ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2289/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 iunie

2009, pronunțată în dosarul penal nr. 150/59/2009, Curtea de Apel Timișoara a

respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul R.V.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

măsura preventivă luată se înlocuiește cu o alta când s-au schimbat temeiurile

care au determinat luarea ei.

Inculpatul R.V. a fost

trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunilor de

complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la

cumpărare de influență, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Starea de arest i-a fost

menținută prin încheierea din 19 mai 2009, ca fiind o măsură dispusă în mod

legal și temeinic. De la această dată nu au intervenit temeiuri noi din care să

rezulte că menținerea arestării preventive a inculpatului nu se mai justifică,

astfel că instanța a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii

arestării preventive, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul R.V.

Prin avocatul său ales,

recurentul inculpat a susținut că recursul declarat împotriva încheierii prin

care i s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este

admisibil, în conformitate cu reglementările C.E.D.O. și ale Cartei drepturilor

fundamentale.

Examinând recursul, Înalta

Curte constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit art. 141 teza

ultimă C. proc. pen., încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel

respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii

preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

În consecință, recurentul

inculpat a folosit calea de atac într-o procedură neîngăduită de lege, demersul

său fiind inadmisibil.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

a) C. proc. pen., va respinge recursul ca inadmisibil.

Înalta Curte constată că

drepturile fundamentale ale recurentului nu sunt încălcate prin dispoziția

procesual penală din dreptul român, întrucât încheierea prin care s-a respins

înlocuirea măsurii preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, dar ea

poate fi atacată odată cu fondul cauzei; prin urmare, recurentul are

posibilitatea valorificării drepturilor sale și susținerii intereselor sale

într-o cale de atac, în fața judecătorului, fără a fi discriminat prin

prevederea legală sus-arătată.

Văzând dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 150/59/2009.

Obligă recurentul inculpat

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iunie 2009.