ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6721/2005

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1061 din 4

august 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin.

(3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței

penale nr. 210 din 12 noiembrie 1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

formulată de condamnatul

B.M.

Revizuientul a fost obligat să

plătească 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din 12

noiembrie 1996 a Tribunalului București, inculpatul B.M. a fost condamnat, în

temeiul art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., la 16 ani închisoare,

sentință care a fost modificată prin decizia penală nr. 47 din 12 martie 1997 a

Curții de Apel București, pronunțată în apel și prin care a fost majorată

pedeapsa de 20 ani închisoare (prin admiterea apelului Parchetului), decizie

care a rămas definitivă prin nerecurare.

Împotriva sentinței, condamnatul a

formulat o cerere de revizuire pentru a fi audiați martori, cerere care a fost

respinsă prin sentința penală nr. 487 din 15 aprilie 2004 a Tribunalului

București, definitivă la 22 octombrie 2004.

Împotriva sentinței, condamnatul mai

formulează o cerere de revizuire pentru care solicită din nou audierea unor

persoane, însă după desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, revizuientul și-a modificat cererea, în sensul că motivul de

nemulțumire, deci de revizuire, îl constituie faptul că i s-a majorat pedeapsa

la judecata apelului, de la 16 ani închisoare la 20 de ani închisoare,

solicitând astfel, înlăturarea majorării pedepsei, adică a celor 4 ani

închisoare.

Motivul invocat de revizuient și

anume reindividualizarea pedepsei, nu constituie caz de revizuire, deoarece ar

presupune și încălcarea autorității de lucru judecat.

Apelul formulat de condamnat

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, conform art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 708/ A din 22 septembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a avut în vedere că motivul invocat de revizuient, respectiv înlăturarea

majorării pedepsei de la 16 ani la 20 ani, dispusă prin decizia penală nr. 47

din 12 martie 1997 a Curții de Apel București, prin care sentința penală nr. 10

din 12 noiembrie 1996 a Tribunalului București a fost modificată, în sensul

menționat mai sus, în mod corect a fost apreciat de instanță că nu este un

motiv de revizuire, dintre cele enumerate, expres și limitativ prevăzute de art.

394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs condamnatul B.M.

Prin motivele de recurs, susținute

oral, revizuientul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul

greșitei respingeri a cererii sale, apreciind că sunt întrunite cerințele

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Recursul formulat de condamnat va fi

examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii.

Verificând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de revizuient și a cazului de casare menționat,

Curtea constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de

fond și de apel fiind legale și temeinice.

Revizuirea este mijlocul procesual

prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin erori

grave de fapt.

Datorită faptului că revizuirea este

o cale extraordinară de atac, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ

situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual în art. 394 C.

proc. pen., respectiv când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Or, în cauză, se observă că motivul

de revizuire invocat de condamnat, referitor la redozarea pedepsei aplicate, nu

se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire, expres și limitativ,

prevăzute de lege.

În această situație, revizuirea

cauzei nu poate fi admisă pentru că motivul invocat de recurentul B.M. nu tinde

să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, ci obținerea unei reduceri

a pedepsei, ceea ce implică menținerea dispozițiilor hotărârii a cărei

revizuire se cere.

În concluzie, în raport de

considerentele reținute se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale care reglementează revizuirea, motiv pentru care în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul B.M. împotriva deciziei penale nr. 708/ A din 22

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 noiembrie 2005.