ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3381/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 72 pronunțată la data de 9 februarie 2007 în Dosarul nr. 17/118/2005 (nr. vechi 518/2005), Tribunalul Constanța, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A., fiul lui H. și S., cetățean turc, 12 clase, căsătorit, recidivist postcondamnatoriu, fără forme legale în Constanța, la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta din 2/3 noiembrie 2004.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta din 5/6 decembrie 2004.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din 2/3 noiembrie 2004.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din 5/6 decembrie 2004.

În baza art. 211 alin. (2

1

) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta din 2/3 noiembrie 2004.

În baza art. 211 alin. (2

1

) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta din 5/6 decembrie 2004.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul H.A. va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul neexecutat de 641 zile din pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 392 din 26 februarie 2001 a Judecătoriei Constanța, definitivă la 21 septembrie 2001 (inculpatul fiind arestat la 17 octombrie 2000 și eliberat la 14 iulie 2004), rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa finală fiind aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa totală aplicată, perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 19 ianuarie 2005 și până la data de 17 februarie 2006.

Prin aceeași sentință, în baza art. 194 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.M., fiul lui E. și C., cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din 4 noiembrie 2004.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fapta din ½ decembrie 2004.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. a condamnat inculpatul A.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen. a condamnat pe același inculpat A.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul A.M. va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea exercițiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive cu începere de la data de 30 decembrie 2004 până la data de 4 august 2005.

Tot, prin aceeași sentință, în baza art. 189 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.E., fiul lui R. și N., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale,  fără forme legale în Constanța, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen. a condamnat inculpatul V.E. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul V.E. va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea exercițiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și a arestării preventive cu începere de la data de 31 decembrie 2004 și până la data de 4 august 2005.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus arestarea celor trei inculpați la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a constatat că în cauză nu s-a executat Mandatul de arestare preventivă nr. 148 din 15 noiembrie 2005 emis de Tribunalul Constanța în baza încheierii f.n. din 15 noiembrie 2005 în Dosarul penal nr. 518/2005 privind pe inculpatul V.E. și s-a emis Mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării nr. 3 din 6 octombrie 2006 de către Tribunalul Constanța prin Încheierea nr. 3 din 6 octombrie 2006.

S-a luat act că partea vătămată U.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.M. a sumei de 3.500 euro.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ.:

Au fost admise în parte pretențiile formulate de către părțile civile A.B., F.U. și S.Y.M.

A fost obligat inculpatul H.A. către partea civilă F.U. la plata sumei de 22.750 euro, 100 dolari SUA, 300 lire turcești vechi în echivalent lire turcești noi, 350 franci francezi în echivalent euro și către partea civilă S.Y.M. la plata sumei de 300 euro, 1.650 dolari SUA, contravaloarea în lei a 100 dolari SUA la data plății, 1.925.000.000 lire turcești vechi în echivalent lire turcești noi.

A fost obligat inculpatul A.M. în solidar cu inculpatul V.E. la plata către partea civilă A.B. a sumei de 5.237.036.800 lire turcești vechi în echivalent lire turcești noi, 300 euro, contravaloarea unui telefon mobil marca X și contravaloarea unui aparat foto digital marca C.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către doamna traducător autorizat S.U. a onorariului în cuantum de 100 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 375 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt:

În perioada noiembrie - decembrie 2004, în baza unei înțelegeri prealabile, a unui scenariu, sub pretextul încheierii unor înțelegeri de afaceri, inculpații au atras părțile vătămate pe teritoriul României, le-au lipsit de libertate prin sechestrarea în apartamente situație în municipiul Constanța, le-au agresat fizic, imobilizat cu cătușe, le-au deposedat de mai multe bunuri personale și le-au șantajat cu darea în vileag a unor fapte nereale compromițătoare în scopul obținerii unor foloase injuste.

Astfel, la data de 28 noiembrie 2004, partea vătămată A.B. a fost contactată telefonic de un anume „H.” care, ca proprietar al mai multor magazine din București și a unei agenții de turism, i-a propus să se întâlnească în România, pentru a negocia asupra condițiilor de încheiere a unei afaceri în domeniul turismului, agenția numindu-se SC „S.C.” SRL. În aceeași zi, un bărbat care s-a recomandat „A.” ca reprezentant al aceleiași firme din România, i-a propus trimiterea în Turcia prin această agenție, a 80 de turiști în vederea cazării la hotelul părții vătămate. Cei doi au convenit să se întâlnească în România la data de 1 decembrie 2004. În continuare, în după-amiaza zilei de 1 decembrie 2004, partea vătămată A.B. s-a întâlnit la aeroportul „H.C.” cu A., inculpatul A.M. și au plecat cu un autoturism „Y” spre Constanța unde urmau să se desfășoare negocierile. În Constanța, partea vătămată a fost condusă la restaurantul „E.G.” unde, la inițiativa lui „A.” a cunoscut două fete. Ulterior, inculpatul A.M. alias „A.” a condus-o pe partea vătămată la apartament, împreună cu cele două fete. La scurt timp în dormitor unde una din fete se întinsese pe pat, inculpatul V.E. împreună cu martorii A.E. și S.E. au intrat, s-au recomandat a fi de la poliție, fiind înarmați cu pistoale, au trântit-o pe partea vătămată la pământ, cu fața în jos, au lovit-o cu picioarele aproximativ 10 minute timp în care inculpatul A.M., culcat și el la podea, i-a transmis că „erau distruși pentru că legile din România sunt foarte aspre cu privire la acostarea de minore.” Inculpatul A.M. le-a spus celor trei agresori că-l cunoștea pe comandantul poliției, a pronunțat un nume românesc după care a fost scos din cameră aproximativ o jumătate de oră. Când a revenit, având tricoul rupt și părând să fie bătut, inculpatul A.M. a mințit-o pe partea vătămată că rudele celor două fete se află în fața poliției, sunt foarte nervoase și el a scăpat pentru că le-a oferit suma de 5.000 euro. Pentru a o impresiona pe partea vătămată și pentru ca aceasta să conștientizeze gravitatea situației din care nu putea scăpa decât prin achitarea unei sume mari de bani, făcând referire la 60.000 euro, inculpatul A.M. a început să plângă și a precizat că suma era destinată procurorilor și polițiștilor, în caz contrar, fiind duși la poliție unde nu puteau contacta pe nimeni 6 luni și ar fi fost condamnați în final „la o pedeapsă între 5 - 10 ani.” Partea vătămată a încercat să explice celor trei bărbați care continuau să-l lovească și, dându-și seama că trebuia să plătească pentru eliberarea sa, a cerut permisiunea să-și sune asociatul din Turcia. Unul dintre cei trei bărbați, martorul A.E. a percheziționat-o pe partea vătămată, i-a luat cărțile de credit și a lovit-o pentru a le da codurile PIN, ceea ce partea vătămată a și făcut, scriindu-le pe o hârtie după care a părăsit apartamentul; cu cardurile s-au efectuat 29 de operațiuni repetate, retrăgându-se suma de 5.007.036.800 lire turcești. Până a doua zi, partea vătămată a mai fost agresată fizic și a rămas culcat la podea alături de inculpatul A.M. Dimineața, în jurul orelor 8, martorul A.E. a revenit în apartament cu martorul S.E., care recomandându-se ca fiind comandantul poliției i-a cerut părții vătămate să sune în Turcia și să reitereze cererea de efectuare a transferului de bani, a lovit-o peste față cu telefonul mobil, a amenințat-o și i-a sustras telefonul mobil, aparatul foto și banii din portofel - 150.000.000.000 lire turcești și 300 euro. Partea vătămată A.B. i-a contactat telefonic pe asociatul său din Turcia și pe un prieten din Germania care i-au promis că vor încerca să procure suma de 60.000 euro pe care, urmau să o transfere către mai mulți destinatari din România de pe o listă cu numele a 12 persoane, listă, pe care i-a dat-o „comandantul de poliție”. După încheierea convorbirii telefonice, partea vătămată și inculpatul A.M. au fost transferați într-un alt apartament dintr-un alt imobil, unde cei trei agresori au obligat-o pe partea vătămată să insiste cu telefoanele. Însă, partea vătămată le-a comunicat că prietenul său din Germania a refuzat să facă plata, neavând garanția că va fi eliberată și, totodată, că le-a solicitat să fie dusă la aeroport sau la granița cu Grecia. Agresorii au intrat în panică și, atunci, inculpatul A.M. i-a tradus părții vătămate că va fi eliberată, rămânând „să facă el plata”. După o absență de aproximativ 15 minute, inculpatul A.M. a revenit în apartament, i-a precizat părții vătămate că a reușit să facă rost de un taxi (același cu care venise de la București) și cu care partea vătămată a plecat.

La data de 3 noiembrie 2004, contactată telefonic, în prealabil de mai multe ori, de un anume „Ș.” ce s-a recomandat director al unei firme din România și de inculpatul A.M. alias traducătorul „Ș.I.”, partea vătămată U.O. împreună cu directorul adjunct al hotelului „F.” din Turcia pe nume S.C. au sosit în România, pe aeroport în București, fiind așteptați de inculpatul A.M. S-au deplasat cu toții la Constanța, s-au întâlnit cu „Ș.” la un restaurant unde se aflau și martorele M.S. și T.G., apreciat de partea vătămată ca fiind minore. Cele două fete au fost invitate de „Ș.” la masa părții vătămate și a martorului străin care nu s-au arătat interesați de propunerea acestuia de a le accepta compania. După aceasta, aceștia au fost conduși cu un taxi, la un apartament din Constanța. La scurt timp, inculpatul A.M. a revenit însoțit de alți trei bărbați care purtau pistoale și care i-au lovit și i-au imobilizat culcându-i la pământ. Partea vătămată și însoțitorul acesteia u înțeles că agresorii sunt polițiști care-i acuză de relații cu minore „aceasta fiind o infracțiune gravă”, au văzut că îl loveau și pe inculpatul A.M. alias „Ș.”. Agresorii au proferat amenințări în sensul de a-i conduce la sediul poliției și, în final de a fi condamnați la 10 ani închisoare, spunând că, fetele au fost examinate medical pentru argumentarea caracterului grav al acuzațiilor ce le erau aduse. După negocieri, preț de mai multe ore, la implorările părții vătămate de a se reduce suma de 100.000 euro în schimbul eliberării, agresorii au fost de acord cu expedierea din Turcia a câte 3.500 euro pe numele a 6 persoane: A.M., A.E., A.C., A.L., A.G. și A.G. Până la efectuarea transferurilor în regim de „W.U.”, sub imperiul amenințărilor și violențelor, partea vătămată U.O. a fost deposedată de 1.500 dolari, de cărțile de credit, pașapoarte, telefoane mobile. Agresorii au efectuat cumpărături în valoare de 10.000 de dolari, de la magazinul SC „Z.G.” SRL punct de lucru în magazinul „T.M.”. A doua zi, efectuându-se transferurile de bani, partea vătămată și S.C. au fost urcați într-un taxi cu destinația București - aeroport, iar parte vătămată a primit suma de 100 dolari pentru drum.

La data de 1 - 5 decembrie 2004, partea vătămată S.M.Y. a fost contactată telefonic, de numitul „H.A.”, care s-a recomandat a fi proprietarul unei societăți de turism și care i-a propus să vină în România, în vederea încheierii unei afaceri în acest domeniu. La data de 5 decembrie 2004, partea vătămată S.M.Y. a sosit în România, la aeroport fiind așteptat de numitul „Y.” care vorbea limba turcă și care i-a comunicat că, numitul „H” a trebuit că plece din motive personale, fapt pentru care, despre încheierea contractului urma să discute cu alte persoane. În Constanța, a fost condus la o cafenea, unde s-au întâlnit cu numitul „Hd”, ce s-a recomandat a fi traducător autorizat de limba turcă și cu care, putea să discute termenii contractuali.

Ulterior, partea vătămată a acceptat să fie condusă pentru a locui, în apartamentul lui Hd, deplasarea efectuându-se cu o mașină marca Y1 condusă de Hd, care era însoțit de o fată pe care o luase de la restaurant.

După ce a condus-o la apartament pe partea vătămată, Hd a plecat însă au venit trei bărbați îmbrăcați civil ce s-au recomandat a fi „poliția de narcotice”. Cei trei au început să agreseze partea vătămată și au imobilizat-o prin legarea cu cătușe. Unul dintre bărbați a deschis valiza părții vătămate, i-a răvășit lucrurile și a simulat scoaterea unui plic, pretinzând că în acesta se află droguri. În momentul imediat următor, i s-a cerut să contacteze orice persoană pe care o cunoaște în România. Partea vătămată l-a contactat telefonic pe H, cerându-i să-l anunțe despre situație pe numitul Hd, „care-l cazase”, apoi i-a fost luat telefonul din mână și din nou, încătușat. La scurt timp, a apărut numitul Hd, care a fost și el „bruscat” de către cei trei agresori și care i-a comunicat acuzele formulate de falșii polițiști și anume: întreținerea de raport sexual cu o minoră, pentru care urma să fie condamnat la 7 ani și pentru deținere de droguri, pentru care pedeapsa urma să fie între 15 și 20 de ani. Unul dintre agresori care s-a recomandat a fi șeful poliției, i-a prezentat ca posibilitate de ieșire din această situație, varianta negocierii cu procurorul a unei sume de bani. Bărbatul respectiv a părăsit apoi încăperea împreună cu Hd și a revenit cu o hârtie pe care erau scrise niște sume de bani: 15.000 de euro pe care ar fi trebuit să-i dea procurorului, 15.000 euro pentru familia fetei și 10.000 euro pentru șeful poliției. Apoi, a fost percheziționat de bărbatul respectiv, luându-i-se astfel din portofel suma de 500 de dolari, contravaloarea în RON a 100 dolari, suma de 250 milioane lire turcești, 8 cărți de credit, actele de identitate, ceasul de mână marca „R.”.

În decursul nopții, partea vătămată a încercat să-i determine pe agresori (care au continuat agresiunile în cursul nopții) să reducă cuantumul sumei solicitate. La un moment dat, sugerându-i că l-ar ajuta, numitul Hd s-a oferit să facă rost de 20.000 de euro, insistând însă ca partea vătămată să facă rost de diferență. În acest context, partea vătămată și-a contactat telefonic, cu acordul agresorilor șeful din Istambul, cerându-i să-i trimită această sumă și reușind totodată, să-i transmită că se află în mâinile mafiei, și să nu plătească. După această secvență Hd a părăsit apartamentul împreună cu „șeful poliției”, interval în care cei rămași au continuat să-l agreseze.

În cursul dimineții, Hd a revenit în apartament, comunicându-i că a făcut rost de 25.000 euro, partea vătămată ne mai trebuind să găsească, decât 15.000 euro. Refuzând, cetățeanul turc a fost din nou agresat fizic și i s-a impus să contacteze din nou telefonic familia din Istambul, pentru a expedia doar 6.000 euro, numele destinatarilor fiind F.Z. și C.D.

După un anumit interval de timp, agresorii i-au reproșat părții vătămate că, nu a putut fi ridicată toată suma, ci doar 3.000 de euro, întrucât numele destinatarului F. fusese consemnat de către expeditor fără prima literă.

Chiar în împrejurările fricii trăite și agresiunilor suportate, partea vătămată și-a putut da seama că Hd și H.A. sunt una și aceeași persoană, „având același timbru vocal”.

În cursul zilei, părții vătămate i s-a permis să plece cu un taxi, cu care a fost dusă până la Mangalia, de unde a reușit să fugă cu ocazia unei staționări la o benzinărie, urcându-se într-un alt taxi ce l-a dus până la granița cu Bulgaria.

Aici partea vătămată a reușit să se urce într-un autocar turcesc, unde a fost depistat de poliția de frontieră și condus la sediu pentru audiere.

În cuprinsul aceleiași declarații, partea vătămată a precizat că a fost agresată fizic și amenințată pentru a furniza codurile PIN ale cardurilor înainte de a părăsi apartamentul unde fusese sechestrat, agresorii i-au restituit suma de 100 de dolari, jumătate din suma în lire turcești, actele de identitate, portofelul, cardurile. Nu i-au fost restituite: telefonul mobil, celelalte sume de bani și ceasul „R.”.

Ulterior, partea vătămată a constatat că, prin folosirea cardurilor au fost retrase sumele de 1,8 miliarde lire turcești, 1.250 dolari.

La data de 2 noiembrie 2004, primind oferta unei firme din România pentru derularea unor afaceri în turism, în urma unor tratative între reprezentanții firmei sale și cei ai presupusei firme române de turism, partea vătămată U.F. patronul unui hotel din Stațiunea Kusadasî Turcia a ajuns la aeroportul „H.C.” din București, a fost așteptat de inculpatul H.A. alias „A.”, s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul V.E. alias „Y.”, pentru care procurorul a disjuns cauza referitor la această faptă până la Constanța unde, la un restaurant, inculpatul H.A. a adus o față și, la solicitarea părții vătămate de a fi dusă la hotel, inculpatul i-a pus la dispoziție apartamentul, plecând cu toții și încă o fată. În timp ce inculpatul H.A. a plecat cu una dintre fele de la apartament, partea vătămată a rămas cu cealaltă și, după aproximativ 15 minute, doi bărbați identificați ulterior în persoana inculpatului A.M. și a martorului F.Ș. au intrat în apartament, s-au recomandat ca polițiști, au lovit-o, au încătușat-o și neînțelegându-se în limba română, partea vătămată i-a telefonat inculpatului H.A. Când a sosit, inculpatul H.A. i-a comunicat că cei doi bărbați erau polițiști, unul dintre ei fiind șeful Poliției, iar celălalt comisar și o învinuiau că a avut relații sexuale cu acea fată, precum și de trafic de stupefiante. În continuare, fata a dat o declarație, inculpații au simulat că încheiau un proces-verbal, partea vătămată a semnat un formulat completat de inculpatul H.A. și i s-a solicitat suma de 50.000 de euro pentru a nu fi dusă la poliție și cercetată. După mai multe negocieri, partea vătămată l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale care a trimis prin „W.U.” 5.000 euro pe numele M.I., 5.000 euro pe numele D.V., 5.000 euro martorei A.N., 5.000 euro numitului N.Ș.G. și 2.500 euro numitului A.C.F. Operațiunea de transfer a banilor s-a terminat în jurul orelor 12,00, după care partea vătămată s-a deplasat cu un autoturism condus de inculpatul A.M. până în Turcia. Partea vătămată a mai arătat că, la plecare i s-au restituit acte de identitate, ceasul, telefonul și suma de 500 euro.

Situația reținută în actul de inculpare s-a probat cu plângerile și declarațiile părților vătămate, oferte ale SC „S.C.” SRL, SC „R.C.” SRL, adresele de solicitare a listingurilor telefonice pentru posturi de telefonie fixă și mobilă, proces-verbal de ridicare de la SC „Z.G.”, a bonurilor fiscale privind achizițiile de bunuri efectuate pe baza cardurilor aparținând cetățenilor turci, U.O., K.C., documente de transfer de bani în regim W.U. prin F. Bank, documente de transfer bani în regim W.U. prin O.B., procesele-verbale de recunoaștere din fotografii de către părțile vătămate a inculpaților, proces-verbal de conducere în teren a cetățeanului turc F.U., proces-verbal de confruntare a cetățeanului turc F.U. cu inculpatul H.A., adrese de verificare la SEIP Constanța a persoanelor incluse în cercul de suspecți a inculpaților, documente de transfer de bani în regim „W.U.” prin B.R. SA, Raport de constatare medico-legală nr. 467/LR din 15 decembrie 2004, privind examinarea părții vătămate A.B., procese-verbale de conducere în teren a părții vătămate A.B., și fotografiile aferente, procese-verbale de identificare a autoturismului Y, documente de transfer bani în regim W.U. prin RB, și BP, declarații martori, procese-verbale de recunoaștere din fotografii de către martori a inculpaților, facturi fiscale privind vânzarea autoturismului Z, înscrisurile depuse de inculpatul H.A. în apărarea sa, procese-verbale de căutare la adresele cunoscute a numitului F.C., A.E. și a inculpatului H.A., adrese ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța către instituțiile bancare, rezoluții de admitere/respingere probe, procese-verbale de confruntare a martorilor cu inculpatul A.M., adresele ale organului de cercetare penală către instituțiile bancare și adrese răspuns, toate acestea coroborate cu declarațiile inculpaților date în timpul urmăririi penale.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpații A.M., H.A. și V.E. au declarat apel, motivând, în principal, modul de citare al părților vătămate, că sunt nevinovați și, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din cele trei infracțiuni de „tâlhărie, lipsire de libertate, șantaj” într-o singură infracțiune de „șantaj”, audierea martorului A.T. și relații de la hotelul „O.S.” din Galați pentru alibiul inculpatului H.A. și individualizarea pedepselor.

Prin Decizia penală nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 17/118/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpații V.E., deținut în Penitenciarul Poarta Albă; H.A.,  A.M., împotriva Sentinței penale nr. 72 din data de 9 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 17/118/2005, s-a desființat sentința primei instanțe și s-a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații:

H.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte) și art. 211 alin. (2

1

) lit. a), c) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

A.M. și V.E., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) 1 lit. a), c) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. pentru inculpații A.M. și V.E., respectiv a art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen. pentru toți cei trei inculpați.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor în măsura în care nu contravin prezentei.

S-a dedus arestul preventiv pentru inculpatul V.E. de la 31 decembrie 2004 până la 06 august 2005 și de la 21 martie 2007 până la 02 august 2007.

Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 RON pentru av. C.V. s-a plătit din fondurile ministerului Justiției.

S-a făcut aplicarea art. 309 alin. ultim C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că partea vătămată U.F., patronul unui hotel din Stațiunea Kusadasî Turcia a declarat următoarele: primind oferta unei firme din România pentru derularea unor afaceri în turism, în urma unor tratative între reprezentanții firmei sale și cei ai presupusei firme române de turism, la data de 2 noiembrie 2004 a ajuns la aeroportul „H.C.” din București, a fost așteptat de numitul „A.” (identificat în persoana inculpatului H.A.), s-au deplasat cu autoturismul condus de numitul „Y.” (identificat în persoana inculpatului V.E.) până la Constanța unde, la un restaurant, inculpatul H.A. a adus o fată și, la solicitarea părții vătămate de a fi dusă la hotel, inculpatul i-a pus la dispoziție apartamentul, plecând cu toții și încă o fată. În timp ce inculpatul H.A. a plecat cu una dintre fete de la apartament, partea vătămată a rămas cu cealaltă și, după aproximativ 15 minute, doi bărbați identificați ulterior în persoana inculpatului A.M. și a martorului F.Ș. au intrat în apartament, s-au recomandat ca polițiști, au lovit-o, au încătușat-o și neînțelegându-se în limba română, partea vătămată i-a telefonat inculpatului H.A. Când a sosit, inculpatul H.A. i-a comunicat că cei doi bărbați erau polițiști, unul dintre ei fiind șeful Poliției, iar celălalt comisar și o învinuiau că a avut relații sexuale cu acea fată (rămasă neidentificată), precum și de trafic de stupefiante. În continuare, fata a dat o declarație, inculpații au simulat că încheiau un proces-verbal, partea vătămată a semnat un formular completat de inculpatul H.A. și i s-a solicitat suma de 50.000 de euro pentru a nu fi dusă la poliție și cercetată. După mai multe negocieri, partea vătămată l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale care a trimis prin „W.U.” 5.000 euro pe numele M.I., 5.000 euro pe numele D.V., 5.000 euro martorei A.N., 5.000 euro numitului N.Ș.G. și 2.500 euro numitului A.C.F. Operațiunea de transfer a banilor s-a terminat în jurul orelor 12,00, după care partea vătămată s-a deplasat cu un autoturism condus de inculpatul A.M. până în Turcia. Partea vătămată a mai arătat că, la plecare i s-au restituit acte de identitate, ceasul, telefonul și suma de 500 euro) conform declarațiilor de la filele 93 - 97 din dosarul de urmărire penală, 146, 148 din dosarul Tribunalului Constanța - vol. I.

Declarațiile părții vătămate s-au coroborat cu declarație martorei A.N. care, a precizat că, la cererea inculpatului H.A. a acceptat să ridice suma de bani de la bancă, precum și cu înscrisurile, cu procesul-verbal de recunoaștere după fotografii și imaginile xerox.

Partea vătămată U.O. a arătat că la data de 3 noiembrie 2004, pe baza unor contacte anterioare cu o firmă română de afaceri, însoțit de directorul adjunct al firmei sale din Turcia - S.C., s-a deplasat în București pentru a se semna un acord, a fost întâmpinat de presupusul translator al firmei române „Ș.Y.” (identificat în persoana inculpatului A.M.) și, la propunerea acestuia, și-au continuat deplasarea la Constanța cu autoturismul condus de martorul T.G. unde, au mers la restaurant, au refuzat relațiile cu martorele M.S. și T.G. după care, s-au cazat în locuința pregătită de inculpați; la scurt timp, au pătruns trei bărbați printre care și inculpatul V.E. și l-au amenințat cu ancheta penală ca urmare a relațiilor cu cele două martore despre care i s-a spus că erau minore - fapt pedepsit cu închisoare, iar pentru a evita aceasta a trebuit să plătească mai multe sume de bani transferate prin W.U. pe numele persoanelor indicate de inculpați. Ca atare, „după ce s-a tocmit” partea vătămată a dat inculpaților suma de 1.500 dolari, 200 dolari după cartea de credit a martorului S.C., apoi a fost urcat într-un taxi, a primit suma de 100 dolari și s-a deplasat spre aeroport unde a încercat să depună plângere penală dar nu a reușit neavând un traducător.

De asemenea, partea vătămată U.O. a mai susținut că agresorii au efectuat cumpărături de la magazinul „Z.G.” cu cărțile sale de credit în valoare de aproximativ 10.000 dolari. În procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție la 20 noiembrie 2004 s-a consemnat verificarea tranzacțiilor efectuate de partea vătămată și s-a constatat existența a șase facturi în valoare de 34.535,85 RON achitate cu card. Însă, martora B.L. a declarat că „cel care a cumpărat bijuteriile nu vorbea foarte bine românește”, că semnătura clientului coincidea cu cea de pe care și cu cea de pe pașaport și că nu-l putea recunoaște din fotografii. În același sens, martora D.M. a susținut că nu poate recunoaște din fotografii, pe cei doi sau măcar unul dintre cumpărători, că au fost doi bărbați dintre care, unul părea a fi cetățean turc sau de etnie turcă, iar cel care-l însoțea părea a fi american sau englez. La fel, și martorul B.A. patronul magazinului a arătat că nu putea recunoaște din fotografii pe cumpărător, dar, a verificat personal identitatea acestuia prin solicitarea pașaportului. Deci, aceste probe nu au susținut afirmațiile părții vătămate U.O. cu privire la efectuarea tranzacțiilor de către alte persoane prin folosirea cardului său.

Plata sumelor de bani făcute prin W.U. a fost dovedită cu buletinele de expediție pe numele martorilor A.G., A.G., A.L., A.C. și A.E..

Martorele M.S. și T.G.A. au declarat că au fost antrenate în activitatea infracțională în care „șefii bandei” sunau cetățeni turci pentru a-i chema în România pentru afaceri, unul dintre aceștia se dădea drept translator și le lua pe părțile vătămate de la aeroport, le aducea la restaurant unde, ele aveau „drept misiune - cucerirea turcilor”, apoi, mergeau în apartamentul în care locuiau, încercau să facă fapte care să le incrimineze pe părțile vătămate, după care „cei doi șefi” și o altă persoană intrau în apartament recomandându-se „polițiști”, le interogau pe părțile vătămate - cetățeni turci, translatorul și martorele se prefăceau că nu știau nimic, scriind o declarație după care, plecau, spunând „victimelor” că se duc la secția de poliție și amenințând părțile vătămate cu închisoarea de care puteau să scape dacă dădeau bunuri și bani făptuitorilor; în acest mod au procedat și în cazul părții vătămate U.O. Afirmațiile martorilor au fost susținute și cu ocazia confruntărilor efectuate cu inculpatul A.M. potrivit proceselor-verbale din 10 martie 2005.

Partea vătămată A.B. a declarat că a venit în România pe data de 1 decembrie 2004, dând curs ofertei SC „S.C.” S.R.L. de încheiere a unor afaceri. La aeroport, partea vătămată a fost așteptată de numitul „A.” identificat în persoana inculpatului A.M. cu care s-a deplasat la Constanța cu autoturismul condus de martorul T.G. Ajunși la destinație, partea vătămată și inculpatul au mers la restaurantul „E.G.” de unde, la propunerea inculpatului A.M. de a se caza la locuința sa, au plecat însoțiți de două fete. În apartament, partea vătămată s-a retras cu una din fete în dormitor și, în timp ce vroia să se uite la televizor, trei persoane între care și inculpatul V.E., au intrat în interior, s-au recomandat polițiști, după care, fiind bruscat și dus în sufragerie, inculpatul A.M. i-a tradus că sunt acuzați de relații cu minore pentru care pot fi închiși, dar poate scăpa contra sumei de 60.000 euro. După mai multe discuții contradictorii și bruscări, partea vătămată a fost de acord să-l contacteze pe partenerul său de afaceri pentru a pregăti suma. Astfel, la data de 2 decembrie 2004, partea vătămată l-a sunat pe partenerul său și pe un prieten din Germania, căruia i-a comunicat pretențiile inculpaților. Cu ocazia negocierilor, părții vătămate i s-a solicitat să trimită sumele de bani pe numele inculpatului V.E. și a martorului A.G., fapt care nu a mai avut loc, deoarece speriindu-se de comunicarea făcută de partea vătămată, prietenului său din Germania, inculpatul A.M. a chemat un taxi cu care partea vătămată s-a deplasat până în gara Medgidia, de unde a plecat în Turcia.

Aceste declarații s-au coroborat cu declarațiile martorului T.G. și ale inculpatului A.M., care a recunoscut derularea faptelor, dar cu unele nuanțări asupra contribuției sale (conform declarațiilor de la filele 26 - 51, raportul de constatare medico-legală din care a rezultat că partea vătămată nu a prezentat leziuni de violență obiective de la fila 56, procesele-verbale de recunoaștere a inculpaților de pe imaginile foto, filele 59 - 68, 83 - 85 declarațiile martorului de la filele 74, 76 - 77 din dosarul de urmărire penală - vol. II, și de la filele 50 din dosarul Tribunalului Constanța, vol. II).

Partea vătămată A.B. a mai reclamat și sustragerea unor bunuri precum și a unor sume de bani de pe cardurile sale, invocând că ar fi fost constrâns să noteze codurile PIN, dar aceste declarații nu au fost susținute de alte probe administrate în cauză; nu sunt martori, nu sunt alte înscrisuri care să dovedească, atât existența bunurilor, cât și posesia lor de către partea vătămată. Totodată, conduita părții vătămate, așa cum, a rezultat din declarațiile acesteia a fost aceea a unei persoane care nu s-a intimidat, ci dimpotrivă a și luat măsuri de a nu răspunde cerințelor inculpaților, în raport de care sunt rezerve asupra sincerității acestor afirmații. Dovada extragerilor de la bancomatul BCR situat pe str. Traian nr. 68, nu dovedesc că au fost efectuate de vreunui din inculpați în condițiile în care nu s-a reușit identificarea vreunuia cu camera ce supraveghează ATM-ul; de altfel, cum extragerile de pe același card s-au efectuat, atât în zilele de 2, cât și 3 decembrie 2004 de la BCR dar și BRD poate fi trasă concluzie că tocmai partea vătămată este cea care le-a folosit, la 3 decembrie nemaifiind cu inculpații.

În fine, victimă a aceluiași scenariu, părții vătămate S.M.Y. i s-a solicitat plata sumei de 40.000 euro, pentru a nu fi acuzată de relații sexuale cu o minoră și de trafic de droguri. Astfel, partea vătămată a luat legătura telefonic cu fiul său de la Istambul, dar i-a solicitat să nu plătească. După negocieri și bruscări, partea vătămată a luat măsuri de efectuare a transferului sumei de 6.000 euro, la cererea inculpatului H.A., pe numele martorilor F.Z. și C.D., reușindu-se însă numai transferarea sumei de 3.000 euro; în acest sens sunt declarațiile părții vătămate, ale martorilor F. și C., înscrisurile bancare. Și această parte vătămată a reclamant sustragerea unor bunuri a unor cărți de credit de pe care s-au extras diferite sume de bani, dar acestea nu sunt susținute de alte probe.

Prin urmare, fapta inculpaților, care în baza unei înțelegeri prealabile, le-au constrâns prin amenințarea cu urmărirea penală, prin intimidarea fizică a părților vătămate pentru a le da diferite sume de bani constituie infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen. pentru care instanța de fond a aplicat pedepsele în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen.

Apărarea inculpaților H.A. și V.E. de nerecunoaștere a faptelor a fost înlăturată de probele administrate, atât în cursul urmăririi penale (pentru care nu există niciun considerent pentru a fi ignorate), precum și în cursul cercetării judecătorești, așa cum au fost anterior prezentate și analizate, cu care sunt coroborate în parte și declarațiile inculpatului A.M.; dată fiind și relația de rudenie dintre cei trei inculpați, declarațiile inculpaților H.A. și V.E. nu sunt credibile.

Sub aspectul încadrării juridice nu se poate schimba încadrarea din infracțiunile de tâlhărie, lipsire de libertate, șantaj într-o singură infracțiune de șantaj, deoarece primele două nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracțiunii de șantaj, așa cum este incriminată prin art. 194 C. pen.

Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen. se referea la libertatea generală de acțiune a persoanei, dar vizează, în special, libertatea de mișcare, de deplasare a persoanei. Ori, din probele administrate a rezultat că părțile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unei acuzații de raport sexual cu minore; părțile vătămate au declarat constant (atât cu ocazia depunerii plângerilor, cât și a ascultărilor ulterioare) că făptuitorii au pretins că sunt polițiști și, le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relații cu minore. În același sens, martorele M.S. și T.G. și au declarat că inculpații le foloseau pentru a le folosi la șantajarea părților vătămate.

Niciuna dintre părțile vătămate nu a declarat că i s-au solicitat banii sau alte bunuri pentru a fi eliberate.

Din declarațiile martorului T.G. cu care s-au coroborat și declarațiile inculpatului A.M. a rezultat că părțile vătămate s-au deplasat în locuri publice, nu au fost legate sau încuiate în spații închise când martorii și inculpații au părăsit temporar locuințele.

În condițiile în care părțile vătămate au locuit în apartamentele puse la dispoziție de inculpați, de la sosirea în România și până la plecarea în Turcia, părțile vătămate neavând altă rezervare, sunt mari dubii asupra acțiunilor de lipsire de libertate pe care inculpații le-ar fi exercitat asupra părților vătămate, îndoială care, conform art. 66 C. proc. pen. profită inculpaților neputând fi trași la răspundere penală pentru această infracțiune.

Infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. constă în furtul comis cu violență.

Părțile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenței bunurilor reclamate ca sustrase, partea vătămată S.M.Y. susținea că i s-a sustras mobilul, ca apoi să declare că la plecarea sa avea asupra sa acest bun.

Martorele M.S. și T.G. au afirmat generic sustragerea unor bunuri, deși erau prezente numai în faza inițială a activității „când inculpații le surprindeau în dormitor cu părțile vătămate” și, de altfel, nu au oferit niciun amănunt legat de existența bunurilor, aspect, cantitate, culoare, marca sau orice alt element pe baza căruia să se formeze convingerea că obiectele existau și aparțineau părților vătămate.

Totodată, nu exista niciun înscris, nicio imagine foto a vreunuia dintre bunurile pe care acuzarea a susținut că s-au furat, nu sunt procese-verbale de percheziție corporală ori domiciliară care să confirme posesia vreunei lire turcești sau euro de către inculpați. Pe de altă parte, în contextul activității infracționale, nu avea rațiune restituirea unora din bunuri, la plecare, părților vătămate.

Mai mult, în cursul cercetărilor nu s-a găsit asupra inculpaților ori la locuințele acestora vreo armă și nici nu există vreun permis de port armă pentru vreunul dintre ei ori pentru ceilalți participanți.

Cum nu se poate stabili dincolo de orice îndoială, pe de-o parte că părțile vătămate au fost deposedate de bunuri, iar, pe de altă parte că inculpații au exercitat violențe fizice/psihice asupra acestora în acest scop, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, ceea ce atrage înlăturarea răspunderii penale și pentru această faptă.

Critica apelanților inculpați referitoare la lipsa rolului activ al instanței în identificarea domiciliilor părților vătămate, susținută și de procurorul de ședință, a fost înlăturată, deoarece citarea acestora s-a realizat la adresele indicate în cursul urmăririi penale, prin afișare la Consiliul Local, conform art. 177 - art. 178 C. proc. pen. (când s-a comunicat că nu locuiesc la acele adrese). În altă ordine de idei, și dacă ar fi venit în fața instanței, ar fi fost luate în considerare declarațiile acestora în măsura în care nu agravau răspunderea inculpaților, fiind în apelul acestora. Ori, s-a procedat la aprecierea declarațiilor părților vătămate (date în apel) în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.

Curtea de apel nu a considerat utilă audierea martorului A.T. și solicitarea de relații de la hotelul „O.S.” din Galați pentru verificarea alibiului inculpatului H.A., deoarece nu s-a reținut prezența sa la întâlnirea cu partea vătămată S.M.Y., participarea sa, fiind anterioară și ulterioară acesteia, rezumându-se la antrenarea martorilor F.Z. și C.D. pentru ridicarea banilor obiect al șantajului.

În concluzie, apelurile au fost considerate fondate, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpatul H.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte) și art. 211 alin. (2) 1 lit. a), c) C. pen.; conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare aplicate de prima instanță pentru cele 2 infracțiuni de șantaj și inculpatul H.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Cum aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen. nu a fost motivată, iar datele cauzei nu o justifică pentru niciunul dintre inculpați, s-a dispus înlăturarea acesteia.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței în măsura în care nu contravin prezentei.

S-a luat act că inculpatul V.E. este arestat în altă cauză.

Dar, fiind arestat preventiv și în această cauză, în baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus arestul preventiv pentru inculpatul V.E. de la 31 decembrie 2004 până la 06 august 2005 și de la 21 martie 2007 până la 02 august 2007.

Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 RON pentru av. C.V. s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și recurenții intimați inculpați H.A., A.M. și V.E., acesta din urmă, prin apărător depunând la dosarul cauzei la primul termen de judecată de la 10 aprilie 2008, motivele de recurs formulate în scris.

În dezvoltarea motivele de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat mai multe cazuri de casare.

Astfel, în primul rând a făcut referire la art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a uneia din părți.

Instanța de apel a motivat că citarea s-a făcut la adresele indicate în cursul urmăririi penale, prin afișare la Consiliul Local conform art. 177 - 178 C. proc. pen. În condițiile în care ar fi fost prezente în fața instanței, declarațiile acestora ar fi fost luate în considerare numai în măsura în care nu agravau răspunderea inculpaților, fiind în apelul acestora. Instanța de apel în motivarea sa a susținut că s-a procedat la aprecierea declarațiilor părților vătămate (date în apel) în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, în condițiile în care părțile vătămate nu au fost legal citate în apel.

Art. 177 alin. (3) C. proc. pen. prevede modul cum este citat învinuitul sau inculpatul, iar în alin. (9) al aceluiași text de lege s-a menționat citarea celorlalte persoane. La alin. (4) al art. 177 C. proc. pen. s-a arătat că numai în situația în care nu se cunoaște adresa învinuitului sau inculpatului și nici locul de muncă, atunci citarea se face prin afișare la Consiliul Local.

Cu privire la părțile vătămate din prezenta cauză, în condițiile în care acestea nu mai au domiciliul sau reședința pe care le-au declarat în faza de urmărire penală, atât instanța de fond, cât și cea din apel, în baza rolului activ avea obligația să facă demersuri pentru aflarea domiciliului acestora, neprocedând astfel, procedura cu părțile vătămate nu a fost legal îndeplinită prin afișare la Consiliul Local.

Parchetul a menționat că judecata în fondul cauzei s-a desfășurat cu lipsă de procedură cu părțile vătămate F.U. și S.M.Y., încălcându-se astfel dispozițiile art. 177 alin. (8) C. proc. pen.

Nelegala citare a părților vătămate afectează și dreptul la apărare. Mai mult, părțile vătămate nu au fost audiate în mod direct și nemijlocit în fața instanței de fond, încălcându-se principiul contradictorialității și al asigurării unui proces echitabil valabil pentru toate părțile din procesul penal. Fiind în calea de atac a apelului care este devolutivă, hotărârea nu le poate fi opozabilă cu procedura de citare nelegal îndeplinită. Chiar prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului s-a dispus că procesul echitabil trebuie asigurat tuturor părților.

S-a apreciat că prin nelegala citare a părților civile la termenul din 20 decembrie 2007 s-a produs o vătămare acestora. S-a invocat în acest sens hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului privind pe Dănilă împotriva Românei prin care s-a apreciat că denunțătorul sau martorii trebuiau audiați nemijlocit de instanță. Aceasta se impune cu, atât mai mult cu cât inculpatul V.E. a solicitat în mod permanent citarea părților vătămate pentru a-l recunoaște.

În același sens a se vedea și Decizia penală 2141 din 1 octombrie 1997 a Curții Supreme de Justiție.

Întrucât necitarea legală a unei părți a influențat soluția s-a apreciat că recursul parchetului este fondat.

Un al doilea caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință achitarea inculpaților.

S-a arătat că instanța de apel după ce a audiat pe cei trei inculpați care și-au menținut declarațiile, neadministrând alte probe a dispus achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 211 alin. (2

1

) lit. a), c) C. pen.

Instanța de apel a considerat că există dubii cu privire la vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât din probele administrate în cele două faze ale procesului penal a rezultat că părțile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unor acuzații priind raportul sexual cu minore, inculpații au pretins că sunt polițiști și le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relații cu minore și nu pentru a fi eliberați.

A mai reținut instanța de apel că părțile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenței bunurilor reclamate ca sustrase.

Contrar susținerilor instanței de apel, probele administrate în cauză nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut de organul de urmărire penală sau instanță în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului conform art. 63 pct. 2 C. proc. pen.

Instanța a reținut acele probe care concordă cu celelalte probe care exprimă adevărul cu obligația de a motiva, înlăturarea celorlalte.

În speță a rezultat fără dubii că cei trei inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie având în vedere următoarele argumente și probe: s-a arătat conținutul alin. (2) al art. 189 C. pen., precum și faptul că instanța de apel a motivat că, infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se referă doar la libertatea generală de acțiune a persoanei, dar a vizat, în special libertatea de mișcare, de deplasare a persoanei.

Contrar acestor susțineri, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și nu se impunea achitarea celor trei inculpați în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracțiune.

Din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că părțile vătămate U.O., F.U., A.B. și Y.M.S. în declarațiile aflate la filele 83, 93 - 97, 12, 143 dosar urmărire penală vol. I au susținut în mod constant că inculpații și-au declinat calitatea de polițiști și respectiv de la „poliția Narcotice” au pătruns în apartamentele unde au fost cazați în municipiul Constanța, înarmați cu pistoale, i-au sechestrat, după ce i-au amenințat, lovit și încătușat, imobilizat prin presiune cu picioarele: Părțile vătămate au fost lipsite de libertate de când au ajuns în apartament până au fost eliberate și numai după ce au primit sumele de bani impuse de inculpați și trimise din Turcia prin W.U. pe numele persoanelor dispuse de inculpați conform listelor aflate la dosarul cauzei, ele au fost acuzate că dacă nu le dau banii pretinși vor fi acuzate că au întreținut raporturi sexuale cu minore și vor fi aspru pedepsite și deposedate de importante sume de bani și valori.

Părțile vătămate au fost așteptate pe aeroportul „H.C.” de către inculpați folosind poreclele de „A.”, inculpatul H.A., „Y.”, inculpatul V.E. și „Ș.I.”, inculpatul A.M.

De asemenea, instanța de apel a susținut că, părțile vătămate au avut posibilitatea să se deplaseze în locuri publice, nu au fost legate sau încătușate în spații închise când martorii și inculpații mai părăseau temporar apartamentul. Parc