ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4582/2006

Asupra recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 527 din 2

mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins,

în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire

a sentinței penale nr. 32 din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3024

din 13 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de inculpatul

D.C.P.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 14

ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului D.C.P., la pedeapsa închisorii de 8 ani, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., constând în fapt în

aceea că, la data de 13 iunie 2004, în jurul orelor 4,30, împreună cu

inculpatul D.I.C. (minor), au deposedat-o prin violențe fizice pe partea

vătămată P.D. (în vârstă de 60 de ani) de o geantă cu bani și acte, iar în urma

agresiunii, victima a necesitat potrivit raportului de expertiză medico-legală

10-12 zile de îngrijiri medicale.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea apelului (decizia penală nr. 201 din 18 martie 2005 a Curții de Apel București) și ulterior a recursului declarat de inculpat (decizia penală nr. 3024

din 13 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

S-a apreciat că revizuientul nu a

invocat fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei care să pună în lumină existența vreunei erori judiciare

datorită necunoașterii adevărului situației de fapt de către instanța de

judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel revizuientul D.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, învederând că instanța de fond nu i-a încuviințat audierea a doi

martori pentru a face dovada că fapta nu se încadrează în dispozițiile art. 211 C. pen., nici reaudierii părții vătămate și proba cu acte medicale.

Prin decizia penală nr. 417/ A din

26 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a I penală, a respins, ca nefundat,

apelul declarat de revizuientul condamnat D.C.P. împotriva sentinței nr. 527

din 2 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că în raport de solicitarea revizuientului condamnat nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art.

394 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora pentru fundamentarea unei cereri

de revizuire este necesară descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care pot

dovedit netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere. Or, cum în fața

instanței de revizuire nu s-a invocat nici o faptă sau împrejurare nouă,

necunoscută de instanța fondului la data judecării cauzei, iar pe cale

revizuirii nu se poate obține o suplimentare a probatoriului faptelor deja

cunoscute, instanța de apel a apreciat apelul nefondat și l-a respins ca atare.

Împotriva deciziei a declarat recurs

condamnatul D.C.P. care în expunerea orală a motivelor de recurs a reiterat

cererea formulată în apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor

pronunțate de primele instanțe și rejudecând, admiterea cererii de revizuire și

admiterea a doi martori pentru a face dovada că fapta pentru care a fost

condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 211 C. pen.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea este o cale de atac ce nu poate fi promovată decât pentru motivele

expres și limitativ prevăzute de acest text de lege. Recurentul revizuient a

invocat în susținerea cererii sale dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.,

solicitând administrarea ori readministrarea unor probe în fața instanței de

revizuire care ar duce la stabilirea nevinovăției sale.

Recurentul solicită astfel reluarea

și completarea probatoriului pentru a se ajunge la o altă situație de fapt

decât cea reținută de instanțe în primul ciclu procesual, fără să invoce nici o

faptă sau împrejurare nouă necunoscută de instanța fondului la data judecării

cauzei.

Cum pe calea revizuirii nu se poate

obține o suplimentare a probatoriului, așa cum corect a reținut instanța a

cărei hotărâre este atacată, motivul invocat de revizuient nu se încadrează în dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ceea ce face ca cererea de revizuire

să fie nefondată.

În raport de cele arătate, atât

hotărârea formulată de instanța de apel cât și hotărârea instanței de fond,

sunt temeinice și legale, astfel încât recursul revizuientului este apreciat ca

nefondat, urmând să fie respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul condamnat D.C.P. împotriva deciziei penale nr. 417/ A

din 26 mai 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă revizuientul condamnat să plătească

statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iulie 2006.