ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3526/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din 2

februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 4242/2005, s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 435

din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin

decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, formulată de condamnatul V.G., cu obligarea acestuia la 200 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a constatat că motivele invocate de revizuient în cererea de

revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art.

394 C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel revizuientul V.G., arătând că îndeplinește condițiile prevăzute

de art. 394 lit. a) și b) C. pen., pentru admiterea cererii de revizuire,

solicitând reevaluarea probatoriului administrat în cauză, întrucât instanța

care a pronunțat hotărârea de condamnare nu a avut în vedere modalitatea în

care au fost administrate probe din doar, respectiv faptul că la data la care

au fost luate declarații condamnatului acesta nu era cunoscător de limbă

română, la acea dată vorbea numai în limba rusă, mai mult, nu a semnat

declarația dată la urmărirea penală, instanța nu a indicat care dintre cele

două cuțite găsite asupra inculpatului a folosit la săvârșirea faptei,

interpretul care a asistat pe condamnat a făcut o traducere eronată a

declarațiilor date de acesta.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul declarat de revizuient apreciind că instanța de fond a făcut o

temeinică examinare a actelor și lucrărilor de la dosar prin prisma cerințelor

cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen.,

constatând în mod corect că împrejurările invocate de revizuientul condamnat nu

se regăsesc între temeiurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile legale invocate.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs revizuientul, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând susținerile din cererea de revizuire, respectiv

aprecierea eronată de către instanța a probatoriului existent în cauză,

împrejurarea că la data la care i-au fost luate declarații nu era cunoscător de

limba română, iar interpretul care l-a asistat a făcut o traducere eronată a

declarațiilor sale.

A mai susținut revizuientul recurent

că în cauză nu au fost administrate toate probele care se impuneau, nu au fost

efectuate confruntări, expertiza dactiloscopică a concluzionat în mod greșit că

urmele găsite la locul faptei corespund amprentelor sale; expertiza sângelui

aflat pe hainele sale nu este concludentă pentru că el are aceeași grupă de

sânge cu cea a unei victime, nu au fost audiați toți martorii la cercetarea

judecătorească.

Concluzionând, recurentul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond

admiterea cererii sale de revizuire.

Înalta Curte, verificând hotărârile

atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile

invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de revizuient este nefondat.

Astfel, prin sentința penală nr. 435

din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului V.G., la o pedeapsă rezultantă de 20 de ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. b), art.

174 – art. 176 lit. c) și d) C. pen., și art. 211 alin. (1) C. pen.,

reținându-se în fapt că, la data de 1 noiembrie 1995, pe fondul unui conflict spontan

inculpatul a ucis victimele S.P. și E. aplicându-le lovituri repetate de cuțit,

iar la data de 19 ianuarie 1996 a ucis-o pe victima B.A. prin aplicarea mai

multor lovituri în zona capului cu un lemn, după care a sustras din locuința

acesteia mai multe bunuri și o sumă de bani.

Curtea de Apel București, secția I penală,

a admis apelul declarat de parchet și a dispus majorarea pedepsei aplicate

inculpatului la 25 ani de închisoare, hotărâre care a rămas definitivă prin

decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție,

prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat.

În ce privește motivele de revizuire

invocate de condamnat Înalta Curte constată, că împrejurările la care se referă

acesta în susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., nu reprezintă fapte noi, necunoscute de instanțele care au judecat fondul

cauzei, în sensul textului de lege arătat și nu sunt de natură a dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare.

Criticile revizuientului recurent se

referă la modalitatea de administrare și interpretare a probelor pe care le

apreciază ca fiind neconcludente sub aspectul stabilirii vinovăției sale.

Înalta Curte apreciază că în mod

corect instanțele de fond și de apel au constatat că cererile revizuientului de

refacere a expertizelor criminalistice nu se întemeiază pe elemente de fapt

obiective, pe împrejurări de fapt noi care să justifice concludența unei noi

expertize, revizuientul încercând pe această cale să obțină o prelungire a

probațiunii în calea extraordinară de atac a revizuirii pentru lămurirea unei

stări de fapt deja cunoscute și verificate de instanță.

De altfel, expertizele

criminalistice efectuate în cauză au concluzionat fără dubiu, că urmele

palmiare ridicate de la locul comiterii faptelor au fost create de mâna stângă

a revizuientului, concluzie fundamentată pe baza multiplelor caracteristici

comune ale urmelor prelevate și a impresiunilor palmare ale revizuientului, iar

pe de altă parte referitor la urmele de sânge găsite pe obiectele de

îmbrăcăminte ridicate de la acesta s-a stabilit că sunt urme de sânge uman

aparținând grupei sanguine O1, grupă identică cu cea a victimelor.

Relevantă este și concluzia I.M.L.

Mina Minoivici conținută în adresa nr. A.3/2544 din 29 iulie 1996 în sensul că

teaca în care s-a aflat cuțitul vândut de revizuient numitului Z.Z. prezenta în

interior urme de sânge uman, iar cuțitul respectiv a fost cel care a putut

produce leziunile care au cauzat moartea victimelor.

Împrejurările de fapt stabilite pe

baza probelor științifice au fost confirmate de declarațiile martorilor și cele

de recunoaștere ale condamnatului revizuient, pe baza acestora fundamentându-se

soluția de condamnare adoptată de instanțe.

Apărarea revizuientului, în sensul

că nu se face vinovat de comiterea omorului asupra victimelor S.P. și S.E.,

contrară poziției de recunoaștere din faza judecării cauzei, atâta timp cât nu

este coroborată de nici un alt element nou survenit, ulterior condamnării

definitive a acestuia, nu reprezintă prin ea însăși o împrejurare nouă în

sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Pe de altă parte este de observat că

susținerea revizuientului, în sensul că nu a avut cunoștință de învinuirea sa,

este infirmată de consemnările din încheierea de ședință din 17 martie 1998,

din care rezultă că i-a fost pusă la dispoziție traducerea rechizitoriului

întocmit în cauză și a fost audiat în prezența unui interpret de limbă rusă

care a asigurat traducerea susținerilor făcute în cursul judecății.

Referitor la cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat de revizuient în legătură

cu o pretinsă faptă penală comisă de interpret, respectiv caracterul eronat al

traducerilor făcute de acesta se constată că în mod corect s-a apreciat că în

cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale menționate atâta timp cât nu

există o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se

constate existența faptei și a caracterului infracțional al acesteia.

Pe de altă parte dat fiind faptul că

revizuientul nu s-a adresat în prealabil organelor judiciare cu privire la

acest aspect, iar acestea nu au reținut imposibilitatea examinării fondului

cauzei în raport cu prevederile legale, în speță nu sunt aplicabile nici

dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., care să permită constatarea unei

astfel de situații direct în procedura de revizuire.

Așa fiind, hotărârile instanțelor,

de respingere a cererii de revizuire, respectiv a apelului declarat de

revizuient sunt întemeiate, motivele invocate de condamnat neregăsindu-se în

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., care prevăd strict și limitativ cazurile

de revizuire.

Pentru considerentele arătate

recursul declarat apare ca nefondat, astfel că Înalta Curte îi va respinge, ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul revizuient condamnat V.G. împotriva deciziei penale nr. 212

din 16 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei),

din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000

lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iunie 2006.