ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1691/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința comercială nr. 1750 din data de 6 februarie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.I.S.E. E.S. SA, sucursala de I.S.E.E.M.

în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a obligat pârâta la plata sumei de 193.354,07 lei reprezentând contravaloarea materialelor electrice livrate acesteia la data de 4 mai 2005, conform facturii fiscale nr. 5109386 din 6 mai 2005. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, deși între părți nu s-a încheiat un contract scris, iar factura fiscală invocată de reclamantă nu este semnată și ștampilată de pârâtă, ansamblul probelor administrate confirmă cu certitudine existența creanței de 193.354,97 lei în favoarea reclamantei; creanța care a fost recunoscută de către pârâtă, prin procesul verbal de conciliere încheiat și semnat de reprezentanții legali ai părților la data de 19 octombrie 2005, pârâta fiind de acord să o achite în termen de 30 de zile de la data concilierii.

II. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel susținând că obligarea sa la plata sumei pretinse nu are suport probatoriu în condițiile în care factura invocată nu a fost semnată de reprezentanții legali, iar avizul de însoțire al mărfii este încheiat la 4 mai 2005 anterior facturii fiscale. Prin decizia comercială nr. 347 din 23 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința fondului în sensul respingerii acțiunii introductive formulate de reclamantă. Analizând înscrisurile pe care reclamanta își fundamentează pretențiile, curtea a apreciat că întocmirea avizului de expediție anterior facturii fiscale indică o incertitudine în ce privește realitatea operațiunii de livrare a mărfii, atâta timp cât din punct de vedere contabil livrarea mărfii nu putea fi operată în contabilitate decât prin însoțirea avizului de expediție de factura aferentă.

Cu privire la procesul verbal de conciliere încheiat la 19 octombrie 2005, Curtea reține că pârâta l-a semnat cu rezerva că nu deține toate documentele în baza cărora s-a emis factura fiscală din 5 iunie 2005, aspecte care impun concluzia contrară celei reținute de instanța fondului pe situația de fapt și pe îndreptățirea reclamantei la plata sumei solicitate. III. La data de 23 octombrie 2008, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând modificarea în tot a hotărârii instanței de control judiciar, în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă și menținerii sentinței nr. 1750/2008 pronunțată de tribunal în primă instanță. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizând aplicarea greșită a legii, susținând în dezvoltarea criticilor formulate sub un prim aspect că întocmirea avizului de expediție este anterioară emiterii facturii, avizul de expediție fiind documentul care stă la baza întocmirii facturii așa cum prevăd expres dispozițiile art. 155 alin. (3) C. fisc., dispoziții ignorate de instanță. Sub un al doilea aspect recurenta a arătat că avizul de expediție poartă semnătura de primire a reprezentantului pârâtei, aspect esențial care nu a fost reținut și valorificat de instanța de apel. Sub un ultim aspect recurenta arată că din minuta întocmită de părți la data de 12 octombrie 2005 și din conținutul procesului verbal încheiat la 19 octombrie 2005 rezultă fără echivoc recunoașterea de către pârâte a existenței și cuantumului creanței și obligația asumată de a stinge datoria în termen de 30 zile de la data semnării procesului verbal.

Intimata pârâtă SC B. SA a formulat la data de 16 martie 2009 întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimata a arătat că argumentele recurentei nu relevă în mod concret motivele de nelegalitate care să conducă la modificarea soluției, iar discuțiile purtate cu ocazia procesului verbal de conciliere nu pot constitui în nici o ipoteză o recunoaștere a pretențiilor recurentei. IV. Asupra recursului Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivul de nelegalitate invocat, constată că prezentul recurs este fonda, pentru considerentele ce urmează: 1. Nelegalitatea unei hotărâri judecătorești din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. semnifică o încălcare sau nesocotire a dispozițiilor legale incidente precum și o interpretare greșită a textului de lege aplicabil, la faptele reținute cu consecința calificării lor greșite. În cauză, hotărârea instanței de apel este susceptibilă de critică sub aspectul dispozițiilor legale care conferă deplină valabilitate și efecte juridice recunoașterii părților făcute cu ocazia concilierii prealabile directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., procedură al cărui scop declarat a fost de încercare de soluționare amiabilă a litigiilor dintre comercianți anterior introducerii acțiunii în justiție. Cu alte cuvinte, recunoașterea făcută de o parte, în cadrul acestei proceduri legale obligatorii, a concilierii directe, constituie o probă, cu o valoare juridică relevantă, care nu poate fi înlăturată sau ignorată în aprecierea soluției finale.

În cauză, înscrisurile însușite de intimată sub semnătura reprezentantului legal, demonstrează că această parte a primit factura emisă de recurentă pentru plata contravalorii materialelor (minuta din 12 octombrie 2005) precum și faptul că la data de 19 octombrie 2005 intimata, cu ocazia concilierii directe s-a obligat să achite în termen de 30 zile debitul de 193.354,97 lei. Caracterul expres și incontestabil al recunoașterii datoriei nu poate fi pus în discuție de rezervele menționate olograf de reprezentantul legal al intimatei, referitoare la inexistența unor acte în evidențele interne ale societății cu privire la emiterea facturii, de vreme ce a recunoscut debitul și s-a obligat să-l achite, a recunoscut primire facturii și a semnat avizul de expediție al mărfurilor cumpărate.

Or, instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor legale privind valoarea probatorie a înscrisurilor mai sus examinare, schimbă soluția fondului, fără să expliciteze din punct de vedere al dispozițiilor legale interpretarea pe care o dă înscrisurilor analizate. Așa fiind Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței fondului pe care o va menține în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F.I.S.E. E.S. SA, sucursala Î.S.E.S.M. BACĂU, împotriva deciziei comerciale nr. 347 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de SC B. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 1750 din 6 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.