ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1691/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința comercială nr. 1750 din data de 6 februarie

2008 Tribunalul București, secția a VI-a, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC F.I.S.E. E.S. SA, sucursala de I.S.E.E.M. în contradictoriu cu

pârâta SC B. SA și a obligat pârâta la plata sumei de 193.354,07 lei

reprezentând contravaloarea materialelor electrice livrate acesteia la data de

4 mai 2005, conform facturii fiscale nr. 5109386 din 6 mai 2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, deși între

părți nu s-a încheiat un contract scris, iar factura fiscală invocată de

reclamantă nu este semnată și ștampilată de pârâtă, ansamblul probelor

administrate confirmă cu certitudine existența creanței de 193.354,97 lei în

favoarea reclamantei; creanța care a fost recunoscută de către pârâtă, prin procesul

verbal de conciliere încheiat și semnat de reprezentanții legali ai părților la

data de 19 octombrie 2005, pârâta fiind de acord să o achite în termen de 30 de

zile de la data concilierii.

II.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel susținând că obligarea sa la

plata sumei pretinse nu are suport probatoriu în condițiile în care factura

invocată nu a fost semnată de reprezentanții legali, iar avizul de însoțire al

mărfii este încheiat la 4 mai 2005 anterior facturii fiscale.

Prin

decizia comercială nr. 347 din 23 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința fondului în

sensul respingerii acțiunii introductive formulate de reclamantă.

Analizând

înscrisurile pe care reclamanta își fundamentează pretențiile, curtea a

apreciat că întocmirea avizului de expediție anterior facturii fiscale indică o

incertitudine în ce privește realitatea operațiunii de livrare a mărfii, atâta

timp cât din punct de vedere contabil livrarea mărfii nu putea fi operată în

contabilitate decât prin însoțirea avizului de expediție de factura aferentă.

Cu

privire la procesul verbal de conciliere încheiat la 19 octombrie 2005, Curtea

reține că pârâta l-a semnat cu rezerva că nu deține toate documentele în baza

cărora s-a emis factura fiscală din 5 iunie 2005, aspecte care impun concluzia

contrară celei reținute de instanța fondului pe situația de fapt și pe îndreptățirea

reclamantei la plata sumei solicitate.

III.

La data de 23 octombrie 2008, reclamanta a declarat recurs, în termen legal,

împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând modificarea în tot a

hotărârii instanței de control judiciar, în sensul respingerii apelului

formulat de pârâtă și menținerii sentinței nr. 1750/2008 pronunțată de tribunal

în primă instanță.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită

a legii, susținând în dezvoltarea criticilor formulate sub un prim aspect că

întocmirea avizului de expediție este anterioară emiterii facturii, avizul de

expediție fiind documentul care stă la baza întocmirii facturii așa cum prevăd

expres dispozițiile art. 155 alin. (3) C. fisc., dispoziții ignorate de

instanță.

Sub un al doilea aspect recurenta a arătat că avizul

de expediție poartă semnătura de primire a reprezentantului pârâtei, aspect

esențial care nu a fost reținut și valorificat de instanța de apel.

Sub un ultim aspect recurenta arată că din minuta

întocmită de părți la data de 12 octombrie 2005 și din conținutul procesului

verbal încheiat la 19 octombrie 2005 rezultă fără echivoc recunoașterea de

către pârâte a existenței și cuantumului creanței și obligația asumată de a

stinge datoria în termen de 30 zile de la data semnării procesului verbal.

Intimata pârâtă SC B. SA a formulat la data de 16

martie 2009 întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

În esență, intimata a arătat că argumentele

recurentei nu relevă în mod concret motivele de nelegalitate care să conducă la

modificarea soluției, iar discuțiile purtate cu ocazia procesului verbal de

conciliere nu pot constitui în nici o ipoteză o recunoaștere a pretențiilor

recurentei.

IV. Asupra recursului

Înalta Curte examinând în cadrul controlului de

legalitate decizia atacată, în raport de motivul de nelegalitate invocat,

constată că prezentul recurs este fonda, pentru considerentele ce urmează:

perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. semnifică o

încălcare sau nesocotire a dispozițiilor legale incidente precum și o

interpretare greșită a textului de lege aplicabil, la faptele reținute cu

consecința calificării lor greșite.

În cauză, hotărârea instanței de apel este

susceptibilă de critică sub aspectul dispozițiilor legale care conferă deplină

valabilitate și efecte juridice recunoașterii părților făcute cu ocazia

concilierii prealabile directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.,

procedură al cărui scop declarat a fost de încercare de soluționare amiabilă a

litigiilor dintre comercianți anterior introducerii acțiunii în justiție.

Cu alte cuvinte, recunoașterea făcută de o parte, în cadrul

acestei proceduri legale obligatorii, a concilierii directe, constituie o

probă, cu o valoare juridică relevantă, care nu poate fi înlăturată sau

ignorată în aprecierea soluției finale.

În cauză, înscrisurile însușite de intimată sub

semnătura reprezentantului legal, demonstrează că această parte a primit

factura emisă de recurentă pentru plata contravalorii materialelor (minuta din

12 octombrie 2005) precum și faptul că la data de 19 octombrie 2005 intimata,

cu ocazia concilierii directe s-a obligat să achite în termen de 30 zile

debitul de 193.354,97 lei.

Caracterul expres și incontestabil al recunoașterii datoriei

nu poate fi pus în discuție de rezervele menționate olograf de reprezentantul

legal al intimatei, referitoare la inexistența unor acte în evidențele interne

ale societății cu privire la emiterea facturii, de vreme ce a recunoscut

debitul și s-a obligat să-l achite, a recunoscut primire facturii și a semnat

avizul de expediție al mărfurilor cumpărate.

Or, instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor

legale privind valoarea probatorie a înscrisurilor mai sus examinare, schimbă

soluția fondului, fără să expliciteze din punct de vedere al dispozițiilor

legale interpretarea pe care o dă înscrisurilor analizate.

Așa fiind Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1)

cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va

modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă

împotriva sentinței fondului pe care o va menține în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC F.I.S.E. E.S. SA, sucursala

Î.S.E.S.M. BACĂU, împotriva deciziei comerciale nr. 347 din 23 septembrie 2008

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia recurată

în sensul că respinge apelul declarat de SC B. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței

comerciale nr. 1750 din 6 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.