ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6721/2005

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1061 din 4 august 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 210 din 12 noiembrie 1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală, formulată de condamnatul B.M. Revizuientul a fost obligat să plătească 50 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 210 din 12 noiembrie 1996 a Tribunalului București, inculpatul B.M.

a fost condamnat, în temeiul art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., la 16 ani închisoare, sentință care a fost modificată prin decizia penală nr. 47 din 12 martie 1997 a Curții de Apel București, pronunțată în apel și prin care a fost majorată pedeapsa de 20 ani închisoare (prin admiterea apelului Parchetului), decizie care a rămas definitivă prin nerecurare.

Împotriva sentinței, condamnatul a formulat o cerere de revizuire pentru a fi audiați martori, cerere care a fost respinsă prin sentința penală nr. 487 din 15 aprilie 2004 a Tribunalului București, definitivă la 22 octombrie 2004. Împotriva sentinței, condamnatul mai formulează o cerere de revizuire pentru care solicită din nou audierea unor persoane, însă după desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, revizuientul și-a modificat cererea, în sensul că motivul de nemulțumire, deci de revizuire, îl constituie faptul că i s-a majorat pedeapsa la judecata apelului, de la 16 ani închisoare la 20 de ani închisoare, solicitând astfel, înlăturarea majorării pedepsei, adică a celor 4 ani închisoare.

Motivul invocat de revizuient și anume reindividualizarea pedepsei, nu constituie caz de revizuire, deoarece ar presupune și încălcarea autorității de lucru judecat. Apelul formulat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 708/ A din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere că motivul invocat de revizuient, respectiv înlăturarea majorării pedepsei de la 16 ani la 20 ani, dispusă prin decizia penală nr. 47 din 12 martie 1997 a Curții de Apel București, prin care sentința penală nr. 10 din 12 noiembrie 1996 a Tribunalului București a fost modificată, în sensul menționat mai sus, în mod corect a fost apreciat de instanță că nu este un motiv de revizuire, dintre cele enumerate, expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs condamnatul B.M. Prin motivele de recurs, susținute oral, revizuientul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Recursul formulat de condamnat va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii. Verificând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de revizuient și a cazului de casare menționat, Curtea constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și de apel fiind legale și temeinice. Revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin erori grave de fapt.

Datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual în art. 394 C. proc. pen., respectiv când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Or, în cauză, se observă că motivul de revizuire invocat de condamnat, referitor la redozarea pedepsei aplicate, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire, expres și limitativ, prevăzute de lege. În această situație, revizuirea cauzei nu poate fi admisă pentru că motivul invocat de recurentul B.M. nu tinde să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, ci obținerea unei reduceri a pedepsei, ceea ce implică menținerea dispozițiilor hotărârii a cărei revizuire se cere. În concluzie, în raport de considerentele reținute se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale care reglementează revizuirea, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.M. împotriva deciziei penale nr. 708/ A din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă pe recurent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2005.