ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1085 din 9 septembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul C.C., prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 156 din 22 septembrie 1997, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2550/1997. În motivarea cererii revizuientul a arătat că solicită probe noi prin care să dovedească că pedeapsa aplicată este prea aspră, în raport de circumstanțele reale ale faptei și de circumstanțele sale personale, solicitând și schimbarea încadrării juridice a faptei comise. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 156 din 22 septembrie 1997, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2211 din 8 septembrie 1991 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul C.C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. ultim. din același cod, reținându-se în fapt, că în data de 4 noiembrie 1996, în jurul orelor 22,00, a pătruns în locuința părții vătămate B.M., unde prin violență a deposedat-o de un televizor, partea vătămată decedând în urma acestor violențe.

Analizând actele și lucrările de la dosar, tribunalul a constatat că, pe calea extraordinară a revizuirii nu este posibilă reevaluarea probatoriilor, astfel încât să se stabilească o situație de natură a atenua răspunderea penală a acestuia prin schimbarea calificării faptei, probe care au fost avute în vedere de către instanțe, de fond și de control judiciar și a respins cererea, ca inadmisibilă. Împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul, apreciind că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., putând să dovedească prin probele noi pe care le-ar aduce în instanță, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare și a solicitat admiterea cererii de revizuire.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 779/ A din 20 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, cu motivarea că: „Revizuirea este o cale extraordinară de atac care se promovează pentru înlăturarea unor grave erori de fapt, regăsite în hotărâri penale definitive. Prin urmare, pe această cale nu se poate ajunge la modificarea unor hotărâri definitive prin prelungirea probațiunii asupra unor fapte sau împrejurări ce au format deja obiectul analizei cu ocazia judecării fondului cauzei, atât în primă instanță, cât și în căile ordinare de atac, după cum este, de asemenea, inadmisibil ca prin promovarea revizuirii să se ajungă la modificări de pedeapsă sau schimbări de încadrare juridică.

În consecință, întrucât solicitarea condamnatului nu se încadrează nici măcar formal în cazurile prevăzute de lege în care se poate promova revizuirea unei hotărâri penale definitive, în mod corect prima instanță a respins cererea condamnatului ca inadmisibilă, sens în care și apelul său este nefondat”. Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, în termenul legal, condamnatul C.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, iar în ședința publică de judecată prin concluziile apărătorului său desemnat din oficiu, a lăsat la aprecierea Curții admiterea recursului, în raport de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Recursul declarat de condamnatul revizuient nu este fondat. În conformitate cu prevederile art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când este îndeplinit vreunul dintre motivele înscrise expres în acest text de lege. În speță, condamnatul revizuient nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre motivele enumerate de textul de lege indicat, astfel că, în mod corect instanțele, de fond și de apel, au respins cererea de revizuire prin care acesta a solicitat ca, prin reaprecierea probatoriilor existente și prin administrarea altora noi, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei și aplicarea unei pedepse mai ușoare, atâta vreme cât susținerile sale sunt apărări ce au fost deja analizate de instanța fondului și în căile de atac exercitate de acesta. În consecință, în cauză neexistând motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunțate, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 C. proc.

pen., va respinge recursul de față, ca nefondat. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariului apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient C.C. împotriva deciziei penale nr. 779/ A din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2005.