ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4516/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 269 7 martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 42577/3/2005 (nr. vechi 6651/2005), Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei penale din infracțiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175, lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., iar în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G.

la pedeapsa de 7 ani închisoare, a aplicat inculpatului, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 C. proc. pen., cu deducerea, în baza art. 88 C. pen., a duratei reținerii și arestării preventive de la data de 20 iulie 2005 la zi, a aplicat inculpatului, în baza art. 113 C. pen., măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, a dispus, în baza art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea de la inculpat a celor două cuțite și a toporului, folosite la săvârșirea infracțiunii, a luat act că partea vătămată D.M.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, obligând pe inculpat, în baza art. 191, C. proc. pen., la plata sumei de 1.600 RON, cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut în fapt că în după-amiaza zilei de 19 iulie 2005 victima D.I., aflată în stare de ebrietate s-a deplasat la locuința tatălui său, inculpatul D.G. unde acesta locuia împreună cu fiica și ginerele său, martorii T.M. și T.G.V.C. După ce a intrat în casă victima a întrebat unde se află inculpatul și pentru că martorii văzându-l agitat și violent nu i-au răspuns, acesta a început să-l caute, găsindu-l pe balconul locuinței unde izola geamurile. În aceste împrejurări victima a început să-i adreseze injurii inculpatului și să-l lovească, situație în care martorul T.G.

a intervenit reușind pe moment să imobilizeze victima. Inculpatul D.G. s-a refugiat în bucătăria locuinței unde a blocat ușa cu corpul său, timp în care martorul T.G. a reușit că împingă pe victimă până în holul locuinței cu intenția de a-l îndepărta din apartament. În aceste condiții victima a lovit-o pe sora sa, martora T.M. și observându-l pe inculpat a lovit cu pumnul geamul ușii de la bucătărie care s-a spart, lovindu-l în același timp pe inculpat. Ulterior ginerele inculpatului a reușit să scoată victima pe palierul blocului, însă inculpatul a luat din bucătărie un cuțit și s-a îndreptat spre victimă pe care a lovit-o. Victima D.I. l-a prins de mâini pe inculpat, iar martorul T.G. a strigat la inculpat să arunce cuțitul, astfel că acesta din urmă a dat drumul cuțitului care a căzut pe lângă balustradă.

Inculpatul s-a întors în apartament a luat un alt cuțit și revenind pe scara blocului a lovit din nou victima care se afla pe platforma dintre etajele V și VI ale blocului, în mod repetat, în zona toracică, până când lama cuțitului s-a îndoit, după care a luat o toporișcă cu care a lovit victima la nivelul mandibulei, încetând loviturile doar în momentul în care și-a dat seama că victima a decedat. Instanța de fond și-a argumentat hotărârea în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a acționat sub imperiul unei puternice tulburări determinată de comportarea violentă a victimei, în condițiile în care inculpatul potrivit expertizei medico-legale psihiatrice suferă de afecțiuni care determină o creștere a impulsivității.

Cât privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 176 lit. a) C. pen., instanța a reținut că inculpatul nu a urmărit să chinuie victima, ci a acționat în condițiile unei tulburări puternice, acțiunea sa violentă desfășurându-se pe parcursul a 5 minute, astfel încât nu se justifică reținerea în speță a formei agravante a infracțiunii de omor prevăzută de textul incriminator menționat. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpat. Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate considerând că în mod greșit prima instanță a înlăturat dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen., și a omis să rețină dispozițiile art. 175 lit. i) C. pen., deoarece fapta penală s-a consumat pe scara blocului care este un loc public, dar și sub aspectul neaplicării pedepselor accesorii și complementare prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., atâta timp cât victima este fiul inculpatului.

Inculpatul a criticat hotărârea pronunțată pentru netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate, pe care a considerat-o exagerată în raport cu circumstanțele sale personale dar și cu împrejurările în care a comis fapta, solicitând reducerea pedepsei. Instanța de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat în parte sentința penală apelată, pe aspectul laturii penale și rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, săvârșită în stare de provocare, prevăzută de art. 174 C. pen., la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, săvârșită în stare de provocare, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul D.G.

la 7 ani închisoare, cu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, iar în baza art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. Sub aspectul laturii civile instanța de apel a trimis cauza pentru rejudecare, la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul București.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu a acționat cu intenția de a cauza victimei suferințele fizice sau psihice prin întrebuințarea, în mod voit a unor mijloace de chinuire a acesteia, urmărind, dimpotrivă uciderea cât mai rapidă a victimei pentru a nu se întoarce împotriva sa, suferințele produse victimei fiind suferințe pe care le implică, în mod natural acțiunea de ucidere.

Față de împrejurarea că omorul a fost comis pe platforma dintre etajele V și VI ale blocului, respectiv într-un loc public s-a constatat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei și reținerea dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen., iar cu privire la pedepsele accesorie și complementară a interzicerii unor drepturi, instanța de control judiciar a motivat în sensul că se impune ca pe lângă dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., să fie aplicate și prevederile lit. d) și e ale aceluiași articol, deoarece inculpatul are calitatea de părinte a victimei, fiind nedemn ca acesta să exercite drepturi părintești și dreptul de a fi tutore sau curator.

Referitor la critica invocată de inculpat în apelul său, privind reindividualizarea pedepsei aplicate, s-a reținut că prima instanță a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită, coborâtă cu mult sub minimul special de 15 ani închisoare prevăzută de lege, prin reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 73 lit. b) și d) C. pen. și de art. 74 lit. a) și c) C. pen., este de natură să asigure scopurile preventiv și educativ ale pedepsei. Examinând cauza din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că sub aspectul laturii civile sentința penală este nelegală deoarece, deși din probe a rezultat că victima avea un copil minor, în vârstă de 17 ani, instanța de fond nu a dispus citarea acestuia în calitate de parte civilă deși potrivit art. 17 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., pentru acesta acțiunea penală se exercită din oficiu. Ca urmare s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea laturii civile, la aceeași instanță. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat critica invocată în motivele de apel, respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare în raport de circumstanțele sale personale, considerând că se justifică reducerea cuantumului pedepsei. Recursul este nefondat. Verificând hotărârile atacate în raport de critica invocată cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată, că, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă, cuprinse între 15 și 25 ani închisoare, gradul foarte ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea și anume starea de provocare în care a acționat inculpatul, dar și circumstanțele personale ale acestuia, starea sa de sănătate precară, tulburările psihice de care suferă, lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară bună și sinceritatea manifestată pe parcursul procesului penal, reținând în mod corect în favoarea acestuia circumstanțe atenuante care au permis coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Așadar, instanțele s-au orientat spre o pedeapsă care să satisfacă cerințele art. 52 C. pen., impuse de legiuitor, privind scopul sancțiunii penale și au dat dovadă de clemență față de inculpat acordând eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante reținute, astfel încât o redozare a pedepsei nu se impune. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 314/ A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 20 iulie 2005 la 13 iulie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2006.