ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3615/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16 octombrie 2002, reclamantul B.M. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții Primăria comunei Voluntari și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a comunei Voluntari, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - anularea art. 2 din dispoziția din 9 septembrie 2002 - emiterea unui nou art. 2, prin care să se dispună restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în comuna Voluntari, județul Ilfov. Prin sentința nr. 197 din 1 aprilie 2003, Tribunalul București, secția a I-a civilă, a respins acțiunea precizată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția din 9 septembrie 2002, Comuna Voluntari a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului teren, în suprafață de 2.086,16 mp, situat în comuna Voluntari (art. 1) și acordarea de despăgubiri în cuantum de 126.823.841 lei pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție, în suprafață de 115,84 mp (art. 2). Tribunalul a mai reținut că imobilul construcție și terenul aferent a format obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate între SC A. SA și M.G. și M. și V.V. și nu s-a tăcut dovada că înstrăinarea s-ar fi realizat cu neobservarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin Decizia nr. 311/A din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de B.V., moștenitoarea reclamantului și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea, a anulat art. 2 din dispoziție și a obligat emitenta să dea o nouă dispoziție de restituire în deplină proprietate și pașnică posesie a imobilului construcție, compus din 6 camere și dependințe și terenul de sub construcție, în suprafață de 115,84 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.C. Instanța de apel a reținut că reclamanta a formulat notificare la data de 4 iulie 1992, în baza Legii nr. 112/1995, pentru imobilul ce se afla în administrarea primăriei Voluntari.

Deși situația juridică a imobilului era nelămurită, acesta a fost vândut prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996, contractul fiind anulat prin Decizia civilă nr. 2445 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Prin sentința civilă nr. 1876/1997 a Judecătoriei Buftea, reclamanta a tăcut dovada că este persoană îndreptățită să formuleze cerere de restituire în natură a imobilului. Instanța de apel a mai reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul poate fi restituit în natură. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul orașului Voluntari. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurentul a arătat că instanța de ape! nu a analizat toate aspectele deduse judecății, respectiv faptul că prin Decizia nr. 780/2011, instanța a constatat doar nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 1996, încheiat cu M.M. și G., nu și a contractului de vânzare cumpărare din 1996, încheiat cu V.V., care deși a tăcut obiectul acțiunii în anulare, a rămas în ființă. Recurentul a mai arătat că ulterior, prin sentința civilă nr. 1876/1997, Judecătoria Buftea a atribuit în proprietate lui M.M. imobilul construcție, compus din 2 camere, ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 1996, iar bucătăria, vestibulul și cerdacul au fost atribuite în folosința comună.

În acest mod, instanța de apel nu a identificat imobilul solicitat și nu a delimitat cele două imobile, astfel cum au fost identificate și în raportul de expertiză și a încălcat dispozițiile art. 7 și 18 din Legea nr. 10/2001 și a aplicat greșit dispozițiile art. 9 și 10 din același act normativ. Reclamanta a depus ia dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, motivat de faptul că criticile formulate nu permit încadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Intimata a mai susținut, iară a invoca o anume excepție, și faptul că recursul a fost declarat de primar și nu de Comuna Voluntari, prin primar. Prin întâmpinare, reclamanta a tăcut și apărări de fond. Recursul declarat este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Reclamanta - intimată a susținut că motivele de recurs nu permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., dar susținerea nu este fondată. Prin cererea de declarare a recursului, recurentul - pârât a indicat temeiul de drept al criticilor formulate, respectiv art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. încadrarea în drept nu a fost pur formală, pentru că recurentul a dezvoltat amplu susținerile sale, motiv pentru care recursul declarat nu este nul. Intimata - reclamantă a mai susținut că recursul nu a fost declarat de Comuna Voluntari, ci de primar. Nici această critică nu poate fi primită, pentru că, prin cererea precizatoare formulată ia data de 22 ianuarie 2003 în fața Tribunalului București, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecata cu pârâții Primăria comunei Voluntari și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a solicitat judecata în contradictoriu cu pârâții Comuna Voluntari, prin primar și primarul comunei Voluntari.

Ca o consecință, primarul comunei Voluntari a fost parte în proces, atât la prima instanță cât și în apel, motiv pentru care a avut legitimitate procesuală în declararea recursului. Cât privește fondul raportului juridic dedus judecății, se constată că, prin dispoziția nr. 478 din 9 septembrie 2002, primarul comunei Voluntari a dispus restituirea în natură către reclamantul inițial, B.M., a imobilului teren, situat în comuna Voluntari, în suprafață de 2086,16 m.p, și acordarea de despăgubiri în cuantum de 126.823.841 lei pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție, în suprafață de 115,84 Iei. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat restituirea în întregime a imobilului, arătând că V.V., cumpărătorul imobilului, a decedat în anul 2001. Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996, Primăria municipiului București, prin SC A. SA, a vândut familiei M.M.

și M.G. locuința situată în București, compusă din 4 camere, 2 holuri, 2 vestibuluri, 2 bucătării, 2 culoare, o cămară, o terasă acoperită, o pivniță în exclusivitate și vestibul și o cotă indiviză de 61,29% din părțile de folosință comună, cerdacul fund în cotă indiviză cu familia V., precum și suprafața de 115,84 mp, teren situat sub construcție. Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1713 din 19 decembrie 1996, Primăria municipiului București a înstrăinat numitului V.V. locuința situată în București, compusă din 2 camere, bucătărie în exclusivitate și vestibul, cerdacui fiind în cotă indiviză cu familia M., locuința reprezentând o cotă indiviză de 13,82% din imobil Odată cu locuința au fost înstrăinate și o cotă indiviză de 13,8% din părțile de folosință comună ale imobilului și suprafața de 26,12 mp teren situat sub construcție.

între cele două familii cumpărătoare a existat un litigiu, finalizat prin sentința civilă nr. 3876 din 5 mai 1997 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, prin care s-a admis acțiunea de ieșire din indiviziune, promovată de M.G. și M.M. împotriva pârâtului V.V. Prin respectiva sentință, eonstatându-se că pârâtul a primit cu titlu de sultă suma de 8.000.000 lei, imobilul a fost atribuit în întregime reclamanților, iar pârâtului i s-a constituit un drept de uzufruct viager pentru partea din imobil ce a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996. Se constată, așadar, că în anul 1997, soții M.G. și M.M.

erau proprietari atât asupra imobilului ce a tăcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996, cât și a celui ce a făcut obiectul contractului din 19 decembrie 1996. Ulterior, prin Decizia nr. 2445/A din 19 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de apelanții - reclamanți B.M. și B. "N. împotriva sentinței civile nr. 1875 din 26 iunie 2003 a Judecătoriei Buftea, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea promovată în contradictoriu cu Primăria municipiului București, SC A. SA și M.G. și M.M.

și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996. În motivarea deciziei, s-a reținut că, inițial, cererea viza și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare din 1996, dar prin încheierea de ședință din 3 aprilie 2003, Judecătoria Buftea a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului V.V., care a decedat la 24 martie 2001, situație în care nu se poate analiza valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de acesta. Decizia nr. 2445/A din 19 decembrie 2003 a Tribunalului București a intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 780 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții pârâți Municipiul București, M.M.

și M.G. Prin expertiza efectuată în dosar din dispoziția instanței de apel, s~a constatat că spațiile situate în șos. Afumați nr. 88, ce au tăcut obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare, sunt amplasate în două construcții parter. Contractul de vânzare cumpărare din 1996 a avut ca obiect construcția, compusă din 2 camere, o bucătărie în proprietate exclusivă, vestibul și cerdac în cotă indiviză, iar contractul de vânzare cumpărare din 1996 se referă la construcția, compusă din 5 camere, 2 holuri, 2 vestibuluri, culoare, 2 bucătării, 2 pivnițe, terasa, WC, vestibul și cerdac în cotă indiviză cu V.V., în suprafață utilă de 194,41 mp.

Se mai constată că, judecând apelul declarat de reclamantă, instanța de apel a schimbat în tot sentința, a admis acțiunea și a obligat emitenta dispoziției să restituie în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul compus din șase camere și dependințe, precum și teren sub construcție în suprafață de 115,84 mp, așa cum a fost identificat de expert. Soluția dată, însă, se întemeiază pe o insuficienta analiză a situației de fapt. Astfel, instanța de apel nu face nici un fel de distincție asupra faptului că numiții M.G. și M. dețineau cu titluri diferite atât corpul, cât și corpul de construcții și că doar titlul de proprietate pentru corpul a fost desființat.

Acest aspect era deosebit de relevant pentru cauză, deoarece, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pot fi restituite în natură doar imobilele care se află în deținerea persoanei notificate, Or, așa cum s-a arătat, o parte din imobil se află în proprietatea familiei M. în baza hotărârii judecătorești prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului deținut în coproprietate cu V.V. Chiar dacă din sumara motivare a hotărârii ar putea rezulta ideea că instanța de apel a avut în vedere doar partea de imobil ce a tăcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 3 9 decembrie 1996, se constată că imobilul restituit nu este identic cu cel ce a făcut obiectul acestui contract, pentru că diferă numărul camerelor și dependințelor.

Având în vedere faptul că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită și că motivarea instanței de apel nu a prezentat temeiurile care au determinat instanța să adopte soluția pronunțată, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia recurată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare se va avea în vedere faptul că întregul imobil solicitat este compus din două corpuri de clădire ce au făcut obiectul a două contracte de vânzare cumpărare, din care doar unul a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Se va avea în vedere și faptul că o parte din construcție, a fost atribuită în proprietate numiților M.G. și M., ca o consecință a ieșirii din indiviziune.

De asemenea, la rejudecare se va identifica imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001 și se vor clarifica neconcordanțele din contractele de vânzare cumpărare și constatările raportului de expertiză în ceea ce privește compunerea imobilelor construcții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul primarul Comunei Voluntari - P.F.C., împotriva Deciziei nr. 311/A din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2013.