ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4516/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 269 7

martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 42577/3/2005 (nr. vechi 6651/2005),

Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei penale din infracțiunea prevăzută de art. 174,

raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73,

lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175, lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., iar în baza art. 174 raportat

la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit.

a) și c) C. pen., și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe

inculpatul D.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare, a aplicat inculpatului, în

baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea

pedepsei principale, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

a menținut starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen., cu deducerea, în baza art. 88 C. pen., a duratei reținerii și arestării preventive

de la data de 20 iulie 2005 la zi, a aplicat inculpatului, în baza art. 113 C. pen., măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, a dispus, în

baza art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea de la inculpat a celor două cuțite

și a toporului, folosite la săvârșirea infracțiunii, a luat act că partea

vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, obligând pe

inculpat, în baza art. 191, C. proc. pen., la plata sumei de 1.600 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că în

după-amiaza zilei de 19 iulie 2005 victima D.I., aflată în stare de ebrietate

s-a deplasat la locuința tatălui său, inculpatul D.G. unde acesta locuia împreună

cu fiica și ginerele său, martorii T.M. și T.G.V.C.

După ce a intrat în casă victima a

întrebat unde se află inculpatul și pentru că martorii văzându-l agitat și

violent nu i-au răspuns, acesta a început să-l caute, găsindu-l pe balconul

locuinței unde izola geamurile.

În aceste împrejurări victima a

început să-i adreseze injurii inculpatului și să-l lovească, situație în care

martorul T.G. a intervenit reușind pe moment să imobilizeze victima.

Inculpatul D.G. s-a refugiat în

bucătăria locuinței unde a blocat ușa cu corpul său, timp în care martorul T.G.

a reușit că împingă pe victimă până în holul locuinței cu intenția de a-l

îndepărta din apartament.

În aceste condiții victima a lovit-o

pe sora sa, martora T.M. și observându-l pe inculpat a lovit cu pumnul geamul

ușii de la bucătărie care s-a spart, lovindu-l în același timp pe inculpat.

Ulterior ginerele inculpatului a

reușit să scoată victima pe palierul blocului, însă inculpatul a luat din

bucătărie un cuțit și s-a îndreptat spre victimă pe care a lovit-o.

Victima D.I. l-a prins de mâini pe

inculpat, iar martorul T.G. a strigat la inculpat să arunce cuțitul, astfel că

acesta din urmă a dat drumul cuțitului care a căzut pe lângă balustradă.

Inculpatul s-a întors în apartament

a luat un alt cuțit și revenind pe scara blocului a lovit din nou victima care

se afla pe platforma dintre etajele V și VI ale blocului, în mod repetat, în

zona toracică, până când lama cuțitului s-a îndoit, după care a luat o

toporișcă cu care a lovit victima la nivelul mandibulei, încetând loviturile

doar în momentul în care și-a dat seama că victima a decedat.

Instanța de fond și-a argumentat

hotărârea în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei, în

sensul că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a acționat

sub imperiul unei puternice tulburări determinată de comportarea violentă a

victimei, în condițiile în care inculpatul potrivit expertizei medico-legale

psihiatrice suferă de afecțiuni care determină o creștere a impulsivității.

Cât privește aplicabilitatea

dispozițiilor art. 176 lit. a) C. pen., instanța a reținut că inculpatul nu a

urmărit să chinuie victima, ci a acționat în condițiile unei tulburări

puternice, acțiunea sa violentă desfășurându-se pe parcursul a 5 minute, astfel

încât nu se justifică reținerea în speță a formei agravante a infracțiunii de

omor prevăzută de textul incriminator menționat.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpat.

Parchetul a criticat hotărârea

pentru nelegalitate considerând că în mod greșit prima instanță a înlăturat

dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen., și a omis să rețină dispozițiile art. 175

lit. i) C. pen., deoarece fapta penală s-a consumat pe scara blocului care este

un loc public, dar și sub aspectul neaplicării pedepselor accesorii și

complementare prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., atâta timp cât

victima este fiul inculpatului.

Inculpatul a criticat hotărârea

pronunțată pentru netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate, pe care a considerat-o

exagerată în raport cu circumstanțele sale personale dar și cu împrejurările în

care a comis fapta, solicitând reducerea pedepsei.

Instanța de apel a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat în parte

sentința penală apelată, pe aspectul laturii penale și rejudecând, în temeiul art.

334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina

inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea de omor calificat și deosebit

de grav, săvârșită în stare de provocare, prevăzută de art. 174 C. pen., la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.,

în infracțiunea de omor calificat, săvârșită în stare de provocare, prevăzută de

art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul D.G. la 7 ani

închisoare, cu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, iar în

baza art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă

complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile instanța

de apel a trimis cauza pentru rejudecare, la aceeași instanță de fond,

respectiv Tribunalul București.

Prin aceeași decizie a fost respins

ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a dispune astfel, instanța a

apreciat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu a

acționat cu intenția de a cauza victimei suferințele fizice sau psihice prin

întrebuințarea, în mod voit a unor mijloace de chinuire a acesteia, urmărind,

dimpotrivă uciderea cât mai rapidă a victimei pentru a nu se întoarce împotriva

sa, suferințele produse victimei fiind suferințe pe care le implică, în mod

natural acțiunea de ucidere.

Față de împrejurarea că omorul a

fost comis pe platforma dintre etajele V și VI ale blocului, respectiv într-un

loc public s-a constatat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei

și reținerea dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen., iar cu privire la

pedepsele accesorie și complementară a interzicerii unor drepturi, instanța de

control judiciar a motivat în sensul că se impune ca pe lângă dispozițiile art.

64 lit. a) și b) C. pen., să fie aplicate și prevederile lit. d) și e ale

aceluiași articol, deoarece inculpatul are calitatea de părinte a victimei,

fiind nedemn ca acesta să exercite drepturi părintești și dreptul de a fi

tutore sau curator.

Referitor la critica invocată de

inculpat în apelul său, privind reindividualizarea pedepsei aplicate, s-a

reținut că prima instanță a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită, coborâtă cu mult sub minimul special

de 15 ani închisoare prevăzută de lege, prin reținerea circumstanțelor

prevăzute de art. 73 lit. b) și d) C. pen. și de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

este de natură să asigure scopurile preventiv și educativ ale pedepsei.

Examinând cauza din oficiu, conform art.

371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că sub aspectul

laturii civile sentința penală este nelegală deoarece, deși din probe a

rezultat că victima avea un copil minor, în vârstă de 17 ani, instanța de fond

nu a dispus citarea acestuia în calitate de parte civilă deși potrivit art. 17 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., pentru acesta acțiunea penală se exercită din oficiu.

Ca urmare s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecarea laturii civile, la aceeași instanță.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpat care a reiterat critica invocată în motivele de

apel, respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, pe care o

consideră prea mare în raport de circumstanțele sale personale, considerând că se

justifică reducerea cuantumului pedepsei.

Recursul este nefondat.

Verificând hotărârile atacate în

raport de critica invocată cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că, la individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă, cuprinse între 15 și 25 ani închisoare, gradul

foarte ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în

care s-a săvârșit infracțiunea și anume starea de provocare în care a acționat

inculpatul, dar și circumstanțele personale ale acestuia, starea sa de sănătate

precară, tulburările psihice de care suferă, lipsa antecedentelor penale,

conduita anterioară bună și sinceritatea manifestată pe parcursul procesului

penal, reținând în mod corect în favoarea acestuia circumstanțe atenuante care

au permis coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul

incriminator.

Așadar, instanțele s-au orientat

spre o pedeapsă care să satisfacă cerințele art. 52 C. pen., impuse de legiuitor, privind scopul sancțiunii penale și au dat dovadă de clemență față

de inculpat acordând eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante reținute,

astfel încât o redozare a pedepsei nu se impune.

Pentru considerentele arătate,

recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că Înalta Curte îl va

respinge, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi și văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva

deciziei penale nr. 314/ A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii

și a arestării preventive de la 20 iulie 2005 la 13 iulie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2006.