ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 190/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 302 din data de 24 octombrie 2008 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.D.A., fiul lui S. și S., din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen.

a fost condamnat inculpatul O.D.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală. În conformitate cu prevederile art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu art. 86 1 și art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare. În temeiul art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) și anume: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a pute fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul O.D.A. ca pe durate termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probațiune. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86 4 C. pen. raportat la art. 83 și art. 84 C. pen. În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 334 C. proc. pen.

a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.K., cetățean american de naționalitate indiană, din patru infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.K.

la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală. În conformitate cu art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În conformitate cu art. 86 1 și art. 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare. În conformitate cu art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul C.K.

ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) și anume: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În conformitate cu art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probațiune.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 86 4 C. pen. raportat la art. 83 și art. 84 C. pen. În conformitate cu art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării inculpaților O.D.A. și C.K. de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 17 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.D.A. a sumei de 360 lei și de la inculpatul C.K., a sumei de 540 lei. În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunilor și a drogurilor rămase în urma expertizelor, și anume: - 1,60 grame rezină de cannabis (conform dovezii, pag.

32 dosar urmărire penală); - 6 doze L.S.D. (conform procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pagina 102 dosar urmărire penală); - 30 doze L.S.D.; - 3,54 grame rezină de cannabis; - recipientul din material plastic transparent; o pipă cu urme de T.H.C. - un cântar (conform procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pag. 115 dosar urmărire penală). S-a dispus restituirea către inculpatul C.K. a următoarelor bunuri: o geantă tip borsetă, 7 capsule de Omeprazol, 10,31 gr. oxacilină și 500 mg. Sandoz. S-a dispus plata din fondurile M.J. a onorariului traducătorului autorizat M.L., în sumă de 340 lei, precum și a onorariului avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale, C.C., în sumă de 450 lei. În temeiul art. 191 C. proc.

pen. au fost obligați inculpații să plătească fiecare, câte 2.200 lei în folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, împrejurarea că inculpatul C.K., O.D.A., studenți la Universitatea O. Constanța și care locuiau în căminele studențești și Campusul universitar Constanța, începând cu luna februarie 2008, au introdus droguri de mare risc, rezină de cannabis pe care ulterior le vindeau pentru consum. Astfel, inculpatul C.K., în vacanța de iarnă a anului 2008, a fost împreună cu tatăl lui în Belgia, apoi la Amsterdam, de acolo a cumpărat pentru consum propriu dar și pentru valorificare 200 grame de hașiș, 60 L.S.D., pe care le-a ascuns în bagaje, introducându-le astfel în România.

Inculpatul i-a vândut o cantitate din drogurile introduse în România, inculpatului O.D.A. suma de 360 lei. La rândul său, inculpatul O.D.A., în repetate rânduri a comandat și cumpărat de la inculpatul C.K. droguri de risc și mare risc cum ar fi rezină de cannabis și L.S.D., atât pentru consum propriu, cât și pentru a le vinde. Din comercializarea drogurilor inculpatul C.K. a obținut 540 lei, iar inculpatul O.D.A. La data de 19 aprilie 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Inculpații au fost cercetați în stare de libertate.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor sunt considerate întemeiate, deoarece din rechizitoriu s-a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni distincte, după cum faptele lor se refereau la droguri de risc sau de mare risc. Infracțiunea complexă, ca formă a unității legale de infracțiune, include în conținutul său formele agravante ale faptelor. Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului O.D.A., din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.K., din patru infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Tot, în considerentele primei instanțe, s-a arătat că în fața instanței de judecată numai inculpatul O.D.A. a fost sincer. Acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și a manifestat regret.

În ceea ce privește pe inculpatul C.K., nu numai că nu a dorit să dea declarații, dar a încercat, atât personal, cât și prin avocații săi, să înlăture declarațiile date în fața procurorului, susținând că nu i-au fost făcute cunoscute drepturile și nu a fost mulțumit de serviciile traducătorului autorizat. Fiind verificate aceste susțineri, s-a constatat că inculpaților le-au fost făcute cunoscute, atât învinuirea, cât și dreptul de a nu da nicio declarație și de a fi asistat de un avocat ales. Inculpatului C.K. i-au fost făcute cunoscute drepturile la 19 aprilie 2008, ora 14,15, în prezența interpretului și a avocatului, ulterior fiind audiat. Cât privește serviciile traducătorului autorizat, inculpatul avea posibilitatea să se plângă procurorului, în măsura în care era nemulțumit, ceea ce nu a făcut.

Mai mult s-a invocat nulitatea absolută a percheziției domiciliare, efectuate în camera inculpatului C.K., din căminul campusului universitar, motivat de faptul că nu există nicio dovadă a orei la care a fost transmisă prin fax, autorizația de percheziție de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea către B.C.C.O. Constanța. Având în vedere că autorizația de percheziție a fost emisă de Tribunalul Tulcea, la ora 18,25, s-a susținut că nu putea fi trimisă prin fax, la orele 17,45. Cu privire la acest aspect, prin adresa B.C.C.O. Constanța (pag. 87 dosar) s-a arătat că autorizația de percheziție domiciliară a fost transmisă prin fax la 18 aprilie 2008, ora 19,02 și a fost efectuată începând cu ora 19,45.

Cu privire la nulitatea percheziției domiciliare, instanța a constatat că valabilitatea și puterea probatorie a acesteia nu este afectată, deoarece: - ora transmisiei autorizației – în condițiile în care, oricum este situată înainte de ora începerii acesteia – nu are nicio relevanță și în acest context poate fi primită explicația reprezentantului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, în sensul că după trecerea la ora de vară, ceasul faxului nu a fost modificat. - susținerile apărătorului inculpatului, sunt motivate de simple bănuieli ale acestuia și în mod firesc se pune întrebarea, care ar fi fost consecințele juridice dacă ceasul faxului ar fi fost defect și astfel, nu indica nicio oră.

- condițiile desfășurării percheziției au rezultat fără echivoc din procesul-verbal de percheziție domiciliară (pag. 59 dosar urmărire penală) semnat de organele de cercetare penală, martorul asistent și de persoanele în cauză. Prima instanță sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților a menționat că au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., modul și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunilor, gradul de pericol social concret al acestora, profilul socio-moral al inculpaților, așa cum a rezultat din probele administrate (acte și martori), dar și atitudinea acestora în proces. Față de atitudinea inculpaților în fața instanței și celelalte aspecte ce caracterizează persoana acestora, (tineri, studenți, la primul conflict cu legea penală) s-a apreciat că se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.

față de inculpatul O.D.A. și a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. față de inculpatul C.K. În cadrul dezbaterilor a fost pusă în discuția părților aplicabilitatea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere lipsa denunțurilor, faptul că inculpatul O.D.A. nu a desconspirat identitatea persoanelor cărora le-a vândut droguri, în mod repetat, iar inculpatul C.K., prin atitudinea manifestată și apărările formulate a tins spre desființarea actelor de urmărire penală. Examinând însă declarațiile inculpaților, modul de desfășurare a urmăririi penale și având în vedere susținerile procurorului, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, luând în considerare faptul că atitudinea cooperantă a inculpatului O.D.A.

a condus la depistarea și cercetarea inculpatului C.K., precum și a învinuiților C.G.T. și A.H.Y., iar atitudinea cooperantă a inculpatului C.K. a determinat depistarea și ulterior tragerea la răspundere penală a inculpatului H.K.E. De asemenea, prima instanță a mai făcut referiri la principiul proporționalității în stabilirea pedepselor, evidențiind în mod concret, felul acestora, cuantumurile, făcând aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni, aplicarea pedepselor accesorii, motivând modalitățile de executare ale pedepselor aplicate, celelalte măsuri dispuse fiind întemeiate pe dispozițiile legale incidente. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Tulcea și apelanții intimați inculpați O.D.A.

și C.K. În motivele de apel formulate în scris, procurorul a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub trei aspecte și anume schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, reținerea multiplă și greșită a unor circumstanțe atenuante cu același conținut, generale, prevăzute în codul penal și legi speciale, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000 și pronunțarea unor pedepse nelegale. Cu privire la primul aspect de nelegalitate și netemeinicie, s-a considerat că instanța a procedat greșit la schimbarea încadrării juridice, nepronunțându-se prin condamnare asupra unor fapte distincte reținute și probate în sarcina inculpaților.

Considerând, în contradictoriu cu toată practica și literatura de specialitate relativă la concursul de infracțiuni, că cele două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având fiecare sancțiuni diferite și câte un obiect material distinct, privitor la drogurile de risc și, respectiv, la drogurile de mare risc și apreciind că infracțiunea prevăzută la alin. (1) este absorbită în mod natural în cea prevăzută la alin. (2) și că ambele ar reprezenta de fapt o singură infracțiune complexă, instanța a ajuns astfel să dea o greșită încadrare juridică celor două fapte individuale și să nu se pronunțe distinct pentru fiecare dintre ele.

S-a mai arătat că probele administrate în cauză confirmă în mod neechivoc faptul că pentru fiecare din cele două articole de incriminare prevăzute în art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 în fața a câte două infracțiuni distincte, la fiecare articol fiecare dintre cele două alineate reprezentând câte o incriminare individuală, cu regim juridice propriu și distinct, în funcție de obiectul material al traficului de droguri, în sensul procurării, deținerii și al vânzării de droguri de risc, pentru alin. (1) și în sensul acelorași acțiuni având ca obiect material droguri de mare risc, pentru alin. (2) și, respectiv, al introducerii în țară de droguri de risc pentru art. 3 alin. (1) și al introducerii în țară de droguri de mare risc, pentru art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al doilea aspect de nelegalitate și netemeinicie, prima instanță a dat în mod eronat eficiență juridică, atât art. 16 din Legea nr. 143/2000, cât și art. 74 lit. a) și c) C. pen., circumstanțe atenuante cu același conținut, ceea ce a condus la o individualizare greșită a pedepselor aplicate inculpaților. Astfel, tocmi buna conduită a inculpaților și atitudinea lor după depistare a condus la reținerea art. 16 din norma specială, ceea ce excludea de plano, de facto și de jure reținerea suplimentară a altor circumstanțe atenuante identice, prevăzute în norma generală. Pe baza celor de mai sus, pentru cel de-al treilea aspect de nelegalitate și netemeinicie, instanța a dispus condamnarea inculpatului O.D.A.

la o pedeapsă rezultantă de doar 2 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia și a inculpatului C.K. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în aceeași modalitate de suspendare. Conform practicii și literaturii de specialitate, reținerea unor circumstanțe atenuante și, în cauză erau aplicabile doar cele prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000, se referă, operează și trebuie aplicate în referire la cuantumul întregii pedepse prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății și nu la cuantumul lor redus conform algoritmului nelegal (dublu) reținut în cauză. Or, în speță, limitele pedepselor pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 este de la 10 la 20 de ani, iar pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 este de la 15 la 25 de ani.

Reducerea la jumătate a pedepselor, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000 ar fi putut conduce pentru art. 2 din acest act normativ, la o pedeapsă de minim 5 ani, iar pentru art. 3, la o pedeapsă de minim 7,5 ani. Dacă ar fi fost reținute, pentru efectele circumstanțelor atenuante prevederile art. 74 C. pen., conform art. 76 C. pen., pedepsele nu ar fi trebuit să coboare sub 3 ani, ceea ce dovedește, indiferent de calea de urmat și modul de calcul, faptul că s-au aplicat pedepse greșit individualizare și în cu totul alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece, orice text de atenuare s-a avut în vedere cu prioritate la calculul pedepsei, s-a apreciat în mod greșit că cel de-al doilea se aplică la pedeapsa deja redusă prin eficientizarea primului.

Procurorul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, procedând la rejudecarea cauzei să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică, de condamnare a inculpaților O.D.A. și C.K. pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, cu reținerea doar a circumstanțelor atenuante prevăzute în legea specială și corect individualizate.

În concluziile orale, reprezentantul parchetului, în dezbaterile ce au avut loc în apel, la data de 31 martie 2009 (încheierea de dezbateri de la data menționată, aflată la filele 179-181 dosarul curții de apel) a învederat instanței că s-a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, punct de vedere pe care l-a susținut, având în vedere decizia Curții Constituționale care vizează declararea ca fiind neconstituționale art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 sub acest aspect apreciind că se impune reglementarea separată și pe cale de consecință încadrarea juridică a faptelor de trafic de droguri după cum sunt de risc sau de mare risc.

În principal, a înțeles să critice hotărârea din această perspectivă, din cele patru infracțiuni săvârșite în formă continuată s-au reținut două infracțiuni în formă continuată - art. 2 alin. (1) și (2) din Lega nr. 143/2000. A doua critică a vizat greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați. A apreciat că s-au aplicat circumstanțe atenuante mult prea largi în raport de modalitatea concretă de comitere a faptelor, de cantitatea de drog traficată, de faptul că drogurile erau de risc și de mare risc, de caracterul continuat al introducerii în România a unor cantități relativ mari de drot. Cei doi inculpați au instigat la consumul de droguri și alte persoane astfel cum a rezultat din imaginile filmate cu telefoanele mobile ale celor doi inculpați și aflate la dosarul cauzei.

În concluzie, instanța a reținut, pe de-o parte art. 16 din Legea nr. 143/2000 și circumstanțe atenuante cărora le-a dat o prea mare eficiență coborând pedeapsa aplicată inculpaților mult sub minimul special și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei spre minimul prevăzut de lege și nu sub minim. În motivele de apel formulate în scris apelantul intimat O.D.A.

a criticat mandatul de percheziție și percheziția, arătând că mandatul de percheziție a fost emis în data de 18 aprilie 2008 la orele 18,35, cererea făcută de procuror are aceeași dată, dar nu este trecută ora, numerele camerelor așa cum au fost indicate în declarația inculpatului și în mandatul de percheziție, camera a aparținut altor doi studenți, unul norvegian și altul indian, ambii de etnie indiană, că faxul primit în dosar nu arată ora și data, ridicând serioase semne de întrebare referitor la percheziție, precum și legalitatea mandatului de percheziție, că mandatul de percheziție nu a fost arătat și percheziția din camera a început mult după ora 20,00, apreciind că s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluziile orale, în dezbateri, la instanța de apel (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curții de apel), cu privire la motivele de apel invocate de apelantul intimat inculpat O.D.A., avocat P.B. a criticat modul de desfășurare a întregului proces. A învederat instanței că la fila 125 din dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii lui O.D.A., în data de 18 aprilie 2001. În aceeași dată la fila nr. 216 din dosar, procurorul a solicitat pentru data de 19 aprilie 2008, desemnarea unui avocat din oficiu de la Baroul Tulcea. Atât în procesul-verbal de la fila nr. 125, cât și în declarațiile ulterioare de la filele 126 și 127 se regăsește semnătura unui avocat, care abia în data de 19 aprilie 2008 a primit oficiul dreptul să-i asigura apărarea inculpatului.

A considerat că astfel i-a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului. Totodată, a precizat că același avocat din oficiu a susținut pentru o perioadă de timp apărarea ambilor inculpați, deși aveau interese contrare. Deși la fila 47 și următoarele din dosarul de urmărire penală apar anumite declarații nesemnate, aceleași declarații în copie apar semnate de un avocat, filele 126-127. În motivele de apel formulate amplu în scris de apelantul intimat C.K. a apreciat invaliditatea mandatului de percheziție, ca urmare a unei declarații invalide a numitului D.A.O., neexistând semnătura avocatului, ca urmare a schimbării numărului de cameră de către procuror, cererea procurorului pentru mandatul de percheziție nu are ora pe ea, încălcându-se art. 23 din Constituția României și art. 14 din C.E.D.O., inexistența vreunei dovezi a prezenței mandatului de percheziție în Constanța.

Mandatul de percheziție a fost semnat în Tulcea la orele 18,35 în data de 18 aprilie, că parchetul a dat o chitanță de fax fără oră sau dată și a declarat că acest lucru s-a întâmplat, deoarece ei au uitat să modifice ora când s-a trecut la ora de vară. Parchetul a declarat că ar fi trimis mandatul de percheziție prin fax, ora de vară se modifică în ultima duminică din luna martie, în fiecare an, apreciind că declarația parchetului este falsă, întrucât ora și data de pe fax sunt printate prin telefonul companiei și nu de ora din fax. De asemenea a menționat că percheziția a avut lor după ora 20,15.

Niciuna dintre persoanele percheziționate nu au ajuns în dormitor până la 19,45, ei s-au întors cu autobuzul după ce au terminat cursurile în jurul orelor 20,15-20,20, că martorul asistent a dat o declarație prin care a afirmat că percheziția în camera a început după orele 20,15, că înregistrările TV și video făcute în momentul percheziției indică orele 19,00 în data de 19 aprilie 2008 ceea ce contrazice, atât procesul-verbal al actului procedural, cât și comunicarea făcut de parchet referitoare la ora la care mandatul de percheziție a fost transmis. Conform orei din înregistrarea video percheziția a început cu mult timp înainte ca mandatul să fie trimis prin fax ori a fost efectuată în ziua următoare când mandatul expirase.

De asemenea, apelantul intimat inculpat C.K. a apreciat că în cauză au fost date declarații invalide, fiind luate între orele 2,00-5,00 în dimineața zilei de 19 aprilie, că nu i s-au adus la cunoștință învinuirile, nu a beneficiat de un translator sau avocat între orele 4-5 dimineața după aproximativ 8 ore de detenție, nu i s-a asigurat translator sau avocat timp de aproape 15 ore, nu au fost trimis în fața procurorului decât după 16 ore, că s-au luat declarații fără a li se citi drepturile, în special în prezența unui avocat ales. Totodată a criticat faptul că învinuirile de trafic și vânzare de droguri au fost greșite, că au fost făcute abuzuri în luarea declarației martorului, că a avut loc o identificare greșită pe baza rasei și probele adunate în mod ilegal, că s-a încălcat prezumția de nevinovăție, încălcarea protecției martorului, că au fost încălcate art. 3.8, 14, 5, 6 din C.E.D.O.

În concluziile orale în dezbateri în susținerea apelului declarat de apelantul intimat inculpat C.K. (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curții de apel), avocat B.S. a învederat instanței că garanțiile procesuale nu au fost respectate de la începutul procesului penal și până la pronunțarea hotărârii judecătorești în primă instanță, solicitând a se observa că acesta, fiind adus la sediul D.I.I.C.O.T. în ziua de 18 aprilie 2008 nu a beneficiat de un traducător care să-i spună ce drepturi are și nici de un apărător. Că nu s-a realizat acest lucru este demonstrat cu prima declarație care este scrisă în limba engleză, ce a fost certificată a doua zi de un traducător și un avocat.

A considerat că pe data de 18 aprilie 2008 s-a procedat în mod nelegal. În urma denunțului efectuat de inculpatul O.D.A., același avocat a asigurat asistență juridică și inculpatului C.K. Un alt aspect îl constituie faptul că în urma reținerii C.K. a făcut un alt denunț împotriva unei alte persoane respectiv H.K.E. D.I.I.C.O.T. Tulcea a întocmit un alt dosar, în care l-au citat ca martor pe C.K. Reacția lui C.K. de a da sau nu declarații în fața instanței este reală. În momentul în care i s-a solicitat să dea declarații în boxă era în calitate de martor H.K.E. În momentul în care a fost audiat C.K. în calitate de inculpat a fost audiat și denunțatul în calitate de martor. A considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 64 C. proc.

pen., procedura penală a fost grav încălcată, aspecte ce au fost ridicate și la instanța de fond. În concluzie a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. i) 2 C. proc. pen. Avocat A.A. tot pentru apelantul intimat inculpat C.K. în apelul intimatului inculpat a învederat instanței că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 103-104 C. proc. pen., inculpatul C.K., fiind cetățean străin nu a cunoscut faptul că avea posibilitatea să ceară autorizație de percheziție. În procesul-verbal de efectuare a percheziției nu este indicată cu exactitate camera în care s-a efectuat și a precizat totodată că nu a fost respectat intervalul oral în care se efectuează percheziția.

A considerat că aceasta a fost efectuată în mod ilegal și a solicitat a fi înlăturată ca probă. Cu privire la consumul de droguri, a arătat că inculpatul este înscris în programe derulate de A.N.A. În ceea ce privește traficul de droguri, nu au fost găsite cantități mari și a precizat că inculpatul s-a aflat în eroare nu a știut că în bagaje avea droguri. În concluzie, a solicitat în principal, admiterea apelului desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond achitare inculpatului în temeiul art. 10 lit. i) 2 C. proc. pen. Înlăturarea probelor efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale, iar în subsidiar a solicitat achitarea inculpatului în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, iar pentru cea de trafic de droguri, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea circumstanțelor atenuante.

Concluziile apărătorilor ambilor apelanți intimați inculpați asupra apelului procurorului, concluziile reprezentantului parchetului asupra apelurilor apelanților intimați inculpați, precum și ultimul cuvânt al apelanților intimați inculpați au fost consemnate în detaliu în încheierea de ședință de dezbateri de la 31 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, aflată la filele 179-181 Dosarul Curții de Apel cu nr. 1494/88/2008. La termenul de judecată de la 19 februarie 2009 în apelurile declarate, s-a consemnat că întrebați fiind, apelanții inculpați O.D.A. și C.K. au arătat că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în procesele-verbale atașate la dosar.

Avocat A.A. pentru apelantul inculpat și intimat C.K. a depus la dosar un set de înscrisuri și o cerere de probatorii prin care a solicitat audierea martorilor Ș.M., A.K. și M.V. pentru a dovedi împrejurările în care a fost efectuată percheziția domiciliară. Avocat B.S. pentru apelantul inculpat și intimat C.K. în susținerea cererii de probatorii a arătat că s-au purtat discuții la instanța de fond cu privire la orele consemnate în procesul-verbal de percheziție domiciliară. Avocat P.B. pentru apelantul inculpat și intimat O.D.A. a arătat că este de acord cu proba solicitată. Reprezentantul parchetului, având cuvântul a arătat că nu se opune probei solicitate. Curtea de apel, deliberând a admis cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat și intimat C.K.

prin apărători doar cu privire la audierea martorului Ș.M., aspecte ce rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 134 dosarul curții de apel, iar procesele-verbale privind pe ambii apelanți inculpați în sensul celor consemnate, se află la filele 132-133 în același dosar al curții de apel. La termenul de judecată de la 31 martie 2009, anterior dezbaterilor, în conformitate cu dispozițiile art. 327 C. proc. pen. s-a procedat la audierea martorului Ș.M., cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei, iar discuțiile și pozițiile părților asupra altor cereri formulate se află consemnate în încheierea de la data menționată, aflată la filele 179-181 dosarul Curții de Apel.

În declarația dată în fața Curții de Apel, la 31 martie 2009, aflată la fila 155 dosarul acelei instanțe, martorul Ș.M. a arătat că „Percheziția domiciliară efectuată în camera de cămin a inculpaților știu că a început în jurul orelor 20, cred că 20,15 cel târziu. În procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală cu ocazia efectuării percheziției a referiri reale asupra a ceea ce s-a găsit în camera percheziționată. Percheziția a avut loc în prezența inculpaților. Inculpații nu au făcut nicio obiecțiune cu privire la modalitatea de efectuare a percheziției și nici cu privire la ora începerii acesteia. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre cei doi inculpați să se fi opus la efectuare a percheziției domiciliare și nici nu am auzit să fi solicitat să li se prezinte autorizația.

Știu că acea percheziție s-a filmat. Precizez că în camera ocupată de inculpați s-au găsit droguri.” Prin Decizia penală nr. 35/ P de la 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1494/88/2008, în baza art. 378 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, intimatul inculpat O.D.A.; intimatul inculpat C.K., împotriva sentinței penale nr. 302 din data de 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1494/88/2008, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Legea nr. 143/2000.

În baza art. 192 C. proc. pen. au fost obligați inculpații apelanți la câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește criticile aduse sentinței penale de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea prin apelul de față sunt nefondate. Astfel, schimbarea încadrării a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați de către instanța de fond, respectiv din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (2) din aceeași lege, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; din patru infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2), art. 2 alin. (2), cu art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din aceeași lege în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt corecte, deoarece conținutul legal al infracțiunii, fie completă sau alternativă, prin săvârșirea repetată a oricăreia dintre modalitățile prevăzute de text impune ca toate actele, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni să fie încadrate în drept, ca infracțiune unică continuată.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dându-se eficiență în funcție de gradul concret de pericol ridicat al faptelor, cantitatea de stupefiante traficate, profitul obținut, dar și datele personale ale inculpaților, pregătire profesională, mediul din care provin, comportamentul pe care l-au avut pe tot parcursul urmăririi penale și cercetarea judecătorească, regretul manifestat. În ce privește reținerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la o cauză de reducere a pedepselor, de care beneficiază persoana care a comis o infracțiune privind traficul de droguri, poate coexista și cu prevederile art. 74-76 C. pen., respectiv cu reținerea circumstanțelor atenuante, deoarece aceste din urmă dispoziții se aplică la pedeapsa fixată după aplicarea art. 16 din Legea nr. 16/2000.

În ce privește criticile aduse de inculpați împotriva hotărârii penale pronunțată de Tribunalul Tulcea sunt nefondate. Obiecțiunile formulate cu privire la efectuarea percheziției domiciliare, nu se regăsesc în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, iar martorul asistent, audiat nu a răspuns convingător afirmațiilor invocate de inculpați (cu privire la ora începerii, respectarea garanțiilor prevăzute de art. 100 C. pen. și art. 23 din Constituție). În ce privește audierea ca martori, a unor persoane care anterior sau ulterior, au fost condamnați pentru fapte de aceeași natură, nu se poate susține că au fost lipsite de obiectivitate și au fost luate cu încălcarea art. 86 și următoarele C. proc.

pen. Inculpații pe tot parcursul urmăririi penale și judecății în fond au fost asistați de un apărător, de un traducător și au beneficiat de un proces echitabil cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. Natura cauzei, a persoanelor implicate, într-o locație specială - Campus Universitar, a impus ca procedurile să se deruleze urgent, astfel că nu se poate susține nici faptul că a fost încălcate prezumția de nevinovăție sau inculpații au fost lipsiți de dreptul la apărare. Instanța de fond a dat o corectă încadrare în drept a faptelor reținând vinovăția inculpatului C.K. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. La individualizarea pedepsei aplicate inculpaților s-au reținut pentru fiecare în parte ample circumstanțe atenuante, stabilind pedepse mult sub minimul special prevăzut de textele incriminatoare cu aplicarea art. 86 1 și 86 2 C. pen.

Din oficiu nu s-a constatat că, inculpaților li s-au încălcat garanțiile procesuale - dreptul la apărător, la un proces echitabil, iar administrarea probelor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor prevăzute în capitolul II al C. proc. pen. și cum nu s-a constatat motive de apel care să fie invocate în favoare, au fost respinse apelurile, ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen., inculpații apelanți au fost obligați la câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații O.D.A. și C.K., fără a arăta inițial motivele de recurs. La dosarul cauzei au fost depuse cereri de către recurenții inculpați C.K.

și O.D.A., înregistrate în prealabil prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 22611 la 2 iunie 2009 și respectiv 22612 la 2 iunie 2009, în care primul dintre recurenți C.K. a solicitat acordare unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să-și angajeze un apărător ales, este student la Facultatea de Medicină O. și are de susținut un examen, solicitând ca toate actele de procedură să-i fie comunicate pe adresa din Constanța, (fila 10 vol. 1 dosarul Înaltei Curți) și în care cel de-al doilea recurent inculpat O.D.A. a solicitat acordarea unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să angajeze un apărător ales, este student la Universitatea O., F.I.M.I.M., având de susținut și un examen (fila 11 vol. I dosarul Înaltei Curți).

La termenul de judecată de la 4 iunie 2009, în recurs, s-a referit că recurenții inculpați au depus o cerere de amânare la dosar, motivată de imposibilitate de prezentare și angajarea unui apărător, cerere pusă în discuția părților, după care Înalta Curte, apreciind că este lipsă de procedură cu recurentul inculpat C.K., care indică o altă adresă în cererea scrisă formulată la dosar și apreciind ca întemeiate cererile de amânare formulate de recurenții inculpați pentru a li se da posibilitatea să se prezinte în fața instanței și să-și angajeze un apărător ales a amânat cauze la 2 iulie 2009, dispunând citarea recurentului inculpat C.K.

la adresa indicată, efectuarea unei adrese la Baroul București pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat C.K., desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K., menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat O.D.A., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 12 vol. 1 dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei au fost depuse mai multe cereri formulate de recurentul inculpat O.D.A. trimise prin fax, dar și înregistrată una din ele prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 25776 la 1 iulie 2009, la care au fost anexate, atât originalul, cât și fotocopia unei adeverințe, aflate la filele 19-27 vol. 1 dosarul Înaltei Curți.

Prin cererile formulate, recurentul inculpat O.D.A. a arătat că este în practică în perioada 22 iunie 2009 - 19 iulie 2009, precum și că dorește să se apere singur în cest proces, nu dorește avocat din oficiu și nici ales, deoarece avocații din trecut i-au dat sfaturi greșite, nu s-au consultat cu acesta și i-au îngreunat situația, mama sa se află sub control psihiatric. La termenul de judecată de la 2 iulie 2009 s-a referit că recurentul inculpat O.D.A. a depus o cerere la dosar, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, întrucât este student și se află în practică în perioada 22 iunie-19 iulie 2009, arătând că dorește să fie prezent în instanță pentru a-și susține apărarea.

Apărătorul ales la recurentului inculpat C.K. a lăsat la apreciere asupra temeiniciei cererii de amânare și a formulat o cerere de înaintare a înregistrărilor audio ale dezbaterilor din ședințele de judecată de la Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, care nu au fost consemnate integral în încheierile de ședință. Reprezentantul M.P., față de cererea de amânare a inculpatului O.D.A. a lăsat la apreciere, dat fiind că nu este primul termen și în fața instanței de apel nu a dorit să dea declarație. Cu privire la neconcordanța dintre încheieri și dezbateri a arătat că există posibilitatea îndreptării acestei erori de către instanța de apel, instanța de recurs neavând posibilitatea să îndrepte aceste erori, întrucât nu este o activitate de control judiciar.

Instanța, deliberând a respins cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat C.K., în raport de dispozițiile art. 304 alin. (5) C. proc. pen., conform cărora notele grefierului pot fi contestate la instanța unde au fost consemnate. Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat O.D.A., pentru a i se da posibilitatea să se prezinte în fața instanței și să-și susțină apărarea a amânat cauza la 24 septembrie, dispunând desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K. și menținerea delegația apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 64 vol. 1 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat C.K., prin apărător ales, la care s-au anexat și mai multe înscrisuri, aflate la filele 29-63, vol. 1 dosarul Înaltei Curți, existând mențiunea depunerii în ședință de judecată. În motivele de recurs dezvoltate amplu de recurentul inculpat C.K., prin apărător ales sunt făcute referiri la acuzațiile făcute de organele de cercetare penală, la probatoriul efectuat la Tribunalul Tulcea, că atât în cursul dezbaterilor la instanța de fond privind chestiunile prealabile, cât și cu ocazia concluziilor pe fond, inculpatul C.K., prin intermediul avocaților, au ridicat o serie de excepții privind modalitatea de audiere, de asigurare a dreptului la apărare și de luare la cunoștință a învinuirii, a modului de efectuare a percheziției, a respectării principiului de nevinovăție, excepții care au fost respinse, considerându-se că prevederile legale au fost respectate.

Recurentul inculpat prin apărător a mai menționat ce soluție a solicitat primei instanță, soluția dată de prima instanță, motivele de apel invocate însoțite de anexele de la 1-10, motivele de apel suplimentare, opinia expertului de drept internațional. S-a criticat modalitatea de efectuare a percheziției la căminul studențesc unde locuiau frații C. Autorizația de percheziție pentru ziua de 18 aprilie, pentru camere, unde locuia O.D.A., camera unde locuia C.K. și camera unde locuiau probabil „studenții indieni”. Conform procesului-verbal de percheziție, aceasta a început la ora 19,45, autorizației de percheziție i se atașează o copie de pe fax, aceasta arătând ora 17,56 cu toate că la fila 87 dosar urmărire penală apare ora 19,02.

La obiecțiile ridicate privind ora la care a fost trimis faxul, reprezentantul Parchetului Tulcea a răspuns prin faptul că ora nu este redată corect, deoarece s-a trecut la ora de vară (încheierea din 21 octombrie 2008). Se consideră că la momentul efectuării percheziției, cel puțin autorizația de percheziție nu se afla în posesia organelor de cercetare penală care u efectuat percheziția. Așa cum a arătat și martorul Ș.M., martor asistent la percheziție, audiat în apel, niciunul din cei prezenți la percheziția efectuată nu a văzut mandatul de percheziție în materialitatea lui, că percheziția a fost făcută după ora 20,00. S-a mai arătat că înregistrările TV și video făcute în momentul percheziției arătau ora 19,00 însă data de 19 aprilie 2008 ceea ce este în evidentă contradicție, atât cu procesul-verbal de efectuare a actului procedural, cât și cu comunicarea efectuată de parchet privind ora transmisiei mandatului de percheziție.

În raport cu cele menționate, recurentul inculpat prin apărător consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Constituția României, art. 103 C. proc. pen., art. 104 alin. (1) C. proc. pen., art. 8 din C.E.D.O. De asemenea, s-a mai precizat că enumerarea și a camerei în care locuiau studenții indieni capătă o conotație de discriminare etnică, făptuitorii fiind identificați după apartenența la un grup etnic, apreciind că și identificarea lui C.K. ca alături de cetățenia acestuia să fie menționată etnia sau originea indiană a acestuia capătă aspecte de discriminare pe conformitate cu actele sale de identificare, respectiv pașaportul, care nu face mențiunea etnică a acestuia, considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 14 din C.E.D.O.

S-a mai menționată că sub această perspectivă, percheziția nu poate căpăta valențele unei probe obținute în mod legal și că potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi luată în considerare ca probă în prezentul dosar. Au fost arătate cronologic evenimentele, începând cu depistarea lui O.D.A., că apărarea acestuia, cât și a lui C.K.

a fost asigurată de același avocat din oficiu C.C., a cărei delegație a fost eliberată pe data de 19 aprilie 2008 de Tribunalul Tulcea, că există astfel un conflict de interese care atrage nulitatea absolută a celor două declarații, legat de transmiterea la TV, la mass-media, afișarea pe internet cu date inexacte ale arestării și descrierea celor implicați ca făcând parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri este o încălcare gravă a prezumției de nevinovăție, că autoritățile publice, în particular cele implicate în investigații și proceduri penale trebuie să acorde mai multă atenție când se fac declarații publice, pentru a se evita interpretarea greșită a declarațiilor de către public și la punerea sub semnul întrebării a nevinovăției învinuitului chiar înainte de a fi judecat, încălcându-se art. 5 2 C. proc.

pen. și art. 6 din C.E.D.O. Recurentul inculpat prin apărător a mai menționat că atât acesta, cât și C.G.T. au fost reținuți în camerele lor cu ocazia efectuării percheziției, au fost transportați din Constanța și duși la sediul D.I.I.C.O.T. Tulcea și până să li se comunice acuzațiile au trecut peste 15 ore, ceea ce contravine art. 23 din Constituția României, că după aceea li s-au luat declarații în limba engleză, fără să aibă traducător, fără să le aducă la cunoștință imediat de ce au fost reținuți, dreptul de a avea un avocat ales, la un traducător, la celelalte drepturi conferite de lege, ceea ce rezultă din primele declarații date de către C.K. că nu poartă semnătura nici a traducătorului, nici a avocatului, fie ales, fie desemnat din oficiu (fila 137 dosar urmărire penală).

Abia a doua ziua pe 19 aprilie 2008 i s-au adus la cunoștință drepturile pe care le are și a fost sfătuit să-și mențină declarația dată inițial, apreciind că au fost încălcate art. 70 C. proc. pen., art. 6 C. proc. pen., art. 137 1 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Constituția României, art. 5 din C.E.D.O. În acest context recurentul inculpat a considerat că prima declarație este lovită de nulitate absolută, iar celelalte declarații nu mai au importanță, urmând principiul dominoului. În conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000 celui care își aduce aportul la identificarea și tragerea la răspundere penală a unei alte persoane implicată în încălcarea prevederilor Legii nr. 143/2000 beneficiază de un anumit tratament juridic.

De remarcat că atât C.K., cât și fratele acestuia au făcut ample declarații referitor la persoana lui H.K.E. jr. care a și fost condamnat conform sentinței penale nr. 194/2008 dată de același judecător al Tribunalului Tulcea ca și prezenta sentință. C.K. a fost folosit ca martor împotriva lui H.K.E. jr. iar acesta din urmă împotriva lui C.K., nefiind asigurată obiectivitatea declarațiilor. De altfel în dosarul în care C.K. a fost audiat ca martor, a solicitat aplicarea procedurii privind protecția martorilor, însă instanța nu a încuviințat această solicitare ceea ce explică reținerea lui C.K. în a da o declarația chiar în fața instanței, atât timp cât declarația acestuia privind activitatea lui H.K.E.

jr. a fost făcută publică, aspecte contradictorii cu privire la găsirea drogurilor, că s-a inventat că C.K. ar fi vândut droguri de 4-5 ani. Recurentul inculpat prin apărător a considerat că probele nu au fost administrate în mod legal, respectiv percheziția și declarațiile date de învinuit, neputând fi folosite în condamnarea sa, celelalte probe administrate duc la concluz