ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2318/2010

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din data de 26 iunie 2009, Tribunalul Constanța a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen., ca nefondată. În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., i-a condamnat pe inculpații: Z.G.

(fiul lui I. și F.) și V.F.C. (fiul lui D. și D.) la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., i-a condamnat pe inculpații: Z.S. (fiul lui M.P. si P.) și F.A. (fiul lui G. si M.) la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Prin aceeași hotărâre, prima instanță, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților minori Z.S. și F.A., după împlinirea vârstei de 18 ani, dar și celorlalți inculpați exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepselor. În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților C.G. și V.F.C. durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 02 ianuarie 2009 la zi. În baza art. 350 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.G. și V.F.C. De asemenea, în baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă și i-a obligat în solidar pe inculpații C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., iar pe inculpații Z.S. și F.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. și F.M. la plata sumei de 10000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă M.A.F., prin reprezentant legal P.E., respingând, ca nefondate, restul pretențiilor civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a dispus totodată, obligarea inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., precum și a inculpaților Z.S. și F.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. și F.M. plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 193 C. proc. pen., i-a mai obligat pe inculpații C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., iar pe inculpații Z.S. și F.A., în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.M.P., Z.P., F.G. și F.M. la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă M.O.F. Prima instanță a mai dispus ca, în baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnați din oficiu R.T.E.

(300 lei), M.l.L. (150 lei) și M.E. (150 lei) să se avanseze din fondul M.J. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1/P din 28 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.G. și V.F.C., pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și Z.S. și F.A., pentru comiteri infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. S-a reținut în sarcina inculpaților că, în noaptea de 01/02 ianuarie 2009, prin folosirea de amenințări și violențe, au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată M.O.F., în vârstă de 13 ani și 8 luni.

S-a mai relevat că prin plângerea adresată lucrătorilor de poliție la data de 2 ianuarie 2009 numita P.E., din comuna Corbu, județul Constanța, în calitate de reprezentant legal al minorei, a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., întrucât aceștia au întreținut, prin constrângere, acte sexuale cu fiica sa minoră M.O.F. (în vârstă de 13 ani și 8 luni), într-o clădire părăsită din localitate. Din probele administrate a rezultat că în seara de 1 ianuarie 2009, în jurul orelor 23,00, partea vătămată minoră M.O.F. se afla împreună cu prietenele sale, martorele T.M. și T.G., în fața imobilului acestora, astfel cum obișnuiau să-și petreacă timpul, în grupul lor de tineri din localitate.

În scurt timp, s-au alăturat acestui grup și inculpații C.G. și V.F.C., zis F., iar partea vătămată a încercat să îl evite pe inculpatul C.G., (fiindu-i teamă de el), întrucât cu ocazia petrecerii de Revelion, organizată la locuința unui prieten comun, acesta i-a făcut avansuri cu tentă sexuală, în prezența prietenei sale T.M.G. S-a mai reținut că, în jurul orelor 23,00 - 24,00, după ce martorele T.M. și T.G. s-au retras în locuința lor, unde, după petrecerea de Revelion și până la acea oră, fusese găzduită și minora M.O.F., aceasta din urmă a fost imobilizată și condusă de către inculpații C.G. și Z.S., prezent în zonă la acel moment, până la un imobil părăsit din apropiere, pe drum alăturându-li-se și inculpații V.F.C.

și F.A., toți cu intenția de a întreține relații sexuale cu minora în acea noapte. Pe drumul către imobilul părăsit, s-a reținut că partea vătămată M.O.F. nu a opus rezistență, raportat la vârsta pe care o avea (13 ani și 8 luni), la faptul că urma să fie condusă la domiciliu, la prezența celor patru inculpați, precum și la faptul că, fiind miezul nopții, nu se aflau persoane în jur cărora să le solicite ajutorul, în cazul unui eventual pericol. Odată ajunși în incinta clădirii părăsite (fost sediu S.M.A.), amplasată în localitatea Corbu, minora a fost condusă forțat în prima cameră a clădirii, în interiorul căreia nu existau obiecte de mobilier și prin violență (lovituri aplicate cu palma de către inculpații C.G.

și F.A., au imobilizat victima, dar și prin amenințări permanente adresate de toți cei patru inculpați, partea vătămată a fost dezbrăcată de lenjeria intimă și pantaloni, iar apoi forțată să întrețină un prim un raport sexual cu inculpatul F.A. pe pardoseala de ciment a camerei. Ulterior, în mod succesiv, deși partea vătămată Ie-a solicitat inculpaților să înceteze activitatea infracțională, aceștia au refuzat, astfel că inculpații C.G. și V.F.C. au întreținut câte un raport sexual cu minora, iar inculpatul minor F.A. a întreținut și un act sexual oral cu partea vătămată, iar inculpatul minor Z.S.

a întreținut un act sexual anal cu aceasta, toți exercitând continuu presiune fizică și psihică asupra părții vătămate, S-a mai reținut că, ulterior, inculpații i-au permis minorei să plece și i-au solicitat, sub amenințarea cu exercitarea de violențe, să nu relateze vreunei persoane ceea ce s-a întâmplat, însă partea vătămată minoră s-a deplasat la domiciliul său, unde a relatat mamei sale P.E. faptele săvârșite de către cei patru inculpați, indicându-i cu exactitate pe aceștia ca autori ai faptei de viol.

Prima instanță a constatat că situația de fapt reținută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea numitei P.E., reprezentant legal al părții vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 2 ianuarie 2009 și planșa foto; procesul verbal de examinare medicală din 2 ianuarie 2009 a minorei M.O.F.; raportul de constatare medico-legală din 15 ianuarie 2009 al Serviciul de Medicină Legală Constanța; rapoartele psiho-sociale întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța pentru inculpații minori și majori; rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică pentru inculpații minori; raportul de constatare tehnico-științifică din 16 ianuarie 2009; procese-verbale de ridicare și sigilare a urmelor materiale și biologice; declarațiile martorilor P.E., S.N., T.M., T.G., T.D., G.D., B.F., R.M.D., l.E., M.G.

și B.I.; declarațiile inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A. Prima instanță a apreciat că, din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat cu certitudine vinovăția inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A. în comiterea faptelor de întreținere a unor acte sexuale cu minora în vârstă de 13 ani și 8 luni, prin constrângere fizică și psihică. S-a mai relevat că, deși inculpații nu au negat întreținerea actelor sexuale normale și a actelor sexuale oral și anal cu victima, susținând faptul că nu au acționat prin constrângere, ci că a existat un consimțământ din partea acesteia, apărările invocate au fost înlăturate, fiind infirmate prin celelalte mijloace de probă, în principal, de cele cu caracter medico-legal.

Tribunalul Constanța a apreciat că, chiar dacă inculpații și martorii încuviințați în apărarea acestora au acreditat ideea că minora Ie-a făcut unele „avansuri" cu tentă sexuală cu ocazia petrecerii de Revelion, iar deplasarea în incinta fermei a avut loc fără vreo opoziție expresă, totuși instanța nu a asimilat aceste împrejurări cu existența unui acord tacit de voință, în sensul întreținerii de relații sexuale, constatând că probele administrate în cauza au demonstrat contrariul. Astfel, s-a reținut că din conținutul actului medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanta, în urma examinării minorei M.O.F.

la data de 02 ianuarie 2009, deci imediat după sesizarea lucrătorilor de poliție, a rezultat că aceasta prezenta o leziune traumatică (șold drept) ce s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur (existând posibilitatea producerii și prin comprimare digitală), leziune ce poate data din data de 01/02 ianuarie 2009. De asemenea, la examinarea genitală, s-a constatat o deflorarea recentă ce datează din 01/02 ianuarie 2009, himenul inelar prezentând rupturi complete, iar lenjeria intimă prezenta urme de sânge, iar urmare examinării anale, s-a relevat existența și a unei fisuri anale, ce s-a putut produce în data de 01/02 ianuarie 2009 (conform act medico-legal, filele 16 d.u.p.).

S-a constatat că mențiunile actului medico-legal susțineau declarațiile părții vătămate cu privire la faptul că s-au întreținut acte sexuale normale și anale care au generat leziunile traumatice constatate, motivate în primul rând, de vârsta victimei - minoră de 13 ani și 8 luni - cu o dezvoltare fizică specifică (conform declarației părții vătămate, fila 20 d.u.p.). Prima instanță a mai apreciat că aceste constatări se coroborează cu declarațiile ambilor reprezentanți legali ai părții vătămate, precum și cu cele ale martorilor M.G. și B.I., (fratele, respectiv bunica victimei), cărora minora Ie-a relatat în mod direct cele întâmplate, cei doi observând leziunile corporale, precum și urmările în plan psihic, specifice unei agresiuni sexuale (filele 97, 98, 157, 171 dosar primă instanță).

S-a mai relevat că atât reprezentanții legali, cât și martorii care au luat cunoștință de incident în primele ore ale dimineții, au mai evidențiat faptul că după comiterea agresiunii partea vătămată prezenta o stare de angoasă, manifestată prin emotivitate puternică, tendințe de autoizolare, numeroase insomnii și o profundă stare de temere, concretizată prin nevoia de a fi însoțită în afara locuinței, inclusiv cu ocazia deplasării la școală, mai ales pe fondul exercitării unor presiuni adresate prin persoane din anturajul inculpaților, în scop de intimidare.

S-a constatat de către prima instanță că, apărările inculpaților nu erau veridice, raportat și la motivația agravării de legiuitor a incriminării infracțiunii de viol asupra unei persoane ce nu a împlinit vârsta de 14 ani, ce constă tocmai în specificul vârstei fragede a victimei, care datorită stării de dezvoltare psihofiziologică, nu avea reprezentarea gravității faptei, a consecințelor ei și era în imposibilitatea de a-și exprima voința.

S-a apreciat că, în mod evident, minora în vârstă de 13 ani, nu a avut reprezentarea corectă a semnificației și consecințelor actului sexual, la data abuzurilor sexuale la care a fost supusă, excluzându-se posibilitatea unui consimțământ exprimat în condițiile și cu ocazia exercitării și unor acțiuni de constrângere fizică și psihică, considerându-se, puțin probabil, ca o minoră în de vârsta sa să-și dea consimțământul să întrețină succesiv, într-un interval de timp scurt, acte sexuale normale, anale și orale cu patru persoane cu care nici nu se afla în relații apropiate, în incinta unei clădiri părăsite, iama, pe timp de noapte.

S-a mai reținut, conform procesului-verbal de cercetare la fața locului (fila 2 d.u.p.), că imobilul în incinta căruia s-a desfășurat activitatea infracțională era dezafectat, în camera indicată de către partea vătămată fiind descoperite ambalaje și prezervative ce prezentau urme de lovire, pete de sânge, urme de spermă și de asemenea, urme de lichid cu aspect vomă, cel din urmă evidențiind, în afara oricărui dubiu, că partea vătămată a refuzat să se supună actelor sexuale. Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit urmare examinării criminalistice a urmelor de materie constatate pe lenjeria intimă aparținând părții vătămate și pe prezervativele ridicate și sigilate, a relevat două aspecte: urmele de materie de culoare brun - roșcată constatate pe chilotul aparținând părții vătămate M.F.

reprezentau sânge uman, iar urmele de materie de culoare galben-roșiatică reprezentau spermă în amestec cu sânge, mențiuni ce s-a constatat că se coroborau cu declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și cu concluziile certificatului medico-legal. De asemenea, prima instanță a reținut că susținerile părții vătămate s-au coroborat cu declarațiile martorelor S.N., T.M. și T.G., date în cursul urmăririi penale, iar împrejurarea susținută de martorele T.M. și T.G., în sensul că partea vătămată, cu ocazia discuțiilor din fața porții, ar fi făcut unele avansuri prietenilor lor, s-a apreciat ca nesemnificativă, întrucât s-a considerat că poate fi pusă pe seama teribilismului specific vârstei, neexprimând, prin ea însăși, un acord în vederea întreținerii unor relații sexuale.

De altfel, prima instanță a mai reținut că, deși în cursul judecății martorele au declarat faptul că partea vătămată ar fi fost de acord să fie însoțită de toți cei patru inculpați, nu s-a putut desprinde concluzia certă că minora ar fi consimțit, în vreun fel, la întreținerea de relații sexuale cu întreg grupul de tineri, mai ales că martora T.I.G. a precizat că în timpul petrecerii de Revelion, la un moment dat, partea vătămată a dispărut, fiind găsită într-una din camere și afirmând că îi era frică de F.A. și C.G. (filele 58-60. d.u.p.). Referitor la declarațiile acelorași martore date în cursul cercetării judecătorești, precum și declarațiile martorilor G.D., B.F. și R.M.D., prima instanță a constatat că acestea nu au adus aspecte semnificative, care să infirme activitatea infracțională a inculpaților, cu atât mai mult cu cât în conținutul acestora s-au strecurat anumite neconcordanțe cu privire la modul de derulare a evenimentelor.

Sub acest aspect, s-a constatat că, deși martorul G.D. a susținut că a observat grupul din care făceau parte victima minoră și inculpații în apropierea clădirii părăsite, în jurul orelor 21,00, moment la care în barul aflat în imediata apropiere se desfășura o petrecere, această declarație s-a apreciat că nu poate fi avută în vedere, în condițiile în care agresiunea a avut loc la o oră mult mai înaintată. Totodată, s-a mai constatat de către prima instanță că nu pot fi reținute susținerile martorilor propuși de inculpați, care au acreditat ideea că partea vătămată era o persoană de moravuri ușoare, că aceasta obișnuia să întrețină relații sexuale, uneori contra cost, și că, în cazul unei deplasări forțate, ar fi putut cere ajutorul oricărei persoane, față de concluziile raporturilor de constatare medico-legale și depozițiile martorilor l.E.

și S.N., care au confirmat faptul că fiind ora târzie, pe stradă nu au zărit nici o persoană. S-a mai reținut că, întrucât atât minora M.O.F., cât și cei patru inculpați locuiau în aceeași localitate, având prietene comune, respectiv, pe martorele T.M. și T.G., era firesc ca aceștia să fi cunoscut faptul că partea vătămată era minoră, după cum știau și faptul că la momentul comiterii faptelor, doi participanți, respectiv inculpații Z.S. și F.A. erau minori. Împotriva sentinței mai sus-menționate, în termen legal, au declarat apel inculpații C.G., V.F.C., Z.S., F.A. și partea vătămată M.O.F. În timpul judecării cauzei în apel, la termenul din 7 ianuarie 2010, inculpații C.G. și V.F.C.

și-au retras apelurile promovate, instanța de prim control judiciar luând act de manifestarea lor de voință, dar verificând, totodată, periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și menținând succesiv măsura arestării preventive a acestora, considerând că, în ceea ce îi privește, hotărârea primei instanțe nu era definitivă, întrucât partea civilă prin reprezentant declarase apel atât pe latura penală a cauzei cât și pe latură civilă. Apelanții - inculpați Z.S. și F.A. au criticat în principal hotărârea apelată pentru greșita încadrarea juridică dată faptei, precum și pentru individualizarea judiciară a pedepselor, atât în ce privește cuantumul acesteia cât și ca modalitate de executare.

Apelanta parte civilă a criticat sentința atât pe latură penală - în ce privește cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpaților - cât și pe latură civilă - sub aspectul cuantumului insuficient al despăgubirilor civile acordate. Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, în temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpații C.G. și V.F.C. împotriva sentinței penale nr. 258 din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 800/118/2009. De asemenea, instanța de prim control judiciar, verificând sentința apelată conform art. 371 C. proc. pen., a apreciat că apelurile inculpaților Z.S.

și F.A., precum și cel promovat partea civilă sunt nefondate și, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații Z.S. și F.A. și de partea parte civilă M.O.F. Totodată, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. si art. 160 b C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.G. și V.F.C., pe o perioadă de 60 zile, de la 02 aprilie 2010 și a dedus perioada arestării preventive a inculpaților C.G. și V.F.C. de la 26 iunie 2009 până la zi. Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar, în baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit ca sumele de 800 lei, 400 lei și respectiv 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați să se plătească din fondul M.J.L.C., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., i-a obligat pe apelanții inculpați la plata sumelor de câte 400 lei, cu titlu de cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a constatat că, Tribunalul Constanța a procedat corect atunci când a reținut încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpați, ce coincide cu cea menționată în actul de inculpare, respectiv infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1), (2) și alin. (3) C. pen. (cu aplicarea art. 99 și urm. pentru inculpații Z.S. și F.A.), apreciind că, în mod just, instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpaților, din cea anterior menționată în infracțiunea de act sexual cu o minoră.

S-a mai relevat că elementul esențial reținut atât în actul de sesizare al instanței cât și de către prima instanță, prin hotărârea apelată, ce a diferențiat cele două încadrări juridice îl constituie prezența ori absența consimțământului părții vătămate la practicarea actelor sexuale cu caracter firesc și nefiresc cu cei patru inculpați. Instanța de prim control judiciar a apreciat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că partea vătămată minoră nu și-a exprimat consimțământul la practicarea actelor sexuale descrise în rechizitoriu, aspect confirmat, atât de susținerile acesteia, cât și de elementele de fapt, cum ar fi urmele biologice vizând reacții somatice, specifice părții vătămate, care a vomat la locul săvârșirii actelor sexuale și de modalitatea neverosimilă în care aceasta și-ar fi dat un eventual consimțământ pentru a-și începe viața sexuală cu patru persoane masculine simultan, într-un imobil dezafectat și insalubru, într-un loc impropriu.

Instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că din probatoriul administrat a rezultat că partea vătămată nu și-a exprimat consimțământul și, pe cale de consecință, a constatat neîntemeiat motivul de apel vizând greșita încadrarea a faptelor reținute în sarcina celor 4 inculpați. Referitor la nivelul pedepselor stabilite de prima instanță, instanța de prim control judiciar a apreciat că acestea au fost just individualizate, ținându-se seama de concursul dintre cauzele de agravare și cauzele de atenuare, stabilind că ele reprezintă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. Totodată, instanța de apel, în ceea ce privește nivelul daunelor morale aplicate de prima instanță, a constatat că acesta nu apare ca inechitabil, atât timp cât, pe de o parte, prejudiciul moral a fost parțial acoperit, iar, pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților s-a apreciat că reprezintă un mijloc alternativ de refacere a valorii sociale ocrotite.

Conchizând în sensul că motivele de apel invocate au fost neîntemeiate, instanța de prim control judiciar a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpații C.G. și V.F. și a respins, ca nefondate, celelalte apeluri formulate în cauză. Totodată, ținând seama de pedepsele aplicate inculpaților majori, în scopul evitării sustragerii acestora de la executarea lor și pentru buna desfășurare procesului penal, a menținut măsura arestării preventive a acestor inculpați pe o perioadă de încă 60 de zile, deducând perioada arestării preventive începând cu data pronunțării sentinței apelate, făcând și aplicarea art. 189 și art. 192 C. proc. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în termen legal, au declarat recurs partea civilă M.O.F.

prin reprezentant legal P.E. și inculpații C.G., V.F.C. și Z.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1043/36/2009, fixându-se termen la intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi recurenți inculpați C.G. și V.F.C. la data de 17 mai, prilej cu care ambii au declarat în prezența apărătorului desemnat din oficiu că își retrag recursurile promovate. La termenul din 14 iunie 2010, Înalta Curte, din oficiu, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., a pus în discuție excepția admisibilității recursurilor declarate de inculpații C.G.

și V.F.C., față de împrejurarea că aceștia și-au retras apelurile formulate în cauză, iar prin decizia pronunțată în apel instanța de prim control judiciar nu Ie-a agravat situația juridică. Totodată, Înalta Curte, la același termen, din oficiu, a pus în discuția părților, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., excepția tardivității recursului declarat de inculpatul Z.S., care a fost prezent la dezbateri în fața la 1 aprilie 2010, instanța de apel a amânat pronunțarea deciziei la 2 aprilie 2010, însă inculpatul a formulat recurs abia la 15 aprilie 2010, cu depășirea termenului prevăzut de lege. Fată de cele mai sus menționate Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va constata că recursurile declarate de inculpații C.G.

și V.F.C., sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare, câtă vreme aceștia, la termenul din 7 ianuarie 2010 și-au retras apelurile formulate împotriva sentinței primei instanțe, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din aceeași dată (filele 105-107 dosar apel), iar prin Decizia penală nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, nu Ie-a schimbat situația juridică. De asemenea, Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul Z.S., împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010, ca tardiv introdus, față de împrejurarea că inculpatul Z.S.

a declarat recurs împotriva deciziei penale mai sus - menționată abia la data de 15 aprilie 2010, deși a fost cu prezent la 1 aprilie 2010, la dezbateri, în fața instanței de apel, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din aceeași dată (filele 154-156 dosar apel), pronunțarea deciziei amânându-se pentru ziua imediat următoare, totuși a formulat recurs la 15 aprilie 2010, cu depășirea termenului prevăzut de lege (ultima zi de declarare a recursului fiind 12 aprilie 2010, zi de luni). Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților C.G., V.F.C., Z.S. și F.A., (ultimii doi fiind minori la data săvârșirii faptei) pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. Cât privește recursul formulat de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E.

împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind și pe inculpatul F.A., Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată că nici recurenta parte civilă minoră și nici reprezentantul legal al acesteia, deși au fost legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține apărările și nici nu și-au motivat recursul, care este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în esență, recurenta parte civilă minoră M.O.F., prin reprezentant legal P.E., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe fond, a reiterat susținerile formulate prin avocat în fața instanței de prim control judiciar, în sensul acordării despăgubirilor civile și a daunelor morale în cuantumul precizat în fața primei instanțe, apreciind că faptele săvârșite de inculpați i-au pus în mod real și grav viața în primejdie, vătămându-i integritatea corporală și afectându-i dezvoltarea psihică ulterioară, fiind supusă izolării și oprobiului comunității locale unde își are domiciliul și fiind nevoită să recurgă la consiliere psihologică, pentru a diminua efectele negative ale faptelor comise de inculpați.

De asemenea, se mai reține că și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a constatat că despăgubirile civile în cuantum de 10000 lei acordate cu titlu de daune morale, prin dispozitivul sentinței primei instanțe, chiar dacă nu au fost acoperite integral, nu sunt inechitabile, fiind în măsură să dea satisfacție suferinței pricinuită părții vătămate minore de faptele reprobabile ale celor 4 inculpați, daune morale al căror cuantum rămân la aprecierea instanței, neexistând practic criterii expres prevăzute de legiuitor pentru a fi estimate.

Înalta Curte mai constată că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că celelalte pretenții civile pe care Ie-a formulat partea vătămată prin reprezentant (suma 40.000 lei daune morale și 2000 lei daune materiale) sunt excesive, în condițiile în care un astfel de eveniment, chiar dacă este grefat pe o profundă suferință fizică și psihică, nu poate constitui sursa unei îmbogățiri fără just temei, considerând, de asemenea, nejustificate și nedovedite și daunele materiale, astfel cum au fost precizate în dosarul de fond. De altfel, și în fața instanței de ultim control judiciar părțile responsabile civilmente prezente și-au reiterat acordul și disponibilitatea în sensul acoperirii sumelor acordate cu titlu de daune morale, la care au fost obligați, în solidar, cu inculpații minori.

Totodată, se mai constată că instanța de prim control judiciar a apreciat corect că, raportat la leziunile suferite de partea vătămată minoră, dar și la traumele fizice și psihice la care a fost supusă, daunele morale acordate erau echitabile și suficiente, astfel că a respins majorarea acestora, reținând că sumele anterior stabilite de către prima instanță au fost corect și just estimate drept echivalent al suferinței cauzate minorei de cea patru inculpați. Prin urmare, Înalta Curte mai constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect menținând soluția pronunțată de către prima instanță pe latura civilă a cauzei, Tribunalul Constanța, secția penală, dispunând, în mod justificat, obligarea în solidar a inculpaților majori C.G.

și V.F.C. și a inculpaților minori Z.S. și F.A., în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată M.O.F., respingând corect, restul pretențiilor civile formulate de partea civilă minoră prin reprezentant, ca nejustificate și nedovedite. Prin urmare Înalta Curte reține că, în speță, au fost corect soluționate atât latura penală cât și latura civilă a cauzei, motivele de recurs formulate de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. fiind nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu s-a constatat existența unor cazuri de casare dintre cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi supuse analizei și din oficiu.

Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind și pe inculpatul F.A. De asemenea, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. va respinge ca inadmisibile, recursurile formulate de inculpații C.G. și V.F.C. împotriva deciziei mai sus menționate. Totodată, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Z.S.

împotriva aceleiași decizii. Potrivit dispozițiilor art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va deduce din pedepsele aplicate inculpaților C.G. și V.F.C., durata reținerii și arestării preventive de la 2 ianuarie 2009 la 14 iunie 2010. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenții inculpați C.G., V.F.C. și Z.S. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.A., se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.O.F. prin reprezentant legal P.E. împotriva Deciziei penale nr. 12/MP din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind și pe inculpatul F.A. Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de inculpații C.G. și V.F.C. împotriva deciziei mai sus menționate. Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților C.G. și V.F.C., durata reținerii și arestării preventive de la 2 ianuarie 2009 la 14 iunie 2010. Obligă recurenții inculpați C.G., V.F.C. și Z.S. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Obligă recurenta parte civilă M.O.F. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.A., se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.