ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 115/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 115/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 511 din 11

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța au fost

condamnați inculpații:

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2)

1

lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

și art. 76 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

lit. b) C. pen.

pedeapsa de 3 ani închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2)

1

lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

Conform art. 71 C. pen. au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen.

Prin aceeași sentință

a mai fost condamnat și inculpatul N.M. la pedeapsa amenzii penale de 800

lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

Totodată, s-au dedus din

pedepsele aplicate perioadele executate prin reținere și arestare

preventivă, de la 19 august 2006 la 23 august 2006 în ceea ce îi

privește pe inculpații N.F. și N.M. și de la 19 august 2006

la 16 martie 2007 pentru inculpatul V.I.

Sub aspectul laturii civile,

inculpații V.I. și N.F. au fost obligați la plata sumei de 1100

lei către partea civilă C.S., cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarea situație de fapt :

La data de 8 august 2006, în jurul

orelor 21

00

, partea vătămată C.S. aflată la

circa 500 m de satul Pietreni, județul Constanța, a fost atacată

de inculpații V.I. și N.F., care au legat-o de mâini și de

picioare cu o sfoară, i-au pus un cuțit la gât și au

amenințat-o cu moartea, apoi au doborât-o la pământ, au lovit-o cu

pumnii și picioarele și au deposedat-o de 46 de oi, de ceasul de la

mână și de suma de 10 lei.

Curtea de Apel Constanța, prin Decizia

penală nr. 33/P din 3 aprilie 2009, a respins apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpații

V.I. și N.F.

Apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța s-a referit numai la inculpatul N.M. și

a vizat greșita încadrare juridică a faptei și greșita

condamnare a acestui inculpat la plata amenzii penale în cuantum de 800 lei.

Apelul formulat de inculpatul V.I. a

vizat greșita individualizare a pedepsei, în sensul că se impunea

aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen., iar

inculpatul N.F. a criticat sentința instanței de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii,

inculpații V.I. și N.F. au declarat recurs, reiterând motivele de

apel.

Astfel, inculpatul N.F. a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

apreciind că s-a comis o gravă eroare de fapt, impunându-se achitarea

sa întrucât nu a comis infracțiunea de tâlhărie reținută în

sarcina sa.

Inculpatul V.I. a criticat

hotărârea primei instanțe numai sub aspectul modalității de

executare a pedepsei, solicitând ca să fie aplicate dispozițiile art.

86

1

C. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul inculpatului N.F.

Este adevărat că

inculpatul N.F. nu a recunoscut infracțiunea de tâlhărie

reținută în sarcina sa nici în faza de urmărire penală nici

în cea de cercetare judecătorească, însă vinovăția

inculpatului rezultă din toate celelalte probe administrate, probe care

evidențiază că inculpatul s-a aflat la data de 8 august 2006,

orele 21

00

, la locul unde partea vătămată C.S. a fost

tâlhărită și a participat la comiterea infracțiunii, astfel

că este exclusă comiterea unei erori grave de fapt.

Articolul 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 18

6

din

Legea nr. 356/2006, prevede că o hotărâre este supusă

casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de condamnare.

Rezultă din economia textului

citat că acest motiv de recurs se referă la „o eroare de fapt”,

aceasta trebuie să fie „gravă” și să fi fost comisă de

către instanța de fond.

Acest caz de casare presupune o

evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau

inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost

comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin

denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat

asupra soluției adoptate.

Așadar, prin „eroare de fapt”

se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în

cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când

în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o

anumită probă ar determina existența unei împrejurări, când

în realitate din mijloacele de probă administrate reiese contrariul.

În ce privește cerința ca

eroare de fapt să fie „gravă” trebuie să se înțeleagă

că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare,

ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

În speță, aceste

cerințe impuse de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu sunt

întrunite, instanța de fond, în urma analizei critice a tuturor probelor

administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare

judecătorească, a reținut o corectă situație de fapt.

Într-adevăr, instanța de

fond s-a conformat dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., care prevăd

că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire

penală și instanța de judecată sunt obligate să

lămurească pricina, sub toate aspectele, prin probe.

Pe de altă parte, instanța

de fond și cea de apel au avut în vedere și dispozițiile art. 6 C.

proc. pen., care prevăd că probele nu au o valoare dinainte

stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind făcută în urma

examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului.

În speță, date fiind

împrejurările în care s-a desfășurat infracțiunea,

situația de fapt a fost stabilită în principal pe baza

declarațiilor părții vătămate, proceselor verbale

încheiate de organele de urmărire penală, raportului de constatare

tehnico-științifică, depozițiilor martorilor S.M., S.T., M.V.,

P.M., G.A., L.C., D.I., B.V., S.M. și S.D., probe coroborate cu

declarațiile inculpatului V.I. care a recunoscut infracțiunea,

indicându-l și pe N.F. în calitate de coautor al faptei. Astfel, martorii

P.M., G.A., L.C. și D.I. au menționat în declarațiile date

că la data de 8 august 2006, în jurul orelor 22

00

au observat

două căruțe venind dinspre satul Pietreni, în care se aflau

două persoane, iar din declarația martorului B.V. rezultă

că în seara de 9 august 2006 a fost vizitat de inculpatul N.M., acesta

rugându-l să-i primească la stână 6 oi, care ulterior au fost

identificate ca fiind dintre cele furate.

Conform procesului-verbal de

percheziție, la data de 10 august 2006 a fost ridicat din locuința

inculpatului N.M. un ceas de mână, cu privire la care concubina acestuia

susține că a fost primit de la inculpatul N.F., ceas care a fost

recunoscut de partea vătămată și restituit.

Martorul S.M. a arătat că

la data de 9 august 2006, după plecarea organelor de poliție care

veniseră la locuința lui N.M., a surprins o discuție între cei

trei inculpați în legătură cu un ceas de la mâna lui N.F.

Inculpatul V.I., audiat la

Tribunalul Constanța, la data de 27 noiembrie 2006 (fila 30 din Dosarul penal

nr. 1875/2006) precizează fără dubii că infracțiunea

împotriva părții vătămate a fost săvârșită

împreună cu inculpatul N.F., descriind în amănunt modalitatea în care

s-a derulat incidentul, indicându-l pe N.F. ca principalul agresor al victimei.

Din examinarea întregului probatoriu

administrat rezultă, așadar, că în cauză nu există

contrarietate necontestabilă între actele dosarului și faptele

reținute de instanța de fond și de apel, în sensul comiterii

unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate

conduc la concluzia certă că infracțiunea de tâlhărie a

fost comisă și de inculpatul N.F. Faptul că acest inculpat nu a

recunoscut fapta reținută în sarcina sa nu are nicio

relevanță juridică atâta vreme cât este contrazisă de celelalte

probe administrate, inclusiv de declarația coinculpatului V.I., motiv

pentru care recursul declarat nu este fondat.

Cu privire la recursul inculpatului

V.I.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a analizat

aceste criterii de individualizare a pedepsei, iar instanța de apel a

reverificat toate elementele de circumstanțiere ale faptei și

făptuitorului.

Pericolul social concret al faptei

comise este unul deosebit de ridicat, datorită împrejurărilor în care

infracțiunea a fost comisă și a consecințelor acestuia

(partea vătămată a suferit multiple leziuni traumatice, inclusiv

la nivelul feței, produse prin lovire cu un corp dur și care au

necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale).

Cu privire la profilul moral al

inculpatului, din referatul de evaluare (paginile 117-120 din dosarul

instanței de fond) rezultă că acesta provine dintr-o familie

organizată, este absolvent a 5 clase, muncește de la vârsta de 14

ani, dar anturajul coinculpaților N. (cunoscuți în comunitate ca

persoane neserioase, cu preocupări antisociale) l-au influențat

negativ, fiind un factor favorizant al comportamentului infracțional.

Referitor la fapta comisă,

inculpatul a avut o poziție oscilantă, însă în fața

instanței a cooperat, a recunoscut infracțiunea și a regretat-o,

împrejurări care au fost analizate de instanța de fond care a

reținut în favoarea inculpatului largi circumstanțe atenuante, astfel

că nu se impune o nouă reindividualizare a pedepsei, inclusiv sub aspectul

modalității de executare.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse, recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate

și, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații V.I. și N.F. împotriva Deciziei penale nr. 33/P din 3

aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat V.I. la plata sumei

de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat N.F.

la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.