ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 28.05.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2113/2010

HOTĂRÂRE

28.05.2010

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2113/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 770 din 13 august 2009,

Tribunalul București, secția I penală, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen.,

în baza art. 334 C. proc. pen. respinge ca neîntemeiată, cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de inculpatul D.M. din infracțiunea prevăzute

de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. in infracțiunea prevăzute

de art. 182 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76

lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul D.M. la 5 ani închisoare în baza art. 65

C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

In baza art. 71 C. pen. interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei.

In baza art. 88

C. pen. deduce din pedeapsă aplicata perioada reținerii și

arestării preventive de la 20 august

2006 la 25 august 2006

În baza art. 113 C.

pen. obliga la tratament medical pe inculpatul D.M. pana la însănătoșire.

In baza art. 118 lit. b)

C. pen. confiscă de la inculpat toporul de care s-a folosit la săvârșirea

infracțiunii.

In baza art. 14 C. proc.

pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. admite, in

parte, acțiunea civilă și obligă inculpatul la plata sumelor de 5.000 lei reprezentând

daune materiale și respectiv a sumei de 40.000 le reprezentând daune morale

către R.A. și R.C. (în calitate de moștenitori ai victimei R.M.).

In baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. și

art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul la plata sumei de 6.800,31 lei

despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgență București.

In baza art. 191 C.

proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru

a pronunțat această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19

august 2006 în jurul orelor 16, victima R.M. împreună cu soția sa

M.R.

au mers pe strada â pentru a-si

repara autoturismul, iar cât mecanicul, M.G., a reparat mașina, cele doua

persoane au stat lângă gard pe două scaune pana când, în jurul orei 17,00 a venit inculpatul D.M., care era vecinul mecanicului și au avut o discuție in contradictoriu

legata de cum anume a fost parcat autoturismul pe care îl repara. Totodată,

inculpatul a adresat injurii atât victimei cat și soției acestuia, care la

rândul lor au început să adreseze injurii inculpatului, care au degenerat

intr-un scandal in care victima și inculpatul s-au lovit reciproc.

Martora

M.R. a încercat sa intervină in conflictul dintre cele doua persoane și a fost

lovită cu pumnii de către inculpat, în zona capului, iar aceasta la rândul ei a

luat un scaun și l-a lovit pe inculpat.

Ulterior,

inculpatul a intrat in curtea locuinței sale si a revenit la poartă având

asupra sa un topor cu care a lovit-o pe victimă în cap, iar aceasta a căzut pe

trotuar și și-a pierdut cunoștința, iar inculpatul a intrat în curte.

Raportul

medico-legal efectuat în cauză a stabilit că R.A. a prezentat leziuni

traumatice care sau putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 80-90

zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.

Situația de fapt astfel

cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu proces verbal de

cercetare la fața locului și planșă foto, raport de expertiză medico-legală,

raport de constatare tehnico-științifică biocriminalistică, declarațiile

martorilor toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat,

inculpatul D.M. a relatat organelor de poliție sosite la fața locului că în

urma unor discuții avute cu numitul R.M. i-a aplicat acestuia o lovitură cu

ciocanul în zona capului, ulterior inculpatul și-a schimbat declarația afirmând

că a lovit-o pe victimă cu poarta, încercând să se apere de atacul acesteia.

Partea vătămată R.M. nu

a fost audiat în cauză întrucât nu s-a prezentat la sediul parchetului deși a

fost citat, iar la data de 7 iulie 2007 a intervenit decesul său, fiind ucis de soția sa M.R.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.M. criticând-o sub următoarele aspecte:

- greșita condamnare,

având în vedere că a avut discernământul mult diminuat în raport de fapta săvârșită,

așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică;

- greșita încadrare

juridică a faptei susținând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.;

- greșita

individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare solicitând

aplicarea dispozițiilor art. 86

C. pen.;

- greșita soluționare a

laturii civile apreciind că sumele acordate cu titlu de daune materiale și

morale sunt prea mari solicitând reducerea acestora.

Prin decizia penală nr.

249 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr.

770/A din 13 august 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în dosarul nr. 19558/3/2008 și a obligat pe apelant la 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este

legală și temeinică atât sub aspectul soluționării laturii penale este și sub

aspectul laturii civile.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M. reiterând motivele

de apel referitoare la greșita condamnare arătând că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 48 C. pen., greșita încadrarea juridică a faptei, să se

rețină că a comis fapta în stare de legitimă apărare fiind agresat de partea

vătămată.

În subsidiar,

inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 86

pen.

În susținerea

recursului inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

pct. 9, 10, 17 și 14 C. proc. pen.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei

recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385

alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului este

întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte apreciază că situația

de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în baza probelor administrate

atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească,

încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situației de fapt

stabilite, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite

condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În mod corect a reținut instanța de

apel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 182 C. pen.

Obiectul folosit de inculpat la

săvârșirea infracțiunii, zona vizată ca și intensitatea loviturilor ce rezultă

din numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor

suferite de partea vătămată, sunt împrejurări ce justifică încadrarea juridică

a faptei în infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

Prin modul în care a acționat,

inculpatul a urmărit să suprime viața victimei.

În cazul infracțiunii prevăzute de

art. 182 C. proc. pen. făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă

acest rezultat, el acționând numai în vederea vătămării corporale a victimei

dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

Ca atare, cererea formulată de

inculpat în sensul schimbării încadrării juridice a faptei nu este întemeiată

motiv pentru care, Înalta Curte reține că nu este incident în cauză cazul de

casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen.

Nici critica referitoare la

incidența în cauză a dispozițiilor art. 48 C. pen. cu consecința achitării

inculpatului nu este întemeiat.

Dispozițiile art. 48 C. pen. se

referă la iresponsabilitate ca fiind una dintre cauzele care înlătură

caracterul penal al faptei.

Potrivit acestor dispoziții legale,

nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în

momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte

cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea

fi stăpân pe ele.

Este adevărat că inculpatul prezintă

unele afecțiuni psihice însă expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că

inculpatul a avut discernământul mult scăzut în raport cu fapta pentru care

este cercetat, fiind recomandată norma de siguranță privind obligarea la

tratament medical reglementat de dispozițiile art. 113 C. pen.

Cererea inculpatului de a se reține

că a comis fapta în stare de legitimă apărare, cu consecința achitării sale, nu

este susținută de probele administrate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin.

(2) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta

pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat

împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în

pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Din probele administrate în cauză nu

rezultă că partea vătămată a avut un asemenea comportament violent care să-l

determine pe inculpat să adopte o atitudine atât de agresivă.

Între cei doi a avut loc un conflict

în urma căruia inculpatul a intrat în curtea casei sale și s-a întors înarmat

cu un topor cu care a lovit-o pe victimă în zona capului, situație ce nu poate

atrage incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen.

Pentru a se reține legitima apărare

este necesar ca fapta să fie comisă aproape concomitent sau imediat după

exercitarea atacului or inculpatul, după conflictul de față, a intrat în

locuință de unde a revenit având un topor asupra sa, nefiind îndeplinită astfel

condiția atacului direct și imediat în accepțiunea legii care să impună o

apărare instantanee a inculpatului.

În același timp, Înalta Curte reține

că există și o disproporționalitate între atac și apărare atitudinea părții

vătămate nefiind de natură a-l determina pe inculpat să adopte un comportament

violent, chiar mai mult atitudinea părții vătămate nici nu a avut caracterul

unui atac, sens în care consideră că nu se poate reține că fapta a fost comisă

în legitimă apărare.

Înalta Curte, că recurentul inculpatului

este întemeiat sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că instanța

de fond nu a acordat o eficiență adecvată circumstanțelor atenuante reținute în

favoarea inculpatului nici modalitatea de executare a pedepsei nu a fost corect

individualizată.

Este adevărat că fapta comisă de

inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social însă față de modalitatea i

împrejurările comiterii, faptul că inculpatul și partea vătămată s-au lovit

reciproc iar soția părții vătămate l-a lovit pe inculpat cu scaunul, împrejurări

ce l-au determinat pe acesta să o lovească pe partea vătămată, justifică

aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte

reține și faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală iar

aplicarea unei pedepse severe nu poate contribui la reeducarea unei persoane

care până la vârsta de 56 de ani nu a avut niciun conflict cu legea penală.

De altfel, atingerea finalității

prevăzute de art. 52 C. pen. nu presupune aplicarea unei pedepse într-un cuantum

ridicat ci a unei pedepse care să se raporteze și la posibilitatea inculpatului

de a se autoeduca și de a adopta o atitudine corectă în raport de normele de

conviețuire socială și ordinea de drept.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără

privare de libertate și chiar fără executarea acesteia, urmând a i se acorda

inculpatului o șansă să demonstreze că fapta pentru care a fost trimis în

judecată nu reprezintă decât un accident în viața sa.

Înalta Curte va dispune ca

modalitate de executare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

conform dispozițiilor art. 86

C. pen. urmând a stabilit mai multe

măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare care vor asigura un

control permanent asupra inculpatului pentru a nu mai exista riscul ca acesta

să comită alte infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că această

modalitate de executare se impune și datorită stării sănătății inculpatului,

expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză stabilind că numitul D.M.

prezintă tulburare organică de personalitate și comportament survenită peste

traumatism cranian cerebral, a avut discernământul mult scăzut în raport cu

fapta, pentru care este cercetat fiind recomandată măsura de siguranță a

tratamentului medical până la însănătoșire.

De altfel, instanța de fond a și

dispus obligarea la tratament medical a inculpatului, în baza dispozițiilor

art. 113 C. pen., până la însănătoșire.

Față de considerentele arătate,

Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. să admite recursul inculpatului, va casa în totalitate decizia penală și

în parte sentința penală numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului.

Va reduce pedeapsa aplicată

inculpatului de la 5 ani la 4 ani în baza art. 86

– 86

pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen

de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

C. proc.

pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere va dispune și

suspendarea executării pedepselor accesorii.

Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 249 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează

în totalitate decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 770/F din

13 august 2009 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

Reduce

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76

lit. b) C. pen. de la 5 ani la 4 ani închisoare.

In baza

art. 86

și art. 86

C. pen. dispune suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani.

In baza

art. 86

C. pen. pune în vedere inculpatului să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte, la interval de 3 luni, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București, la datele

fixate de acesta;

b) să

anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

n baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86