ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de

față;

Prin sentința civilă nr. 2838 din 27

octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepția tardivității

solicitării de anulare a H.G. nr. 343/2007 și excepția tardivității cererii de

modificare și completare a acțiunii; a admis, în parte acțiunea, astfel cum a

fost modificată și completată de reclamanții G.I.A., G.M., în contradictoriu cu

pârâtul G.R., prin S.G.G. și cu intervenienții A.N.R.P. și C.P.M.; a suspendat

Executarea H.G. nr. 343/2007 - Anexa Nr. l, Alin. (2) până la soluționarea

irevocabilă a cauzei; a anulat parțial H.G. nr. 343/2007 și anume Anexa nr. l

alin. (2); a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 21756 lei

lunar, de la data punerii în aplicare a H.G. nr. 343/2007 până la soluționarea

irevocabilă a cauzei reprezentând daune materiale constând în diferența de

chirie; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la emiterea

unei noi hotărâri pentru stabilirea chiriilor aferente imobilelor ce fac

obiectul art. 16 alin. (2) din Legea 10/2001; a respins cererile de intervenție

în interesul pârâtului formulate de intervenienții A.N.R.P. și C.P.M.; a

obligat pârâtul la 51 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că excepția tardivității invocată de

intervenienta A.N.R.P. este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 11 alin.

(l) lit. a) din Legea nr. 554/2004 conform cărora cererile prin care se

solicită anularea unui act administrativ individual (..) se pot introduce în

termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

La dosar a fost depusă dovada

îndeplinirii procedurii prealabile, plângerea fiind înregistrată sub nr. 17/11512

din 15 noiembrie 2007, iar reclamanții primind răspuns, prin adresa nr. l5A/4801/CA

din 17 decembrie 2007 în sensul că reclamația administrativă este neîntemeiată.

Instanța de fond a mai reținut că

termenul de 6 luni pentru introducerea prezentei acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile Legii 554/2004 curge de la data de 17 decembrie 2007 când a fost

comunicat răspunsul la plângerea prealabilă și nu de la data intrării în

vigoare a hotărârii de Guvern contestate.

Cum cererea de chemare în judecată a

fost formulată la data de 12 martie 2008, s-a constatat respectarea termenului

de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale sus menționate.

De asemenea, instanța de fond a

reținut ca neîntemeiată și excepția tardivității cererii de modificare și

completare a acțiunii, față de dispozițiile art. 134 C. proc. civ.

S-a mai constatat că prin Dispoziția

nr. 219 din 01 iunie 2007 emisă de M. în temeiul deciziei civile nr. 150/ A din

12 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a, irevocabilă, s-a dispus

restituirea în natură către reclamanți a terenului aferent construcțiilor vechi

în suprafață de 2.466 m.p. și a construcției Pavilionul de chirurgie cu o

suprafață de 3.215 m.p. din București, sector 2.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, s-a dispus menținerea afectațiunii publice a imobilului pe o perioadă

de până la 5 ani, chiria lunară cuvenită reclamanților pentru acest imobil

fiind de 42.014 lei conform H.G. nr. 1886/2006 - Anexa 1.

La data de 19 aprilie 2007 a fost

publicată în M. Of. H.G. nr. 343/2007 care a modificat și completat H.G. nr.

1886/2006 în sensul diminuării cuantumului chiriilor stabilite de aceasta,

reclamanților comunicându-li-se prin adresa nr. 1614754 din 15 august 2007

emisă de M. că suma cuvenită lunar cu titlu de chirie pentru imobilul restituit

în natură este de 20.258 lei.

Instanța fondului a mai constatat că

Anexa 1, alin. (2) la H.G. nr. 343/2007 introduce un nou criteriu pentru

calcularea chiriei, respectiv suprafața construită desfășurată sau suprafața de

teren aferent, inclusiv terenul de sub construcție, criteriu în raport de care

cuantumul chiriei este invers proporțional cu suprafața imobilului închiriat.

Introducerea acestui criteriu pentru

calcularea chiriei nu are temei legal, fiind în contradicție cu modul obișnuit

de calcul al chiriei.

S-a apreciat că prin adoptarea H.G.

nr. 343/2007 care a diminuat în cazul reclamanților, la jumătate chiria

obținută pentru imobil, s-a adus o vătămare dreptului de proprietate asupra imobilului,

drept garant al art. 44 din Constituția României (proprietatea presupunând

posesia, dispoziția dar și folosința imobilului), fiind neîntemeiată susținerea

pârâtului că reclamanții nu indică un act normativ care să fi fost încălcate

drepturile reclamanților prin adoptarea hotărârii (reclamanții invocând prin

acțiune încălcarea dispozițiilor constituționale). Reclamanții-intimați în

cauză au precizat că prin modificarea H.G. nr. 1886/2006, au fost lipsiți de o

parte importantă a despăgubirilor acordate inițial pentru lipsa de folosință

asupra imobilului, fără ca măsura diminuării să fie justificată.

Din actele depuse la dosar, instanța

de fond a reținut că la adoptarea H.G. nr. 343/2007 s-a avut în vedere exclusiv

interesele economice ale instituțiilor publice deținătoare ale imobilelor,

necesitatea protejării bugetelor acestora, nu și necesitatea protejării

drepturilor proprietarilor care au suferit deja o limitare a dreptului de

proprietate prin menținerea afectațiunii publice a mobilului restituit în

natură conform Legii nr. 10/2001 (pe o perioadă de cel mult 5 ani).

Cât privește posibilitatea prevăzută

de H.G. nr. 343/2007 de restrângere a suprafeței afectată destinației de

utilitate publică în situația în care aceasta nu este necesară în întregime

scopului stabilit de legiuitor, s-a apreciat că aceasta nu este relevantă în

cauză, având în vedere că pentru întregul imobil s-a dispus menținerea afectațiunii

publice, reclamanții fiind lipsiți în totalitate de folosința imobilului.

S-a constatat existența cazului bine

justificat, fiind îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 15 din Legea

554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

De asemenea, s-a considerat

îndeplinită și cea de-a doua condiție referitoare la iminența producerii unei

pagube, reclamanții înregistrând lunar un prejudiciu material constând în

diferența de chirie rezultată din aplicarea modului de calcul stabilit de cele

două hotărâri de Guvern.

În baza art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 21.756 lei /lunar, de la

data punerii în aplicare a H.G. nr. 343/2007 până la soluționarea irevocabilă a

cauzei, reprezentând daune materiale constând în diferența de chirie, între

chiria calculată conform H.G. nr. 1886/2006 și cea calculată conform H.G. nr.

343/2007.

Instanța de fond a respins, însă, ca

neîntemeiată, cererea reclamanților de obligare a pârâtului la emiterea unei

noi hotărâri pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care

fac obiectul art. 16 alin. (2) din Legea 10/2001, constatând că prin cererea de

modificare și completare a acțiunii, reclamanții au renunțat la cererea de

anulare a H.G. nr. 1886/2006, solicitând doar anularea parțială a H.G. nr.

343/2007.

Față de soluția de admitere în parte

a acțiunii, instanța a respins cererile de intervenție în interesul pârâtului

formulate de intervenienții A.N.R.P. și C.P.M.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 51 lei cheltuieli de

judecată către reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul G.R.

și intervenienta A.N.R.P. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeincie.

În ceea ce privește suspendarea

hotărârii de guvern, recurenții au susținut în esență că este criticabilă soluția

instanței de fond în ceea privește suspendarea H.G. nr. 343/2007, întrucât nu

sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a mai

precizat că instanța de fond a greșit când a stabilit că „este mai oportună

neaplicarea temporară și provizorie a actului, decât aplicarea acestuia”.

Astfel, se susține că „nu sunt

dovedite pagubele iminente” ce s-ar produce în patrimoniul intimaților și pe de

altă parte nu este o certitudine în ceea ce privește neoportunitatea aplicării

H.G. nr. 343/2007.

Cât privește anularea hotărârii s-a

susținut faptul că H.G. nr. 343/2007 a fost adoptată de G.R., cu respectarea

Legii nr. 24/2000, fiind emisă în executarea Legii nr. 10/2001, că proiectul de

act normativ a fost pe site-ul oficial al instituției în vederea formulării de

propuneri și observații de către persoanele interesate.

S-a menționat că în mod greșit

instanța de fond a reținut că criteriul suprafeței imobilului este un element

important „întrucât imobilele se închiriază în ansamblul lor iar nu în funcție

de suprafața ce o au”.

S-a mai susținut că instanța are a

se pronunța doar pe elementele de legalitate iar nu și privind oportunitatea

adoptării unui act administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 1923 din 1 aprilie 2009, a respins recursurile declarate, ca

neîntemeiate, reținând, în esență, următoarele:

Este de necontestat că prin

Dispoziția nr. 219 din 1 iunie 2007, emisă de Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, în temeiul deciziei nr. 150/ A din 12 mai 2006 a Curții de Apel

București, secția a VII-a, irevocabilă s-a dispus restituirea în natură de

către reclamanți a terenului aferent construcțiilor vechi în suprafață de 2466

m.p. și a construcției Pavilionul de chirurgie cu o suprafață de 3215 m.p. din

București, sector 2.

Conform art. 16 alin. (l) din Legea nr.

10/2001, s-a dispus menținerea afectațiunii publice a imobilului pe o perioadă

de până la 5 ani, chiria cuvenită reclamanților pentru acest imobil, fiind

stabilită la 42.014 lei conform H.G. nr. 1886/2006 anexa 1.

La data de 19 aprilie 2007, a fost

publicată în M. Of. H.G. nr. 343/2007, care a modificat și completat H.G. nr. 1886/2006

în sensul diminuării cuantumului chiriilor stabilite de aceasta reclamanților

comunicându-li-se prin adresa nr. 1614754 din 15 august 2007 emisă de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative că suma cuvenită lunar cu

titlu de chirie pentru imobilul restituit în natură este de 20.258 lei.

Deci H.G. nr. 343/2007, a introdus

un nou criteriu pentru calcularea chiriei, respectiv suprafața construită

desfășurată sau suprafața de teren aferent, inclusiv terenul de sub

construcție, criteriu în raport de care cuantumul chiriei este invers

proporțional cu suprafața imobilului închiriat.

Acest aspect nu are nici o legătură

cu oportunitatea invocată de recurenți, cu atât mai mult cu cât și pe piața

liberă, chiria se stabilește în funcție de suprafața închiriată, fiind direct proporțională

cu aceasta și nu invers proporțională așa cum se prevede în hotărârea

contestată.

Tocmai sub acest aspect apare abuzul

de drept administrativ.

Sub aspectul suspendării H.G. nr. 343/2007,

soluția instanței de fond este, de asemenea, legală întrucât este evident cazul

bine justificat cât și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Cât privește obligarea pârâtului la

plata către reclamanți a sumei de 21.756 lei lunar de la data punerii în

aplicare a H.G. nr. 343/2007 până la soluționarea irevocabilă a cauzei

reprezentând daune materiale constând în diferența de chirie este urmare

firească a anulării parțiale a H.G. nr. 343/2007 și anume anexa 1 alin. (2).

Împotriva deciziei nr. 1923 din 1

aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1546/2/2008,

prin cererea formulată la data de 17 august 2007, G.R. a formulat contestație

în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând

că prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei atacate

și rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința

modificării sentinței civile nr. 2838 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal și respingerea acțiunii

reclamanților.

În motivarea contestației în anulare

s-a arătat că prin decizia nr. 1923 din 1 aprilie 2009 instanța de recurs a

omis să cerceteze unul din motivele de modificare, care se referă la faptul că

H.G. nr. 343/2007 a fost adoptată de către G.R. cu respectarea tuturor fazelor

procesuale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 24/2000, hotărârea fiind emisă

în vederea organizării executării Legii nr. 10/2001 și în limitele impuse de

către acest act normativ.

Omiterea analizării acestui aspect

de către instanța de fond și apoi de către instanța de recurs, au determinat

soluționarea greșită a cererii deduse judecății, prin raportarea legalității

H.G. nr. 343/2007 la prevederile (fără îndoială mai favorabile din punct de

vedere pecuniar) H.G. nr. 1886/2006. Pe cale de consecință aceste instanțe au

constatat eronat că prin actul administrativ pe care l-au anulat, s-ar fi adus o

vătămare a dreptului de proprietate al reclamanților, cărora le-ar fi creat un

prejudiciu material.

Se învederează că, actele normative

la care H.G. nr. 343/2007 se poate raporta, nu stabilesc un cuantum minim sau

maxim al chiriilor sau orice alte criterii, acest cuantum fiind atributul exclusiv

al Guvernului, așa cum i-a fost conferit acestuia de către legiuitor prin

reglementările art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Motivul pentru care G.R. a adoptat

H.G. nr. 343/2007 a fost acela că în afara acestui caz au mai făcut obiectul unei

restituiri în natură în baza Legii nr. 10/2001, sute de imobile de utilitate

publică cum ar fi licee, școli, spitale, sedii de instituții publice, muzee cu

suprafețe construite desfășurate și teren aferent foarte mari.

În practică s-a constatat faptul că

prin adoptarea H.G. nr. 1886/2006 s-a instituit în sarcina bugetului public o

obligație de plată disproporționată, în anumite cazuri imposibil de realizat,

sumele care trebuie plătite depășind disponibilitățile financiare ale multor

autorități publice locale, dar și ale autorității publice centrale.

De asemenea, se arată că prin

dispozițiile art. 16 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001, republicată,

prevederi introduse prin O.U.G. nr. 209/2005, Guvernul a fost abilitat să

aprecieze și să reglementeze prin hotărârea sa cuantumul chiriilor ce vor fi

aplicate în situațiile ce reies din aplicarea art. 16. Potrivit acestei

dispoziții noul proprietar, căruia i-a fost restituit în natură un imobil va fi

beneficiarul unei chirii stabilite prin hotărâre a Guvernului.

În fine, s-a mai arătat că instanța

nu are posibilitatea de a alege între prevederile celor două acte

administrative egale ca forță juridică.

Înalta Curte, analizând contestația

în anulare de față, constată că este neîntemeiată pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 318 din teza a II-a C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Înalta Curte constată că instanța de

recurs a analizat criticile recurentelor G.R. și A.N.R.P. prin raportare la

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, a reținut faptul că H.G.

nr. 343/2007 a fost adoptată de G.R. cu respectarea Legii nr. 24/2000, fiind

emisă în executarea Legii nr. 10/2001.

Se reține că motivul invocat de

contestatorul G.R. a fost grupat și analizat în cadrul argumentelor instanței

de recurs, printr-un raționament juridic de sinteză.

Faptul că un anumit argument sau o

afirmație a recurentului nu au fost analizate în mod separat, nu face aplicabile

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Respectarea formelor procedurale

pentru emiterea H.G. nr. 343/2007 nu a constituit obiectul cererii de chemare

în judecată astfel că în consecință nu a existat o omisiune a instanței de

recurs de a examina acest aspect.

Prin motivele arătate mai sus,

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute expres

de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și în consecință va respinge

contestația în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de G.R. împotriva deciziei nr. 1923 din 1 aprilie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2010.