ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1613/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 420/P/2008 din 20 august 2008, după efectuarea

actelor premergătoare, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Constanța a dispus, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea

penală față de intimații A.E. (notar), G.M. (avocat) și C.F. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289, 290, 292, 248 și 248

1

C. pen.,

reținând, în sinteză, că, în raport cu data pretinselor fapte (anii 1993 -

2001), cu incriminările și cu limitele de pedeapsă existente la data

respectivă, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

S-a mai reținut că, față de persoanele arătate, a mai fost depusă o

plângere penală pentru aceleași fapte (fiind însă diferite textele

incriminatoare invocate de către petiționar), plângere soluționată prin

rezoluția nr. 218/P/2006 din 8 februarie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale în temeiul

art. 10 lit. g) C. proc. pen., împlinirea termenului de prescripție a

răspunderii penale.

Plângerea petiționarului împotriva ultimei rezoluții a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 405/II/2/2008 din 29 septembrie 2008 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul s-a adresat

instanței competente.

Prin sentința penală nr. 2/ P din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel

Constanța, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză,

pe de o parte, că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale

(aspect pe care petiționarul nu îl contestă, însă a apreciat că trebuiau

continuate cercetările), iar pe de altă parte, că, potrivit art. 13 C. proc. pen.,

numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal în

cazul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs, motivele

fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- la soluționarea plângerii în primă instanță, petiționarul a fost

prezent personal, fiind asistat și de către apărător ales;

- pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării, la cererea

petiționarului, instanța de recurs a acordat un termen (19 martie 2009);

- la acest nou termen, s-a prezentat petiționarul, care nu a depus

motive scrise de recurs, acesta expunând oral motivele de recurs, astfel cum

sunt menționate în partea introductivă a deciziei.

Pentru motivele ce se vor arăta, recursul petiționarului va fi respins

ca nefondat.

În raport cu data pretinselor fapte (anii 1993 - 2001), procurorul,

după efectuarea actelor premergătoare, a dispus soluția neînceperii urmăririi

penale față de persoanele reclamate pe temeiul intervenirii termenului de

prescripție a răspunderii penale [(art. 10 lit. g) C. proc. pen.)].

Or, potrivit art. 228 alin. (l) C. proc. pen., nu este legal posibilă

începerea urmăririi penale dacă din actele premergătoare rezultă unul din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art.

10 C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că rezoluțiile și sentința

atacată sunt legale și temeinice, însuși recurentul-petiționar necontestând

incidența cazului referitor la împlinirea termenului de prescripție a

răspunderii penale.

Înalta Curte apreciază ca fiind corect argumentul primei instanțe în

sensul că nemulțumirea petiționarului legată de necontinuarea cercetărilor nu este

întemeiată deoarece, potrivit art. 13 alin. (l) C. proc. pen., în caz de

prescripție numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului

penal, iar nu și persoana prejudiciată prin săvârșirea pretinselor fapte de

natură penală.

În condițiile de fapt și de drept arătate, celelalte nemulțumiri ale

recurentului petiționar, referitoare la efectele juridice a actelor presupus a

fi fost falsificate, nu pot forma obiect al examinării în cadrul prezentului

recurs în raport cu limitele investirii instanței, acesta având la dispoziție

alte căi procedurale pentru remedierea, înlăturarea ori anularea respectivelor

acte ori consecințe juridice.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva

sentinței penale nr. 2/ P din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.