ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3524/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 174 din 14

februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, a respins cererea de

revizuire formulată de revizuientul C.M.

A fost obligat revizuientul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că petiționarul C.M. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 1056 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

modificată prin decizia penală nr. 848 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București și definitivă prin decizia penală nr. 962 din 10 februarie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se dispunea condamnarea sa la 20

ani închisoare.

Prin referatul din 21 iulie 2005,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a solicitat respingerea cererii de

revizuire formulată de condamnat, întrucât acesta nu a indicat fapte sau

împrejurări noi necunoscute de instanță la momentul soluționării în fond a

cauzei.

Instanța de fond a mai reținut că

prin cererea sa condamnatul a invocat nevinovăția și faptul că nu au fost

audiați de instanța fondului toți martorii indicați în rechizitoriu, solicitând

în acest sens administrarea acestor probe, situație care însă nu poate fi

invocată în această cale extraordinară de atac.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel revizuientul condamnat, motivând că în mod greșit instanța de

fond a respins cererea fără a ține seama de faptul că nu au fost audiați toți

martorii.

Prin decizia penală nr. 246/ A din

29 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. 4327/3/2006 (dosar în format vechi nr. 905/2006) a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 174

din 14 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 4327/3/2006, fiind obligat apelantul la 80 RON cheltuieli

judiciare statului, din care 40 RON onorariu avocat oficiu s-a avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins cererea de

revizuire formulată de condamnatul C.M., având în vedere că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Petentul a fost condamnat, la

pedeapsa de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. ultim. C. pen., cu

aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., faptă comisă la data de 13

decembrie 1993 când împreună cu o altă persoană a pătruns în locuința victimei

V.M., căreia i-a aplicat lovituri cu pumnul în față doborând-o la pământ, după

care a continuat să o lovească cu picioarele pentru a o determina să-i predea

bunurile de valoare.

Cu privire la această faptă,

petentul a formulat autodenunț în care a arătat că el este autorul infracțiunii

și având în vedere că de la data săvârșirii faptei și până la data

autodenunțului a trecut o perioadă lungă de timp, organele de urmărire penală

au dispus efectuarea unei reconstituiri în timpul căreia condamnatul a descris

în amănunțime modul cum a săvârșit fapta, locurile unde a găsit bunurile pe

care le-a sustras, modul cum a intrat și a ieșit din imobil, indicând chiar și

zona pe unde a părăsit satul.

În mod surprinzător, în fața

instanței, condamnatul nu a mai recunoscut fapta ce i s-a reținut în sarcină,

arătând că nu este el autorul infracțiunii.

Instanța de fond a dispus achitarea

inculpatului, însă, instanța de apel, coroborând toate probele administrate în

cauză a dispus condamnarea acestuia la 20 ani închisoare, soluție ce a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 962 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prin cerea de revizuire, condamnatul

a solicitat a fi audiați martorii pentru a-și dovedi nevinovăția.

Curtea de apel a apreciat că în mod

corect instanța de fond a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată, cât

timp, condamnatul nu a invocat fapte sau împrejurări noi sau care nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea în fond a cauzei, nefiind incidente

dispozițiile art. 394 lit. a) C. pen.

Prin această cerere, condamnatul nu

face altceva decât să prelungească probatoriul sau să solicite reanalizarea

probelor administrate în faza judecării în fond a cauzei, situație ce

contravine dispozițiilor legale în materie.

Dispozițiile art. 394 C. proc. pen.,

prevăd limitativ și expres situațiile în care se poate formula cererea de

revizuire a unei sentințe penale definitive, ori motivele indicate de condamnat

nu se încadrează în nici una din aceste situații.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat C.M., fără a arăta în

scris motivele.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului revizuient condamnat în concluziile orale, în dezbateri a

solicitat casarea hotărârilor atacate și admiterea cererii de revizuire, astfel

cum a fost formulată, revizuientul fiind nevinovat, instanța neaudiind

martorii.

Concluziile procurorului, precum și

poziția recurentului revizuient condamnat, din ultimul cuvânt au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

recurentul revizuient condamnat împotriva deciziei instanței de apel, în raport

cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

- s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei;

- un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

- un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

- un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

- când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele

primei instanțe, reținând că motivele formulate de revizuient nu se circumscriu

faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, așa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., având drept consecință respingerea cererii de

revizuire formulată de condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului condamnat de a

se stabili nevinovăția sa, în raport cu solicitarea audierii tuturor

martorilor, constatând că aceste apărări formulate tind să prelungească

probatoriul sau să conducă la reevaluarea mijloacelor de probă administrate în

fața primei instanțe, ceea ce excede cazului de revizuire invocat, ale cărui condiții

sunt expres și prevăzute de lege.

Mai mult, apărările de constatare a

nevinovăției revizuientului condamnat C.M. au fost invocate nu numai în primă

instanță, cu ocazia judecării fondului cauzei, dar și în calea ordinară de

atac, a apelului și recursului, instanța de apel, pronunțându-se motivat asupra

acestora, în raport cu probele administrate, pe care le-a coroborat și indicat

în mod expres, respectiv procesul-verbal de reconstituire, declarația de

recunoaștere a inculpatului, procesul-verbal de prezentare a materialului,

declarația martorei S.Șt., prezentă la reconstituire și care a declarat în

instanță că inculpatul a arătat modul în care a operat, de bună voie,

presiunile de orice fel asupra lui fiind excluse, fiind înlăturată afirmația

inculpatului potrivit căreia nu a putut semna autodenunțul, fiind neșcolarizat,

prin aceea că fiind audiat, inculpatul, în apel, la 11 noiembrie 2004, a semnat

fără ezitare declarația, ca de altfel și pe cele de la urmărirea penală,

stabilind, dimpotrivă vinovăția inculpatului C.M. în săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 211 alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., și condamnându-l

la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară cu

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Totodată, aceeași apărare, în sensul

nevinovăției sale a fost reiterată și în calea ordinară de atac a recursului,

instanța de recurs infirmând-o motivat, așa cum rezultă din decizia nr. 962 din

10 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penal,

pronunțată în dosarul nr. 7205/2004.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul

condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră decizia pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și

temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat C.M. împotriva

deciziei penale nr. 246/ A din 29 martie 2006 a Curții de Apel București, secția

I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul revizuient condamnat C.M. împotriva deciziei penale nr. 246/

A din 29 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei),

din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000

lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iunie 2006.