ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 190/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 190/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din data de 24 octombrie

2008 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată

încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.D.A., fiul lui S. și S., din două

infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o

singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000,

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen. a

fost condamnat inculpatul O.D.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit.

a), c) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

În conformitate cu

prevederile art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în cea mai grea de 2

ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen.

s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2

ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani care constituie termen de

încercare.

În temeiul art. 86

3

C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se

supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) și anume:

- să se prezinte la datele

fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

- să anunțe în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de

natură a pute fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul O.D.A. ca pe durate

termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv

comportamentală derulate de Serviciul de probațiune.

S-a atras atenția

inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub

supraveghere, prevăzute de art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 și art.

84 C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a

suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Prin aceeași sentință, în

temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor

inculpatului C.K., cetățean american de naționalitate indiană, din patru

infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art.

3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 2 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act

normativ, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

a fost condamnat inculpatul C.K. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 3 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act

normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2

ani.

În temeiul art. 3 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act

normativ, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat același

inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2

ani.

În temeiul art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din același act normativ, art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă

de 1000 lei amendă penală.

În conformitate cu art. 33-34

C. pen. au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a

și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În conformitate cu art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3

ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de

încercare.

În conformitate cu art. 86

3

C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata termenului de încercare să

se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) și anume:

- să se prezinte la datele

fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

- să anunțe în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În conformitate cu art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata

termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv

comportamentală derulate de Serviciul de probațiune.

S-a atras atenția

inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării executării pedepsei sub

supraveghere, prevăzută de art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 și art.

84 C. pen.

În conformitate cu art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării inculpaților O.D.A. și C.K.

de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 17 alin. (2)

și alin. (3) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.D.A.

a sumei de 360 lei și de la inculpatul C.K., a sumei de 540 lei.

În temeiul art. 17 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul

infracțiunilor și a drogurilor rămase în urma expertizelor, și anume:

- 1,60 grame rezină de cannabis (conform dovezii, pag. 32 dosar urmărire penală);

- 6 doze L.S.D. (conform

procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pagina 102 dosar urmărire penală);

- 30 doze L.S.D.;

- 3,54 grame rezină de cannabis;

- recipientul din material

plastic transparent; o pipă cu urme de T.H.C.

- un cântar (conform

procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pag. 115 dosar urmărire penală).

S-a dispus restituirea către

inculpatul C.K. a următoarelor bunuri: o geantă tip borsetă, 7 capsule de

Omeprazol, 10,31 gr. oxacilină și 500 mg. Sandoz.

S-a dispus plata din

fondurile M.J. a onorariului traducătorului autorizat M.L., în sumă de 340 lei,

precum și a onorariului avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale, C.C.,

în sumă de 450 lei.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen. au fost obligați inculpații să plătească fiecare, câte 2.200 lei în

folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în fapt, în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, împrejurarea că inculpatul

C.K., O.D.A., studenți la Universitatea O. Constanța și care locuiau în

căminele studențești și Campusul universitar Constanța, începând cu luna

februarie 2008, au introdus droguri de mare risc, rezină de cannabis pe care

ulterior le vindeau pentru consum.

Astfel, inculpatul C.K., în

vacanța de iarnă a anului 2008, a fost împreună cu tatăl lui în Belgia, apoi la Amsterdam, de acolo a cumpărat pentru consum propriu dar și pentru valorificare 200 grame de hașiș, 60 L.S.D., pe care le-a ascuns în bagaje, introducându-le astfel în România.

Inculpatul i-a vândut o

cantitate din drogurile introduse în România, inculpatului O.D.A. suma de 360

lei.

La rândul său, inculpatul O.D.A.,

în repetate rânduri a comandat și cumpărat de la inculpatul C.K. droguri de

risc și mare risc cum ar fi rezină de cannabis și L.S.D., atât pentru consum

propriu, cât și pentru a le vinde.

Din comercializarea

drogurilor inculpatul C.K. a obținut 540 lei, iar inculpatul O.D.A.

La data de 19 aprilie 2008

s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpații au fost cercetați

în stare de libertate.

În considerentele sentinței,

prima instanță a reținut că cererile de schimbare a încadrării juridice a

faptelor sunt considerate întemeiate, deoarece din rechizitoriu s-a constatat

că inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni distincte, după

cum faptele lor se refereau la droguri de risc sau de mare risc.

Infracțiunea complexă, ca

formă a unității legale de infracțiune, include în conținutul său formele

agravante ale faptelor.

Prin urmare, în temeiul

prevederilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptelor inculpatului O.D.A., din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea s-a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.K., din patru

infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicare art.

41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Tot, în considerentele

primei instanțe, s-a arătat că în fața instanței de judecată numai inculpatul O.D.A.

a fost sincer. Acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

trimis în judecată și a manifestat regret.

În ceea ce privește pe

inculpatul C.K., nu numai că nu a dorit să dea declarații, dar a încercat, atât

personal, cât și prin avocații săi, să înlăture declarațiile date în fața

procurorului, susținând că nu i-au fost făcute cunoscute drepturile și nu a

fost mulțumit de serviciile traducătorului autorizat.

Fiind verificate aceste

susțineri, s-a constatat că inculpaților le-au fost făcute cunoscute, atât

învinuirea, cât și dreptul de a nu da nicio declarație și de a fi asistat de un

avocat ales.

Inculpatului C.K. i-au fost

făcute cunoscute drepturile la 19 aprilie 2008, ora 14,15, în prezența

interpretului și a avocatului, ulterior fiind audiat.

Cât privește serviciile

traducătorului autorizat, inculpatul avea posibilitatea să se plângă

procurorului, în măsura în care era nemulțumit, ceea ce nu a făcut.

Mai mult s-a invocat

nulitatea absolută a percheziției domiciliare, efectuate în camera inculpatului

C.K., din căminul campusului universitar, motivat de faptul că nu există nicio

dovadă a orei la care a fost transmisă prin fax, autorizația de percheziție de

către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea către B.C.C.O. Constanța. Având

în vedere că autorizația de percheziție a fost emisă de Tribunalul Tulcea, la

ora 18,25, s-a susținut că nu putea fi trimisă prin fax, la orele 17,45.

Cu privire la acest aspect,

prin adresa B.C.C.O. Constanța (pag. 87 dosar) s-a arătat că autorizația de

percheziție domiciliară a fost transmisă prin fax la 18 aprilie 2008, ora 19,02

și a fost efectuată începând cu ora 19,45.

Cu privire la nulitatea

percheziției domiciliare, instanța a constatat că valabilitatea și puterea

probatorie a acesteia nu este afectată, deoarece:

- ora transmisiei

autorizației – în condițiile în care, oricum este situată înainte de ora

începerii acesteia – nu are nicio relevanță și în acest context poate fi

primită explicația reprezentantului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, în

sensul că după trecerea la ora de vară, ceasul faxului nu a fost modificat.

- susținerile apărătorului

inculpatului, sunt motivate de simple bănuieli ale acestuia și în mod firesc se

pune întrebarea, care ar fi fost consecințele juridice dacă ceasul faxului ar

fi fost defect și astfel, nu indica nicio oră.

- condițiile desfășurării

percheziției au rezultat fără echivoc din procesul-verbal de percheziție

domiciliară (pag. 59 dosar urmărire penală) semnat de organele de cercetare

penală, martorul asistent și de persoanele în cauză.

Prima instanță sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate inculpaților a menționat că au fost avute

în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., modul și împrejurările

concrete de săvârșire a infracțiunilor, gradul de pericol social concret al

acestora, profilul socio-moral al inculpaților, așa cum a rezultat din probele

administrate (acte și martori), dar și atitudinea acestora în proces.

Față de atitudinea

inculpaților în fața instanței și celelalte aspecte ce caracterizează persoana

acestora, (tineri, studenți, la primul conflict cu legea penală) s-a apreciat

că se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a),

c) C. pen. față de inculpatul O.D.A. și a circumstanței atenuante prevăzută de art.

74 lit. a) C. pen. față de inculpatul C.K.

În cadrul dezbaterilor a

fost pusă în discuția părților aplicabilitatea prevederilor art. 16 din Legea nr.

143/2000, având în vedere lipsa denunțurilor, faptul că inculpatul O.D.A. nu a

desconspirat identitatea persoanelor cărora le-a vândut droguri, în mod

repetat, iar inculpatul C.K., prin atitudinea manifestată și apărările

formulate a tins spre desființarea actelor de urmărire penală.

Examinând însă declarațiile

inculpaților, modul de desfășurare a urmăririi penale și având în vedere

susținerile procurorului, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 16 din

Legea nr. 143/2000, luând în considerare faptul că atitudinea cooperantă a

inculpatului O.D.A. a condus la depistarea și cercetarea inculpatului C.K.,

precum și a învinuiților C.G.T. și A.H.Y., iar atitudinea cooperantă a

inculpatului C.K. a determinat depistarea și ulterior tragerea la răspundere

penală a inculpatului H.K.E.

De asemenea, prima instanță

a mai făcut referiri la principiul proporționalității în stabilirea pedepselor,

evidențiind în mod concret, felul acestora, cuantumurile, făcând aplicarea

prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni, aplicarea pedepselor

accesorii, motivând modalitățile de executare ale pedepselor aplicate,

celelalte măsuri dispuse fiind întemeiate pe dispozițiile legale incidente.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apeluri D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Tulcea și apelanții

intimați inculpați O.D.A. și C.K.

În motivele de apel

formulate în scris, procurorul a criticat sentința primei instanțe pentru

nelegalitate și netemeinicie sub trei aspecte și anume schimbarea încadrării

juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată,

reținerea multiplă și greșită a unor circumstanțe atenuante cu același

conținut, generale, prevăzute în codul penal și legi speciale, prevăzute în art.

16 din Legea nr. 143/2000 și pronunțarea unor pedepse nelegale.

Cu privire la primul aspect

de nelegalitate și netemeinicie, s-a considerat că instanța a procedat greșit

la schimbarea încadrării juridice, nepronunțându-se prin condamnare asupra unor

fapte distincte reținute și probate în sarcina inculpaților. Considerând, în

contradictoriu cu toată practica și literatura de specialitate relativă la concursul

de infracțiuni, că cele două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având fiecare sancțiuni diferite și câte un

obiect material distinct, privitor la drogurile de risc și, respectiv, la

drogurile de mare risc și apreciind că infracțiunea prevăzută la alin. (1) este

absorbită în mod natural în cea prevăzută la alin. (2) și că ambele ar

reprezenta de fapt o singură infracțiune complexă, instanța a ajuns astfel să

dea o greșită încadrare juridică celor două fapte individuale și să nu se

pronunțe distinct pentru fiecare dintre ele.

S-a mai arătat că probele

administrate în cauză confirmă în mod neechivoc faptul că pentru fiecare din

cele două articole de incriminare prevăzute în art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000

în fața a câte două infracțiuni distincte, la fiecare articol fiecare dintre

cele două alineate reprezentând câte o incriminare individuală, cu regim

juridice propriu și distinct, în funcție de obiectul material al traficului de

droguri, în sensul procurării, deținerii și al vânzării de droguri de risc,

pentru alin. (1) și în sensul acelorași acțiuni având ca obiect material

droguri de mare risc, pentru alin. (2) și, respectiv, al introducerii în țară

de droguri de risc pentru art. 3 alin. (1) și al introducerii în țară de

droguri de mare risc, pentru art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al

doilea aspect de nelegalitate și netemeinicie, prima instanță a dat în mod

eronat eficiență juridică, atât art. 16 din Legea nr. 143/2000, cât și art. 74 lit.

a) și c) C. pen., circumstanțe atenuante cu același conținut, ceea ce a condus

la o individualizare greșită a pedepselor aplicate inculpaților. Astfel, tocmi

buna conduită a inculpaților și atitudinea lor după depistare a condus la

reținerea art. 16 din norma specială, ceea ce excludea de plano, de facto și de

jure reținerea suplimentară a altor circumstanțe atenuante identice, prevăzute

în norma generală.

Pe baza celor de mai sus,

pentru cel de-al treilea aspect de nelegalitate și netemeinicie, instanța a

dispus condamnarea inculpatului O.D.A. la o pedeapsă rezultantă de doar 2 ani,

cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia și a inculpatului C.K. la

o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în aceeași modalitate de suspendare.

Conform practicii și

literaturii de specialitate, reținerea unor circumstanțe atenuante și, în cauză

erau aplicabile doar cele prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000, se

referă, operează și trebuie aplicate în referire la cuantumul întregii pedepse

prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății și nu la cuantumul lor

redus conform algoritmului nelegal (dublu) reținut în cauză. Or, în speță,

limitele pedepselor pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000

este de la 10 la 20 de ani, iar pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 din

Legea nr. 143/2000 este de la 15 la 25 de ani. Reducerea la jumătate a

pedepselor, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000 ar fi putut conduce pentru art.

2 din acest act normativ, la o pedeapsă de minim 5 ani, iar pentru art. 3, la o

pedeapsă de minim 7,5 ani. Dacă ar fi fost reținute, pentru efectele

circumstanțelor atenuante prevederile art. 74 C. pen., conform art. 76 C. pen.,

pedepsele nu ar fi trebuit să coboare sub 3 ani, ceea ce dovedește, indiferent

de calea de urmat și modul de calcul, faptul că s-au aplicat pedepse greșit

individualizare și în cu totul alte limite decât cele prevăzute de lege,

deoarece, orice text de atenuare s-a avut în vedere cu prioritate la calculul

pedepsei, s-a apreciat în mod greșit că cel de-al doilea se aplică la pedeapsa

deja redusă prin eficientizarea primului.

Procurorul a solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului,

desființarea hotărârii primei instanțe și, procedând la rejudecarea cauzei să

se pronunțe o hotărâre legală și temeinică, de condamnare a inculpaților O.D.A.

și C.K. pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în

judecată, cu reținerea doar a circumstanțelor atenuante prevăzute în legea specială

și corect individualizate.

În concluziile orale,

reprezentantul parchetului, în dezbaterile ce au avut loc în apel, la data de

31 martie 2009 (încheierea de dezbateri de la data menționată, aflată la filele

179-181 dosarul curții de apel) a învederat instanței că s-a declarat apel

împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus

schimbarea încadrării juridice, punct de vedere pe care l-a susținut, având în

vedere decizia Curții Constituționale care vizează declararea ca fiind

neconstituționale art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000 sub acest aspect apreciind

că se impune reglementarea separată și pe cale de consecință încadrarea

juridică a faptelor de trafic de droguri după cum sunt de risc sau de mare

risc. În principal, a înțeles să critice hotărârea din această perspectivă, din

cele patru infracțiuni săvârșite în formă continuată s-au reținut două

infracțiuni în formă continuată - art. 2 alin. (1) și (2) din Lega nr. 143/2000.

A doua critică a vizat

greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați. A apreciat

că s-au aplicat circumstanțe atenuante mult prea largi în raport de modalitatea

concretă de comitere a faptelor, de cantitatea de drog traficată, de faptul că

drogurile erau de risc și de mare risc, de caracterul continuat al introducerii

în România a unor cantități relativ mari de drot. Cei doi inculpați au instigat

la consumul de droguri și alte persoane astfel cum a rezultat din imaginile

filmate cu telefoanele mobile ale celor doi inculpați și aflate la dosarul

cauzei.

În concluzie, instanța a

reținut, pe de-o parte art. 16 din Legea nr. 143/2000 și circumstanțe atenuante

cărora le-a dat o prea mare eficiență coborând pedeapsa aplicată inculpaților

mult sub minimul special și a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond, reducerea cuantumului

pedepsei spre minimul prevăzut de lege și nu sub minim.

În motivele de apel

formulate în scris apelantul intimat O.D.A. a criticat mandatul de percheziție

și percheziția, arătând că mandatul de percheziție a fost emis în data de 18

aprilie 2008 la orele 18,35, cererea făcută de procuror are aceeași dată, dar

nu este trecută ora, numerele camerelor așa cum au fost indicate în declarația

inculpatului și în mandatul de percheziție, camera a aparținut altor doi

studenți, unul norvegian și altul indian, ambii de etnie indiană, că faxul

primit în dosar nu arată ora și data, ridicând serioase semne de întrebare

referitor la percheziție, precum și legalitatea mandatului de percheziție, că

mandatul de percheziție nu a fost arătat și percheziția din camera a început

mult după ora 20,00, apreciind că s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluziile orale, în dezbateri,

la instanța de apel (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la

filele 179-181 dosarul curții de apel), cu privire la motivele de apel invocate

de apelantul intimat inculpat O.D.A., avocat P.B. a criticat modul de desfășurare

a întregului proces. A învederat instanței că la fila 125 din dosarul de urmărire

penală se află procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii lui O.D.A.,

în data de 18 aprilie 2001. În aceeași dată la fila nr. 216 din dosar,

procurorul a solicitat pentru data de 19 aprilie 2008, desemnarea unui avocat

din oficiu de la Baroul Tulcea. Atât în procesul-verbal de la fila nr. 125, cât

și în declarațiile ulterioare de la filele 126 și 127 se regăsește semnătura

unui avocat, care abia în data de 19 aprilie 2008 a primit oficiul dreptul să-i asigura apărarea inculpatului. A considerat că astfel i-a fost

încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

Totodată, a precizat că

același avocat din oficiu a susținut pentru o perioadă de timp apărarea ambilor

inculpați, deși aveau interese contrare. Deși la fila 47 și următoarele din

dosarul de urmărire penală apar anumite declarații nesemnate, aceleași

declarații în copie apar semnate de un avocat, filele 126-127.

În motivele de apel

formulate amplu în scris de apelantul intimat C.K. a apreciat invaliditatea

mandatului de percheziție, ca urmare a unei declarații invalide a numitului D.A.O.,

neexistând semnătura avocatului, ca urmare a schimbării numărului de cameră de

către procuror, cererea procurorului pentru mandatul de percheziție nu are ora

pe ea, încălcându-se art. 23 din Constituția României și art. 14 din C.E.D.O.,

inexistența vreunei dovezi a prezenței mandatului de percheziție în Constanța.

Mandatul de percheziție a

fost semnat în Tulcea la orele 18,35 în data de 18 aprilie, că parchetul a dat

o chitanță de fax fără oră sau dată și a declarat că acest lucru s-a întâmplat,

deoarece ei au uitat să modifice ora când s-a trecut la ora de vară. Parchetul

a declarat că ar fi trimis mandatul de percheziție prin fax, ora de vară se

modifică în ultima duminică din luna martie, în fiecare an, apreciind că

declarația parchetului este falsă, întrucât ora și data de pe fax sunt printate

prin telefonul companiei și nu de ora din fax. De asemenea a menționat că

percheziția a avut lor după ora 20,15. Niciuna dintre persoanele

percheziționate nu au ajuns în dormitor până la 19,45, ei s-au întors cu

autobuzul după ce au terminat cursurile în jurul orelor 20,15-20,20, că

martorul asistent a dat o declarație prin care a afirmat că percheziția în

camera a început după orele 20,15, că înregistrările TV și video făcute în

momentul percheziției indică orele 19,00 în data de 19 aprilie 2008 ceea ce

contrazice, atât procesul-verbal al actului procedural, cât și comunicarea

făcut de parchet referitoare la ora la care mandatul de percheziție a fost

transmis. Conform orei din înregistrarea video percheziția a început cu mult

timp înainte ca mandatul să fie trimis prin fax ori a fost efectuată în ziua

următoare când mandatul expirase.

De asemenea, apelantul

intimat inculpat C.K. a apreciat că în cauză au fost date declarații invalide,

fiind luate între orele 2,00-5,00 în dimineața zilei de 19 aprilie, că nu i

s-au adus la cunoștință învinuirile, nu a beneficiat de un translator sau

avocat între orele 4-5 dimineața după aproximativ 8 ore de detenție, nu i s-a

asigurat translator sau avocat timp de aproape 15 ore, nu au fost trimis în

fața procurorului decât după 16 ore, că s-au luat declarații fără a li se citi

drepturile, în special în prezența unui avocat ales.

Totodată a criticat faptul

că învinuirile de trafic și vânzare de droguri au fost greșite, că au fost

făcute abuzuri în luarea declarației martorului, că a avut loc o identificare

greșită pe baza rasei și probele adunate în mod ilegal, că s-a încălcat

prezumția de nevinovăție, încălcarea protecției martorului, că au fost

încălcate art. 3.8, 14, 5, 6 din C.E.D.O.

În concluziile orale în

dezbateri în susținerea apelului declarat de apelantul intimat inculpat C.K. (încheierea

de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curții de

apel), avocat B.S. a învederat instanței că garanțiile procesuale nu au fost

respectate de la începutul procesului penal și până la pronunțarea hotărârii

judecătorești în primă instanță, solicitând a se observa că acesta, fiind adus

la sediul D.I.I.C.O.T. în ziua de 18 aprilie 2008 nu a beneficiat de un

traducător care să-i spună ce drepturi are și nici de un apărător. Că nu s-a

realizat acest lucru este demonstrat cu prima declarație care este scrisă în

limba engleză, ce a fost certificată a doua zi de un traducător și un avocat. A

considerat că pe data de 18 aprilie 2008 s-a procedat în mod nelegal. În urma

denunțului efectuat de inculpatul O.D.A., același avocat a asigurat asistență

juridică și inculpatului C.K. Un alt aspect îl constituie faptul că în urma

reținerii C.K. a făcut un alt denunț împotriva unei alte persoane respectiv H.K.E.

D.I.I.C.O.T. Tulcea a întocmit un alt dosar, în care l-au citat ca martor pe C.K.

Reacția lui C.K. de a da sau nu declarații în fața instanței este reală. În

momentul în care i s-a solicitat să dea declarații în boxă era în calitate de

martor H.K.E. În momentul în care a fost audiat C.K. în calitate de inculpat a

fost audiat și denunțatul în calitate de martor.

A considerat că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 64 C. proc. pen., procedura penală a fost grav

încălcată, aspecte ce au fost ridicate și la instanța de fond. În concluzie a

solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul

Tulcea și pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. i)

2

C.

proc. pen.

Avocat A.A. tot pentru

apelantul intimat inculpat C.K. în apelul intimatului inculpat a învederat

instanței că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 103-104 C. proc.

pen., inculpatul C.K., fiind cetățean străin nu a cunoscut faptul că avea

posibilitatea să ceară autorizație de percheziție. În procesul-verbal de

efectuare a percheziției nu este indicată cu exactitate camera în care s-a

efectuat și a precizat totodată că nu a fost respectat intervalul oral în care

se efectuează percheziția. A considerat că aceasta a fost efectuată în mod

ilegal și a solicitat a fi înlăturată ca probă. Cu privire la consumul de

droguri, a arătat că inculpatul este înscris în programe derulate de A.N.A. În

ceea ce privește traficul de droguri, nu au fost găsite cantități mari și a

precizat că inculpatul s-a aflat în eroare nu a știut că în bagaje avea

droguri.

În concluzie, a solicitat în

principal, admiterea apelului desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul

Tulcea și pe fond achitare inculpatului în temeiul art. 10 lit. i)

2

C.

proc. pen. Înlăturarea probelor efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale,

iar în subsidiar a solicitat achitarea inculpatului în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, iar pentru cea de

trafic de droguri, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut

de lege, cu reținerea circumstanțelor atenuante.

Concluziile apărătorilor

ambilor apelanți intimați inculpați asupra apelului procurorului, concluziile

reprezentantului parchetului asupra apelurilor apelanților intimați inculpați,

precum și ultimul cuvânt al apelanților intimați inculpați au fost consemnate

în detaliu în încheierea de ședință de dezbateri de la 31 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, aflată

la filele 179-181 Dosarul Curții de Apel cu nr. 1494/88/2008.

La termenul de judecată de

la 19 februarie 2009 în apelurile declarate, s-a consemnat că întrebați fiind,

apelanții inculpați O.D.A. și C.K. au arătat că nu doresc să dea declarație în

fața instanței de apel, aspect consemnat în procesele-verbale atașate la dosar.

Avocat A.A. pentru apelantul

inculpat și intimat C.K. a depus la dosar un set de înscrisuri și o cerere de

probatorii prin care a solicitat audierea martorilor Ș.M., A.K. și M.V. pentru

a dovedi împrejurările în care a fost efectuată percheziția domiciliară.

Avocat B.S. pentru apelantul

inculpat și intimat C.K. în susținerea cererii de probatorii a arătat că s-au

purtat discuții la instanța de fond cu privire la orele consemnate în

procesul-verbal de percheziție domiciliară.

Avocat P.B. pentru apelantul

inculpat și intimat O.D.A. a arătat că este de acord cu proba solicitată.

Reprezentantul parchetului,

având cuvântul a arătat că nu se opune probei solicitate.

Curtea de apel, deliberând a

admis cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat și intimat C.K. prin

apărători doar cu privire la audierea martorului Ș.M., aspecte ce rezultă din

încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 134 dosarul curții

de apel, iar procesele-verbale privind pe ambii apelanți inculpați în sensul

celor consemnate, se află la filele 132-133 în același dosar al curții de apel.

La termenul de judecată de

la 31 martie 2009, anterior dezbaterilor, în conformitate cu dispozițiile art. 327

C. proc. pen. s-a procedat la audierea martorului Ș.M., cele declarate fiind

consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei, iar discuțiile și

pozițiile părților asupra altor cereri formulate se află consemnate în încheierea

de la data menționată, aflată la filele 179-181 dosarul Curții de Apel.

În declarația dată în fața Curții

de Apel, la 31 martie 2009, aflată la fila 155 dosarul acelei instanțe, martorul

Ș.M. a arătat că „Percheziția domiciliară efectuată în camera de cămin a

inculpaților știu că a început în jurul orelor 20, cred că 20,15 cel târziu. În

procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală cu ocazia efectuării

percheziției a referiri reale asupra a ceea ce s-a găsit în camera

percheziționată. Percheziția a avut loc în prezența inculpaților. Inculpații nu

au făcut nicio obiecțiune cu privire la modalitatea de efectuare a percheziției

și nici cu privire la ora începerii acesteia. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre

cei doi inculpați să se fi opus la efectuare a percheziției domiciliare și nici

nu am auzit să fi solicitat să li se prezinte autorizația. Știu că acea

percheziție s-a filmat. Precizez că în camera ocupată de inculpați s-au găsit

droguri.”

Prin Decizia penală nr. 35/ P

de la 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1494/88/2008, în baza

art. 378 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, intimatul inculpat O.D.A.;

intimatul inculpat C.K., împotriva sentinței penale nr. 302 din data de 24

octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1494/88/2008,

inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de Legea nr. 143/2000.

În baza art. 192 C. proc.

pen. au fost obligați inculpații apelanți la câte 200 lei fiecare cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în ceea ce privește criticile aduse sentinței

penale de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea prin apelul de față sunt

nefondate.

Astfel, schimbarea

încadrării a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați de către instanța

de fond, respectiv din două infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (2) din

aceeași lege, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; din patru

infracțiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin.

(2), art. 2 alin. (2), cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (2) din aceeași lege în două infracțiuni

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt corecte, deoarece conținutul legal al

infracțiunii, fie completă sau alternativă, prin săvârșirea repetată a

oricăreia dintre modalitățile prevăzute de text impune ca toate actele, care

prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni să fie încadrate în

drept, ca infracțiune unică continuată.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.

72 C. pen., dându-se eficiență în funcție de gradul concret de pericol ridicat

al faptelor, cantitatea de stupefiante traficate, profitul obținut, dar și

datele personale ale inculpaților, pregătire profesională, mediul din care

provin, comportamentul pe care l-au avut pe tot parcursul urmăririi penale și

cercetarea judecătorească, regretul manifestat.

În ce privește reținerea

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la o cauză de reducere

a pedepselor, de care beneficiază persoana care a comis o infracțiune privind

traficul de droguri, poate coexista și cu prevederile art. 74-76 C. pen.,

respectiv cu reținerea circumstanțelor atenuante, deoarece aceste din urmă

dispoziții se aplică la pedeapsa fixată după aplicarea art. 16 din Legea nr. 16/2000.

În ce privește criticile

aduse de inculpați împotriva hotărârii penale pronunțată de Tribunalul Tulcea

sunt nefondate.

Obiecțiunile formulate cu

privire la efectuarea percheziției domiciliare, nu se regăsesc în

procesul-verbal încheiat cu acea ocazie de Serviciul de Combatere a

Criminalității Organizate Tulcea, iar martorul asistent, audiat nu a răspuns

convingător afirmațiilor invocate de inculpați (cu privire la ora începerii,

respectarea garanțiilor prevăzute de art. 100 C. pen. și art. 23 din Constituție).

În ce privește audierea ca

martori, a unor persoane care anterior sau ulterior, au fost condamnați pentru

fapte de aceeași natură, nu se poate susține că au fost lipsite de

obiectivitate și au fost luate cu încălcarea art. 86 și următoarele C. proc.

pen.

Inculpații pe tot parcursul

urmăririi penale și judecății în fond au fost asistați de un apărător, de un

traducător și au beneficiat de un proces echitabil cu respectarea tuturor

garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.

Natura cauzei, a persoanelor

implicate, într-o locație specială - Campus Universitar, a impus ca procedurile

să se deruleze urgent, astfel că nu se poate susține nici faptul că a fost

încălcate prezumția de nevinovăție sau inculpații au fost lipsiți de dreptul la

apărare.

Instanța de fond a dat o

corectă încadrare în drept a faptelor reținând vinovăția inculpatului C.K. și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpaților s-au reținut pentru fiecare în parte ample circumstanțe

atenuante, stabilind pedepse mult sub minimul special prevăzut de textele

incriminatoare cu aplicarea art. 86

1

și 86

2

C. pen.

Din oficiu nu s-a constatat

că, inculpaților li s-au încălcat garanțiile procesuale - dreptul la apărător,

la un proces echitabil, iar administrarea probelor s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor prevăzute în capitolul II al C. proc. pen. și cum nu s-a

constatat motive de apel care să fie invocate în favoare, au fost respinse

apelurile, ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192

C. proc. pen., inculpații apelanți au fost obligați la câte 200 lei fiecare cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termenul legal, recursuri inculpații O.D.A. și C.K., fără a arăta

inițial motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost

depuse cereri de către recurenții inculpați C.K. și O.D.A., înregistrate în

prealabil prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub

nr. 22611 la 2 iunie 2009 și respectiv 22612 la 2 iunie 2009, în care primul

dintre recurenți C.K. a solicitat acordare unui termen pentru a avea o apărare

calificată, urmând să-și angajeze un apărător ales, este student la Facultatea de Medicină O. și are de susținut un examen, solicitând ca toate actele de

procedură să-i fie comunicate pe adresa din Constanța, (fila 10 vol. 1 dosarul

Înaltei Curți) și în care cel de-al doilea recurent inculpat O.D.A. a solicitat

acordarea unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să angajeze un

apărător ales, este student la Universitatea O., F.I.M.I.M., având de susținut

și un examen (fila 11 vol. I dosarul Înaltei Curți).

La termenul de judecată de

la 4 iunie 2009, în recurs, s-a referit că recurenții inculpați au depus o

cerere de amânare la dosar, motivată de imposibilitate de prezentare și

angajarea unui apărător, cerere pusă în discuția părților, după care Înalta

Curte, apreciind că este lipsă de procedură cu recurentul inculpat C.K., care

indică o altă adresă în cererea scrisă formulată la dosar și apreciind ca

întemeiate cererile de amânare formulate de recurenții inculpați pentru a li se

da posibilitatea să se prezinte în fața instanței și să-și angajeze un apărător

ales a amânat cauze la 2 iulie 2009, dispunând citarea recurentului inculpat C.K.

la adresa indicată, efectuarea unei adrese la Baroul București pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat C.K.,

desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K., menținerea

delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat O.D.A.,

așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 12 vol.

1 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost

depuse mai multe cereri formulate de recurentul inculpat O.D.A. trimise prin

fax, dar și înregistrată una din ele prin Registratura Generală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție sub nr. 25776 la 1 iulie 2009, la care au fost anexate,

atât originalul, cât și fotocopia unei adeverințe, aflate la filele 19-27 vol.

1 dosarul Înaltei Curți. Prin cererile formulate, recurentul inculpat O.D.A. a

arătat că este în practică în perioada 22 iunie 2009 - 19 iulie 2009, precum și

că dorește să se apere singur în cest proces, nu dorește avocat din oficiu și

nici ales, deoarece avocații din trecut i-au dat sfaturi greșite, nu s-au

consultat cu acesta și i-au îngreunat situația, mama sa se află sub control

psihiatric.

La termenul de judecată de

la 2 iulie 2009 s-a referit că recurentul inculpat O.D.A. a depus o cerere la

dosar, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de

prezentare, întrucât este student și se află în practică în perioada 22

iunie-19 iulie 2009, arătând că dorește să fie prezent în instanță pentru a-și

susține apărarea.

Apărătorul ales la

recurentului inculpat C.K. a lăsat la apreciere asupra temeiniciei cererii de

amânare și a formulat o cerere de înaintare a înregistrărilor audio ale

dezbaterilor din ședințele de judecată de la Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, care nu au fost consemnate integral în încheierile de ședință.

Reprezentantul M.P., față de

cererea de amânare a inculpatului O.D.A. a lăsat la apreciere, dat fiind că nu

este primul termen și în fața instanței de apel nu a dorit să dea declarație.

Cu privire la neconcordanța

dintre încheieri și dezbateri a arătat că există posibilitatea îndreptării

acestei erori de către instanța de apel, instanța de recurs neavând

posibilitatea să îndrepte aceste erori, întrucât nu este o activitate de

control judiciar.

Instanța, deliberând a

respins cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat C.K., în raport

de dispozițiile art. 304 alin. (5) C. proc. pen., conform cărora notele

grefierului pot fi contestate la instanța unde au fost consemnate.

Înalta Curte, apreciind ca

întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat O.D.A., pentru a

i se da posibilitatea să se prezinte în fața instanței și să-și susțină

apărarea a amânat cauza la 24 septembrie, dispunând desemnarea unui interpret

de limbă engleză pentru inculpatul C.K. și menținerea delegația apărătorului

desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată,

aflată la fila 64 vol. 1 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost

depuse motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat C.K.,

prin apărător ales, la care s-au anexat și mai multe înscrisuri, aflate la

filele 29-63, vol. 1 dosarul Înaltei Curți, existând mențiunea depunerii în

ședință de judecată.

În motivele de recurs

dezvoltate amplu de recurentul inculpat C.K., prin apărător ales sunt făcute

referiri la acuzațiile făcute de organele de cercetare penală, la probatoriul

efectuat la Tribunalul Tulcea, că atât în cursul dezbaterilor la instanța de

fond privind chestiunile prealabile, cât și cu ocazia concluziilor pe fond,

inculpatul C.K., prin intermediul avocaților, au ridicat o serie de excepții

privind modalitatea de audiere, de asigurare a dreptului la apărare și de luare

la cunoștință a învinuirii, a modului de efectuare a percheziției, a

respectării principiului de nevinovăție, excepții care au fost respinse,

considerându-se că prevederile legale au fost respectate.

Recurentul inculpat prin

apărător a mai menționat ce soluție a solicitat primei instanță, soluția dată

de prima instanță, motivele de apel invocate însoțite de anexele de la 1-10,

motivele de apel suplimentare, opinia expertului de drept internațional.

S-a criticat modalitatea de

efectuare a percheziției la căminul studențesc unde locuiau frații C.

Autorizația de percheziție pentru ziua de 18 aprilie, pentru camere, unde

locuia O.D.A., camera unde locuia C.K. și camera unde locuiau probabil

„studenții indieni”. Conform procesului-verbal de percheziție, aceasta a

început la ora 19,45, autorizației de percheziție i se atașează o copie de pe

fax, aceasta arătând ora 17,56 cu toate că la fila 87 dosar urmărire penală

apare ora 19,02. La obiecțiile ridicate privind ora la care a fost trimis

faxul, reprezentantul Parchetului Tulcea a răspuns prin faptul că ora nu este

redată corect, deoarece s-a trecut la ora de vară (încheierea din 21 octombrie

2008). Se consideră că la momentul efectuării percheziției, cel puțin

autorizația de percheziție nu se afla în posesia organelor de cercetare penală

care u efectuat percheziția. Așa cum a arătat și martorul Ș.M., martor asistent

la percheziție, audiat în apel, niciunul din cei prezenți la percheziția

efectuată nu a văzut mandatul de percheziție în materialitatea lui, că

percheziția a fost făcută după ora 20,00. S-a mai arătat că înregistrările TV

și video făcute în momentul percheziției arătau ora 19,00 însă data de 19

aprilie 2008 ceea ce este în evidentă contradicție, atât cu procesul-verbal de

efectuare a actului procedural, cât și cu comunicarea efectuată de parchet

privind ora transmisiei mandatului de percheziție.

În raport cu cele

menționate, recurentul inculpat prin apărător consideră că au fost încălcate

dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Constituția României, art. 103 C. proc.

pen., art. 104 alin. (1) C. proc. pen., art. 8 din C.E.D.O.

De asemenea, s-a mai precizat

că enumerarea și a camerei în care locuiau studenții indieni capătă o conotație

de discriminare etnică, făptuitorii fiind identificați după apartenența la un

grup etnic, apreciind că și identificarea lui C.K. ca alături de cetățenia

acestuia să fie menționată etnia sau originea indiană a acestuia capătă aspecte

de discriminare pe conformitate cu actele sale de identificare, respectiv

pașaportul, care nu face mențiunea etnică a acestuia, considerând că au fost

încălcate dispozițiile art. 14 din C.E.D.O.

S-a mai menționată că sub

această perspectivă, percheziția nu poate căpăta valențele unei probe obținute

în mod legal și că potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi luată

în considerare ca probă în prezentul dosar. Au fost arătate cronologic evenimentele,

începând cu depistarea lui O.D.A., că apărarea acestuia, cât și a lui C.K. a

fost asigurată de același avocat din oficiu C.C., a cărei delegație a fost

eliberată pe data de 19 aprilie 2008 de Tribunalul Tulcea, că există astfel un

conflict de interese care atrage nulitatea absolută a celor două declarații,

legat de transmiterea la TV, la mass-media, afișarea pe internet cu date

inexacte ale arestării și descrierea celor implicați ca făcând parte dintr-o

rețea internațională de traficanți de droguri este o încălcare gravă a

prezumției de nevinovăție, că autoritățile publice, în particular cele

implicate în investigații și proceduri penale trebuie să acorde mai multă

atenție când se fac declarații publice, pentru a se evita interpretarea greșită

a declarațiilor de către public și la punerea sub semnul întrebării a

nevinovăției învinuitului chiar înainte de a fi judecat, încălcându-se art. 5

2

C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O.

Recurentul inculpat prin

apărător a mai menționat că atât acesta, cât și C.G.T. au fost reținuți în

camerele lor cu ocazia efectuării percheziției, au fost transportați din

Constanța și duși la sediul D.I.I.C.O.T. Tulcea și până să li se comunice

acuzațiile au trecut peste 15 ore, ceea ce contravine art. 23 din Constituția

României, că după aceea li s-au luat declarații în limba engleză, fără să aibă

traducător, fără să le aducă la cunoștință imediat de ce au fost reținuți,

dreptul de a avea un avocat ales, la un traducător, la celelalte drepturi

conferite de lege, ceea ce rezultă din primele declarații date de către C.K. că

nu poartă semnătura nici a traducătorului, nici a avocatului, fie ales, fie

desemnat din oficiu (fila 137 dosar urmărire penală). Abia a doua ziua pe 19

aprilie 2008 i s-au adus la cunoștință drepturile pe care le are și a fost

sfătuit să-și mențină declarația dată inițial, apreciind că au fost încălcate art.

70 C. proc. pen., art. 6 C. proc. pen., art. 137

1

C. proc. pen., art.

23 alin. (8) din Constituția României, art. 5 din C.E.D.O.

În acest context recurentul

inculpat a considerat că prima declarație este lovită de nulitate absolută, iar

celelalte declarații nu mai au importanță, urmând principiul dominoului.

În conformitate cu art. 16

din Legea nr. 143/2000 celui care își aduce aportul la identificarea și

tragerea la răspundere penală a unei alte persoane implicată în încălcarea

prevederilor Legii nr. 143/2000 beneficiază de un anumit tratament juridic. De

remarcat că atât C.K., cât și fratele acestuia au făcut ample declarații

referitor la persoana lui H.K.E. jr. care a și fost condamnat conform sentinței

penale nr. 194/2008 dată de același judecător al Tribunalului Tulcea ca și

prezenta sentință. C.K. a fost folosit ca martor împotriva lui H.K.E. jr. iar

acesta din urmă împotriva lui C.K., nefiind asigurată obiectivitatea

declarațiilor.

De altfel în dosarul în care

C.K. a fost audiat ca martor, a solicitat aplicarea procedurii privind

protecția martorilor, însă instanța nu a încuviințat această solicitare ceea ce

explică reținerea lui C.K. în a da o declarația chiar în fața instanței, atât

timp cât declarația acestuia privind activitatea lui H.K.E. jr. a fost făcută

publică, aspecte contradictorii cu privire la găsirea drogurilor, că s-a

inventat că C.K. ar fi vândut droguri de 4-5 ani.

Recurentul inculpat prin

apărător a considerat că probele nu au fost administrate în mod legal,

respectiv percheziția și declarațiile date de învinuit, neputând fi folosite în

condamnarea sa, celelalte probe administrate duc la concluz