ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1613/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 420/P/2008 din 20 august 2008, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea penală față de intimații A.E. (notar), G.M. (avocat) și C.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, 290, 292, 248 și 248 1 C. pen., reținând, în sinteză, că, în raport cu data pretinselor fapte (anii 1993 - 2001), cu incriminările și cu limitele de pedeapsă existente la data respectivă, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

S-a mai reținut că, față de persoanele arătate, a mai fost depusă o plângere penală pentru aceleași fapte (fiind însă diferite textele incriminatoare invocate de către petiționar), plângere soluționată prin rezoluția nr. 218/P/2006 din 8 februarie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. Plângerea petiționarului împotriva ultimei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 405/II/2/2008 din 29 septembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., petiționarul s-a adresat instanței competente. Prin sentința penală nr. 2/ P din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză, pe de o parte, că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale (aspect pe care petiționarul nu îl contestă, însă a apreciat că trebuiau continuate cercetările), iar pe de altă parte, că, potrivit art. 13 C. proc. pen., numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal în cazul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele: - la soluționarea plângerii în primă instanță, petiționarul a fost prezent personal, fiind asistat și de către apărător ales; - pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării, la cererea petiționarului, instanța de recurs a acordat un termen (19 martie 2009); - la acest nou termen, s-a prezentat petiționarul, care nu a depus motive scrise de recurs, acesta expunând oral motivele de recurs, astfel cum sunt menționate în partea introductivă a deciziei. Pentru motivele ce se vor arăta, recursul petiționarului va fi respins ca nefondat. În raport cu data pretinselor fapte (anii 1993 - 2001), procurorul, după efectuarea actelor premergătoare, a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de persoanele reclamate pe temeiul intervenirii termenului de prescripție a răspunderii penale [(art. 10 lit. g) C. proc.

pen.)]. Or, potrivit art. 228 alin. (l) C. proc. pen., nu este legal posibilă începerea urmăririi penale dacă din actele premergătoare rezultă unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că rezoluțiile și sentința atacată sunt legale și temeinice, însuși recurentul-petiționar necontestând incidența cazului referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. Înalta Curte apreciază ca fiind corect argumentul primei instanțe în sensul că nemulțumirea petiționarului legată de necontinuarea cercetărilor nu este întemeiată deoarece, potrivit art. 13 alin. (l) C. proc. pen., în caz de prescripție numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, iar nu și persoana prejudiciată prin săvârșirea pretinselor fapte de natură penală.

În condițiile de fapt și de drept arătate, celelalte nemulțumiri ale recurentului petiționar, referitoare la efectele juridice a actelor presupus a fi fost falsificate, nu pot forma obiect al examinării în cadrul prezentului recurs în raport cu limitele investirii instanței, acesta având la dispoziție alte căi procedurale pentru remedierea, înlăturarea ori anularea respectivelor acte ori consecințe juridice. Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiționarului. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva sentinței penale nr. 2/ P din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.