ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1265/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1265/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 122 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția penală, în

Dosarul nr. 2517/87/2009, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, condamnarea inculpatului P.l.M. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, același inculpat a fost

condamnat la 1 an închisoare, iar, în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a

dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a fost

condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen.,

s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea,

inculpatul P.l.M. urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., din

momentul rămâneni definitive a hotărârii și până la terminarea executării

pedepsei.

În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a computat din durata pedepsei prevenția de la data de 29 mai

2009 la 20 octombrie 2009, conform art. 88 C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea

de la inculpat a cantități lor de cannabis rămase în urma analizelor de

laborator, și anume: 167,41 grame, depusă la Direcția Cazier Judiciar,

Statistică și Evidență Operativă din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 11 iunie 2009

și cantitatea de 15,19 grame cannabis, depusă la Direcția Cazier Judiciar,

Statistică și Evidență Operativă din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 06 ianuarie

2009.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.500 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în

esență, în fapt, că în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, inculpatul P.l.M. a

deținut la domiciliul său cannabis, drog de risc înscris în Tabelul nr. III -

anexă la Legea nr. 143/2000, atât pentru consumul propriu, cât și în vederea

oferirii, spre consum, altor persoane, respectiv martorilor M.A.F., P.M., P.C.A.

și A.R.D.

Astfel, în data de 5 decembrie 2008, denuntătoarea P.S., mama

inculpatului, a predat organelor de poliție cantitatea de 17,40 grame canabis,

ce aparținea fiului său, iar, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 29

mai 2009, la locuința inculpatului din comuna Peretu, județul Teleorman, a fost

descoperită cantitatea de 197,47 grame cannabis, aparținând, de asemenea,

inculpatului P.l.M.

După depistarea drogului de risc la domiciliul inculpatului cu ocazia

percheziției, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge și urină, care

au fost supuse analizei de specialitate din partea I.N.M.L. M.M. București, cercetările

imunologice efectuate punând în evidență prezența de tetrahidro-canabinol (THC)

în urina recoltată de la inculpat (buletin de analiză toxicologică - alcoolemie

nr. 46/U din 1 iunie 2009).

S-a mai reținut, de asemenea, că în cursul lunii noiembrie 2008,cu

știință, inculpatul P.l.M. a pus la dispoziție locuința sa pentru consumul

ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în acest scop oferind

martorilor M.A.F., P.M., P.C.A. și A.R.D. țigări confecționate artizanal, ce

conțineau cannabis și îndemnându-i pe aceștia să consume cannabisul oferit,

îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivilor martori, cu excepția

lui P.C.A.

Totodată, la începutul lunii decembrie 2008, în timp ce se afla în fața

porții locuinței martorului M.A.F., în prezența acestuia și a martorilor V.M.D.

și P.M., inculpatul P.l.M. a confecționat artizanal o țigară din cannabisul pe

care îl avea asupra sa, oferind-o spre consum și martorilor prezenți, aceștia,

cu excepția martorului V.M.D., acceptând îndemnul inculpatului și fumând,

împreună cu acesta, respectiva țigară.

În drept, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului P.l.M. care, fără

drept, în perioada noiembrie 2008 – mai 2009,a deținut la domiciliul său

cannabis drog de risc, perioadă în care a și oferit din drogul respectiv spre

consum și altor persoane - martorilor M.A.F. (în două rânduri), P.M. (în două

rânduri) și A.D.R. la petrecerea organizată la locuința sa - acestea fumând

țigările cu cannabis oferite de inculpat, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea deținerii și

oferirii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului de a deține la locuința

sa, fără drept, cannabis (drog de risc) pentru consumul propriu și din care a

consumat efectiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prevăzută și

pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului P.l.M. de a pune la dispoziție locuința sa cu ocazia

unei petreceri, în luna noiembrie 2008, pentru consumul ilicit de droguri

(cannabis), împrejurare în care în locuința sa s-au consumat țigări cu cannabis

oferite de inculpat și din care au consumat martorii A.R.D., P.M. și M.A.F., a

fost încadrată de instanța de fond în dispozițiile art. 5 din Legea nr.

143/2000, care reglementează infracțiunea de punere la dispoziție a locuinței

pentru consumul ilicit de droguri.

În ceea ce privește fapta inculpatului P.l.M., care, cu ocazia

petrecerii organizată la locuința sa la sfârșitul lunii noiembrie 2008, a

îndemnat la consumul ilicit de droguri pe martorii A.D.R., P.M. și M.A.F.,

îndemn urmat de executare de către acești martori, s-a apreciat că întrunește

în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului,

instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise,

împrejurările în care acestea au fost săvârșite, limitele de pedeapsă stabilite

de lege, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv

faptul că este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și a manifestat o

atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul

P.l.M., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele

aspecte:

5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitându-se achitarea

apelantului-inculpat P.l.M. sub aspectul respectivelor infracțiuni, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a susținut că în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000 sub aspectul

laturii subiective, în sensul că inculpatul nu a acționat cu intenție directă,

cannabisul fiind achiziționat pentru consumul propriu și oferit accidental

participanților la petrecere, pe fondul consumului de alcool.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, s-a arătat că, din depozițiile martorilor audiați în faza cercetării

judecătorești, nu rezultă că aceștia ar fi fost îndemnați de inculpat să

consume drogurile, astfel încât, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între

fapta inculpatului și consumul cannabisului de către respectivii martori,

lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de îndemn la

consumul ilicit de droguri, încriminată de dispozițiile legale menționate.

proc. pen., care obligau instanța să analizeze atât probele care au servit ca

temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost

înlăturate din evaluarea materialului probator administrat.

S-a susținut că, în speță, instanța de fond nu a făcut o analiză a

motivelor pentru care a înlăturat declarațiile date de martori în cursul

cercetării judecătorești, reținându-le doar pe acelea date în faza de urmărire

penală, astfel încât, existând, în opinia apelantului-inculpat, o contrarietate

între considerente și dispozitiv, s-a apreciat că se impune desființarea

sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

fără ca Tribunalul să țină seama de circumstanțele personale ale acestuia,

respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră, aspecte

ce justificau reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen., cu consecința stabilirii unor sancțiuni penale orientate

sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.

De asemenea, față de faptul că inculpatul poate fi reintegrat din punct

de vedere social și familial, iar relațiile cu mama sa, denunțătoarea P.S., au

fost reluate, aceasta înscriindu-l la Centrul de prevenire, evaluare și

consiliere antidrog Teleorman pentru a primi asistență de specialitate, s-a

solicitat de către apelant suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante,

în condițiile art. 861 C. pen., susținându-se că scopul prevăzut de art. 52 C.

pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei de către inculpat.

Prin Decizia penală nr. 3/ A din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

A fost obligat apelantul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și

din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de

fapt și de drept, Curtea de Apel a apreciat apelul declarat de inculpat ca

fiind nefondat, având în vedere următoarele considerente:

baza analizei probelor administrate, rezultă, fără echivoc, că inculpatul P.l.M.,

cu ocazia unei petreceri organizate în luna noiembrie 2008, cu știință, a pus

la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, oferind martorilor

M.A.F., P.M., P.C.A. și A.R.D. țigări confecționate artizanal ce conțineau

cannabis și îndemnându-i pe aceștia să consume drogul oferit, îndemn ce a fost

urmat de executare din partea respectivi lor martori, cu excepția lui P.C.A.

Totodată, cu aproximativ o săptămână anterior petrecerii organizate la

domiciliul său (iar nu în luna decembrie 2008, așa cum din eroare a reținut

Tribunalul), inculpatul, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului

M.A.F., în prezența acestuia și a martorilor V.M.D. și P.M., a confecționat,

artizanal, o țigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa, îndemnându-i la

consum și pe martorii prezenți, aceștia, cu excepția martorului V.M.D.,

acceptând îndemnul inculpatului și fumând, împreună cu acesta, respectiva

țigară.

Deși inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetărilor,

Curtea constată, contrar susținerilor apelantului, că vinovăția acestuia sub

aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 5 și art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind

declarațiile date de martora denunțătoare P.S. și de martorii P.C.A., M.A.F., P.M.

și A.R.D. în cursul urmăririi penale, depozițiile martorului V.M.D. date în

ambele faze procesuale, declarația dată de inculpat în fața procurorului în 11

iunie 2009, precum și declarația acestuia dată în fața instanței la termenul de

judecată din 23 iunie 2009, când a recunoscut, fără rezerve, săvârșirea

faptelor reținute în sarcina sa.

Astfel, audiați fiind de către procuror la data de 29 mai 2009,

martorii P.C.A., M.A.F., P.M. și A.R.D. au declarat că, într-adevăr, cu ocazia

petrecerii organizate de inculpat la locuința sa în luna noiembrie 2008, acesta

a confecționat o țigară dintr-o materie vegetală despre care Ie-a spus că este

un drog numit marijuana și i-a îndemnat să fumeze din respectiva țigară, îndemn

ce a fost urmat de executare din partea martorilor, cu excepția lui P.C.A.

În același sens sunt și declarațiile martorei denunțătoare P.S. date în

cursul urmăririi penale, în care aceasta a arătat că, în timpul petrecerii

organizate în luna noiembrie 2008, inculpatul a urcat la un moment dat în podul

locuinței, a luat niște plante uscate și a confecționat o țigară, din care a

fumat împreună cu invitații săi, precum și declarațiile inculpatului date în

fața procurorului pe 11 iunie 2009 (fila 222 dosar urmărire penală) și în fața

Tribunalului pe 23 iunie 2009 (fila 10 dosar fond), în care a recunoscut că,

întradevăr, în timpul petrecerii, i-a îndemnat pe martori să consume din

cannabisul pe care îl deținea la locuința sa.

Totodată, este de menționat că, din declarațiile date de martorii M.A.F.

și P.M. în cursul urmăririi penale, precum și din depozițiile martorului V.M.D.

date în ambele faze procesuale, rezultă că, cu aproximativ o săptămână înainte

de petrecerea organizată de inculpat, acesta, în timp ce se afla în fața porții

locuinței martorului M.A.F., a confecționat o țigară din cannabisul pe care îl

avea asupra sa și i-a îndemnat și pe martori să fumeze din aceasta, îndemn ce a

fost urmat de martorii P.M. și M.A.F.

Este adevărat că, în cursul cercetării judecătorești, martorii P.S., P.C.A.,

P.M. și A.R.D. au revenit parțial asupra declarațiilor inițiale, arătând că

inculpatul nu i-a îndemnat să consume cannabis, ci Ie-a oferit drogul la

cererea lor, însă declarațiile de retractare vor fi înlăturate de instanță ca

nesincere și făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere

penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

În acest sens, se reține că declarațiile date în faza de urmărire

penală conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au derulat

evenimentele atât în timpul petrecerii organizate de inculpat, cât și cu ocazia

întâlnirii anterioare, din interpretarea coroborată a acestora rezultând, cu

certitudine, că inculpatul a fost cel care i-a îndemnat pe martori să consume,

ilicit, drogul menționat.

Într-adevăr, dispozițiile procesual penale nu conferă o valoare

probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire penală, însă

pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator,

este necesar ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificare

valabilă.

În acest sens, Curtea constată că motivul invocat de martorii anterior

menționați, respectiv faptul că ar fi fost constrânși de organul de urmărire

penală să dea respectivele depoziții, care le-ar fi fost dictate, nu poate fi

reținut de instanță, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că martorii

nu au făcut nicio dovadă în acest sens, nefiind înregistrată nici o plângere

penală împotriva lucrătorilor de poliție și a procurorului care i-a audiat,

iar, pe de altă parte, mențiunile înscrise de martori la finalul declarațiilor

date în fața organelor de cercetare penală și a procurorului, în sensul că cele

consemnate în cuprinsul depozițiilor corespund cu aspectele relatate de aceștia.

În raport cu situația de fapt reținută, Curtea apreciază că în mod

corect fapta inculpatului P.l.M. de a pune la dispoziție locuința sa în vederea

consumului ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în luna noiembrie

2008, a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 143/2000,

fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub

aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective.

Pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000,

este necesar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, să existe

o acțiune de punere la dispoziție a unui local, a unei locuințe sau a oricărui

alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri

sau de tolerare a consumului ilicit de droguri în asemenea locuri.

În cauză, inculpatul este cel care a avut inițiativa organizării

petrecerii și cel care a creat ambianța corespunzătoare pentru a atrage

consumatorii de droguri, confecționând țigara din cannabis și oferind, astfel,

participanților la petrecere posibilitatea consumului ilicit de droguri,

activități ce se circumscriu acțiunii de "punere la dispoziție", ce

constituie elementul material al laturii obiective în conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000.

Într-adevăr, pentru existența acestei infracțiuni, legea condiționează

ca făptuitorul să pună la dispoziție sau să tolereze consumul de droguri

"cu știință", ceea ce presupune ca acesta să aibă reprezentarea că

punerea la dispoziție sau tolerarea sunt făcute în scopul consumului ilicit de

droguri.

În cauză, având în vedere că însuși inculpatul a fost cel care a

confecționat țigara din drogurile pe care le deținea la locuința sa și i-a

îndemnat pe participanți să fumeze din respectiva țigară, comunicându-le că

conține un drog numit marijuana, rezultă că acesta a acționat cu știință,

săvârșind, astfel, infracțiunea cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv

intenție directă.

Cu privire la proveniența drogurilor, deși inculpatul a susținut în mod

constant că plantele respective nu erau interzise de lege pentru consum, fiind

culese de pe raza comunei Răsmirești, județul Teleorman, afirmație susținută și

de martorii C.C.C. și V.M., Curtea nu o poate reține, având în vedere că, din

concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 523595 din 11

iunie 2009 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor a

rezultat, cu certitudine, că drogurile ridicate de la inculpat nu fac parte din

cannabisul cules de pe raza comunei Răsmirești, având o proveniență diferită,

neidentificată pe parcursul cercetărilor.

Referitor la faptele inculpatului care, cu ocazia petrecerii organizate

la locuința sa în luna noiembrie 2008, i-a îndemnat pe martorii menționați să

fumeze din țigara confecționată din cannabis, îndemn urmat de executare din

partea unora dintre martori, s-a apreciat că în mod corect acestea au fost

încadrate în drept de Tribunal în dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât

sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective.

Referitor la elementul material al laturii obiective, din probele

administrate în cauză și care au fost analizate în dezvoltările anterioare,

rezultă că inculpatul i-a determinat pe martori să consume ilicit droguri de

risc, acțiune ce a avut ca urmare tocmai consumul de astfel de substanțe

interzise, astfel cum se prevede în alin. (1) al art. 11 din Legea nr.

143/2000.

Contrar susținerilor apelantului-inculpat, se constată că între

acțiunile de îndemn realizate de acesta și consumul ilicit de droguri de către

martori există o strânsă legătură de cauzalitate, dovedită de materialul

probator administrat, toți martorii declarând că au fumat din țigările confecționate

de inculpat doar ca urmare a îndemnului ce Ie-a fost adresat, fără să aibă vreo

inițiativă în acest sens și fără să ceară inculpatului să le pună la dispoziție

astfel de substanțe.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, față de situația de fapt constatată, Curtea apreciază că Tribunalul

trebuia să rețină forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.,

fiind vorba de două acte materiale, respectiv cel din noiembrie 2008 și cel

săvârșit cu aproximativ o săptămână înainte (când inculpatul, aflându-se în

fața porții locuinței martorului M.A.F., a confecționat o țigară din cannabisul

pe care îl avea asupra sa și i-a îndemnat și pe martorii prezenți să fumeze din

aceasta, îndemn ce a fost urmat de executare de către o parte din martori),

comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, la un interval de timp scurt

și care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, însă,

fiind învestită numai cu apelul declarat de inculpat, instanța de control

judiciar nu poate reforma hotărârea primei instanțe sub acest aspect, întrucât

ar aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac

consacrat de art. 372 C. proc. pen.

În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior

expuse, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută critica apelantului

privitoare la greșita sa condamnare sub aspectul infracțiunilor prevăzute de

art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, neexistând în cauză

temeiuri de achitare, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat în cadrul motivelor de apel.

Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea de Apel a constatat că inculpatul a

recunoscut în mod constant comiterea lor în modalitatea reținută prin actul de

sesizare, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii respectivelor

infracțiuni rezultând din întregul material probator administrat în cauză, atât

în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv

declarațiile martorilor P.S., T.F., P.C.A., M.A.F., P.M., V.M.D. și A.R.D.,

rapoartele de constatare tehnico-științifică din 8 decembrie 2008, din 2 iunie 2009

și din 11 iunie 2009, procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la

locuința inculpatului, buletinul de analiză toxicologică din 1 iunie 2009 emis

de I.N.M.L. M.M. București, procesulverbal de cercetare la fața locului din

data de 3 iunie 2009 întocmit de organele de poliție, declarațiile

inculpatului.

formulată de apelantul - inculpat, apreciind că nu este incidență, în cauză,

niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

care impun desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

Într-adevăr, așa cum a susținut și apelantul, instanța de fond nu a

analizat decât acele probe pe care s-a întemeiat soluția de condamnare a

inculpatului, fără să arate motivele pentru care unele declarații nu au fost

reținute în fundamentarea deciziei judiciare pronunțate, însă Curtea apreciază

că această împrejurare nu este de natură să determine nulitatea hotărârii

Tribunalului, cu consecința rejudecării cauzei de către prima instanță, atâta

timp cât lipsa motivării ori motivarea insuficientă sau necorespunzătoare a

unei sentințe poate fi suplinită ori substituită de instanța de apel, în

temeiul efectului devolutiv integral al căii de atac cu soluționarea căreia a

fost investită.

În cauză, constatând această omisiune a instanței de fond, Curtea a

arătat la pct. 1 din considerente motivele pentru care declarațiile date în

cursul cercetării judecătorești de către o parte din martorii audiați nu pot fi

reținute, astfel încât a fost înlăturată orice vătămare ce ar fi rezultat din

nesocotirea dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., cu consecința

încălcării dreptului inculpatului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin.

(1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De asemenea, Curtea constată că nu există în cauză nici o contrarietate

între considerente și dispozitiv, situația de fapt reținută și motivele

menționate în partea expozitivă a sentinței fiind în deplină concordantă cu

soluția pronunțată.

Împrejurarea că, deși în dispozitiv instanța de fond nu a făcut aplicarea

prevederilor art. 74, art. 76 C. pen., aceasta a menționat în considerente, cu

ocazia prezentării aspectelor reținute la individualizarea judiciară a

sancțiunilor penale, că "aplicarea unor pedepse situate sub minimul

special este aptă .. să asigure finalitatea cerută de dispozițiile art. 52 C.

pen.", nu este de natură, în opinia Curții, să conducă la concluzia

existenței unei contrarietăți între partea expozitivă și dispozitiv, atâta timp

cât Tribunalul nu a făcut trimitere în motivare la nici una dintre

împrejurările prevăzute de art. 74 C. pen. și nu a menționat că ar fi incidență

vreuna din circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de aceste dispoziții

legale, fiind vorba de o simplă eroare materială, ce poate fi îndreptată în

condițiile art. 195 C. proc. pen.

Curtea de Apel a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă

individualizare, ținând seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen.

Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să

țină seama atât de elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, cât și

de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste

aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a

celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Sub acest aspect, Curtea constată că elementele legate de faptele

comise și de persoana inculpatului au fost corect valorificate de prima

instanță în procesul de individualizare a sancțiunilor penale stabilite,

existența acestora justificând aplicarea unor pedepse orientate spre minimul

special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Astfel, se observă că Tribunalul a avut în vedere la individualizarea

pedepselor împrejurările invocate de apelantul-inculpat, respectiv lipsa

antecedentelor penale și atitudinea procesuală parțial sinceră a acestuia,

elemente în raport cu care a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre

limita minimă prevăzută de lege este suficientă pentru realizarea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

În acord cu instanța de fond, Curtea de Apel a apreciat că respectivele

împrejurări nu justifică reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului

pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite,

având în vedere în acest sens atât circumstanțele reale ale comiterii faptelor

(pe o perioadă de timp relativ mare, prin atragerea și a altor persoane în

activitatea infracțională, ca urmare a îndemnului adresat acestora la consumul

ilicit de droguri, cantitatea relativ mare de substanțe interzise ridicate de

la locuința inculpatului), cât și datele ce caracterizează persoana

inculpatului.

Sub acest din urmă aspect, se reține, pe baza concluziilor referatului

de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Teleorman (filele 85-87 dosar fond), că, deși, necunoscut cu antecedente

penale, inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool și a anturajului cu

influență negativă, a manifestat un comportament antisocial repetat, fiind

sancționat de mai multe ori pentru comiterea unor contravenții prevăzute de

Legea nr. 61/1991.

Totodată, nu trebuie omise nici declarațiile martorei denunțătoare P.S.,

mama inculpatului, date în cursul urmăririi penale, din care rezultă că acesta,

din cauza consumului de alcool și de droguri, manifestă o atitudine agresivă,

precum și mențiunile cuprinse în procesul - verbal de percheziție domiciliară

întocmit la data de 29 mai 2009 (filele 36-39 d.u.p.), din care reiese că, în

momentul în care lucrătorii de poliție care efectuau percheziția și-au declinat

identitatea, inculpatul a devenit violent, îmbrâncindu-i pe aceștia, motiv

pentru care s-a procedat la imobilizarea sa.

În ceea ce privește înscrisurile depuse de inculpat în circumstanțiere

și aflate la filele 45-65 din dosarul instanței de fond, Curtea constată că

aspectele menționate în cuprinsul acestora sunt în evidentă contradicție cu

datele ce rezultă din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, motiv pentru care apreciază că

aceste probe nu furnizează elemente reale de care să se țină seama la

aprecierea gradului de pericol social concret pe care îl reprezintă apelantul

și care să justifice reducerea pedepselor cu închisoarea aplicate de Tribunal.

Având în vedere aceste aspecte anterior expuse, precum și faptul că

inculpatul a recunoscut și regretat doar comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, manifestând o

atitudine oscilantă în raport cu faptele penale prevăzute de art. 5 și art. 11

alin. (1) din aceeași lege, Curtea de Apel a constatat nu se justifică

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen. și, implicit, nici aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. privind

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, instanța

apreciind, față de datele ce caracterizează persoana inculpatului,

comportamentul său ulterior comiterii infracțiunilor și multitudinea actelor

săvârșite, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins

decât prin executarea efectivă a acesteia, în regim privativ de libertate.

Ca urmare, fată de aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că

atât pedepsele principale, cât și cea accesorie și complementară au fost corect

stabilite de instanța de fond, ținându-se seama de gravitatea faptelor și

gradul de pericol social al inculpatului, motiv pentru care au fost înlăturate

și criticile formulate sub acest aspect de apelantul-inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.l.M., invocând

cazul de casare prev.de art. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și

solicitând reducerea pedepsei aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., prin acordarea unei mai mari eficiente datelor ce caracterizează

persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, are un copil minor și un

loc de muncă.

Cu ocazia dezbaterilor,reprezentantul M.P. a solicitat luarea în

considerare din oficiu a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.

17

1

C. proc. pen., arătând că în mod greșit a fost condamnat

inculpatul și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr.

143/2000. În acest sens, a motivat că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale acestei infracțiuni, pentru niciuna dintre modalitățile normative, sub

aspectul situației premisă, care presupune existența unui spațiu alocat

consumului de droguri, prin punerea acestuia la dispoziție sau prin tolerarea

activității de consum de droguri a unor persoane într-un asemenea spațiu.

Simpla împrejurare că inculpatul a furnizat droguri unor persoane la domiciliul

său a fost deja reținută prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 143/2000,

referitoare la îndemnul la consum ilicit de droguri, modalitate faptică ce

exclude și reținerea dispozițiilor art. 5 din aceeași lege.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate de

inculpat,dar și a cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din

oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul P.l.M. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1), art.

4 alin. (1), art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,reținându-se în

esență că în perioada noiembrie 2008 - mai 2009 a deținut fără drept la

domiciliul său cannabis,pe care l-a consumat și l-a oferit spre consum și altor

persoane,iar cu ocazia unei petreceri organizate în luna noimebrie 2008 a pus

la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, îndemnând

participanții la petrecere să consume cannabis, îndemn urmat de executare.

Deși inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul

cercetărilorjncercând să-și atenueze sau chiar să se exonereze de răspunderea

penală, vinovăția sa a fost stabilită prin coroborarea celorlalte mijloace de

probă, respectiv declarațiile martorilor M.A., P.M., P.C., A.R., V.M., rapoartele

de constatare tehnico-științifice întocmite în faza de urmărire penală,în

condițiile în care cercetările în cauză au fost demarate în urma denunțului

formulat chiar de către mama inculpatului, martora P.S.

A rezultat astfel,contrar apărărilor formulate de inculpat, că în luna

octombrie 2008 acesta a oferit spre consum martorilor P.M., M.A. și V.M. o

țigară confecționată artizanal din cannabisul pe care inculpatul îl avea asupra

sa, fapt care confirmă concluzia la care au ajuns organele de urmărire penală, în

sensul că, cantitatea de cannabis descoperită la locuința lui (214,87 grame)

era evident mult prea mare pentru a fi destinată exclusiv consumului propriu al

inculpatului.

În ce privește proveniența drogurilor, chiar dacă inculpatul a susținut

că acestea ar fi fost procurate de pe marginea șoselei,unde cannabisul creștea

spontan, cercetările efectuate în cauză,concretizate în concluziile rapoartelor

de constatare tehnico-științifice, au stabilit că probele(drogurile) ridicate

cu ocazia perecheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului nu au

proveniența indicată de inculpat,nefiind identice cu cannabisul cules de pe

raza comunei Răsmirești (probele înaintate în vederea comparării provenind din

loturi diferite de droguri).

În aceste condiții,în mod legal și temeinic atât instanța de fond, cât

și cea de apel au ajuns la concluzia că inculpatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000,dispunând în consecință condamnarea acestuia.

În privința infracțiunilor prev. de art. 5 și art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, acestea au fost reținute ca fiind comise în aceeași

împrejurare, respectiv cu ocazia unei petreceri organizate de inculpat la

locuința sa, în timpul căreia acesta ar fi confecționat artizanal țigări din

cannabis,îndemnându-i pe unii dintre participanți la petrecere să le fumeze.

Atât organul de urmărire penală, cât și instanțele de fond și apel au

reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prev.de art. 5 din

Legea nr. 143/2000, în modalitatea punerii la dispoziție, cu știință, a unei

locuințe pentru consumul ilicit de droguri, considerându-se întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni,sub ambele laturi, prin aceea

că inculpatul a fost cel care a confecționat țigările din drogurile pe care le

deținea și i-a îndemnat pe participanții la petrecere să fumeze aceste țigări.

Înalta Curte reține că prin această incriminare legiuitorul a dorit să

descurajeze consumul organizat de droguri, sancționând existența unor locuri

cunoscute ca fiind destinate unor întâlniri având un asemenea scop.

Aceasta înseamnă că pentru a fi în prezența infracțiunii prev.de art. 5

din Legea nr. 143/2000, în varianta normativă analizată, nu trebuie să fie

vorba despre întâlniri întâmplătoare, ocazionale ale unor persoane într-un

asemenea loc, prilej cu care acestea consumă droguri, ci trebuie să existe din

partea autorului infracțiunii o voință de a pune la dispoziție locul respectiv

în vederea consumului de droguri, ceea ce înseamnă că prezența altor persoane

în acest loc este tocmai în vederea desfășurării unei asemenea activități.

Cu alte cuvinte,sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, autorul

acționează cu intenție directă, fapt ce rezultă de altfel și din sintagma „cu

știință" utilizată de către legiuitor, ceea ce înseamnă că inculpatul a

avut reprezentarea faptei sale și a dorit, urmărit producerea rezultatului

socialmente periculos.

În speță, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a

organizat o petrecere la locuința sa,ocazie cu care acesta a confecționat o

țigară din cannabisul pe care-l deținea,oferindu-le spre consum unora dintre

participanți, iar aceștia au urmat îndemnul inculpatului.fumând împreună cu el

țigara respectivă.

Astfel, martorii P.M., A.R. și M.A. confirmă că au fost invitați de

către inculpat să facă un grătar și să consume băuturi alcoolicejar la un

moment dat inculpatul a confecționat o țigară din niște fragmente vegetale

uscate (despre care Ie-a spus că este „iarbă", adică un drog), a aprins

țigara,a tras câteva fumuri și apoi i-a îndemnat și pe ei să fumeze din acea

țigară.

Simplul fapt că inculpatul a oferit spre consum unor persoane aflate în

locuința sa o cantitate de droguri, nu echivalează cu punerea la dispoziție a locuinței

pentru un asemenea consum. În contextul în care prezența respectivelor persoane

în acel loc a avut o altă explicație, iar consumul drogurilor la îndemnul

inculpatului a avut un caracter accidental.

În aceste condiții, fapta inculpatului întrunește doar elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, iar nu și pe cele ale infracțiunii prev. de art. 5 din aceeași lege, ceea

ce înseamnă că soluția de condamnare pentru această din urmă infracțiune, dispusă

de prima instanță și validată de instanța de apel, este nelegală, atrăgând

admiterea recursului declarat de inculpat și casarea sub acest aspect a ambelor

hotărâri pronunțate anterior.

În fine, referitor la individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului, Curtea constată că acestea sunt orientate spre minimul special, fiind

rezultatul valorificării tuturor criteriilor prev.de art. 72 C. pen.

Astfel, atât instanța de fond,cât mai ales cea de apel au analizat

toate circumstanțele cauzei, inclusiv cele personale ale inculpatului, ajungând

în mod corect la concluzia că în favoarea acestuia nu pot fi reținute

circumstanțe atenuante judiciare, având în vedere datele ce caracterizează

persoana sa (dându-se prioritate în acest sens concluziilor referatului de

evaluare întocmit de Serviciul de probațiune), dar și împrejurările concrete în

care faptele au fost săvârșite,precum și conduita procesuală adoptată de

inculpat.

Având în vedere că nu se impune o reapreciere a cuantumului pedepsei de

executat, este evident că solicitarea inculpatului privind schimbarea

modalității de executare, prin aplicarea art. 86

1

C. pen., apare ca

inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile alin. (2) ale acestui articol.

În concluzie, recursul inculpatului va fi admis conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Însă pentru un alt motiv decât cel invocat de

către acesta, urmând a casa în parte ambele hotărâri și a dispune achitarea sa

pentru infracțiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000,cu referire la art.

10 lit. d) C. proc. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

Va deduce prevenția la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.l.M. împotriva Deciziei

penale nr. 3/ A din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 122 din 20 octombrie

2009 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la greșita condamnare a

inculpatului P.l.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 din

Legea nr. 143/2000.

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele

componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., achită pe inculpatul P.l.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 5 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește

pedepsele aplicate inculpatului pentru care infracțiunile pentru care a fost

condamnat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6

luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și

a arestării preventive de la 29 mai 2009 la 1 aprilie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va

plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2010.