ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 115/2010

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 511 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța au fost condamnați inculpații: 1. V.I. (fiul lui G. și al S.) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. 2. N.F. (fiul lui N. și al M.) la pedeapsa de 3 ani închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

Conform art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Prin aceeași sentință a mai fost condamnat și inculpatul N.M. la pedeapsa amenzii penale de 800 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. Totodată, s-au dedus din pedepsele aplicate perioadele executate prin reținere și arestare preventivă, de la 19 august 2006 la 23 august 2006 în ceea ce îi privește pe inculpații N.F. și N.M. și de la 19 august 2006 la 16 martie 2007 pentru inculpatul V.I. Sub aspectul laturii civile, inculpații V.I. și N.F. au fost obligați la plata sumei de 1100 lei către partea civilă C.S., cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt : La data de 8 august 2006, în jurul orelor 21 00 , partea vătămată C.S. aflată la circa 500 m de satul Pietreni, județul Constanța, a fost atacată de inculpații V.I. și N.F., care au legat-o de mâini și de picioare cu o sfoară, i-au pus un cuțit la gât și au amenințat-o cu moartea, apoi au doborât-o la pământ, au lovit-o cu pumnii și picioarele și au deposedat-o de 46 de oi, de ceasul de la mână și de suma de 10 lei. Curtea de Apel Constanța, prin Decizia penală nr. 33/P din 3 aprilie 2009, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpații V.I. și N.F.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța s-a referit numai la inculpatul N.M. și a vizat greșita încadrare juridică a faptei și greșita condamnare a acestui inculpat la plata amenzii penale în cuantum de 800 lei. Apelul formulat de inculpatul V.I. a vizat greșita individualizare a pedepsei, în sensul că se impunea aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen., iar inculpatul N.F. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, inculpații V.I. și N.F. au declarat recurs, reiterând motivele de apel. Astfel, inculpatul N.F.

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că s-a comis o gravă eroare de fapt, impunându-se achitarea sa întrucât nu a comis infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa. Inculpatul V.I. a criticat hotărârea primei instanțe numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei, solicitând ca să fie aplicate dispozițiile art. 86 1 C. pen. Recursurile nu sunt fondate. Cu privire la recursul inculpatului N.F. Este adevărat că inculpatul N.F. nu a recunoscut infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală nici în cea de cercetare judecătorească, însă vinovăția inculpatului rezultă din toate celelalte probe administrate, probe care evidențiază că inculpatul s-a aflat la data de 8 august 2006, orele 21 00 , la locul unde partea vătămată C.S.

a fost tâlhărită și a participat la comiterea infracțiunii, astfel că este exclusă comiterea unei erori grave de fapt. Articolul 385 9 pct. 18 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 18 6 din Legea nr. 356/2006, prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Rezultă din economia textului citat că acest motiv de recurs se referă la „o eroare de fapt”, aceasta trebuie să fie „gravă” și să fi fost comisă de către instanța de fond. Acest caz de casare presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.

Așadar, prin „eroare de fapt” se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o anumită probă ar determina existența unei împrejurări, când în realitate din mijloacele de probă administrate reiese contrariul. În ce privește cerința ca eroare de fapt să fie „gravă” trebuie să se înțeleagă că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului. În speță, aceste cerințe impuse de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanța de fond, în urma analizei critice a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, a reținut o corectă situație de fapt.

Într-adevăr, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., care prevăd că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească pricina, sub toate aspectele, prin probe. Pe de altă parte, instanța de fond și cea de apel au avut în vedere și dispozițiile art. 6 C. proc. pen., care prevăd că probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind făcută în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În speță, date fiind împrejurările în care s-a desfășurat infracțiunea, situația de fapt a fost stabilită în principal pe baza declarațiilor părții vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, raportului de constatare tehnico-științifică, depozițiilor martorilor S.M., S.T., M.V., P.M., G.A., L.C., D.I., B.V., S.M.

și S.D., probe coroborate cu declarațiile inculpatului V.I. care a recunoscut infracțiunea, indicându-l și pe N.F. în calitate de coautor al faptei. Astfel, martorii P.M., G.A., L.C. și D.I. au menționat în declarațiile date că la data de 8 august 2006, în jurul orelor 22 00 au observat două căruțe venind dinspre satul Pietreni, în care se aflau două persoane, iar din declarația martorului B.V. rezultă că în seara de 9 august 2006 a fost vizitat de inculpatul N.M., acesta rugându-l să-i primească la stână 6 oi, care ulterior au fost identificate ca fiind dintre cele furate. Conform procesului-verbal de percheziție, la data de 10 august 2006 a fost ridicat din locuința inculpatului N.M. un ceas de mână, cu privire la care concubina acestuia susține că a fost primit de la inculpatul N.F., ceas care a fost recunoscut de partea vătămată și restituit.

Martorul S.M. a arătat că la data de 9 august 2006, după plecarea organelor de poliție care veniseră la locuința lui N.M., a surprins o discuție între cei trei inculpați în legătură cu un ceas de la mâna lui N.F. Inculpatul V.I., audiat la Tribunalul Constanța, la data de 27 noiembrie 2006 (fila 30 din Dosarul penal nr. 1875/2006) precizează fără dubii că infracțiunea împotriva părții vătămate a fost săvârșită împreună cu inculpatul N.F., descriind în amănunt modalitatea în care s-a derulat incidentul, indicându-l pe N.F. ca principalul agresor al victimei. Din examinarea întregului probatoriu administrat rezultă, așadar, că în cauză nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului și faptele reținute de instanța de fond și de apel, în sensul comiterii unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că infracțiunea de tâlhărie a fost comisă și de inculpatul N.F.

Faptul că acest inculpat nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa nu are nicio relevanță juridică atâta vreme cât este contrazisă de celelalte probe administrate, inclusiv de declarația coinculpatului V.I., motiv pentru care recursul declarat nu este fondat. Cu privire la recursul inculpatului V.I. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanța de fond a analizat aceste criterii de individualizare a pedepsei, iar instanța de apel a reverificat toate elementele de circumstanțiere ale faptei și făptuitorului.

Pericolul social concret al faptei comise este unul deosebit de ridicat, datorită împrejurărilor în care infracțiunea a fost comisă și a consecințelor acestuia (partea vătămată a suferit multiple leziuni traumatice, inclusiv la nivelul feței, produse prin lovire cu un corp dur și care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale). Cu privire la profilul moral al inculpatului, din referatul de evaluare (paginile 117-120 din dosarul instanței de fond) rezultă că acesta provine dintr-o familie organizată, este absolvent a 5 clase, muncește de la vârsta de 14 ani, dar anturajul coinculpaților N. (cunoscuți în comunitate ca persoane neserioase, cu preocupări antisociale) l-au influențat negativ, fiind un factor favorizant al comportamentului infracțional.

Referitor la fapta comisă, inculpatul a avut o poziție oscilantă, însă în fața instanței a cooperat, a recunoscut infracțiunea și a regretat-o, împrejurări care au fost analizate de instanța de fond care a reținut în favoarea inculpatului largi circumstanțe atenuante, astfel că nu se impune o nouă reindividualizare a pedepsei, inclusiv sub aspectul modalității de executare. Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate și, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.I. și N.F. împotriva Deciziei penale nr. 33/P din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat V.I. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat N.F. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.