ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1265/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 122 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 2517/87/2009, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului P.l.M. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare, iar, în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare. În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, inculpatul P.l.M.

urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., din momentul rămâneni definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat din durata pedepsei prevenția de la data de 29 mai 2009 la 20 octombrie 2009, conform art. 88 C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantități lor de cannabis rămase în urma analizelor de laborator, și anume: 167,41 grame, depusă la Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 11 iunie 2009 și cantitatea de 15,19 grame cannabis, depusă la Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 06 ianuarie 2009. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.500 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, inculpatul P.l.M.

a deținut la domiciliul său cannabis, drog de risc înscris în Tabelul nr. III - anexă la Legea nr. 143/2000, atât pentru consumul propriu, cât și în vederea oferirii, spre consum, altor persoane, respectiv martorilor M.A.F., P.M., P.C.A. și A.R.D. Astfel, în data de 5 decembrie 2008, denuntătoarea P.S., mama inculpatului, a predat organelor de poliție cantitatea de 17,40 grame canabis, ce aparținea fiului său, iar, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 29 mai 2009, la locuința inculpatului din comuna Peretu, județul Teleorman, a fost descoperită cantitatea de 197,47 grame cannabis, aparținând, de asemenea, inculpatului P.l.M. După depistarea drogului de risc la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge și urină, care au fost supuse analizei de specialitate din partea I.N.M.L.

M.M. București, cercetările imunologice efectuate punând în evidență prezența de tetrahidro-canabinol (THC) în urina recoltată de la inculpat (buletin de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 46/U din 1 iunie 2009). S-a mai reținut, de asemenea, că în cursul lunii noiembrie 2008,cu știință, inculpatul P.l.M. a pus la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în acest scop oferind martorilor M.A.F., P.M., P.C.A. și A.R.D. țigări confecționate artizanal, ce conțineau cannabis și îndemnându-i pe aceștia să consume cannabisul oferit, îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivilor martori, cu excepția lui P.C.A. Totodată, la începutul lunii decembrie 2008, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului M.A.F., în prezența acestuia și a martorilor V.M.D.

și P.M., inculpatul P.l.M. a confecționat artizanal o țigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa, oferind-o spre consum și martorilor prezenți, aceștia, cu excepția martorului V.M.D., acceptând îndemnul inculpatului și fumând, împreună cu acesta, respectiva țigară. În drept, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului P.l.M. care, fără drept, în perioada noiembrie 2008 – mai 2009,a deținut la domiciliul său cannabis drog de risc, perioadă în care a și oferit din drogul respectiv spre consum și altor persoane - martorilor M.A.F. (în două rânduri), P.M. (în două rânduri) și A.D.R. la petrecerea organizată la locuința sa - acestea fumând țigările cu cannabis oferite de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea deținerii și oferirii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului de a deține la locuința sa, fără drept, cannabis (drog de risc) pentru consumul propriu și din care a consumat efectiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului P.l.M. de a pune la dispoziție locuința sa cu ocazia unei petreceri, în luna noiembrie 2008, pentru consumul ilicit de droguri (cannabis), împrejurare în care în locuința sa s-au consumat țigări cu cannabis oferite de inculpat și din care au consumat martorii A.R.D., P.M. și M.A.F., a fost încadrată de instanța de fond în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 143/2000, care reglementează infracțiunea de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.

În ceea ce privește fapta inculpatului P.l.M., care, cu ocazia petrecerii organizată la locuința sa la sfârșitul lunii noiembrie 2008, a îndemnat la consumul ilicit de droguri pe martorii A.D.R., P.M. și M.A.F., îndemn urmat de executare de către acești martori, s-a apreciat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, limitele de pedeapsă stabilite de lege, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și a manifestat o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul P.l.M., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: 1. Greșita condamnare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitându-se achitarea apelantului-inculpat P.l.M. sub aspectul respectivelor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a susținut că în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000 sub aspectul laturii subiective, în sensul că inculpatul nu a acționat cu intenție directă, cannabisul fiind achiziționat pentru consumul propriu și oferit accidental participanților la petrecere, pe fondul consumului de alcool.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a arătat că, din depozițiile martorilor audiați în faza cercetării judecătorești, nu rezultă că aceștia ar fi fost îndemnați de inculpat să consume drogurile, astfel încât, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și consumul cannabisului de către respectivii martori, lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri, încriminată de dispozițiile legale menționate. 2. Încălcarea de către Tribunal a dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., care obligau instanța să analizeze atât probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate din evaluarea materialului probator administrat.

S-a susținut că, în speță, instanța de fond nu a făcut o analiză a motivelor pentru care a înlăturat declarațiile date de martori în cursul cercetării judecătorești, reținându-le doar pe acelea date în faza de urmărire penală, astfel încât, existând, în opinia apelantului-inculpat, o contrarietate între considerente și dispozitiv, s-a apreciat că se impune desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 3. Greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, fără ca Tribunalul să țină seama de circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră, aspecte ce justificau reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința stabilirii unor sancțiuni penale orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.

De asemenea, față de faptul că inculpatul poate fi reintegrat din punct de vedere social și familial, iar relațiile cu mama sa, denunțătoarea P.S., au fost reluate, aceasta înscriindu-l la Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Teleorman pentru a primi asistență de specialitate, s-a solicitat de către apelant suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în condițiile art. 861 C. pen., susținându-se că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei de către inculpat. Prin Decizia penală nr. 3/ A din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost obligat apelantul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere următoarele considerente: 1. Astfel, din situația de fapt, corect stabilită de prima instanță, pe baza analizei probelor administrate, rezultă, fără echivoc, că inculpatul P.l.M., cu ocazia unei petreceri organizate în luna noiembrie 2008, cu știință, a pus la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, oferind martorilor M.A.F., P.M., P.C.A.

și A.R.D. țigări confecționate artizanal ce conțineau cannabis și îndemnându-i pe aceștia să consume drogul oferit, îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivi lor martori, cu excepția lui P.C.A. Totodată, cu aproximativ o săptămână anterior petrecerii organizate la domiciliul său (iar nu în luna decembrie 2008, așa cum din eroare a reținut Tribunalul), inculpatul, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului M.A.F., în prezența acestuia și a martorilor V.M.D. și P.M., a confecționat, artizanal, o țigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa, îndemnându-i la consum și pe martorii prezenți, aceștia, cu excepția martorului V.M.D., acceptând îndemnul inculpatului și fumând, împreună cu acesta, respectiva țigară.

Deși inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetărilor, Curtea constată, contrar susținerilor apelantului, că vinovăția acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declarațiile date de martora denunțătoare P.S. și de martorii P.C.A., M.A.F., P.M. și A.R.D. în cursul urmăririi penale, depozițiile martorului V.M.D. date în ambele faze procesuale, declarația dată de inculpat în fața procurorului în 11 iunie 2009, precum și declarația acestuia dată în fața instanței la termenul de judecată din 23 iunie 2009, când a recunoscut, fără rezerve, săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Astfel, audiați fiind de către procuror la data de 29 mai 2009, martorii P.C.A., M.A.F., P.M. și A.R.D. au declarat că, într-adevăr, cu ocazia petrecerii organizate de inculpat la locuința sa în luna noiembrie 2008, acesta a confecționat o țigară dintr-o materie vegetală despre care Ie-a spus că este un drog numit marijuana și i-a îndemnat să fumeze din respectiva țigară, îndemn ce a fost urmat de executare din partea martorilor, cu excepția lui P.C.A. În același sens sunt și declarațiile martorei denunțătoare P.S.

date în cursul urmăririi penale, în care aceasta a arătat că, în timpul petrecerii organizate în luna noiembrie 2008, inculpatul a urcat la un moment dat în podul locuinței, a luat niște plante uscate și a confecționat o țigară, din care a fumat împreună cu invitații săi, precum și declarațiile inculpatului date în fața procurorului pe 11 iunie 2009 (fila 222 dosar urmărire penală) și în fața Tribunalului pe 23 iunie 2009 (fila 10 dosar fond), în care a recunoscut că, întradevăr, în timpul petrecerii, i-a îndemnat pe martori să consume din cannabisul pe care îl deținea la locuința sa. Totodată, este de menționat că, din declarațiile date de martorii M.A.F. și P.M. în cursul urmăririi penale, precum și din depozițiile martorului V.M.D.

date în ambele faze procesuale, rezultă că, cu aproximativ o săptămână înainte de petrecerea organizată de inculpat, acesta, în timp ce se afla în fața porții locuinței martorului M.A.F., a confecționat o țigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa și i-a îndemnat și pe martori să fumeze din aceasta, îndemn ce a fost urmat de martorii P.M. și M.A.F. Este adevărat că, în cursul cercetării judecătorești, martorii P.S., P.C.A., P.M. și A.R.D. au revenit parțial asupra declarațiilor inițiale, arătând că inculpatul nu i-a îndemnat să consume cannabis, ci Ie-a oferit drogul la cererea lor, însă declarațiile de retractare vor fi înlăturate de instanță ca nesincere și făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În acest sens, se reține că declarațiile date în faza de urmărire penală conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele atât în timpul petrecerii organizate de inculpat, cât și cu ocazia întâlnirii anterioare, din interpretarea coroborată a acestora rezultând, cu certitudine, că inculpatul a fost cel care i-a îndemnat pe martori să consume, ilicit, drogul menționat. Într-adevăr, dispozițiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire penală, însă pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificare valabilă.

În acest sens, Curtea constată că motivul invocat de martorii anterior menționați, respectiv faptul că ar fi fost constrânși de organul de urmărire penală să dea respectivele depoziții, care le-ar fi fost dictate, nu poate fi reținut de instanță, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că martorii nu au făcut nicio dovadă în acest sens, nefiind înregistrată nici o plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție și a procurorului care i-a audiat, iar, pe de altă parte, mențiunile înscrise de martori la finalul declarațiilor date în fața organelor de cercetare penală și a procurorului, în sensul că cele consemnate în cuprinsul depozițiilor corespund cu aspectele relatate de aceștia. În raport cu situația de fapt reținută, Curtea apreciază că în mod corect fapta inculpatului P.l.M.

de a pune la dispoziție locuința sa în vederea consumului ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în luna noiembrie 2008, a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective. Pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, este necesar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, să existe o acțiune de punere la dispoziție a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri sau de tolerare a consumului ilicit de droguri în asemenea locuri.

În cauză, inculpatul este cel care a avut inițiativa organizării petrecerii și cel care a creat ambianța corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de droguri, confecționând țigara din cannabis și oferind, astfel, participanților la petrecere posibilitatea consumului ilicit de droguri, activități ce se circumscriu acțiunii de "punere la dispoziție", ce constituie elementul material al laturii obiective în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000. Într-adevăr, pentru existența acestei infracțiuni, legea condiționează ca făptuitorul să pună la dispoziție sau să tolereze consumul de droguri "cu știință", ceea ce presupune ca acesta să aibă reprezentarea că punerea la dispoziție sau tolerarea sunt făcute în scopul consumului ilicit de droguri.

În cauză, având în vedere că însuși inculpatul a fost cel care a confecționat țigara din drogurile pe care le deținea la locuința sa și i-a îndemnat pe participanți să fumeze din respectiva țigară, comunicându-le că conține un drog numit marijuana, rezultă că acesta a acționat cu știință, săvârșind, astfel, infracțiunea cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenție directă. Cu privire la proveniența drogurilor, deși inculpatul a susținut în mod constant că plantele respective nu erau interzise de lege pentru consum, fiind culese de pe raza comunei Răsmirești, județul Teleorman, afirmație susținută și de martorii C.C.C.

și V.M., Curtea nu o poate reține, având în vedere că, din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 523595 din 11 iunie 2009 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor a rezultat, cu certitudine, că drogurile ridicate de la inculpat nu fac parte din cannabisul cules de pe raza comunei Răsmirești, având o proveniență diferită, neidentificată pe parcursul cercetărilor. Referitor la faptele inculpatului care, cu ocazia petrecerii organizate la locuința sa în luna noiembrie 2008, i-a îndemnat pe martorii menționați să fumeze din țigara confecționată din cannabis, îndemn urmat de executare din partea unora dintre martori, s-a apreciat că în mod corect acestea au fost încadrate în drept de Tribunal în dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective.

Referitor la elementul material al laturii obiective, din probele administrate în cauză și care au fost analizate în dezvoltările anterioare, rezultă că inculpatul i-a determinat pe martori să consume ilicit droguri de risc, acțiune ce a avut ca urmare tocmai consumul de astfel de substanțe interzise, astfel cum se prevede în alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 143/2000. Contrar susținerilor apelantului-inculpat, se constată că între acțiunile de îndemn realizate de acesta și consumul ilicit de droguri de către martori există o strânsă legătură de cauzalitate, dovedită de materialul probator administrat, toți martorii declarând că au fumat din țigările confecționate de inculpat doar ca urmare a îndemnului ce Ie-a fost adresat, fără să aibă vreo inițiativă în acest sens și fără să ceară inculpatului să le pună la dispoziție astfel de substanțe.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, față de situația de fapt constatată, Curtea apreciază că Tribunalul trebuia să rețină forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba de două acte materiale, respectiv cel din noiembrie 2008 și cel săvârșit cu aproximativ o săptămână înainte (când inculpatul, aflându-se în fața porții locuinței martorului M.A.F., a confecționat o țigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa și i-a îndemnat și pe martorii prezenți să fumeze din aceasta, îndemn ce a fost urmat de executare de către o parte din martori), comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, la un interval de timp scurt și care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, însă, fiind învestită numai cu apelul declarat de inculpat, instanța de control judiciar nu poate reforma hotărârea primei instanțe sub acest aspect, întrucât ar aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac consacrat de art. 372 C. proc.

pen. În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută critica apelantului privitoare la greșita sa condamnare sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, neexistând în cauză temeiuri de achitare, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat în cadrul motivelor de apel. Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea de Apel a constatat că inculpatul a recunoscut în mod constant comiterea lor în modalitatea reținută prin actul de sesizare, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii respectivelor infracțiuni rezultând din întregul material probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor P.S., T.F., P.C.A., M.A.F., P.M., V.M.D.

și A.R.D., rapoartele de constatare tehnico-științifică din 8 decembrie 2008, din 2 iunie 2009 și din 11 iunie 2009, procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la locuința inculpatului, buletinul de analiză toxicologică din 1 iunie 2009 emis de I.N.M.L. M.M. București, procesulverbal de cercetare la fața locului din data de 3 iunie 2009 întocmit de organele de poliție, declarațiile inculpatului. 2. Curtea de Apel a constatat ca fiind nefondată și cea de-a doua critică formulată de apelantul - inculpat, apreciind că nu este incidență, în cauză, niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care impun desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Într-adevăr, așa cum a susținut și apelantul, instanța de fond nu a analizat decât acele probe pe care s-a întemeiat soluția de condamnare a inculpatului, fără să arate motivele pentru care unele declarații nu au fost reținute în fundamentarea deciziei judiciare pronunțate, însă Curtea apreciază că această împrejurare nu este de natură să determine nulitatea hotărârii Tribunalului, cu consecința rejudecării cauzei de către prima instanță, atâta timp cât lipsa motivării ori motivarea insuficientă sau necorespunzătoare a unei sentințe poate fi suplinită ori substituită de instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv integral al căii de atac cu soluționarea căreia a fost investită.

În cauză, constatând această omisiune a instanței de fond, Curtea a arătat la pct. 1 din considerente motivele pentru care declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de către o parte din martorii audiați nu pot fi reținute, astfel încât a fost înlăturată orice vătămare ce ar fi rezultat din nesocotirea dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., cu consecința încălcării dreptului inculpatului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. De asemenea, Curtea constată că nu există în cauză nici o contrarietate între considerente și dispozitiv, situația de fapt reținută și motivele menționate în partea expozitivă a sentinței fiind în deplină concordantă cu soluția pronunțată.

Împrejurarea că, deși în dispozitiv instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 74, art. 76 C. pen., aceasta a menționat în considerente, cu ocazia prezentării aspectelor reținute la individualizarea judiciară a sancțiunilor penale, că "aplicarea unor pedepse situate sub minimul special este aptă .. să asigure finalitatea cerută de dispozițiile art. 52 C. pen.", nu este de natură, în opinia Curții, să conducă la concluzia existenței unei contrarietăți între partea expozitivă și dispozitiv, atâta timp cât Tribunalul nu a făcut trimitere în motivare la nici una dintre împrejurările prevăzute de art. 74 C. pen. și nu a menționat că ar fi incidență vreuna din circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de aceste dispoziții legale, fiind vorba de o simplă eroare materială, ce poate fi îndreptată în condițiile art. 195 C. proc.

pen. 3. Și sub aspectul proporționalizării pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare, ținând seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să țină seama atât de elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. Sub acest aspect, Curtea constată că elementele legate de faptele comise și de persoana inculpatului au fost corect valorificate de prima instanță în procesul de individualizare a sancțiunilor penale stabilite, existența acestora justificând aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Astfel, se observă că Tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepselor împrejurările invocate de apelantul-inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală parțial sinceră a acestuia, elemente în raport cu care a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă prevăzută de lege este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În acord cu instanța de fond, Curtea de Apel a apreciat că respectivele împrejurări nu justifică reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, având în vedere în acest sens atât circumstanțele reale ale comiterii faptelor (pe o perioadă de timp relativ mare, prin atragerea și a altor persoane în activitatea infracțională, ca urmare a îndemnului adresat acestora la consumul ilicit de droguri, cantitatea relativ mare de substanțe interzise ridicate de la locuința inculpatului), cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Sub acest din urmă aspect, se reține, pe baza concluziilor referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman (filele 85-87 dosar fond), că, deși, necunoscut cu antecedente penale, inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool și a anturajului cu influență negativă, a manifestat un comportament antisocial repetat, fiind sancționat de mai multe ori pentru comiterea unor contravenții prevăzute de Legea nr. 61/1991.

Totodată, nu trebuie omise nici declarațiile martorei denunțătoare P.S., mama inculpatului, date în cursul urmăririi penale, din care rezultă că acesta, din cauza consumului de alcool și de droguri, manifestă o atitudine agresivă, precum și mențiunile cuprinse în procesul - verbal de percheziție domiciliară întocmit la data de 29 mai 2009 (filele 36-39 d.u.p.), din care reiese că, în momentul în care lucrătorii de poliție care efectuau percheziția și-au declinat identitatea, inculpatul a devenit violent, îmbrâncindu-i pe aceștia, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea sa.

În ceea ce privește înscrisurile depuse de inculpat în circumstanțiere și aflate la filele 45-65 din dosarul instanței de fond, Curtea constată că aspectele menționate în cuprinsul acestora sunt în evidentă contradicție cu datele ce rezultă din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, motiv pentru care apreciază că aceste probe nu furnizează elemente reale de care să se țină seama la aprecierea gradului de pericol social concret pe care îl reprezintă apelantul și care să justifice reducerea pedepselor cu închisoarea aplicate de Tribunal.

Având în vedere aceste aspecte anterior expuse, precum și faptul că inculpatul a recunoscut și regretat doar comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, manifestând o atitudine oscilantă în raport cu faptele penale prevăzute de art. 5 și art. 11 alin. (1) din aceeași lege, Curtea de Apel a constatat nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și, implicit, nici aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, instanța apreciind, față de datele ce caracterizează persoana inculpatului, comportamentul său ulterior comiterii infracțiunilor și multitudinea actelor săvârșite, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia, în regim privativ de libertate. Ca urmare, fată de aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că atât pedepsele principale, cât și cea accesorie și complementară au fost corect stabilite de instanța de fond, ținându-se seama de gravitatea faptelor și gradul de pericol social al inculpatului, motiv pentru care au fost înlăturate și criticile formulate sub acest aspect de apelantul-inculpat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.l.M., invocând cazul de casare prev.de art. art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., prin acordarea unei mai mari eficiente datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, are un copil minor și un loc de muncă.

Cu ocazia dezbaterilor,reprezentantul M.P. a solicitat luarea în considerare din oficiu a cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., arătând că în mod greșit a fost condamnat inculpatul și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000. În acest sens, a motivat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, pentru niciuna dintre modalitățile normative, sub aspectul situației premisă, care presupune existența unui spațiu alocat consumului de droguri, prin punerea acestuia la dispoziție sau prin tolerarea activității de consum de droguri a unor persoane într-un asemenea spațiu. Simpla împrejurare că inculpatul a furnizat droguri unor persoane la domiciliul său a fost deja reținută prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 143/2000, referitoare la îndemnul la consum ilicit de droguri, modalitate faptică ce exclude și reținerea dispozițiilor art. 5 din aceeași lege.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate de inculpat,dar și a cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul P.l.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,reținându-se în esență că în perioada noiembrie 2008 - mai 2009 a deținut fără drept la domiciliul său cannabis,pe care l-a consumat și l-a oferit spre consum și altor persoane,iar cu ocazia unei petreceri organizate în luna noimebrie 2008 a pus la dispoziție locuința sa pentru consumul ilicit de droguri, îndemnând participanții la petrecere să consume cannabis, îndemn urmat de executare.

Deși inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetărilorjncercând să-și atenueze sau chiar să se exonereze de răspunderea penală, vinovăția sa a fost stabilită prin coroborarea celorlalte mijloace de probă, respectiv declarațiile martorilor M.A., P.M., P.C., A.R., V.M., rapoartele de constatare tehnico-științifice întocmite în faza de urmărire penală,în condițiile în care cercetările în cauză au fost demarate în urma denunțului formulat chiar de către mama inculpatului, martora P.S. A rezultat astfel,contrar apărărilor formulate de inculpat, că în luna octombrie 2008 acesta a oferit spre consum martorilor P.M., M.A. și V.M. o țigară confecționată artizanal din cannabisul pe care inculpatul îl avea asupra sa, fapt care confirmă concluzia la care au ajuns organele de urmărire penală, în sensul că, cantitatea de cannabis descoperită la locuința lui (214,87 grame) era evident mult prea mare pentru a fi destinată exclusiv consumului propriu al inculpatului.

În ce privește proveniența drogurilor, chiar dacă inculpatul a susținut că acestea ar fi fost procurate de pe marginea șoselei,unde cannabisul creștea spontan, cercetările efectuate în cauză,concretizate în concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifice, au stabilit că probele(drogurile) ridicate cu ocazia perecheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului nu au proveniența indicată de inculpat,nefiind identice cu cannabisul cules de pe raza comunei Răsmirești (probele înaintate în vederea comparării provenind din loturi diferite de droguri). În aceste condiții,în mod legal și temeinic atât instanța de fond, cât și cea de apel au ajuns la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,dispunând în consecință condamnarea acestuia.

În privința infracțiunilor prev. de art. 5 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, acestea au fost reținute ca fiind comise în aceeași împrejurare, respectiv cu ocazia unei petreceri organizate de inculpat la locuința sa, în timpul căreia acesta ar fi confecționat artizanal țigări din cannabis,îndemnându-i pe unii dintre participanți la petrecere să le fumeze. Atât organul de urmărire penală, cât și instanțele de fond și apel au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prev.de art. 5 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea punerii la dispoziție, cu știință, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri, considerându-se întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni,sub ambele laturi, prin aceea că inculpatul a fost cel care a confecționat țigările din drogurile pe care le deținea și i-a îndemnat pe participanții la petrecere să fumeze aceste țigări.

Înalta Curte reține că prin această incriminare legiuitorul a dorit să descurajeze consumul organizat de droguri, sancționând existența unor locuri cunoscute ca fiind destinate unor întâlniri având un asemenea scop. Aceasta înseamnă că pentru a fi în prezența infracțiunii prev.de art. 5 din Legea nr. 143/2000, în varianta normativă analizată, nu trebuie să fie vorba despre întâlniri întâmplătoare, ocazionale ale unor persoane într-un asemenea loc, prilej cu care acestea consumă droguri, ci trebuie să existe din partea autorului infracțiunii o voință de a pune la dispoziție locul respectiv în vederea consumului de droguri, ceea ce înseamnă că prezența altor persoane în acest loc este tocmai în vederea desfășurării unei asemenea activități.

Cu alte cuvinte,sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, autorul acționează cu intenție directă, fapt ce rezultă de altfel și din sintagma „cu știință" utilizată de către legiuitor, ceea ce înseamnă că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a dorit, urmărit producerea rezultatului socialmente periculos. În speță, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a organizat o petrecere la locuința sa,ocazie cu care acesta a confecționat o țigară din cannabisul pe care-l deținea,oferindu-le spre consum unora dintre participanți, iar aceștia au urmat îndemnul inculpatului.fumând împreună cu el țigara respectivă. Astfel, martorii P.M., A.R. și M.A.

confirmă că au fost invitați de către inculpat să facă un grătar și să consume băuturi alcoolicejar la un moment dat inculpatul a confecționat o țigară din niște fragmente vegetale uscate (despre care Ie-a spus că este „iarbă", adică un drog), a aprins țigara,a tras câteva fumuri și apoi i-a îndemnat și pe ei să fumeze din acea țigară. Simplul fapt că inculpatul a oferit spre consum unor persoane aflate în locuința sa o cantitate de droguri, nu echivalează cu punerea la dispoziție a locuinței pentru un asemenea consum. În contextul în care prezența respectivelor persoane în acel loc a avut o altă explicație, iar consumul drogurilor la îndemnul inculpatului a avut un caracter accidental.

În aceste condiții, fapta inculpatului întrunește doar elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar nu și pe cele ale infracțiunii prev. de art. 5 din aceeași lege, ceea ce înseamnă că soluția de condamnare pentru această din urmă infracțiune, dispusă de prima instanță și validată de instanța de apel, este nelegală, atrăgând admiterea recursului declarat de inculpat și casarea sub acest aspect a ambelor hotărâri pronunțate anterior. În fine, referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea constată că acestea sunt orientate spre minimul special, fiind rezultatul valorificării tuturor criteriilor prev.de art. 72 C. pen.

Astfel, atât instanța de fond,cât mai ales cea de apel au analizat toate circumstanțele cauzei, inclusiv cele personale ale inculpatului, ajungând în mod corect la concluzia că în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, având în vedere datele ce caracterizează persoana sa (dându-se prioritate în acest sens concluziilor referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune), dar și împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite,precum și conduita procesuală adoptată de inculpat. Având în vedere că nu se impune o reapreciere a cuantumului pedepsei de executat, este evident că solicitarea inculpatului privind schimbarea modalității de executare, prin aplicarea art. 86 1 C. pen., apare ca inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile alin. (2) ale acestui articol.

În concluzie, recursul inculpatului va fi admis conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Însă pentru un alt motiv decât cel invocat de către acesta, urmând a casa în parte ambele hotărâri și a dispune achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000,cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Va menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Va deduce prevenția la zi. Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.l.M. împotriva Deciziei penale nr. 3/ A din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 122 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la greșita condamnare a inculpatului P.l.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul P.l.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului pentru care infracțiunile pentru care a fost condamnat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 29 mai 2009 la 1 aprilie 2010. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2010.