ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2289/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 2 iunie 2009, pronunțată în dosarul penal nr. 150/59/2009, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul R.V. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu o alta când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea ei. Inculpatul R.V.

a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Starea de arest i-a fost menținută prin încheierea din 19 mai 2009, ca fiind o măsură dispusă în mod legal și temeinic. De la această dată nu au intervenit temeiuri noi din care să rezulte că menținerea arestării preventive a inculpatului nu se mai justifică, astfel că instanța a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.V. Prin avocatul său ales, recurentul inculpat a susținut că recursul declarat împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este admisibil, în conformitate cu reglementările C.E.D.O. și ale Cartei drepturilor fundamentale. Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. Potrivit art. 141 teza ultimă C. proc. pen., încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. În consecință, recurentul inculpat a folosit calea de atac într-o procedură neîngăduită de lege, demersul său fiind inadmisibil.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul ca inadmisibil. Înalta Curte constată că drepturile fundamentale ale recurentului nu sunt încălcate prin dispoziția procesual penală din dreptul român, întrucât încheierea prin care s-a respins înlocuirea măsurii preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, dar ea poate fi atacată odată cu fondul cauzei; prin urmare, recurentul are posibilitatea valorificării drepturilor sale și susținerii intereselor sale într-o cale de atac, în fața judecătorului, fără a fi discriminat prin prevederea legală sus-arătată. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 150/59/2009. Obligă recurentul inculpat la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.