ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1923/2009

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din 3 martie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1473/2/2009 s-a luat act de

declarația de retragere a contestației formulată de condamnatul M.B.

A obligat condamnatul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 62 din 16 iunie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel București ( fil. 11 dos. fond), a fost recunoscută sentința

penală nr. K/100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niș,

modificată prin sentința penală nr. Kz.I.1318/1318/97 din 19 noiembrie 1998 a

Curții Supreme a Serbiei din Belgrad, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului

M.B. la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

gravă prev. de art. 169 alin. (2) rap. la art. 168 alin. (1) din Codul penal al

Serbiei.

S-a reținut în fapt că în data de 15

iunie 1996, în localitatea Donji Androvac, inculpatul M.B. împreună cu alte

persoane, au lovit cu un corp dur, cu mâinile și picioarele pe partea vătămată K.B.,

provocându-i leziuni traumatice grave care au condus, ulterior la decesul

victimei. În aceste împrejurări inculpatul a sustras din locuința victimei suma

de 700 mărci germane, aparatură electronică și obiecte de vestimentație.

Prin contestația la executare

înregistrată sub nr. 205/235/2009 la Judecătoria Gherla, condamnatul

contestator a invocat dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., susținând că

a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea

victimei constatând însă că după ce a fost transferat în România execută o

pedeapsă pentru infracțiunea de omor în timp ce al doilea participant la

săvârșirea faptei, inculpatul K.Z., execută o pedeapsă pentru infracțiunea de

tâlhărie.

Fiind invocate dispozițiile art. 461 lit.

c) C. proc. pen., nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, Judecătoria

Gherla, prin sentința penală nr. 203 din 9 februarie 2007, și-a declinat competența

în favoarea Curții de Apel București.

Această instanță, la termenul de judecată

din 3 martie 2009, a luat act de manifestarea de voință a contestatorului

condamnat în sensul retragerii contestației.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Împotriva sentinței instanței de fond a

declarat recurs condamnatul M.B., solicitând a se dispune casarea acesteia și

trimiterea spre rejudecare, pentru a se pronunța pe fondul cauzei, deoarece, deși

inițial și-a retras contestația, a revenit ulterior, solicitând să i se aplice legea

mai favorabilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

recursul în conformitate cu disp. art. 385

14

C. proc. pen., rap. la

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

Contestatorul condamnat M.B., se afla

încarcerat, la data formulării contestației, în Penitenciarul Gherla, având de

executat o pedeapsă de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. K.100/96

din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niș – modificată prin sentința

penală nr. Kz.I.nr.1318/1997 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme a Serbiei din

Belgrad – recunoscută, ulterior prin sentința penală nr. 62 din 16 iunie 2005 a

Curții de Apel București.

Fiind invocate nelămuriri cu privire la

hotărârea ce se execută, art. 461 lit. c) C. proc. pen., în mod corect

Judecătoria Gherla și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel

București.

Această din urmă instanță, la termenul de

judecată din 3 martie 2009 a luat act de manifestarea de voință a condamnatului

în sensul retragerii contestației.

Se constată că, la termenul indicat

anterior, contestatorul condamnat, s-a aflat în stare de detenție fiind asistat

de apărător din oficiu.

În atare condiții, se constată că manifestarea

de voință a fost liberă, contestatorul condamnat, solicitând instanței a se lua

act în acest sens, împrejurare care, în mod evident a condus la nerezolvarea fondului

cauzei. Aceiași concluzie rezultă și din înscrisul depus de contestator (fil.20-21

dos. fond), prin care cere „ anularea cererii de contestație”.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul contestatorului condamnat M.B.,

menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorul condamnat M.B. împotriva sentinței penale nr. 54 din 3 martie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.