poliție, a rezultat că aceasta prezenta

o leziune traumatică (șold drept) ce s-a putut produce prin lovire cu sau de

corp dur (existând posibilitatea producerii și prin comprimare digitală),

leziune ce poate data din data de 01/02 ianuarie 2009.

De asemenea, la examinarea genitală, s-a constatat o deflorarea

recentă ce datează din 01/02 ianuarie 2009, himenul inelar prezentând rupturi

complete, iar lenjeria intimă prezenta urme de sânge, iar urmare examinării

anale, s-a relevat existența și a unei fisuri anale, ce s-a putut produce în

data de 01/02 ianuarie 2009 (conform act medico-legal, filele 16 d.u.p.).

S-a constatat că mențiunile actului medico-legal

susțineau declarațiile părții vătămate cu privire la faptul că s-au întreținut

acte sexuale normale și anale care au generat leziunile traumatice constatate,

motivate în primul rând, de vârsta victimei - minoră de 13 ani și 8 luni - cu o

dezvoltare fizică specifică (conform declarației părții vătămate, fila 20

d.u.p.).

Prima instanță a mai apreciat că aceste constatări se

coroborează cu declarațiile ambilor reprezentanți legali ai părții vătămate,

precum și cu cele ale martorilor M.G. și B.I., (fratele, respectiv bunica

victimei), cărora minora Ie-a relatat în mod direct cele întâmplate, cei doi

observând leziunile corporale, precum și urmările în plan psihic, specifice

unei agresiuni sexuale (filele 97, 98, 157, 171 dosar primă instanță).

S-a mai relevat că atât reprezentanții legali, cât și

martorii care au luat cunoștință de incident în primele ore ale dimineții, au

mai evidențiat faptul că după comiterea agresiunii partea vătămată prezenta o

stare de angoasă, manifestată prin emotivitate puternică, tendințe de

autoizolare, numeroase insomnii și o profundă stare de temere, concretizată

prin nevoia de a fi însoțită în afara locuinței, inclusiv cu ocazia deplasării

la școală, mai ales pe fondul exercitării unor presiuni adresate prin persoane

din anturajul inculpaților, în scop de intimidare.

S-a constatat de către prima instanță că, apărările

inculpaților nu erau veridice, raportat și la motivația agravării de legiuitor

a incriminării infracțiunii de viol asupra unei persoane ce nu a împlinit

vârsta de 14 ani, ce constă tocmai în specificul vârstei fragede a victimei,

care datorită stării de dezvoltare psihofiziologică, nu avea reprezentarea

gravității faptei, a consecințelor ei și era în imposibilitatea de a-și exprima

voința.

S-a apreciat că, în mod evident, minora în vârstă de

13 ani, nu a avut reprezentarea corectă a semnificației și consecințelor

actului sexual, la data abuzurilor sexuale la care a fost supusă, excluzându-se

posibilitatea unui consimțământ exprimat în condițiile și cu ocazia exercitării

și unor acțiuni de constrângere fizică și psihică, considerându-se, puțin

probabil, ca o minoră în de vârsta sa să-și dea consimțământul să întrețină succesiv,

într-un interval de timp scurt, acte sexuale normale, anale și orale cu patru

persoane cu care nici nu se afla în relații apropiate, în incinta unei clădiri

părăsite, iama, pe timp de noapte.

S-a mai reținut, conform procesului-verbal de cercetare

la fața locului (fila 2 d.u.p.), că imobilul în incinta căruia s-a desfășurat

activitatea infracțională era dezafectat, în camera indicată de către partea

vătămată fiind descoperite ambalaje și prezervative ce prezentau urme de

lovire, pete de sânge, urme de spermă și de asemenea, urme de lichid cu aspect

vomă, cel din urmă evidențiind, în afara oricărui dubiu, că partea vătămată a

refuzat să se supună actelor sexuale. Raportul de constatare

tehnico-științifică întocmit urmare examinării criminalistice a urmelor de

materie constatate pe lenjeria intimă aparținând părții vătămate și pe

prezervativele ridicate și sigilate, a relevat două aspecte: urmele de materie

de culoare brun - roșcată constatate pe chilotul aparținând părții vătămate M.F.

reprezentau sânge uman, iar urmele de materie de culoare galben-roșiatică

reprezentau spermă în amestec cu sânge, mențiuni ce s-a constatat că se

coroborau cu declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și cu concluziile

certificatului medico-legal.

De asemenea, prima instanță a reținut că susținerile

părții vătămate s-au coroborat cu declarațiile martorelor S.N., T.M. și T.G.,

date în cursul urmăririi penale, iar împrejurarea susținută de martorele T.M. și

T.G., în sensul că partea vătămată, cu ocazia discuțiilor din fața porții, ar

fi făcut unele avansuri prietenilor lor, s-a apreciat ca nesemnificativă,

întrucât s-a considerat că poate fi pusă pe seama teribilismului specific

vârstei, neexprimând, prin ea însăși, un acord în vederea întreținerii unor

relații sexuale.

De altfel, prima instanță a mai reținut că, deși în

cursul judecății martorele au declarat faptul că partea vătămată ar fi fost de

acord să fie însoțită de toți cei patru inculpați, nu s-a putut desprinde

concluzia certă că minora ar fi consimțit, în vreun fel, la întreținerea de

relații sexuale cu întreg grupul de tineri, mai ales că martora T.I.G. a

precizat că în timpul petrecerii de Revelion, la un moment dat, partea vătămată

a dispărut, fiind găsită într-una din camere și afirmând că îi era frică de F.A.

și C.G. (filele 58-60. d.u.p.).

Referitor la declarațiile acelorași martore date în

cursul cercetării judecătorești, precum și declarațiile martorilor G.D., B.F. și

R.M.D., prima instanță a constatat că acestea nu au adus aspecte semnificative,

care să infirme activitatea infracțională a inculpaților, cu atât mai mult cu

cât în conținutul acestora s-au strecurat anumite neconcordanțe cu privire la

modul de derulare a evenimentelor.

Sub acest aspect, s-a constatat că, deși martorul G.D.

a susținut că a observat grupul din care făceau parte victima minoră și

inculpații în apropierea clădirii părăsite, în jurul orelor 21,00, moment la care

în barul aflat în imediata apropiere se desfășura o petrecere, această

declarație s-a apreciat că nu poate fi avută în vedere, în condițiile în care

agresiunea a avut loc la o oră mult mai înaintată.

Totodată, s-a mai constatat de către prima instanță

că nu pot fi reținute susținerile martorilor propuși de inculpați, care au

acreditat ideea că partea vătămată era o persoană de moravuri ușoare, că

aceasta obișnuia să întrețină relații sexuale, uneori contra cost, și că, în

cazul unei deplasări forțate, ar fi putut cere ajutorul oricărei persoane, față

de concluziile raporturilor de constatare medico-legale și depozițiile martorilor

l.E. și S.N., care au confirmat faptul că fiind ora târzie, pe stradă nu au

zărit nici o persoană.

S-a mai reținut că, întrucât atât minora M.O.F., cât

și cei patru inculpați locuiau în aceeași localitate, având prietene comune,

respectiv, pe martorele T.M. și T.G., era firesc ca aceștia să fi cunoscut

faptul că partea vătămată era minoră, după cum știau și faptul că la momentul

comiterii faptelor, doi participanți, respectiv inculpații Z.S. și F.A. erau

minori.

Împotriva sentinței mai sus-menționate, în termen

legal, au declarat apel inculpații C.G., V.F.C., Z.S., F.A. și partea vătămată

M.O.F.

În timpul judecării cauzei în apel, la termenul din 7

ianuarie 2010, inculpații C.G. și V.F.C. și-au retras apelurile promovate,

instanța de prim control judiciar luând act de manifestarea lor de voință, dar

verificând, totodată, periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive și menținând succesiv măsura arestării preventive a acestora,

considerând că, în ceea ce îi privește, hotărârea primei instanțe nu era

definitivă, întrucât partea civilă prin reprezentant declarase apel atât pe

latura penală a cauzei cât și pe latură civilă.

Apelanții - inculpați Z.S. și F.A. au criticat în

principal hotărârea apelată pentru greșita încadrarea juridică dată faptei,

precum și pentru individualizarea judiciară a pedepselor, atât în ce privește

cuantumul acesteia cât și ca modalitate de executare.

Apelanta parte civilă a criticat sentința atât pe

latură penală - în ce privește cuantumul redus al pedepselor aplicate

inculpaților - cât și pe latură civilă - sub aspectul cuantumului insuficient

al despăgubirilor civile acordate.

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 12/MP din 2

aprilie 2010, în temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea

apelurilor declarate de inculpații C.G. și V.F.C. împotriva sentinței penale nr.

258 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 800/118/2009.

De asemenea, instanța de prim control judiciar,

verificând sentința apelată conform art. 371 C. proc. pen., a apreciat că

apelurile inculpaților Z.S. și F.A., precum și cel promovat partea civilă sunt

nefondate și, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații Z.S. și F.A. și de partea parte

civilă M.O.F.

Totodată, în temeiul art. 300

2

C. proc.

pen. si art. 160

b

C. proc. pen. a menținut măsura arestării

preventive a inculpaților C.G. și V.F.C., pe o perioadă de 60 zile, de la 02

aprilie 2010 și a dedus perioada arestării preventive a inculpaților C.G. și V.F.C.

de la 26 iunie 2009 până la zi.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control

judiciar, în baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit ca sumele de 800 lei, 400

lei și respectiv 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru inculpați să se plătească din fondul M.J.L.C., iar în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., i-a obligat pe apelanții inculpați la plata sumelor de

câte 400 lei, cu titlu de cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a constatat că,

Tribunalul Constanța a procedat corect atunci când a reținut încadrarea

juridică dată faptelor săvârșite de inculpați, ce coincide cu cea menționată în

actul de inculpare, respectiv infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) și alin.

(3) C. pen. (cu aplicarea art. 99 și urm. pentru inculpații Z.S. și F.A.),

apreciind că, în mod just, instanța de fond a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpaților, din cea

anterior menționată în infracțiunea de act sexual cu o minoră.

S-a mai relevat că elementul esențial reținut atât în

actul de sesizare al instanței cât și de către prima instanță, prin hotărârea

apelată, ce a diferențiat cele două încadrări juridice îl constituie prezența

ori absența consimțământului părții vătămate la practicarea actelor sexuale cu

caracter firesc și nefiresc cu cei patru inculpați.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că, din

probele administrate în cauză, a rezultat că partea vătămată minoră nu și-a

exprimat consimțământul la practicarea actelor sexuale descrise în

rechizitoriu, aspect confirmat, atât de susținerile acesteia, cât și de

elementele de fapt, cum ar fi urmele biologice vizând reacții somatice,

specifice părții vătămate, care a vomat la locul săvârșirii actelor sexuale și

de modalitatea neverosimilă în care aceasta și-ar fi dat un eventual

consimțământ pentru a-și începe viața sexuală cu patru persoane masculine

simultan, într-un imobil dezafectat și insalubru, într-un loc impropriu.

Instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că

din probatoriul administrat a rezultat că partea vătămată nu și-a exprimat

consimțământul și, pe cale de consecință, a constatat neîntemeiat motivul de

apel vizând greșita încadrarea a faptelor reținute în sarcina celor 4

inculpați.

Referitor la nivelul pedepselor stabilite de prima

instanță, instanța de prim control judiciar a apreciat că acestea au fost just

individualizate, ținându-se seama de concursul dintre cauzele de agravare și

cauzele de atenuare, stabilind că ele reprezintă o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 72 C. pen.

Totodată, instanța de apel, în ceea ce privește

nivelul daunelor morale aplicate de prima instanță, a constatat că acesta nu

apare ca inechitabil, atât timp cât, pe de o parte, prejudiciul moral a fost

parțial acoperit, iar, pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri de

condamnare a inculpaților s-a apreciat că reprezintă un mijloc alternativ de

refacere a valorii sociale ocrotite.

Conchizând în sensul că motivele de apel invocate au

fost neîntemeiate, instanța de prim control judiciar a luat act de retragerea

apelurilor declarate de inculpații C.G. și V.F. și a respins, ca nefondate,

celelalte apeluri formulate în cauză.

Totodată, ținând seama de pedepsele aplicate

inculpaților majori, în scopul evitării sustragerii acestora de la executarea

lor și pentru buna desfășurare procesului penal, a menținut măsura arestării

preventive a acestor inculpați pe o perioadă de încă 60 de zile, deducând

perioada arestării preventive începând cu data pronunțării sentinței apelate,

făcând și aplicarea art. 189 și art. 192 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, în termen legal, au declarat recurs partea civilă M.O.F. prin

reprezentant legal P.E. și inculpații C.G., V.F.C. și Z.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei

prezentei decizii.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1043/36/2009,

fixându-se termen la intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestării preventive a celor doi recurenți inculpați C.G. și V.F.C. la

data de 17 mai, prilej cu care ambii au declarat în prezența apărătorului

desemnat din oficiu că își retrag recursurile promovate.

La termenul din 14 iunie 2010, Înalta Curte, din

oficiu, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C.

proc. pen., a pus în discuție excepția admisibilității recursurilor declarate

de inculpații C.G. și V.F.C., față de împrejurarea că aceștia și-au retras

apelurile formulate în cauză, iar prin decizia pronunțată în apel instanța de

prim control judiciar nu Ie-a agravat situația juridică.

Totodată, Înalta Curte, la același termen, din

oficiu, a pus în discuția părților, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) teza I C. proc. pen., excepția tardivității recursului declarat de

inculpatul Z.S., care a fost prezent la dezbateri în fața la 1 aprilie 2010,

instanța de apel a amânat pronunțarea deciziei la 2 aprilie 2010, însă

inculpatul a formulat recurs abia la 15 aprilie 2010, cu depășirea termenului

prevăzut de lege.

Fată de cele mai sus menționate Secția Penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție va constata că recursurile declarate de inculpații

C.G. și V.F.C., sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare, câtă vreme

aceștia, la termenul din 7 ianuarie 2010 și-au retras apelurile formulate

împotriva sentinței primei instanțe, astfel cum rezultă din cuprinsul

încheierii de ședință din aceeași dată (filele 105-107 dosar apel), iar prin Decizia

penală nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, nu Ie-a schimbat situația

juridică.

De asemenea, Înalta Curte va respinge recursul

declarat de inculpatul Z.S., împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie

2010, ca tardiv introdus, față de împrejurarea că inculpatul Z.S. a declarat

recurs împotriva deciziei penale mai sus - menționată abia la data de 15

aprilie 2010, deși a fost cu prezent la 1 aprilie 2010, la dezbateri, în fața

instanței de apel, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din

aceeași dată (filele 154-156 dosar apel), pronunțarea deciziei amânându-se

pentru ziua imediat următoare, totuși a formulat recurs la 15 aprilie 2010, cu

depășirea termenului prevăzut de lege (ultima zi de declarare a recursului

fiind 12 aprilie 2010, zi de luni).

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele

instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția

inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., (ultimii doi fiind minori la data

săvârșirii faptei) pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică

corespunzătoare.

Cât privește recursul formulat de partea civilă M.O.F.

prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, privind și pe inculpatul F.A., Înalta Curte, examinând actele și

lucrările dosarului, constată că nici recurenta parte civilă minoră și nici

reprezentantul legal al acesteia, deși au fost legal citate, nu s-au prezentat

în fața instanței de recurs pentru a-și susține apărările și nici nu și-au

motivat recursul, care este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în esență, recurenta parte civilă minoră M.O.F.,

prin reprezentant legal P.E., a solicitat admiterea recursului astfel cum a

fost formulat și, pe fond, a reiterat susținerile formulate prin avocat în fața

instanței de prim control judiciar, în sensul acordării despăgubirilor civile

și a daunelor morale în cuantumul precizat în fața primei instanțe, apreciind

că faptele săvârșite de inculpați i-au pus în mod real și grav viața în

primejdie, vătămându-i integritatea corporală și afectându-i dezvoltarea

psihică ulterioară, fiind supusă izolării și oprobiului comunității locale unde

își are domiciliul și fiind nevoită să recurgă la consiliere psihologică,

pentru a diminua efectele negative ale faptelor comise de inculpați.

De asemenea, se mai reține că și în ceea ce privește

soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de prim control judiciar a

procedat corect atunci când a constatat că despăgubirile civile în cuantum de

10000 lei acordate cu titlu de daune morale, prin dispozitivul sentinței primei

instanțe, chiar dacă nu au fost acoperite integral, nu sunt inechitabile, fiind

în măsură să dea satisfacție suferinței pricinuită părții vătămate minore de

faptele reprobabile ale celor 4 inculpați, daune morale al căror cuantum rămân

la aprecierea instanței, neexistând practic criterii expres prevăzute de

legiuitor pentru a fi estimate.

Înalta Curte mai constată că prima instanță a

procedat corect atunci când a apreciat că celelalte pretenții civile pe care

Ie-a formulat partea vătămată prin reprezentant (suma 40.000 lei daune morale

și 2000 lei daune materiale) sunt excesive, în condițiile în care un astfel de

eveniment, chiar dacă este grefat pe o profundă suferință fizică și psihică, nu

poate constitui sursa unei îmbogățiri fără just temei, considerând, de

asemenea, nejustificate și nedovedite și daunele materiale, astfel cum au fost

precizate în dosarul de fond.

De altfel, și în fața instanței de ultim control

judiciar părțile responsabile civilmente prezente și-au reiterat acordul și

disponibilitatea în sensul acoperirii sumelor acordate cu titlu de daune

morale, la care au fost obligați, în solidar, cu inculpații minori.

Totodată, se mai constată că instanța de prim control

judiciar a apreciat corect că, raportat la leziunile suferite de partea

vătămată minoră, dar și la traumele fizice și psihice la care a fost supusă,

daunele morale acordate erau echitabile și suficiente, astfel că a respins

majorarea acestora, reținând că sumele anterior stabilite de către prima

instanță au fost corect și just estimate drept echivalent al suferinței cauzate

minorei de cea patru inculpați.

Prin urmare, Înalta Curte mai constată că instanța de

prim control judiciar a procedat corect menținând soluția pronunțată de către

prima instanță pe latura civilă a cauzei, Tribunalul Constanța, secția penală,

dispunând, în mod justificat, obligarea în solidar a inculpaților majori C.G. și

V.F.C. și a inculpaților minori Z.S. și F.A., în solidar cu părțile

responsabile civilmente, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale

către partea vătămată M.O.F., respingând corect, restul pretențiilor civile formulate

de partea civilă minoră prin reprezentant, ca nejustificate și nedovedite.

Prin urmare Înalta Curte reține că, în speță, au fost

corect soluționate atât latura penală cât și latura civilă a cauzei, motivele

de recurs formulate de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. fiind

nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu s-a constatat existența unor

cazuri de casare dintre cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care să poată fi supuse analizei și din oficiu.

Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.O.F. prin

reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010

a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și

de familie, privind și pe inculpatul F.A.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. va respinge ca inadmisibile,

recursurile formulate de inculpații C.G. și V.F.C. împotriva deciziei mai sus

menționate.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva aceleiași

decizii.

Potrivit dispozițiilor art. 385

17

alin. (4)

C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) din același

cod, Înalta Curte va deduce din pedepsele aplicate inculpaților C.G. și V.F.C.,

durata reținerii și arestării preventive de la 2 ianuarie 2009 la 14 iunie

2010.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenții inculpați C.G., V.F.C. și Z.S.

la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.A., se

va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea

civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP

din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, privind și pe inculpatul F.A.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de

inculpații C.G. și V.F.C. împotriva deciziei mai sus menționate.

Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de

inculpatul Z.S. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților C.G. și V.F.C.,

durata reținerii și arestării preventive de la 2 ianuarie 2009 la 14 iunie

2010.

Obligă recurenții inculpați C.G., V.F.C. și Z.S. la

plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Obligă recurenta parte civilă M.O.F. la plata sumei

de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

inculpat F.A., se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.