ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2113/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 770 din 13 august 2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., în baza art. 334 C. proc. pen. respinge ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.M. din infracțiunea prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. in infracțiunea prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul D.M. la 5 ani închisoare în baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei. In baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei. In baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă aplicata perioada reținerii și arestării preventive de la 20 august 2006 la 25 august 2006 În baza art. 113 C. pen. obliga la tratament medical pe inculpatul D.M. pana la însănătoșire. In baza art. 118 lit. b) C. pen. confiscă de la inculpat toporul de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii. In baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. admite, in parte, acțiunea civilă și obligă inculpatul la plata sumelor de 5.000 lei reprezentând daune materiale și respectiv a sumei de 40.000 le reprezentând daune morale către R.A.

și R.C. (în calitate de moștenitori ai victimei R.M.). In baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul la plata sumei de 6.800,31 lei despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgență București. In baza art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunțat această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19 august 2006 în jurul orelor 16, victima R.M. împreună cu soția sa M.R. au mers pe strada â pentru a-si repara autoturismul, iar cât mecanicul, M.G., a reparat mașina, cele doua persoane au stat lângă gard pe două scaune pana când, în jurul orei 17,00 a venit inculpatul D.M., care era vecinul mecanicului și au avut o discuție in contradictoriu legata de cum anume a fost parcat autoturismul pe care îl repara.

Totodată, inculpatul a adresat injurii atât victimei cat și soției acestuia, care la rândul lor au început să adreseze injurii inculpatului, care au degenerat intr-un scandal in care victima și inculpatul s-au lovit reciproc. Martora M.R. a încercat sa intervină in conflictul dintre cele doua persoane și a fost lovită cu pumnii de către inculpat, în zona capului, iar aceasta la rândul ei a luat un scaun și l-a lovit pe inculpat. Ulterior, inculpatul a intrat in curtea locuinței sale si a revenit la poartă având asupra sa un topor cu care a lovit-o pe victimă în cap, iar aceasta a căzut pe trotuar și și-a pierdut cunoștința, iar inculpatul a intrat în curte. Raportul medico-legal efectuat în cauză a stabilit că R.A.

a prezentat leziuni traumatice care sau putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu proces verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, raport de expertiză medico-legală, raport de constatare tehnico-științifică biocriminalistică, declarațiile martorilor toate coroborate cu declarațiile inculpatului. Fiind audiat, inculpatul D.M. a relatat organelor de poliție sosite la fața locului că în urma unor discuții avute cu numitul R.M. i-a aplicat acestuia o lovitură cu ciocanul în zona capului, ulterior inculpatul și-a schimbat declarația afirmând că a lovit-o pe victimă cu poarta, încercând să se apere de atacul acesteia.

Partea vătămată R.M. nu a fost audiat în cauză întrucât nu s-a prezentat la sediul parchetului deși a fost citat, iar la data de 7 iulie 2007 a intervenit decesul său, fiind ucis de soția sa M.R. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.M. criticând-o sub următoarele aspecte: - greșita condamnare, având în vedere că a avut discernământul mult diminuat în raport de fapta săvârșită, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică; - greșita încadrare juridică a faptei susținând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.; - greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare solicitând aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.; - greșita soluționare a laturii civile apreciind că sumele acordate cu titlu de daune materiale și morale sunt prea mari solicitând reducerea acestora.

Prin decizia penală nr. 249 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr. 770/A din 13 august 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 19558/3/2008 și a obligat pe apelant la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică atât sub aspectul soluționării laturii penale este și sub aspectul laturii civile. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M. reiterând motivele de apel referitoare la greșita condamnare arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 48 C. pen., greșita încadrarea juridică a faptei, să se rețină că a comis fapta în stare de legitimă apărare fiind agresat de partea vătămată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. În susținerea recursului inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 17 și 14 C. proc. pen. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situației de fapt stabilite, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. În mod corect a reținut instanța de apel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.

Obiectul folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii, zona vizată ca și intensitatea loviturilor ce rezultă din numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată, sunt împrejurări ce justifică încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. Prin modul în care a acționat, inculpatul a urmărit să suprime viața victimei. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 C. proc. pen. făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat, el acționând numai în vederea vătămării corporale a victimei dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

Ca atare, cererea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice a faptei nu este întemeiată motiv pentru care, Înalta Curte reține că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Nici critica referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 48 C. pen. cu consecința achitării inculpatului nu este întemeiat. Dispozițiile art. 48 C. pen. se referă la iresponsabilitate ca fiind una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Potrivit acestor dispoziții legale, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

Este adevărat că inculpatul prezintă unele afecțiuni psihice însă expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că inculpatul a avut discernământul mult scăzut în raport cu fapta pentru care este cercetat, fiind recomandată norma de siguranță privind obligarea la tratament medical reglementat de dispozițiile art. 113 C. pen. Cererea inculpatului de a se reține că a comis fapta în stare de legitimă apărare, cu consecința achitării sale, nu este susținută de probele administrate în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că partea vătămată a avut un asemenea comportament violent care să-l determine pe inculpat să adopte o atitudine atât de agresivă. Între cei doi a avut loc un conflict în urma căruia inculpatul a intrat în curtea casei sale și s-a întors înarmat cu un topor cu care a lovit-o pe victimă în zona capului, situație ce nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. Pentru a se reține legitima apărare este necesar ca fapta să fie comisă aproape concomitent sau imediat după exercitarea atacului or inculpatul, după conflictul de față, a intrat în locuință de unde a revenit având un topor asupra sa, nefiind îndeplinită astfel condiția atacului direct și imediat în accepțiunea legii care să impună o apărare instantanee a inculpatului.

În același timp, Înalta Curte reține că există și o disproporționalitate între atac și apărare atitudinea părții vătămate nefiind de natură a-l determina pe inculpat să adopte un comportament violent, chiar mai mult atitudinea părții vătămate nici nu a avut caracterul unui atac, sens în care consideră că nu se poate reține că fapta a fost comisă în legitimă apărare. Înalta Curte, că recurentul inculpatului este întemeiat sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a acordat o eficiență adecvată circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului nici modalitatea de executare a pedepsei nu a fost corect individualizată.

Este adevărat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social însă față de modalitatea i împrejurările comiterii, faptul că inculpatul și partea vătămată s-au lovit reciproc iar soția părții vătămate l-a lovit pe inculpat cu scaunul, împrejurări ce l-au determinat pe acesta să o lovească pe partea vătămată, justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală iar aplicarea unei pedepse severe nu poate contribui la reeducarea unei persoane care până la vârsta de 56 de ani nu a avut niciun conflict cu legea penală. De altfel, atingerea finalității prevăzute de art. 52 C. pen.

nu presupune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat ci a unei pedepse care să se raporteze și la posibilitatea inculpatului de a se autoeduca și de a adopta o atitudine corectă în raport de normele de conviețuire socială și ordinea de drept. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acesteia, urmând a i se acorda inculpatului o șansă să demonstreze că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu reprezintă decât un accident în viața sa. Înalta Curte va dispune ca modalitate de executare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

urmând a stabilit mai multe măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare care vor asigura un control permanent asupra inculpatului pentru a nu mai exista riscul ca acesta să comită alte infracțiuni. Înalta Curte apreciază că această modalitate de executare se impune și datorită stării sănătății inculpatului, expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză stabilind că numitul D.M. prezintă tulburare organică de personalitate și comportament survenită peste traumatism cranian cerebral, a avut discernământul mult scăzut în raport cu fapta, pentru care este cercetat fiind recomandată măsura de siguranță a tratamentului medical până la însănătoșire. De altfel, instanța de fond a și dispus obligarea la tratament medical a inculpatului, în baza dispozițiilor art. 113 C. pen., până la însănătoșire.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admite recursul inculpatului, va casa în totalitate decizia penală și în parte sentința penală numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului. Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani la 4 ani în baza art. 86 1 – 86 2 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere va dispune și suspendarea executării pedepselor accesorii. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 249 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează în totalitate decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 770/F din 13 august 2009 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. de la 5 ani la 4 ani închisoare. In baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani.

In baza art. 86 3 C. pen. pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la interval de 3 luni, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. î n baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

î n baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2010.