ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3903/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 63 din 11 februarie 2008, Tribunalul Constanța a dispus următoarele:

A respins cererile de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale formulate prin apărători de către inculpații A.F. și P.P., ca nefondate.

În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul A.F. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare (parte vătămată R.A.).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen., executarea pedepsei rezultante a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani și 10 luni.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86

3

: să se prezinte la datele stabilite de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., din durata pedepsei s-a dedus perioada executată în arest preventiv de la 18 iunie 2005, la 21 octombrie 2005, când inculpatul a fost pus în libertate.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constitui părți civile.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă dispusă față de inculpatul prin încheierea din 14 februarie 2006 a Tribunalului Constanța de obligare de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800 RON din care 400 RON reprezintă cheltuieli ocazionate în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 24 mai 2005, inculpații A.F., A.A.C. și P.P. (ultimii doi și ei condamnați în prezenta cauză) și învinuitul B.L. au lipsit-o de libertate pe partea vătămată R.A., transportând-o în apropierea localității O. unde au amenințat-o cu un cuțit și un pistol și au lovit-o în mod repetat pentru a o determina să le dea suma de 5000 dolari SUA și, în aceeași zi, urmare a acestor activități, au constrâns-o pe partea vătămată să le dea suma de 700 lei (RON), iar în perioada următoare, inculpatul A.F. a exercitat amenințări asupra victimei, atât telefonic, cât și nemijlocit (la data de 17 iunie 2005, în fața Oficiului Poștal nr. 1 Constanța), în același scop.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, procese-verbale de cercetare a locului faptei, proces-verbal de sesizare, proces-verbal de verificare a autoturismului cu nr. XX000, procese-verbale de recunoaștere din grup, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, raport de constatare medico-legală, procese-verbale de confruntare, declarațiile martorilor T.M. și V.M., S.D.I., S.R.M., M.G.A., declarațiile inculpaților.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații.

Apelul Parchetului l-a privit numai pe inculpatul A.A.C. și s-a referit la omisiunea desființării unui înscris falsificat.

Inculpatul A.F. a solicitat restituirea cauzei la procuror invocând necompetența materială a D.I.I.C.O.T. și neconfirmarea rechizitoriului de către prim procurorul Biroului teritorial, precum și neefectuarea urmăririi penale de către un procuror anume desemnat pentru cauzele cu minori.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța întrucât în rechizitoriu există contradicție între considerente și dispozitiv având în vedere că expozitivul reține săvârșirea de către inculpat a unei singure infracțiuni, cea din 24 mai 2005, în timp ce dispozitivul reține două infracțiuni în sarcina acestuia. Atât începerea urmăririi penale cât și prezentarea materialului de urmărire penală s-au făcut pentru o singură infracțiune, dar trimiterea în judecată se referă la două infracțiuni, ceea ce atrage nelegala sesizare a instanței, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nesoluționarea fondului.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, susținându-se că acesta este nevinovat, condamnarea sa fiind întemeiată pe declarațiile inculpatului A.A.C. care a beneficiat de atenuarea răspunderii penale în temeiul art. 18 din Legea nr. 508/2004 ca urmare a denunțării coinculpaților.

Curtea de Apel Constanța, prin Decizia penală nr. 6/MP din 1 aprilie 2009, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a dispus, în baza art. 348 C. proc. pen., anularea înscrisului falsificat și traducerea acestuia aflate la dosarul de urmărire penală.

Celelalte dispoziții ale hotărârii au fost menținute.

Apelurile declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate.

Măsura preventivă prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen. aplicată inculpaților a fost menținută.

Apelantul inculpat A.F. a fost obligat la 700 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 50 RON fiind plătit din fondul Ministerului Justiției.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul A.F., reiterând criticile formulate în calea de atac a apelului.

S-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 2, 12 și 18 C. proc. pen. și s-a solicitat admiterea recursului, și, în principal, restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru efectuarea cercetărilor de către un organ competent și legala sesizare a instanței.

S-a susținut că urmărirea penală a fost începută pentru o faptă, iar condamnarea s-a dispus pentru altele două, în rechizitoriu existând o confuzie cu privire la datele de săvârșire a infracțiunilor.

S-a mai reținut că instanța nu a fost legal învestită întrucât pentru fapta din 17 iunie 2005, acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare.

Instanța de fond l-a condamnat în mod greșit pe inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni, iar instanța de apel a reținut-o și pe cea de-a treia în sarcina sa.

S-a arătat că probele nu îl incriminează pe inculpat, partea vătămată având dubii cu privire la identificarea autorului, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice conținând erori de consemnare cu privire la numele inculpatului care a purtat aceste convorbiri.

S-a susținut că din înregistrările audio-video rezultă că probele organelor de urmărire penală sunt ilegal obținute, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

În sfârșit, s-a susținut că în cauză se impune revocarea măsurii obligării preventive de a nu părăsi țara în condițiile în care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică legală și temeinică infracțiunilor comise de acesta.

Inculpatul A.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, în concurs real, una de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și cea de-a doua de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

Aceste fapte sunt reținute atât în expozitivul, cât și în dispozitivul Rechizitoriului nr. 230D/P/2005 din 19 august 2005 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Constanța, ca fiind săvârșite de inculpat la datele de 24 mai 2005 și, respectiv, 17 iunie 2005.

Aceleași fapte sunt reținute în sarcina inculpatului și de instanța de fond care l-a condamnat la câte o pedeapsă pentru fiecare dintre ele, condamnare menținută în apel, situația de fapt stabilită fiind aceeași ca în actul de inculpare și hotărârea primei instanțe.

Faptul că atât rechizitoriul cât și instanțele au detaliat actele materiale și împrejurările în care s-au desfășurat cele două infracțiuni comise de inculpat, făcând referire la mai multe date calendaristice, iar pe de altă parte, că organele judiciare au fost sesizate în aceeași perioadă de timp (respectiv la 25 mai 2005), au examinat și s-au pronunțat și asupra altor infracțiuni comise de grupul A. - P. - B., nu este de natură să creeze nici dubii, nici confuzie asupra corectitudinii și realității situației de fapt stabilite de instanțe și în baza căruia inculpatul A.F. a fost condamnat.

Înalta Curte constată că nu există nicio încălcare procedurală referitoare la începerea urmăririi penale, punerii în mișcare a acțiunii penale și prezentării materialului de urmărire penală față de inculpat și care să se răsfrângă asupra drepturilor procesuale ale acestuia care nu au fost vătămate în niciun mod.

Actul de sesizare a fost verificat de instanța de fond legal învestită care a constatat că acesta este întocmit cu respectarea prevederilor art. 263 C. proc. pen., neexistând motive de restituire la procuror în vederea refacerii lui.

Urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de crimă organizată și terorism - Biroul Teritorial Constanța ca organ judiciar competent în instrumentarea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj, infracțiuni conexe cu cele prevăzute de Legea nr. 678/2001 și reținute în sarcina inculpatului A.A.C.

Reunirea cauzelor celor trei inculpați s-a impus datorită legăturii dintre ele și pentru o bună înfăptuire a justiției, în conformitate cu cazul de conexitate prev. de art. 34 lit. d) C. proc. pen.

Alături de inculpatul A.F. și de B.L., la săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj au participat și inculpații A.A.C. și P.P., în sarcina primului reținându-se și săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, dar și a unei alte infracțiuni de lipsire de libertate comisă împreună cu P.N. și B.L.

Procurorii care au instrumentat cauza au fost desemnați să efectueze urmărirea penală în cauzele privind săvârșirea de către minori sau asupra minorilor a infracțiunilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 508/2004 prin Ordinul nr. 796 din 28 martie 2005 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Confirmarea rechizitoriului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală -art. 209 alin. (6) C. proc. pen., în vigoare la data emiterii actului de inculpare, atribuțiile procurorului șef al Biroului Teritorial Constanța putând fi exercitate de procurorul șef al Serviciul Teritorial D.I.I.C.O.T.

În consecință, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de restituire a cauzei la procuror ori instanței de fond spre rejudecare.

Examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză nu a relevat ilegalitatea obținerii lor de către organele de urmărire penală.

Participarea inculpatului A.F. la săvârșirea celor două infracțiuni rezultă din conținutul plângerii și declarațiilor părții vătămate, probe care se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice interceptate și recunoașterea autorului de către victimă din planșele cu fotografii judiciare, precum și cu raportul de constatare medico-legală.

Declarațiile părții vătămate sunt confirmate de martorii T.M. și V.M., aceasta din urmă văzându-l pe inculpat luând suma de 7 milioane lei (ROL) pe care i-a înmânat-o lui B.L.

Este adevărat că la confruntarea cu inculpatul A.F., partea vătămată s-a arătat nesigură asupra identității și participației acestuia la comiterea faptei, dar nu a putut oferi nicio justificare pertinentă asupra acestui comportament („nu știu de ce în declarația dată în fața procurorului am făcut referire la numitul „F.”, „nu pot să îmi explic de ce în fotografii l-am recunoscut fără dubii”).

În realitate, inculpatul, ca și B.L., au exercitat presiuni asupra victimei pentru a o intimida cu privire la poziția procesuală pe care urma să o adopte. Având în vedere modul în care s-au desfășurat faptele, violența și duritatea conduitei avute, în concordanță cu titulatura pe care inculpații și-o acordau lor înșiși, de „mafioți adevărați”, este de la sine înțeles că partea vătămată s-a temut și a avut o atitudine ezitantă la confruntarea cu inculpatul, în fața instanței de judecată.

Pe de altă parte, inculpatul și-a preconstituit apărarea, încercând să acrediteze ideea că la data faptei s-ar fi aflat în București. Declarațiile martorilor S.D.I., S.R.M. și M.G.A. au fost corect înlăturate de instanță ca fiind vădit pro-causa.

Cât privește susținerea că declarațiile inculpatului A.A.C. trebuie apreciate sub rezerva interesului său de a beneficia de un tratament juridic favorabil, Înalta Curte constată că instanța a evaluat toate declarațiile inculpaților cu egală obiectivitate și numai prin prisma coroborării lor cu celelalte probe administrate în cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile arătate mai sus, constatând legală și temeinică hotărârea de condamnare a inculpatului A.F.

Recursul inculpatului se dovedește a fi întemeiat cu privire la greșita menținere a măsurii preventive dispuse față de inculpat în temeiul art. 145

1

C. proc. pen.

Astfel, prin încheierea din 14 februarie 2006, Tribunalul Constanța a dispus față de inculpați măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, măsură pe care, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a menținut-o prin hotărârea de condamnare și apoi, prin decizia pronunțată în apel.

Înalta Curte constată că în cauză nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de 3 ani și 10 luni, instanța dându-i acestuia, astfel, posibilitatea de a-și exercita dreptul la libera circulație în condițiile controlului legal instituit de dispozițiile art. 86

3

C. pen.

Întrucât măsura preventivă restrictivă a dreptului la libera circulație privind părăsirea țării a fost luată în urmă cu 3 ani și 9 luni de zile, Înalta Curte constată că menținerea acesteia în continuare nu este întemeiată în condițiile în care motivele pentru care ea s-a dispus și care urmăreau buna-desfășurare a procesului penal, prezența inculpatului la judecată, nu mai subzistă, inculpatul fiind condamnat în mod definitiv.

Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul inculpatului sub acest aspect, va casa hotărârile pronunțate și, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 145

1

C. proc. pen., va dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat, în cursul judecății.

Celelalte dispoziții vor fi menținute.

Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva Deciziei penale nr. 6/MP din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și Sentința penală nr. 63 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Constanța numai cu privire la măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat și rejudecând:

Conform art. 350 C. proc. pen. cu referire la art. 145

1

C. proc. pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul A.F., în cursul judecății.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.

Procesat de GGC - NN