ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1878/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1878/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 377 din 17 septembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția penală,

a dispus următoarele:

I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul Ș.R. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 11 C. pen., a condamnat pe inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 3 ani

si 0 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată R.S.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată

de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ș.A.).

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.R. la pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (parte vătămată M.P.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C.

pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, în

final inculpatul Ș.R. executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise

inculpatului Ș.R. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

aplicate inculpatului Ș.R. perioada reținerii și arestării preventive de la

data de 04 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.I. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.I. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.

13 C. pen. (parte vătămată R.S.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ș.A.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C.

pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, în

final inculpatul Ș.I. executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni

închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise

inculpatului Ș.l. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

aplicate inculpatului Ș.l. perioada reținerii și arestării preventive de la

data de 02 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

III. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Ș.P. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.P. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată M.I.).

În baza a rt. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 13 C. pen. a condamnat pe

inculpatul Ș.P. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată Ș.A.).

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată

inculpatului Ș.P. prin sentința penală nr. 203 din 27 ianuarie 2005 a

Judecătoriei Medgidia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C.

pen., art. 35 alin. (3) C. pen. și art. 85 alin. (1) C. pen. au fost contopite

pedepsele stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată

inculpatului Ș.P. prin sentința penală nr. 203 din 27 ianuarie 2005 a

Judecătoriei Medgidia, în final inculpatul Ș.P. executând pedeapsa cea mai grea

de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise

inculpatului Ș.P. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

aplicate inculpatului Ș.P. perioada reținerii și arestării preventive de la

data de 02 martie 2006 la 19 decembrie 2007.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 Iit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata I.A. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpata I.A., fiica lui C. și E. la

pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (parte vătămată

R.S.).

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei

lbram Am ide drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a

menținut măsura obligării inculpaților Ș.R., Ș.I. și Ș.P. de a nu părăsi țara,

dispusă prin Decizia penală nr. 88/MP din 07 decembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 10973/118/2007.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la

art. 998 și urm. C. civ. au fost obligați în solidar inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P.

la plata sumei de 5000 lei daune morale către fiecare dintre părțile vătămate M.l.

și Ș.A.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la

art. 998 și urm. C. civ. au fost obligați în solidar inculpații Ș.R. și l.I. la

plata sumei de 5000 lei daune morale către partea civilă R.S.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat art.

998, 999 C. civ. inculpatul Ș.R. a fost obligat la plata sumei de 1000 lei

daune morale către partea civilă M.P.

În baza art. 353 și art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc.

pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Constanța nr. 56/D din 27 martie 2006 asupra imobilului

situat în mun. Medgidia, județul Constanța, aparținând inculpatului Ș.R.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a

reținut următoarele:

La data de 01 iunie 2004, numita M.D. a reclamat

faptul că fiul său minor M.P., handicapat locomotor, a fost răpit de inculpatul

Ș.R.

Audiată fiind la sediul Biroului Teritorial

Constanta, aceasta a declarat că inculpatul Ș.R., pe care l-a recunoscut din

fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a sechestrat pe fiul său minor M.P. în

locuința acestuia din Medgidia, cu scopul de a-i face pașaport și a-l duce in

Italia să cerșească in beneficiul lui, fapt care însă nu s-a realizat, întrucât

minorul nu avea nici un act de stare civilă.

Partea vătămată M.P. a fost audiată în prezența unui

apărător din oficiu, ocazie cu care a confirmat faptul că inculpatul Ș.R., pe

care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a răpit de pe

raza orașului Medgidia și l-a sechestrat mai multe zile în locuința sa din

aceeași localitate, timp în care a încercat să-i obțină eliberarea unui

pașaport cu datele de stare civilă ale nepotului său S.

Din declarația numitei M.D. a rezultat faptul că după

câteva zile de la dispariția fiului său, aflând că acesta se află la domiciliul

lui Ș.R., l-a amenințat pe inculpat că-l va reclama la poliție, motiv pentru care

acesta l-a eliberat pe fiul său, care se alia într-o cameră din locuința

inculpatului Ș.R.

La data de 14 martie 2005, numita M.F. a formulat o

plângere penală prin care menționa că fiul său handicapat locomotor, M.l., a

fost exploatat în Italia prin obligarea la practicarea cerșetoriei, aproximativ

1 an de zile de inculpatul Ș.R. și membrii familiei acestuia.

M.l. prezintă deficiențe majore de exprimare,

comunicând prin sunete și semne înțelese de mama acestuia. Acesta nu este

școlarizat și nu cunoaște limbajul mimico-gestual, astfel că nu s-a putut

proceda la audierea acestuia în prezenta unui translator specializat, nici in

cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății, ci doar prin intermediul

mamei sale.

Din declarația victimei M.l. luată în prezenta

apărătorului și a mamei sale, M.F., rezultă că Ș.R. l-a înșelat, promițându-i

că îl va duce în Italia, la un spital, să-l trateze, motiv pentru care el a

fost de acord să-l însoțească pe acesta.

Inculpatul Ș.R. i-a procurat documentele de călătorie

și l-a dus în Italia, unde prin amenințări și violențe, împreună cu fiii săi,

inculpații Ș.I. și Ș.P., l-a obligat să cerșească, iar banii câștigați din

această activitate erau însușiți în totalitate de inculpați.

M.l. are zona plantară a ambelor picioare amputată

(foto filele 35-38 dosar de urmărire penală), iar conform declarației sale cei

trei inculpați susmenționați l-au suspus la tratamente neomenoase, obligându-l

ca pe timp de iarnă să-și expună infirmitatea în zona Domului din Milano.

Victima a fost sechestrată în Italia, într-o baracă

în care locuia familia Ș., fiind amenințată și agresată de inculpații Ș.R., Ș.I.

și Ș.P. ori de cate ori solicita să fie adusă în România.

De altfel, inculpații au reținut pașaportul victimei,

astfel ca aceasta nu se putea întoarce în România fără acordul lor.

În aceste împrejurări, inculpații și-au însușit

zilnic sumele de bani câștigate de victimă prin practicarea cerșetoriei.

În aceeași perioadă, partea vătămată Ș.A. care, de

asemenea, prezintă handicap locomotor, a fost obligat de inculpații Ș.R., Ș.I. si

Ș.P. să cerșească în beneficiul lor în Milano - Italia.

Victima Ș.A. a fost identificată de lucrătorii de

poliție și audiată în prezența apărătorului din oficiu, ocazie cu care a

declarat că inculpatul Ș.R. i-a propus să-l însoțească în Italia, promițându-i

că în această țară îl va ajuta să câștige bani din vânzarea ziarelor, propunere

cu care victima a fost de acord.

Inculpatul Ș.R. i-a procurat documentele necesare

călătoriei, a achitat costul acesteia și l-a dus în Italia, în aceeași locație

în care era și M.I., pe care l-a recunoscut din fotografiile care i-au fost

prezentate (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere, filele 83-90 dosar

de urmărire penală).

Din declarația părții vătămate Ș.A. rezultă că. acolo

se aflau și inculpații Ș.I. și Ș.P. Aceștia i-au solicitat victimei să

cerșească pentru a se întreține, propunere pe care Ș.A. nu a putut să o refuze

datorită faptului că inculpații i-au solicitat să le restitui contravaloarea

cheltuielilor aferente călătoriei și obținerii documentelor necesare. De

altfel, acesta nici nu ar fi avut posibilitatea să se întoarcă în România,

întrucât inculpații i-au reținut pașaportul.

Acesta a fost nevoit să cerșească pentru inculpați,

fiind supravegheat în teren de inculpatul Ș.I. Zilnic victima preda toți banii

câștigați din practicarea cerșetoriei inculpatului Ș.R., convinsă fiind că acesta

îi trimite lunar, in România, concubinei sale A.N., suma de 15 milioane lei,

așa cum inculpatul îi promisese.

Ș.A. a reușit să ia legătura telefonic cu concubina

sa A.N. Împrejurare în care a aflat că de fapt inculpatul Ș.R. nu îi trimitea

acesteia bani, motiv pentru care a solicitat să fie dus în România, refuzând să

mai cerșească, fapt care l-a determinat pe inculpatul Ș.R. să o aducă și pe

aceasta în Italia, cu scopul de a determina victima să cerșească în continuare

pentru el.

Inculpații au achitat contravaloarea călătoriei

acesteia, A.N. fiind dusă în Italia de numitul C.N. care efectua activități de

transport. Din declarația martorei A.N. rezultă că în Italia a locuit împreună

cu concubinul său Ș.A. în baraca aparținând familiei Ș. și că a văzut că Ș.A. și

M.I. cerșeau pentru Ș.R., Ș.l. și Ș.P.

În anul 2004 partea vătămată R.S. s-a întâlnit in mun.

Medgidia cu inculpata I.A., concubina inculpatului Ș.l., care i-a propus să o

ducă în Italia unde locuia mama ei, pentru a-i găsi un loc de muncă, propunere

cu care aceasta a fost de acord.

Inculpata I.A. a achitat contravaloarea călătoriei

până în Italia și a dat părții vătămate suma de bani ce trebuia prezentată

autorităților vamale la ieșirea din țară, iar partea vătămată R.S. a părăsit

România însoțită fiind de inculpata I.A., insa in Italia aceasta din urma a

dus-o într-o baracă în care locuia inculpatul Ș.R.

Aici victima a fost agresată și sechestrată de

inculpata I.A. și de inculpatul Ș.R., iar acesta din urmă a agresat-o,

încercând să o determine să practice prostituția sub pretextul achitării

cheltuielilor efectuate pentru transport.

Profitând de neatenția celor doi, victima a reușit să

fugă și cu ajutorul unei persoane din Medgidia, pe care a întâlnit-o în Milano,

a reușit să ia legătura cu mama sa R.H., aflată în același oraș din Italia, cu

care s-a întors în tară.

Retine prima instanță că inculpații au fost trimiși

în judecata si pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003 inițierea sau

constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub

orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de

ani și interzicerea unor drepturi.

Noțiunea de grup infracțional este definită în art. 2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, reprezentând acel grup structurat,

format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și

acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor

infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar

sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul

format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor

infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri

prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Din definiția dată chiar de legiuitor rezultă că

grupul infracțional implică participarea a cel puțin trei persoane, care

trebuie să acționeze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care

conducerea și rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite. Participația

penală nu poate conduce, în mod automat, la reținerea infracțiunii prev. de art.

7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracțiuni dintre cele

enumerate în art. 2 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care

nu se constată realizarea condițiile specifice grupului infracțional.

În cazul de față, instanța de fond a reținut

participarea a trei inculpați - Ș.R., Ș.I., Ș.P. doar cu privire la comiterea

infracțiunilor de trafic de persoane față de părțile vătămate M.I. și Ș.A. Cu toate

că cei trei inculpați au contribuit la săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane,

activitatea lor infracțională nu este specifica unui grup infracțional,

deoarece contribuția celor trei inculpați la comiterea infracțiunilor nu a avut

loc în cadrul unei structuri organizate. Inculpații sunt rude (Ș.R. este tatăl

inculpaților Ș.I. și Ș.P.), iar colaborarea lor în exploatarea părților

vătămate M.I. și Ș.A. s-a produs pe fondul relațiilor de familie, iar nu pe

baza unei înțelegeri convenite în cadrul unei structuri infracționale. Din

mijloacele de probă administrate nu rezultă că trei inculpați au avut o

organizare, o conducere și o coordonare prestabilite, iar activitățile pe care

le desfășurau să fi fost circumscrise acestor caracteristici. Inculpatul Ș.R. transporta,

de regulă, persoanele în Italia, dar transporatul a mai fost realizat și de

inculpatul Ș.I., care l-a adus în țară pe M.I. De asemenea, nu se poate trage o

concluzie că vreunul dintre cei trei inculpați ar fi avut rolul de conducător

al grupului. în ceea ce o privește pe partea vătămată R.S., participarea infracțională

a aparținut inculpaților Ș.R. și I.A., aceasta din urmă asigurând recrutarea și

transportarea părții vătămate în Italia, spre deosebire de cazul celorlalte

părți vătămate, de unde rezultă că participația inculpaților avea caracter

conjunctural, iar nu pe baza unor atribuții clare în cadrul unui grup

infracțional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 39/2003.

Inculpata I.A. a comis fapta de trafic de persoane

doar împreună cu inculpatul Ș.R., iar în lipsa participației penale a trei

persoane este exclusă existența grupului infracțional, deci infracțiunea prev.

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu poate fi reținută nici inculpatei I.A.

Ca atare, sub aspectul laturii obiective, prima

instanță a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța și inculpații I.A., Ș.I., Ș.P. și Ș.R.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a declarat

apel pentru nelegalitatea și netemeincia sentinței, criticând greșita achitare

a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr.

39/2003, greșita achitare a inculpatului Ș.I. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C.

pen. - parte vătămată R.S. și greșita individualizare a pedepselor.

Inculpata I.A. a solicitat să se dispună, în

principal, achitarea în baza art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., întrucât nu a obligat-o pe partea vătămată R.S. să meargă în

Italia in vederea practicării prostituției, nu au făcut decât să călătorească

Împreună; în subsidiar, a solicitat a se avea în

vedere că se alia la primul conllict cu legea penală, are trei copii minori în

întreținere și să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul Ș.R. a solicitat achitarea în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. pentru toate infracțiunile, considerând că din probele administrate în

cauză nu rezultă că bar fi transportat în Italia pe minorul cu handicap, iar în

ceea ce plivește pe partea vătămată M.I., de asemenea, a solicitat a se

constata că la momentul săvârșirii faptei el se afla în țară, iar partea

vătămată în Italia; referitor la partea vătămată Ș.A. a precizat că singura

culpă a fost aceea că l-a transportat pe acesta; a susținut că toți martorii au

declarat că baraca în care locuiau nu era păzită, putând astfel oricând să

anunțe organele de poliție; în subsidiar, a solicitat a se avea în vedere că

are o societate comercială, că nu și-a câștigat existența din obligarea

părților vătămate să practica cerșetoria sau prostituția, că are un copil minor

în întreținere și că a conștientizat că a avut un conflict cu legea penală și,

prin urmare, să se dispună reducerea pedepsei.

Inculpatul Ș.I., a solicitat achitarea în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., fapta nefiind săvârșită de el; cu privire la partea vătămată Ș.A., a

precizat că aceasta nu a avut nimic de a face cu inculpatul, nu se întâlneau,

iar referitor la partea vătămată M.I. consideră că există contradicții în

declarațiile date în cauză, contradicții ce nu au fost clarificate pe parcursul

cercetării judecătorești la instanța de fond.

Inculpatul Ș.P. a solicitat redozarea pedepsei în

sensul reducerii cuantumului acesteia, raportat la circumstanțele reale ale

săvârșirii faptei și la cele personale.

Prin Decizia penală nr. 14/MP din 09 septembrie 2009,

Curtea de Apel Constanta, secția penală, a dispus următoarele:

1) a respins ca nefondate respinge apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, inculpatul S.I.,

inculpatul S.P. și inculpatul S.R.

A menținut măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara față de cei trei inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat

apelanții inculpați Ș.I., Ș.P. și Ș.R. la plata sumei de 600 lei fiecare

cheltuieli judiciare către stat.

2) a admis apelul declarat de inculpata I.A. împotriva

sentinței penale nr. 377 din data de 17 septembrie 2008, pronunțată de

Tribunalul Constanța, a desființat sentința primei instanțe și a dispus

următoarele:

În baza art. 86 C. pen., a suspendat sub supraveghere

executarea pedepsei.

Conform art. 86

2

C. pen., a fixat termenul

de încercare de 5 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei)

și, pe durata acestuia, inculpata se supune măsurilor de supraveghere prevăzute

de art. 86

1

C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de

muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele ei de (existență.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se

comunică serviciului stabilit îa lit. a).

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția

inculpatei cu privire la art. 86

1

C. pen. referitor la revocarea

suspendării.

A făcut aplicarea art. 71 alin. ultim. C. pen., cu

privire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii în

măsura în care nu contravin deciziei.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a

reținut următoarele:

În urma examinării sentinței atacate sub toate

aspectele de fapt și de drept, pe baza actelor lucrărilor din dosarul cauzei,

curtea de apel a constatai că doar apelul declarat de către inculpata I.A. este

fondat, celelalte apeluri nefiind fondate, pentru următoarele considerente:

În opinia curții de apel, prima instanță a reținut

corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în

cauză.

Astfel, cu privire la fapta de lipsire de libertate a

părții vătămate M.P., instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de

fond a reținut că partea vătămată M.P. a fost. audiată în prezența unui

apărător din oficiu, ocazie cu care a confirmat faptul că inculpatul Ș.R., pe

care l-a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate, l-a răpit de pe

raza orașului Medgidia și l-a sechestrat mai multe zile în locuința sa din

aceeași localitate, timp în care a încercat să-i obțină eliberarea unui

pașaport cu datele de stare civilă ale nepotului său S.

În condițiile în care, în faza de urmărire penală,

partea vătămată M.P. și martora M.D. au dat declarații care se coroborau și din

care reieșea că inculpatul Ș.R. l-a sechestrat pe fiul său minor M.P. în

locuința acestuia din Medgidia, cu scopul de a-i face pașaport și a-l duce în

Italia să cerșească in beneficiul lui, prima instanță a reținut în mod temeinic

starea de fapt în raport de declarațiile din faza de urmărire penala, care

dovedesc vinovăția inculpatului Ș.R.; declarațiile părții vătămate din faza de

judecată sunt contradictorii atât între ele (partea vătămată M.P. declarând fie

că nu îl cunoaște pe inculpatul Ș.R. f. 66 vol. II Dosar nr. 616/118/2006, fie

că a fost de mai multe ori la locuința inculpatului Ș.R., împreună cu tatăl

său, pentru a-l ajuta pe inculpate la renovarea locuinței - f. 244 dosar fond

), dar și prin referire la cele din faza de urmărire penală, fără a fi

justificate în mod serios aceste schimbări de declarații și, prin urmare, în

mod corect au fost înlăturate (motivația constând în faptul că partea vătămată

M.P. și martora M.D. ar fi fost influențați de numitul Ș.P.R., fratele

inculpatului Ș.R., cei doi fiind în conflict, nefiind temeinică deoarece la

data când M.D. a formulat plângerea penală - 01 iunie 2004 cei doi nu erau în

relații de dușmănie, conflictele survenind în anul 2005.

În ceea ce privește fapta de traficare a părții

vătămate M.I., curtea de apel a reținut că implicarea inculpaților Ș.R., Ș.I. și

Ș.P. rezultă din declarațiile părții vătămate M.l. și ale martorei M.F.

Astfel, partea vătămată M.I. a declarat că a fost dus

în Italia în luna aprilie 2004 de inculpatul Ș.R., care i-a facilitat și

obținerea documentelor de călătorie, iar în Italia era supravegheat de ceilalți

doi coinculpați – Ș.I. și Ș.P. Din Italia partea vătămată a fost adusă cu un

autovehicul de inculpatul Ș.I., întrucât inculpații au aliat că M.F. îl

reclamase în România pentru răpirea fiului său.

Declarațiile părții vătămate privind deplasarea către

și din Italia sunt confirmate de intrările - ieșirile din România. Din

înscrisul aflat la fila 148 dosar de urmărire penală rezultă că partea vătămată

M.I. a ieșit din țară la data de 03 martie 2004 cu autovehiculul. La aceeași

dată și cu același autovehicul a ieșit din țară și inculpatul Ș.R. (fila 151

dosar urmărire penală). Partea vătămată M.I. a revenit în țară la data de 06

februarie 2005 cu autovehiculul, același cu care a revenit și inculpatul Ș.I. (fila

154 dosar urmărire penală).

Aceste mijloace de probă se coroborează și cu

declarațiile martorei M.F. care a declarat că a mers în Italia după fiul său M.I.,

împreună cu martorul C.N., dar nu l-a mai găsit pe fiul său. Și aceste susține

sunt confirmate de verificările privind intrările - ieșirile din România ale

martorei (fila 155 dosar urmărire penală), din care rezultă că a ieșit din țară

în dat de 04 februarie 2005 și a intrat în data de 06 martie 2005, precum și cu

declarația martorului C.N. care a confirmat că M.F. a fost cu acesta în Italia

pentru a-l aduce pe M.I., iar inculpatul Ș.R. i-a reproșat că i-a arătat

martorei M.F. locul unde se afla, cu declarațiile părții vătămate Ș.A. și

martorei A.N. care au confirmat, de asemenea, că M.I. cerșea pentru cei trei

inculpați, care îl și supravegheau și îl cazau într-o baracă.

Chiar dacă inculpatul Ș.R. nu se afla în Italia la

data de 04 februarie 2005, deoarece din verificările privind intrările -

ieșirile din România rezultă că a intrat în România la data de 29 ianuarie 2005

și a ieșit la data de 06 februarie 2005 (conform mențiunilor din pașaportul

inculpatului), aceasta nu exclude activitatea sa infracțională, întrucât în

lipsa sa partea vătămată era supravegheată de ceilalți coinculpați.

În ceea ce privește fapta de traficare a părții

vătămate Ș.A., instanța de apel a reținut că aceasta a fost dovedită prin

declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorei M.F., mama

victimei M.I., care a relatat că i-a întâlnit în Italia pe Ș.A. și concubina

acestuia, A.N., care locuiau în baraca familiei Ș., cu declarația martorului Ș.B.

care a declarat faptul că în timp ce lucra în orașul Milano ca zilier a văzut

că Ș.A. și M.I. cerșeau pentru membrii familiei Ș. și că le-a ajutat pe

respectivele persoane și pe M.F. să se întoarcă în România, cu declarația

martorului C.N. care a confirmat faptul că Ș.A. și M.I. locuiau în baraca

aparținând inculpaților Ș.R., Ș.I. și Ș.P., cu verificările privind intrările -

ieșirile din România din care rezultă că Ș.A. a ieșit din țară împreună cu

inculpatul Ș.R. la data de 31 iulie 2004 cu autovehiculul, fiind însoțiți și de

martorul C.N.; partea vătămată Ș.A. a revenit în țară la data de 10 martie 2005

împreună cu martora A.N., care fusese transportată în Italia de C.N., ieșind

din România la data de 19 ianuarie 2005 (filele 142-144 dosar urmărire penală).

Instanța de apel a mai reținut, în același sens, că

la locuința familiei Ș. situată în Medgidia, s-a efectuat o percheziție

domiciliară în baza autorizației Tribunalului Constanța din 01 martie 2006,

ocazie cu care au fost găsite copii de pe actele de start1 civilă ale victimei

Ș.A. (proces-verbal de percheziție și anexele, filele 91-97 dosar de urmărire

penală).

În ceea ce privește fapta de traficare a părții

vătămate I.A., curtea de apel a reținut că această faptă reiese din

verificările efectuate în baza de date a Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră potrivit cărora, într-adevăr, victima R.S. a părăsit teritoriul

României la data de 12 noiembrie 2004 în același mijloc de transport cu

inculpata I.A. și s-a întors în țară la data de 17 noiembrie 2004, însoțită

fiind de mama sa R.H., așa cum aceasta a declarat constant cu ocazia audierii

sale (proces-verbal de verificare și anexele, filele 167-168 dosar de urmărire

penală), coroborată cu declarația martorei R.H. care a relatat că fiica sa

prezenta urme evidente de violență și după ce a aflat de la aceasta că a fost

agresată de inculpatul Ș.R. au părăsit imediat Italia și s-au intors în

România, unde victima R.S. a fost internată în spital; în mod corect instanța

de fond a reținut că plecarea părții vătămate în Italia, urmată de revenirea în

țară cu mama sa la un interval scurt de timp, face credibilă varianta de fapt

expusă de partea vătămată; dacă partea vătămată dorea să meargă în Italia

pentru a munci, așa cum susțin inculpații, nu se justifică de ce ar fi dorit să

revină în țară în timp așa de scurt, decât dacă apăruse un motiv obiectiv, cum

ar fi cel invocat în declarațiile sale.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod temeinic instanța

de fond a reținut vinovăția inculpaților I.A. și Ș.R. în comiterea infracțiunii

de trafic de persoane, în modalitatea asigurării recrutării și transportului în

Italia prin înșelăciune în scopul exploatării (obligarea la practicarea

prostituției).

Curtea de apel a mai constatat că în mod temeinic

prima instanță a reținut că probatoriul administrat în cauză nu confirmă

participarea și a inculpatului Ș.I. la săvârșirea faptei de traficare a părții

vătămate A.A. Astfel, instanța de apel a reținut că partea vătămată R.S. a

declarat că inculpata I.A. i-a propus să meargă în Italia pentru a munci,

aceeași inculpată i-a plătit transportul și i-a dat suma de bani ce trebuia

prezentată autorităților vamale la ieșirea din țară, iar în Italia inculpatul Ș.R.

a încercat să o oblige la prostituție; singura referire la inculpatul Ș.I. constă

în aceea că le-a transportat pe partea vătămată R.S. și inculpata I.A., cu un

autoturism, până la gara din Medgidia, de unde au plecat cu trenul către

Galați, de unde au plecat cu un autocar în Italia însă contribuția inculpatului

Ș.I., de a transportat partea vătămată R.S. și inculpata I.A. până la gara din Medgidia,

nu poate fi asimilată vreuneia dintre acțiunile care realizează elementul

material al infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 13 C. pen. (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau

primirea unei persoane, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de

alte foloase); transportarea până la gara din aceeași localitate nu poate fi

asimilată acțiunii de transport care realizează elementul material al

infracțiunii de trafic de persoane, deoarece acest transport nu a urmărit și nu

a contribuit la asigurarea exploatării părții vătămate, inculpatul Ș.l. neefectuând

vreo activitate de recrutare a părții vătămate R.S., astfel cum s-a reținut

prin rechizitoriu.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din

Legea nr. 39/2003, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de

fond a reținut că, din definiția dată chiar de legiuitor, grupul infracțional

implică participarea a cel puțin trei persoane, care trebuie să acționeze în

mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea și rolul

fiecărui component al grupului să fie prestabilite. Participatia penală nu

poate conduce, în mod automat, la reținerea infracțiunii prev. de art. 7 din

Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracțiuni dintre cele enumerate în art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată

realizare condițiile specifice grupului infracțional.

Având în vedere situația de fapt reținută, instanța

de apel a constatat că participarea a trei inculpați - Ș.R., Ș.I., Ș.P. s-a

reținut doar cu privire la comiterea infracțiunilor de trafic de persoane față

de părțile vătămate M.I. și Ș.A.

Instanța de apel a constatat că din nici un mijloc de

probă administrat în cauza nu reiese că activitatea lor infracțională este

specifica unui grup infracțional organizat deoarece contribuția celor trei

inculpați la comiterea infracțiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri

organizate; astfel, instanța de apel a constatat că nu s-a dovedit că fiecare

dintre cei trei inculpați avea un anumit rol în săvârșirea faptelor, respectiv

activitatea de recrutare să fie în sarcina unuia dintre ei, activitatea de

transport a părților vătămate în străinătate să fie în sarcina altui inculpat,

și la fel și în cazul activităților de transferare, cazare, primire și

exploatare a părților vătămate, neputându-se reține că fiecare dintre inculpați

avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie și

anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpați.

S-a concluzionat că în mod temeinic instanța de fond

a reținut că inculpații sunt rude (Ș.R. este tatăl inculpaților Ș.I. și Ș.P.),

iar colaborarea lor în exploatarea părților vătămate M.I. și Ș.A. s-a produs pe

fondul relațiilor de familie, iar nu pe baza unei înțelegeri convenite în

cadrul unei structuri infracționale, participatia inculpaților avea caracter

conjunctural, iar nu pe baza unor atribuții clare în cadrul unui grup

infracțional in sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003

(inculpatul Ș.R. transporta, de regulă, persoanele în Italia, dar transportul a

mai fost realizat și de inculpatul Ș.l., care l-a adus în țară pe M.I.; în ceea

ce o privește pe partea vătămată R.S., participarea infracțională a aparținut

inculpaților Ș.R. și I.A., aceasta din urmă asigurând recrutarea și

transportarea părții vătămate în Italia, spre deosebire de cazul celorlalte

părți vătămate). Inculpata I.A. a comis fapta de trafic de persoane doar

împreună cu inculpatul Ș.R., iar în lipsa participației penale a trei persoane

este exclusă existența grupului infracțional, deci infracțiunea prev. de art. 7

din Legea nr. 39/2003 nu poate fi reținută nici inculpatei I.A.

Prin urmare, instanța de apel a constatat, sub

aspectul laturii obiective, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a

pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor,

instanța de apel a apreciat că instanța de fond a avut în vedere criteriile

generale prev. de art. 72 C. pen. și a stabilit pentru fiecare inculpat; o

pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al infracțiunilor,

formei continuate de săvârșire a infracțiunilor, persoanei acestora, atitudinii

lor nesincere, neimpunându-se reținerea în favoarea lor a unor circumstanțe

atenuante.

Curtea de apel a mai constatat că modalitatea de

executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță în ceea ce-i

privește pe inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P., scopul pedepsei prev. de art. 52 C.

pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepselor, având în

vedere pericolul social ridicat al infracțiunilor reținute în sarcina lor,

forma continuată a acestor infracțiuni, participația la săvârșirea mai multor

infracțiuni.

Curtea de apel a apreciat însă, în ceea ce o privește

pe inculpata I.A., că apelul declarat de către aceasta este fondat sub aspectul

individualizării judiciare a modalității de executare. în sarcina acesteia a

fost reținută săvârșirea unei singure infracțiuni, respectiv cea de trafic de persoane

prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

(parte vătămată R.S.), faptul că nu a fost săvârșită în formă continuată (ca în

cazul infracțiunilor de trafic de persoane reținute în sarcina celorlalți

inculpați), modalitatea concretă de săvârșire a faptei (recrutare și transport

a părții vătămate R.S. până în Italia, neexercitând nici o violență asupra

acesteia), precum și faptul că are trei copii în întreținere, tatăl copiilor

fiind inculpatul Ș.l.

Față de aceste considerente, curtea de apel a

apreciat că se impune schimbarea modalității de executare stabilită de către instanța

de fond, clin executarea în regim de detenție, în suspendare sub supraveghere a

executării pedepsei aplicată inculpatei A.A. în condițiile art. 86

1

C.

pen.

Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri M.P.

(motive scrise de recurs, fii. 8-18) și inculpații Ș.R., Ș.I. și Ș.P., motivele

fiind, în sinteză, aceleași cu cele susținute în apel (inculpații neformulând

motive scrise de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

10

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., acestea - expuse oral, cu ocazia dezbaterilor - fiind

menționate în încheierea de dezbateri de la termenul clin 27 aprilie 2010).

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte

constata următoarele:

- în recurs, cu acordul lor, cei 4 inculpați au fost

ascultați (fii. 98, 98, 100, 101), cu excepția probelor (înscrisuri) în

circumstantiere, aceștia neformulând cereri pentru încuviințarea ori

administrarea de probe noi;

- în apel, toți cei 4 inculpați și-au exercitat

„dreptul la tăcere" (fii. 135-138), fiind depuse la dosar înscrisuri, ca

probe în circumstanțiere;

- în primă instanță, fiecare inculpat a dat ample

declarații (fii. 100-101, 102-103, 104, 105), toți depunând înscrisuri - probe

în circumstanțiere (fii. 224 verso). în condițiile neformulării altor cereri și

nici propunerii altor probe noi, instanța de fond a dispus trecerea la

dezbateri (pag.2 a încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării

sentinței).

Cu privire la fondul recursurilor declarate, Înalta Curte

constată următoarele:

M.P. a criticat cele 2 hotărâri cu referire la

achitările dispuse (pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003

- cu privire la toți cei 4 inculpați și, respectiv, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C.

pen. - numai cu privire la inculpatul Ș.I.) - caz de casare invocat art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Criticile nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau

sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepsește cu închisoare

de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Definiția noțiunii de „grup infracțional

organizat" este dată de art. 2 alin. (1) din aceeași lege - grupul

structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o

perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai

multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu

financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat

grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor

infracțiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri

prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Aceste dispoziții legale preiau conținutul textului art.

2 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale

organizate, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002, în care se

menționează că, în sensul prezentei convenții, expresia „grup infracțional

organizaf desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe

persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în

scopul săvârșirii uneia ori mai multor infracțiuni grave sau infracțiuni

prevăzute de prezenta convenție, pentru a obține, direct ori indirect, un

avantaj financiar sau un alt avantaj material; și că expresia „grup

structurat" desemnează un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru

a comite neapărat o infracțiune și care nu deține neapărat un anumit rol de

continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi.

În toate cazurile, pentru eventuala reținere a

dispozițiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003,

va trebui să stabilească în ce măsură structura infracțională, a cărei existență

și activitate este cercetată și judecată, constituie un grup infracțional

organizat ori este vorba despre o asociație sau grupare care nu are caracterul

unui grup infracțional organizat sau este vorba despre o participație penală.

Pentru a realiza cuvenitele diferențieri trebuie avute în vedere următoarele

aspecte:

- numărul participanților și relațiile funcționale

dintre aceștia;

- rolul asumat de către fiecare participant (dacă

este conjunctural, dacă ține de o anumită specializare, de calități, aptitudini

sau alte aspecte individuale, dacă se poate încadra într-o strategie coerentă

ce vizează obținerea de profituri, ș.a.);

- vechimea relațiilor dintre participanți (dacă

relațiile dintre aceștia vizează doar executarea anumitor activități

infracționale sau este vorba despre o structură dezvoltată în timp, cu relații

personalizate și asimilarea locului și rolului în cadrul acesteia);

- dacă există o conducere, un management funcțional

care să aibă atăt posibilitatea de a da dispoziții, cât și mijloacele prin care

să impună ducerea lor la Îndeplinire și, la nevoie, măsuri de coerciție;

- dacă activitatea ori activitățile desfășurate

asigură realizarea unui profit, direct sau indirect, modul cum este acesta

colectat, împărțit și distribuit membrilor grupului, dacă există măsuri de

siguranță luate pentru evitarea de neînțelegeri ori pentru apariția de acțiuni

destabilizatoare.

Or, în viziunea legiuitorului, nu constituie grup

infracțional organizai grupul caracterizat de următoarele elemente

caracteristice (și, deci, pe cale de consecință, acestea pot fi acceptate ca și

delimitări conceptuale, în cadrul noțiunii de structură infracțională, între

grupul infracțional organizat și un grup infracțional considerat neorganizat):

- este format ocazional în scopul comiterii imediate

a uneia sau mat multor iiifracțiuni;

- nu are continuitate sau o structurai determinatei

ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

În final, se poate aprecia că diferența între un grup

infracțional organizat și un grup infracțional pe care legiuitorul îl consideră

neorganizat ține, pe de o parte, de durata în timp a grupului și, în ultimă

instanță, de modul de organizare. Diferența este elocventă atunci când se face

diferența între organizarea unui grup de persoane - este adevărat, în vederea

desfășurării de activități ilicite în scopul obținerii de profit - și

organizarea unei activități infracționale, organizare ce nu presupune, cu

necesitate, existența unui grup infracțional organizat.

Înalta Curte constată că argumentele prezentate în

cele două hotărâri atacate (pag. 12-13 sentință, pag. 13-14 decizie) sunt în

acord cu aspecte prezentate anterior cu privire la noțiunea de „grup

infracțional organizat' și, respectiv, cu privire la delimitarea acesteia de

alte noțiuni, inclusiv de „participația penală".

Argumentele celor două instanțe pentru justificarea

soluției achitării inculpaților cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7

din Legea nr. 39/2003, sunt - sub aspect probatoriu, legal și doctrinar -

corecte, Înalta Curte exprimându-și rezerva numai cu privire la cel referitor

la săvârșirea faptelor „pe fondul relațiilor de familie" deoarece, în

principiu, acestea nu numai că nu exclud, de plano, existența unui grup

infracțional organizat ci, dimpotrivă, uneori constituie chiar un important

factor de organizare și coeziune al „grupului infracțional organizat'.

De asemenea, neîntemeiată este și critica M.P. referitoare

la achitarea inculpatului Ș.l. pentru infracțiunea prevăzută de ari. 12 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001.

Potrivit rechizitoriului (pag. 8), fapta inculpatului

Ș.l. constă în aceea că „în luna noiembrie 2004, împreună cu învinuita I.A. a

recrutat-o prin înșelăciune în scopul exploatării prin obligarea la practicarea

prostituției în Italia pe R.S.". Argumentele prezentate în motivele de

recurs (pag. 16-18, „e cel care le-a transportat cu mașina lui până la gara din

Medgidia, pentru ca acestea să ajungă la destinația finală, respectiv

Italia") nu sunt de natură să conducă la concluzia netemeiniciei soluției

de achitare dispusă de prima instanță.

Ambele instanțe nu numai că nu au comis o eroare

gravă de fapt, reținând corect - ca, de altfel, și acuzarea - în ce a constat

concret fapta inculpatului Ș.l. în raport cu partea vătămată R.S. (sentință

pag. 10-11, decizie pag. 13), dar și au motivat corect de ce această faptă nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte însușindu-și toate argumentele amplu

prezentate în hotărârile atacate și, totodată, apreciind că nu se impune

reluarea acestora.

Cu excepția inculpatului Ș.R., critica M.P.

referitoare la individualizarea pedepselor aplicate (cuantum și modalitate de

executare) este neîntemeiată pentru ceilalți inculpați - caz de casare invocat,

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Faptele inculpaților, săvârșite sub imperiul Legii nr.

678/2001 în redactarea inițială (ceea ce a impus reținerea dispozițiilor art. 13

C. pen.), au fost corect sancționate de prima instanță, pedepsele aplicate

fiind în concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen. și de natură a satisface

scopul prevăzut de art. 52 din C. pen.

Înalta Curte constată că și modalitatea de executare

a pedepsei stabilită de instanța de apel pentru inculpata I.A. (cea prevăzută

de art. 86

1

C. pen.) este legală și temeinică (argumente prezentate

la pag. 15 a deciziei atacate) în condițiile în care aceasta are 3 copii în

întreținere, tatăl lor fiind inculpatul Ș.l. (condamnat la pedeapsa închisorii

cu executare), a săvârșit o singură infracțiune în forma simplă, iar nu în

formă continuată, reținând totodată și modalitatea concretă de săvârșire a

faptei astfel cum a fost prezentată anterior.

Așa cum s-a menționat, este însă întemeiată critica M.P.

cu privire la sancționarea penală a inculpatului Ș.R. deoarece, așa cum rezultă

din actele și lucrările dosarului, precum și din probatoriul administrat,

acesta a avut un rol important în desfășurarea activității infracționale și,

totodată, a încercat să se sustragă urmăririi penale și să părăsească teritoriul

României, fiind prins la punctul de trecere a frontierei Cenacl, județul Timiș,

de unde a fost adus de lucrătorii de poliție în baza mandatului emis pe numele

său (fii. 100-112 d.u.p.). De altfel, chiar prima instanță a reținut că

„inculpatul Ș.R. a avut o contribuție mai mare în comiterea faptelor, dat fiind

că, în principal, acesta a recrutat și transportat părțile vătămate" (pag.

14 sentință). De asemenea, la dosarul primei instanțe a fost atașată și copia

de pe cazierul judiciar al inculpatului în care sunt menționate antecedentele

penale ale acestuia (fii. 260 verso).

În consecință, recursul M.P. va fi admis numai cu

privire la inculpatul Ș.R., sub aspectul menționat.

Criticile recurenților inculpați, astfel cum au fost

expuse cu ocazia dezbaterilor și încadrabile juridic în cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen., sunt

neîntemeiate:

a) nimic din conținutul părții expozitive a sentinței

ori a deciziei atacate nu sugerează intenția instanțelor de a reține în

favoarea inculpaților circumstanțe atenuante. Dimpotrivă, la pag. 14 a deciziei

atacate se menționează expres „neimpunându-se reținerea în favoarea lor a unor circumstanțe

atenuante".

În consecință, nu numai că această critică este

neîntemeiată, dar nici nu justifică legal soluția de casare și trimitere spre

rejudecare a cauzei în vederea înlăturării pretinsei nelegalități ori

neclarități cu privire la eventuala reținere a unor circumstanțe atenuante în

favoarea inculpaților.

b) invocând contradicții între declarațiile persoanelor

ascultate și, mai ales, calitatea de rude, apărarea a solicitat achitarea

inculpatului Ș.R. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Nu s-a precizat

concret care este acel element (constitutiv ai infracțiunii care ar lipsi,

menționându-se doar că „faptele nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor sub aspectul laturii obiective".

Critica este neîntemeiată.

Traficul de persoane a constituit o preocupare

importantă la nivelul comunității statelor lumii - în acest sens, Convenția ONU

împotriva criminalității transnaționale organizate ratificată prin Le