ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5523/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5523/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 05 ianuarie 2012, pe rolul Buftea Judecătoriei, petenta

„A.P.A.”, a solicitat acordarea personalității juridice și înscrierea în

Registrul General al Asociațiilor de Proprietari aflat la grefa acestei

instanțe.

Prin încheierea nr. 171

din 12 ianuarie 2012 Judecătoria Buftea a admis cererea, a acordat

personalitate juridică petentei și a dispus înscrierea acesteia în Registrul

General al Asociațiilor de Proprietari.

Împotriva încheierii nr.

171 din 12 ianuarie 2012 a formulat recurs recurenta SC W.I. SRL, solicitând respingerea

ca inadmisibilă a cererii de acordare a personalității juridice. Recurenta a

arătat că imobilul situat în comuna Pipera, oraș Voluntari, județ Ilfov,

proprietara SC W.I. SRL a fost inclus de către petenta în așa numita „A.P.A.”,

deși în mai multe rânduri instanțele judecătorești au decis că pentru imobilele

din comuna Voluntari, din lipsă de condominiu, nu se poate forma o asociație de

proprietari. Recurenta a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1613/R

din 03 septembrie 2009 a Tribunalului București, irevocabilă, prin care

instanța a statuat că între aceste imobile (circa 290 de vile) nu există

condominiu din lipsa vreunei proprietăți imobiliare comune, fapt pentru care aceeași

instanță a desființat asociația de proprietari A., având aceleași imobile și a

constatat că imobilul recurentei nu are nicio proprietate comună cu un alt

imobil.

Prin decizia civilă nr.

284/R din 10 aprilie 2012, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția

nulității recursului și a anulat, ca nemotivat în termen, recursul formulat de

recurenta SC W.I. SRL, împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunțată

de Judecătoria Buftea.

La data de 10 mai

2012 SC W.I. SRL a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 284

din 10 aprilie 2012 și a încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012, cererea fiind

întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La termenul de

judecată din data de 31 mai 2012, revizuenta a precizat hotărârea a cărei

revizuire se solicită, respectiv încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, ca

fiind contradictorie deciziilor civile nr. 1613/R din 3 septembrie 2009 și nr. 1768/R

din 9 iunie 2011 ale Tribunalului București.

În motivarea cererii,

revizuenta a arătat că, prin încheierea nr. 171 din camera de consiliu de la

data de 12 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă, în

dosarul nr. 8409/94/2008, a fost admisă cererea de acordare a personalității

juridice intimatei A.P.A.

Prin decizia nr. 1613/R/2009

Tribunalul București a admis recursul formulat, a modificat în tot încheierea nr.

171 din 12 ianuarie 2009 și a stabilit că între imobilele de la nr. 31-33-35-39,

comuna Pipera, oraș Voluntari, nu există nicio proprietate comună indiviză și

perpetuă, stabilind cu titlu irevocabil lipsa de condominiu.

În anul 2010, deși

Tribunalul București se pronunțase cu caracter de autoritate de lucru judecat

asupra lipsei de condominiu, au continuat să se înregistreze pe rolul

Judecătoriei Buftea cereri de înființare a asociației de proprietari pentru

aceleași imobile, cereri care au fost respinse ca inadmisibile, printre acestea

fiind încheierea din data 11 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 10901/94/2010,

menținută prin decizia Tribunalului București nr. 1768/R din 09 iunie 2011,

prin care a fost respins recursul formulat de asociație.

În dosarul nr. 143/94/2012

a fost solicitată din nou înregistrarea asociației de proprietari pentru

aceleași imobile de la nr. 31 până la nr. 39 din comuna Pipera, oraș Voluntari,

depunându-se la dosar aceleași înscrisuri și același proces-verbal din octombrie

2010, care fusese depus în dosarul nr. 10901/94/2010. Dar de această dată,

Judecătoria Buftea prin încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, a admis cererea și a dispus înregistrarea unei asociații de proprietari sub denumirea „A.P.A.”.

În data de 9 martie

2012, petenta a formulat recurs împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie

2012, acesta fiind anulat de către Tribunalul Ilfov prin decizia nr. 284 din 10

aprilie 2012.

Revizuenta a susținut

că decizia nr. 284 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, prin

care a fost menținută încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, este potrivnică

deciziei civile nr. 1613/R din 3 septembrie 2009 și deciziei civile nr. 1768/R din

9 iunie 2011, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. pentru admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei civile nr. 284

din 10 aprilie 2012 și a încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012.

Prin întâmpinare,

intimata A.P.A. a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire. În

susținerea acestei excepții intimata a arătat că procedura de admitere a personalității

juridice a unei asociații de proprietari, bazată pe Legea specială nr. 230/2007,

se supune procedurii necontencioase reglementate de Cartea a III a C. proc.

civ. Potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierile pronunțate în materie

necontencioasa „nu au putere de lucru judecat”, nefiind incidente prevederile art.

166 C. proc. civ. Atât timp cât cererile de obținere a personalității juridice

sunt supuse numai controlului judiciar din punctul de vedere al întrunirii

condițiilor prevăzute de legea specială, potrivit art. 338 alin. (2) C. proc.

civ., acestea rămân supuse prevederilor procedurilor grațioase (necontencioase)

și a legii speciale ce guvernează aceasta cerere.

Intimata a mai

arătat, prin întâmpinare, că nu sunt întrunite condițiile de revizuire

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva triplei identități

de părți, obiect și cauză.

Astfel, decizia nr.

1613/R/2009 pronunțată în dosarul nr. 8409/94/2008, a avut ca părți persoana

juridica A.P.A., CIF 25147512 din 18 februarie 2009, pe de o parte și SC W.I.

SRL, pe de altă parte. După cum se deduce clar din numărul de identificare

fiscală, este vorba despre o altă asociație de proprietari, cu o altă

componență a membrilor asociați, un alt acord de asociere, un alt statut,

lucruri esențiale și definitorii ale constituirii unei asociații de proprietari

și, deci, ale dobândirii personalității juridice a acesteia.

Decizia nr. 1768/R

din 9 iunie 2011 are drept unica parte pe A.P.A., așa cum rezultă și din

înscrisurile depuse de revizuentă, deoarece instanța care a judecat acel dosar

nu a permis intervenția SC W.I. SRL sau a altora.

Prin decizia nr. 2218

din 6 decembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a admis cererea de revizuire și a anulat

încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012 a Judecătoriei Buftea.

Considerentele

acestei decizii debutează cu o serie de aprecieri de ordin teoretic privind

regimul juridic al căii de atac extraordinare a revizuirii și condițiile de

exercitare a acestei căi de atac atunci când este întemeiată pe prevederile art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Aplicând toate aceste

considerente la speța dedusă judecății, Curtea de apel a constatat că toate

condițiile emanate din dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sunt

îndeplinite.

În ceea ce privește

cerința întrunirii triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu

privire la cele două cereri de chemare în judecată, Curtea a observat că în

pricinile evocate, respectiv dosarele nr. 143/94/2012 și nr. 10901/94/2010,

aceeași parte din consorțiul subiectiv al cererii prezente de revizuire a

figurat ca parte: A.P.A.R.A. Având în vedere că potrivit interpretării teleologice,

textul de lege al art. 322 pct. 7 C. proc. civ. folosește termenul de

„persoane”, în mod generic, Curtea a apreciat că existența unor litigii care au

avut o unică parte, aceeași parte, poate constitui premisa acestui caz de

revizuire.

Instanța de revizuire

a mai reținut că, în cadrul dosarului nr. 8409/94/2008, revizuenta a fost

parte, intimata fiind aceeași, chiar dacă denumirea sa diferă parțial (A.P.A.),

întrucât identitatea sa este dată de identitatea modului său de configurare,

constituire, celelalte elemente precum ar fi denumirea, CIF-ul, fiind lipsite

de importanță determinantă în condițiile inexistenței la ambele momente, a

personalității juridice, elementul esențial care determină individualitate

juridică.

În raport de același

dosar nr. 8409/94/2008, Curtea a observat că în dosarul nr. 143/94/2012, revizuenta

a figurat totuși din punct de vedere formal, ca parte, aceasta promovând un

recurs care a fost respins.

S-a mai reținut de

către curtea de apel că toate cele trei pricini menționate au avut același

obiect: dobândirea personalității juridice a petentei. Din acest punct de

vedere, obiectul cauzelor analizate este identic, fiind astfel, întrunită și

cea de-a doua cerință a triplei identități evocate, identitatea de obiect.

Împrejurarea depunerii

unor noi probe în ultimul dosar - adeziunea unui alt membru, un nou tabel cu

semnături, un nou acord, statut, în raport de considerentele din decizia civilă

nr. 1768/2011 a Tribunalului București, prin care s-a respins cererea de

dobândire a personalității juridice, nu schimbă obiectul noii cauze, el fiind

evident același, ci eventual, doar ansamblul probator în dovedirea sa, ansamblu

care nu prezintă pertinență în algoritmul juridic al unei cereri de revizuire

pentru contrarietate de hotărâri.

În ceea ce privește

cauza juridică a litigiilor menționate, Curtea a reținut, în mod preliminar, că,

în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 4 C. proc. civ., „cererea de

chemare în judecată va cuprinde: (…) 4. arătarea motivelor de fapt și de drept

pe care se întemeiază cererea”.

Deci, în principiu,

motivarea în fapt a unei cereri de chemare în judecată va fi însoțită și de

motivarea în drept, în sensul că reclamantul, petentul va indica și cauza

cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definit(ă) ca actul sau fapta

juridică constituind fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat. Cauza

rezidă în fundamentul juridic al acțiunii. Ea reprezintă așadar, fundamentul

raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii și se

materializează practic, în situația de fapt calificată juridic. În determinarea

conceptului de cauză sunt relevante doar acele împrejurări de fapt care concură

la fundamentarea temeiului juridic al acțiunii.

Cauza cererii de

chemare în judecată nu trebuie, așadar, căutată în drept, ci în principiul

generator al dreptului subiectiv reclamat.

Cercetând cauza

juridică a cererilor evocate, Curtea a observat că în toate trei, ea a fost

configurată de invocata voință a proprietarilor ansamblului rezidențial de a se

constitui în respectiva asociație de proprietari, temeiul juridic incident

fiind Legea nr. 230/2007, Legea nr. 114/1996 completată, cu normele

metodologice de aplicare, aceste dispoziții reglementând procedura de urmat în

astfel de cazuri.

Împrejurarea că în

dosarul ulterior, nr. 143/94/2012, s-au indicat și art. 648 și urm., art. 659

din noul C. civ., nu este de natură să schimbe cauza juridică astfel cum a fost

ea configurată anterior, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 648 și urm.

sunt norme de drept substanțial (care de altfel, sub aspectele care

interesează, preiau în mare soluția legislativă a vechiului C. civ. în materie

de coproprietate forțată), iar dispozițiile art. 659 noul C. civ., referitoare

la constituirea asociațiilor de proprietari, trimit la dispozițiile legii

(evident, cea specială – Legea nr. 230/2007) în vederea organizării și

funcționării lor, ceea ce înseamnă că acest text legal nou invocat nu

ilustrează o nouă cauză juridică față de cea din dosarele anterioare.

Curtea a mia reținut

că, în cauză este îndeplinită și cerința ca în al doilea proces să nu se fi

invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,

instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Astfel, verificând

actele și lucrările celui de-al doilea dosar, având nr. 143/94/2012, Curtea a

observat că nu s-a invocat excepția de autoritate de lucru judecat a deciziei

civile nr. 1768/2011 a Tribunalului București.

Chiar dacă s-ar

aprecia că totuși, această excepție a fost invocată (prin trimiterea la decizia

nr. 1613/2009 a Tribunalului București care a avut același obiect cu decizia

civilă nr. 1768/2011 a Tribunalului București), Curtea a reținut că, oricum, ea

nu a fost analizată, ca urmare a anulării recursului declarat în respectiva

cauză de revizuientă, pentru nemotivare în termenul legal, concluzia fiind

valabilă și din perspectiva raportării exclusiv la decizia nr. 1613/2009 a

Tribunalului București.

Sub un al treilea

aspect, Curtea a constatat că, în interpretarea textului legal citat, obiect al

revizuirii îl poate constitui numai o hotărâre prin care instanța a rezolvat

fondul pretenției deduse judecății, urmare a examinării raportului juridic

litigios prin prisma probelor administrate în cauză, deoarece calea de atac a

revizuirii vizează îndreptarea erorilor de fapt ale judecății.

Din această

perspectivă, implicând dezbaterea inadmisibilității căii de atac a revizuirii

împotriva unei încheieri pronunțate în cadrul procedurii necontencioase, de

acordare a personalității juridice, s-a apreciat că, deoarece printr-o asemenea

hotărâre se creează o situație juridică nouă cu privire la asociația în cauză

(prin acordarea ireversibilă în principiu, a personalității juridice), chiar

dacă ea este pronunțată în cadrul unei proceduri necontencioase, totuși prin ea

se analizează fondul cererii deduse soluționării, fiind dezlegată problema de

drept în discuție (justețea cererii de acordare a personalității juridice,

elocvente în acest sens, fiind statuările din cadrul deciziei nr. 1613/2009 a

Tribunalului București care atestă imposibilitatea constituirii legale a

asociației, ca urmare a inexistenței unui condominiu) astfel încât caracterul

necontencios al procedurii nu poate reprezenta un fine de neprimire a cererii

de revizuire.

Împotriva deciziei nr.

2218 din 6 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă a declarat recurs recurenta A.P.A.

În motivarea

recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-au invocat următoarele:

Revizuirea este

inadmisibilă, ca și cale de atac, în materia procedurii necontencioase. Încheierea

nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunțata de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 143/94/2012,

este o încheiere pronunțată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 230/2007 privind

asociațiile de proprietari, având ca obiect dobândirea personalității juridice

de către petenta A.P.A. Cererea de acordare a personalității juridice se judecă

într-o procedură necontencioasă, se soluționează conform dispozițiilor art. 331

și urm. C. proc. civ., iar această procedură privește cererile pentru

dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței, însă fără să se

urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Această încheiere,

pronunțata în materia procedurii necontencioase, nu are putere de lucru judecat

(art. 337 C. proc. civ.). Aceasta înseamnă că, dacă se află în fața unor

elemente noi, pe care nu le-a cunoscut cu ocazia soluționării primei cereri,

judecătorul poate da o soluție diferită de cea reținută prin prima încheiere.

Recurenta mai invocă

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un

proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, susține că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 11 din Convenția Europeana Drepturilor Omului,

dispozițiile constituționale care garantează dreptul la liberă asociere, precum

și Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari.

Se mai susține, în

motivare recursului, tardivitatea introducerii cererii de revizuire. Recurenta

arată că, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de

revizuire în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1) este de o luna de la

comunicarea hotărârilor. SC W.I. SRL, nefiind parte în prima instanță, termenul

de revizuire pentru aceasta curge de la data la care a luat cunoștință de

existența încheierii pe care o atacă, adică de la data de 05 martie 2012, data

la care a exercitat calea de atac a recursului.

Recurenta susține

inadmisibilitatea cererii de revizuire și pe motiv că obiectul acesteia

lipsește. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pot fi obiect al

revizuirii hotărâri ramase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și

hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Adică,

revizuirea poate fi admisibilă dacă privește o hotărâre definitivă, și nu o

încheiere pronunțată în materia procedurii necontencioase.

Recurenta susține că

instanța învestită cu soluționarea revizuirii a interpretat greșit legea,

apreciind ca fiind o „hotărâre definitivă" încheierea supusa revizuirii.

În situația în care

instanța de recurs ar aprecia că încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012,

supusa revizuirii, este într-adevăr o hotărâre definitivă, atunci aceasta nu

poate fi admisibilă decât în următoarele condiții: hotărârea atacată evocă

fondul, hotărârea este definitivă ori este o hotărâre a instanței de recurs sau

hotărârea a devenit definitivă în apel sau prin neapelare.

În speță, asupra

încheierii supuse revizuirii nu s-a exercitat calea apelului și nu este

definitivă. Deși a fost declarat recurs, acesta a fost anulat ca nemotivat în termen.

Prin urmare, încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria

Buftea în dosar nr. 143/94/2012 nu poate fi supusa revizuirii, ea nefiind o

hotărâre în sensul arătat de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta arată în

motivarea recursului că nu sunt îndeplinite condițiile de revizuire prevăzute

de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Revizuirea nu poate

fi exercitată decât de partea sau părțile care au figurat în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea atacată, justificând un interes. Ori, în situația de

față, actul atacat este încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de

Judecătoria Buftea, și care privește dobândirea personalității juridice de

către petenta A.P.A. Revizuienta SC W.I. SRL nu a fost parte la soluționarea

cererii de acordare a personalității juridice.

În această situație, singurul

interes pe care revizuenta îl are este acela de a nu se supune normelor și

prevederilor legale, adică celor prevăzute de art. 24, 25 și 46 din Legea nr. 230/2007,

care arată că se supun hotărârilor adunării generale ale asociației de

proprietari și acei proprietari care nu sunt membri ai asociației, iar

obligația de plată a cotelor de contribuție (apa, energie electrică, iluminat

stradal în interiorul ansamblului, alimentare pompe apă, canalizare etc.) le

revine tuturor proprietarilor.

Nu poate fi reținut

argumentul curții de apel, în sensul că „formal” revizuenta a făcut parte din

dosarul nr. 143/94/2012, pentru că a promovat un recurs ce a fost respins. Chiar

și așa, revizuenta a arătat la termenul din 13 septembrie 2012 că înțelege să

supună revizuirii încheierea din fond și nu decizia din recurs.

Faptul că A.P.A. are

aceeași denumire în cele trei dosare nr. 143/94/2012, nr. 10901/94/2010 și nr. 8409/94/2008,

nu poate duce la concluzia identității de parte, pe considerentul ca are

aceeași denumire, deoarece codul de identificare (CIF-ul) este diferit. Chiar

și în situația în care petenta ar fi fost aceeași, fiind în procedura

necontencioasă, dacă la reintroducerea cererii apar elemente noi, atunci

judecătorul poate pronunța o alta soluție, diferită de cea precedentă. De aici

rezultă lipsa puterii de lucru judecat, de care se bucură încheierile în materia

procedurii necontencioase.

În finalul cererii de

recurs, recurenta prezintă un istoric al cauzelor derulate până în prezent, în

care s-au pronunțat hotărârile considerate de revizuentă ca fiind potrivnice,

precum și aprecieri referitoare la chestiuni de fond, în ceea ce privește

existența sau nu a unui condominiu și îndeplinirea condițiilor legale pentru

autorizarea funcționării asociației de proprietari.

Prin întâmpinare,

intimata SC W.I. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata susține că

încheierea pronunțată în procedura necontencioasă poate forma obiect al

revizuirii, deoarece potrivit art. 338 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile procedurii

contencioase.

Dispozițiile legii

speciale (Legea nr. 230/2007) se completează cu cele ale art. 336 alin. (3) C.

proc. civ., potrivit cărora căile de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în

materie necontencioasă pot fi exercitate de orice persoană interesată, chiar

dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii.

Cu privire la

excepția tardivității, intimata arată că este inadmisibilă invocarea unei

astfel de excepții direct în recurs. Intimata consideră că a exercitat calea de

atac a revizuirii cu respectarea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., respectiv, o lună de la data rămânerii irevocabile a ultimei

hotărâri. Încheierea a cărei revizuire se solicită a rămas irevocabilă prin

decizia nr. 284 din 10 aprilie 2012, iar cererea de revizuire a fost

înregistrată la data de 10 mai 2012, cu respectarea termenului de o lună.

Intimata mai arată,

în esență, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind îndeplinite cerințele acestui text legal,

sub aspectul identității de părți, obiect și cauză.

La dosar s-a depus

cererea de intervenție accesorie, formulată de P.A. în interesul intimatei SC W.I.

SRL. Cererea a fost respinsă de Înalta Curte, pentru considerentele cuprinse în

încheierea de amânare a pronunțării din data de 14 noiembrie 2013, încheiere ce

face parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând decizia

recurată, în raport cu motivelor de recurs invocate, care se pot încadra în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ( art. 304 pct. 8 fiind invocat

formal, fără a se putea identifica vreo critică încadrabilă în acest motiv de

recurs), Înalta Curte reține următoarele:

Principala critică

formulată de recurentă vizează inadmisibilitatea revizuirii exercitate în materia

procedurii necontencioase, motivată prin aceea că încheierile pronunțate în

cadrul acestei proceduri nu stabilesc un drept potrivnic față de o altă

persoană și nu au autoritate de lucru judecat.

În speță, revizuirea

are ca obiect încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de

Judecătoria Buftea, prin care a fost admisă cererea de acordare a personalității

juridice intimatei A.P.A., încheiere care se susține a fi contradictorie raportat

la decizia nr. 1613/R/2009 a Tribunalului București, prin care s-a admis

recursul formulat de revizuenta din prezenta cauză, a fost modificată în tot

încheierea nr. 1 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Buftea și a fost respinsă

cererea de acordare a personalității juridice intimatei, precum și în raport cu

decizia nr. 1768R/2011 prin care s-a menținut (prin respingerea recursului

declarat de intimată) încheierea nr. 92 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei

Buftea, de respingere a cererii de acordare a personalității juridice.

Motivul de revizuire

invocat de revizuentă este cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., text care permite revizuirea în ipoteza în care există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea

reglementării revizuirii în acest caz își are izvorul în necesitatea de a se

înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, rezultatul admiterii

cererii de revizuire fiind anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea

acestui principiu.

Este necesar, așadar,

ca hotărârea sau hotărârile anterioare, în raport cu care se pretinde că ultima

hotărâre, supusă revizuirii, este potrivnică, să fie înzestrate cu puterea de

lucru judecat.

Hotărârile pronunțate

în cadrul procedurii necontencioase nu au putere de lucru judecat, principiu

statuat in terminis de art. 337 C. proc. civ. Această caracteristică specifică

procedurii necontencioase este justificată prin aceea că, nesoluționându-se un

„diferend”, nerezolvându-se o situație juridică contradictorie, nu sunt

întrunite condițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. pentru a se

putea invoca puterea lucrului judecat.

În speță, atât

decizia nr. 1613/R/2009 a Tribunalului București, cât și decizia nr. 1768R/2011

a aceleiași instanțe, față de care se susține că încheierea nr. 171 din 12

ianuarie 2012 ar fi potrivnică, au fost pronunțate în cadrul unor proceduri

necontencioase, guvernate de prevederile art. 331-339 C. proc. civ.

Împrejurarea că

aceste decizii au fost pronunțate în soluționarea căii de atac a recursului (în

primul caz, recursul declarat de un terț, în condițiile art. 336 alin. (3) C.

proc. civ., iar în al doilea caz, recursul declarat de petentă împotriva

încheierii de respingere a cererii) nu a fost de natură să modifice natura

necontencioasă a procedurii.

Așa cum prevede art. 335

C. proc. civ., caracterul contencios al cererii, dedus din însuși cuprinsul

acesteia sau din obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin

atrage respingerea cererii, nicidecum transformarea procedurii într-una de

drept comun.

Ca atare, Înalta

Curte constată că hotărârile pronunțate în litigiile anterioare, astfel cum au

fost invocate de revizuentă, nu au putere de lucru judecat, iar prin pronunțarea

lor instanțele nu au dat rezolvare unor situații litigioase, întrucât o

asemenea rezolvare ar fi fost incompatibilă cu procedura necontencioasă în

cadrul căreia aceste hotărâri au fost pronunțate.

Prin rezolvarea

cererilor necontencioase anterioare instanțele nu au pronunțat hotărâri

susceptibile de a fi guvernate de principiul imutabilității actului

jurisdicțional, întrucât, în măsura în care condițiile s-au schimbat (spre

exemplu, petentul invocă înscrisuri noi sau aduce argumente suplimentare),

titularul cererii necontencioase o poate reitera, neputându-i fi opusă excepția

autorității de lucru judecat, chiar dacă cererea are același obiect și același

temei juridic.

Verificarea

condițiilor de natură a justifica o nouă cerere necontencioasă intră în

atributul judecătorului acestei cereri, o asemenea problemă neputând face

obiectul analizei într-o eventuală cerere de revizuire întemeiată pe

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care are în vedere exclusiv

elementele puterii lucrului judecat (identitatea de părți, obiect și cauză).

Apărarea intimatei SC

W.I. SRL, potrivit căreia încheierea pronunțată în procedura necontencioasă

poate forma obiect al revizuirii în raport de prevederile art. 338 alin. (1) și

(2) și art. 336 alin. (3) C. proc. civ., nu poate conduce la o altă concluzie

decât cea argumentată mai sus.

Art. 338 alin. (1) C.

proc. civ. conferă prioritate de aplicare dispozițiilor în materie

necontencioasă, urmând ca acestea să se întregească cu dispozițiile din materia

contencioasă „în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a

cererii”.

De asemenea,

prevederile art. 336 alin. (3) C. proc. civ. permit și altor persoane

interesate posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva

încheierii pronunțate în materie necontencioasă. În această situație, ar

rezulta că persoanele în cauză pot formula și căi extraordinare de atac, astfel

cum sunt reglementate în procedura de drept comun, însă cu condiția prevăzută

de art. 338 alin. (1), adică, aplicarea normelor de drept comun să nu vină în

contradicție cu natura necontencioasă a cererii.

În speță, astfel cum

s-a reținut în cele ce preced, natura necontencioasă a cererii atrage lipsa

puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii

necontencioase, respectiv, imposibilitatea invocării motivului de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în raport cu aceste hotărâri.

În raport cu aceste

considerente, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs privind

inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocat de recurenta A.P.A., astfel

încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

impune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea

cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În subsidiar, Înalta

Curte constată că cererea de revizuire, în măsura în care ar fi fost

admisibilă, ar fi trebuit respinsă ca tardivă, deoarece potrivit art. 324 pct. 1

C. proc. civ., termenul de revizuire de o lună curge de la data „comunicării

hotărârii definitive”, respectiv, a hotărârii atacate cu revizuire, și nu de la

data rămânerii ei irevocabile, așa cum în mod greșit susține intimata SC W.I. SRL

în întâmpinare.

Încheierea nr. 171

din 12 ianuarie 2012 a Judecătoriei Buftea, a cărei revizuire s-a solicitat, nu

a fost comunicată către SC W.I. SRL, această societate comercială având

calitatea de terț față de procedura necontencioasă în care a fost pronunțată

această încheiere. Însă, SC W.I. SRL a declarat recurs împotriva acestei

încheieri, la data de 5 martie 2012, în temeiul art. 336 alin. (3) C. proc.

civ., iar potrivit principiului echipolenței, statut prin art. 284 alin. (3) C.

proc. civ., text aplicabil și în recurs, conform art. 316 C. proc. civ.,

încheierea atacată se consideră comunicată recurentului la data declarării

recursului, respectiv, 5 martie 2012. Or, cererea de revizuire a fost

înregistrată la data de 10 mai 2012, după împlinirea termenului de o lună,

prevăzut de lege.

Tot în mod subsidiar,

Înalta Curte observă cu titlu de principiu că, excepția tardivității cererii de

revizuire este o excepție de ordine publică, pe care partea interesată o poate

invoca direct în recurs, nefiind astfel întemeiată apărarea formulată de

intimată.

Cu toate acestea,

Înalta Curte va da întâietate, în ceea ce privește soluționarea prezentului

recurs, criticii privitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire, aceasta

având prioritate, întrucât presupune rezolvarea unei probleme de principiu

(posibilitatea invocării autorității de lucru judecat a unor hotărâri

pronunțate în procedura necontencioasă), care face inutilă analiza celorlalte

aspecte privitoare la calitatea revizuentei sau întrunirea în cauză a identității

de parți, obiect și cauză.

În temeiul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., revizuenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

către intimată în această fază procesuală, constând în onorariul de avocat,

conform solicitării formulate în scris de recurentă, prin concluziile scrise

depuse la dosar, cu mențiunea că, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., cheltuielile cu acest titlu vor fi reduse la suma de 3000 lei,

Înalta Curte apreciind că suma de 15960 lei menționată pe factura din 29

octombrie 2013, depusă ca dovadă, este prea mare în raport cu nivelul de

complexitate a cauzei și durata procedurii în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta A.P.A. împotriva deciziei nr. 2218 din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia, în

sensul că respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuenta SC W.I. SRL împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012,

pronunțată de Judecătoria Buftea.

Obligă pe intimata SC

W.I. SRL la plata sumei de 3.000 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată,

redusă conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 noiembrie 2013.