ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1923/2009

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 54 din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1473/2/2009 s-a luat act de declarația de retragere a contestației formulată de condamnatul M.B. A obligat condamnatul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 62 din 16 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București ( fil. 11 dos. fond), a fost recunoscută sentința penală nr. K/100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niș, modificată prin sentința penală nr. Kz.I.1318/1318/97 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme a Serbiei din Belgrad, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului M.B.

la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă prev. de art. 169 alin. (2) rap. la art. 168 alin. (1) din Codul penal al Serbiei. S-a reținut în fapt că în data de 15 iunie 1996, în localitatea Donji Androvac, inculpatul M.B. împreună cu alte persoane, au lovit cu un corp dur, cu mâinile și picioarele pe partea vătămată K.B., provocându-i leziuni traumatice grave care au condus, ulterior la decesul victimei. În aceste împrejurări inculpatul a sustras din locuința victimei suma de 700 mărci germane, aparatură electronică și obiecte de vestimentație. Prin contestația la executare înregistrată sub nr. 205/235/2009 la Judecătoria Gherla, condamnatul contestator a invocat dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc.

pen., susținând că a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei constatând însă că după ce a fost transferat în România execută o pedeapsă pentru infracțiunea de omor în timp ce al doilea participant la săvârșirea faptei, inculpatul K.Z., execută o pedeapsă pentru infracțiunea de tâlhărie. Fiind invocate dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, Judecătoria Gherla, prin sentința penală nr. 203 din 9 februarie 2007, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Această instanță, la termenul de judecată din 3 martie 2009, a luat act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat în sensul retragerii contestației.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs condamnatul M.B., solicitând a se dispune casarea acesteia și trimiterea spre rejudecare, pentru a se pronunța pe fondul cauzei, deoarece, deși inițial și-a retras contestația, a revenit ulterior, solicitând să i se aplice legea mai favorabilă. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 385 14 C. proc. pen., rap. la art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Contestatorul condamnat M.B., se afla încarcerat, la data formulării contestației, în Penitenciarul Gherla, având de executat o pedeapsă de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. K.100/96 din 5 iunie 1997 a Tribunalului Regional din Niș – modificată prin sentința penală nr. Kz.I.nr.1318/1997 din 19 noiembrie 1998 a Curții Supreme a Serbiei din Belgrad – recunoscută, ulterior prin sentința penală nr. 62 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București. Fiind invocate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, art. 461 lit. c) C. proc. pen., în mod corect Judecătoria Gherla și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Această din urmă instanță, la termenul de judecată din 3 martie 2009 a luat act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul retragerii contestației. Se constată că, la termenul indicat anterior, contestatorul condamnat, s-a aflat în stare de detenție fiind asistat de apărător din oficiu. În atare condiții, se constată că manifestarea de voință a fost liberă, contestatorul condamnat, solicitând instanței a se lua act în acest sens, împrejurare care, în mod evident a condus la nerezolvarea fondului cauzei. Aceiași concluzie rezultă și din înscrisul depus de contestator (fil.20-21 dos. fond), prin care cere „ anularea cererii de contestație”. Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondat, recursul contestatorului condamnat M.B., menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.B. împotriva sentinței penale nr. 54 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.