ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2009

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2517/87/2009 (2517/2009), în baza art. 140 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, formulată de apelantul inculpat P.I.M. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de același inculpat. În esență, s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, iar ulterior a fost condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1),art.

4 alin. (1), art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, faptele constând în aceea că la data de 29 mai 2009 a deținut în locuința sa, fără drept, cantitatea de 197,47 grame cannabis în scopul comercializării, iar în cursul lunii noiembrie 2008 a pus la dispoziție cu știință locuința sa pentru consumul ilicit de cannabis, oferind mai multor persoane țigări confecționate artizanal ce conțineau cannabis, îndemnându-i să consume drogul oferit îndemn ce a fost urmat de executare, rămânând cantitatea de 17,40 grame cannabis ce a fost predată organelor de poliție de către mama inculpatului la data de 5 decembrie 2008. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța de apel a constatat că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind avute în vedere între altele, în aprecierea ultimei condiții, natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiuni și urmările nefaste pe care le produc asupra sănătății publice, dar și antecedentele penale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu un nivel de școlarizare redus, fără ocupație și loc de muncă la data arestării, existând temerea că, pus în libertate își va relua activitatea infracțională. P entru aceleași motive, instanța de apel a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de același inculpat.

În ce privește cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, s-a reținut că prin decizia nr. 1344 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel București s-a casat în parte încheierea Tribunalului Teleorman din 15 septembrie 2009, doar cu privire la soluționarea unei cereri de încetare de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpat, constatându-se omisiunea instanței de fond de a o analiza; aceasta înseamnă că soluția de menținere a arestării preventive, dispusă prin aceeași încheiere, a fost apreciată ca fiind legală și temeinică. În aceste condiții, faptul că ulterior instanța de fond nu a mai pus în discuție cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive nu poate conduce șa concluzia că această măsură a încetat de drept, cu atât mai mult cu cât prima instanță, prin hotărârea dată asupra fondului cauzei, la data de 20 octombrie 2009,deci în interiorul termenului de 60 de zile prev. de art. 160/b C. proc.

pen., s-a pronunțat asupra stării de arest preventiv a inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.I.M., reiterând susținerile făcute în fața instanței de apel privind revocarea, înlocuirea și respectiv încetarea de drept a măsurii arestării preventive. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și a limitelor prev. de art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., încheierea prin care instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac. Analizând dispozitivul încheierii atacate, Curtea constată că instanța de apel s-a pronunțat pe de o parte, în temeiul art. 139 alin. (1) și art. 140 C. proc.

pen., în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererilor formulate de către inculpat, de încetare de drept, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara; pe de altă parte, prin aceeași încheiere a menținut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. Având în vedere disp. art. 141 C. proc. pen. anterior evocate, rezultă că limitele în care inculpatul poate ataca și, deci, critica încheierea instanței de apel au în vedere exclusiv dispoziția de menținere a stării sale de arest, urmând ca sub aspectul soluției date prin aceeași încheiere asupra celor două cereri menționate anterior, aceasta să fie definitivă, așa cum de altfel Curtea de Apel a menționat în dispozitivul hotărârii atacate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o analiză exhaustivă a temeiurilor de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, apreciind în mod temeinic și legal că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, în cauză există mai mult decât presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat (în condițiile în care el a și fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare),iar pe de altă parte natura și gravitatea acestora(în contextul în care fenomenul de trafic și consum ilicit de droguri a luat o amploare deosebită),cantitatea mare de droguri traficată, ca și circumstanțele personale ale inculpatului, justifică pe deplin aprecierea că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, echivalând cu o primă de încurajare dată persoanelor care se ocupă cu asemenea activități. În consecință, recursul declarat de către inculpat este nefondat și va fi respins, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I.M. împotriva încheierii din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2517/87/2009(2517/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2009.