ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1666/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2002, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Comunei Voluntari prin primar și Comisia Voluntari pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea art. 2 din dispoziția nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari și să oblige pârâții la emiterea unui nou articol al cărui conținut să cuprindă dispoziția de restituire în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în comuna Voluntari, șos. x, județ Ilfov, compus din construcție - șase camere și dependințe - și teren în suprafață de 115,84 mp. aflat sub construcție.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 22.01.2003, instanța a luat act de precizarea reclamantului în sensul că renunță la judecata în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Voluntari și Comisia Voluntari pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și că înțelege să se judece în contradictoriu cu comuna Voluntari prin primar și primarul B..

Prin sentința civilă nr. 197/01.04.2003, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost precizată.

Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari, reclamantului A. i-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 2.086,16 mp. situat în comuna Voluntari (art. 1) și i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 126.823.841 RON pentru construcție și terenul de sub construcție, în suprafață de 115,84 mp. (art. 2).

Din întâmpinarea formulată de Primăria Comunei Voluntari rezultă că imobilul construcție, respectiv terenul de sub construcție, solicitate a fi restituite în natură, au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (încheiat între S.C. C. S.A. și D. și E.) și nr. 01713/19.12.1996 (încheiat între S.C. C. S.A. și F.), contracte încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamantul nu a făcut dovada că vânzarea-cumpărarea imobilul - construcție, respectiv teren de sub construcție - s-ar fi realizat cu neobservarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nu poate prezenta relevanță cererea formulată de G. înregistrată sub nr. x/24.07.1996 la Consiliul Local al Comunei Voluntari.

În raport de considerentele arătate și având în vedere art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, ca nefondată.

Reclamanta H. (succesoarea reclamantului A.) a formulat apel împotriva acestei sentințe civile.

Prin decizia civilă nr. 311 A/17.09.2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă H., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a anulat art. 2 din dispoziția nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari și a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție în sensul restituirii în deplină proprietate și pașnică posesie a imobilului situat în comuna Voluntari, șos. x, județ Ilfov - construcție formată din șase camere și dependințe și terenul aflat sub construcție, în suprafață de 115,84 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul I..

Primarul orașului Voluntari a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, iar prin decizia civilă nr. 3615/11.09.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie. La data de 14.11.2014, E. și D. au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea intimaților - pârâți primarul orașului Voluntari și orașul Voluntari prin primar, iar prin încheierea de ședință din data de 14.11.2014, instanța de apel a admis în principiu cererea de intervenție formulată.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 694A/15.05.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă H. (moștenitoarea lui A.) împotriva sentinței civile nr. 197/01.04.2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a anulat în parte art. 2 din dispoziția nr. x/09.09.2002 și a obligat primarul orașului Voluntari, județul Ilfov să emită în favoarea reclamantei o nouă dispoziție prin care să dispună:

a) restituirea în natură a părții de construcție situată în Voluntari, șos. x, Județul Ilfov, cu excepția părții înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 din construcție,

b) restituirea în natură în cotă-parte a terenului de 115,84 mp situat sub construcție cu excepția cotei de 13,82% din dreptul de proprietate asupra acestui teren,

c) propunerea de măsuri compensatorii pentru partea de construcție nerestituită în natură, din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 și pentru cota de 13,82 % din dreptul de proprietate asupra terenului de 115,84 mp nerestituită în natură.

Curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din expertiza complexă în specialitățile topografie și construcții, care a lămurit neconcordanța dintre contractele de vânzare-cumpărare și expertiza în construcții din prima judecată a apelului, a rezultat că dispoziția contestată de apelanta-reclamantă avea de soluționat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru o singură construcție.

Expertiza complexă în specialitățile topografie și construcții a stabilit că suprafața construită este de 89 mp pentru C1 și de 128 mp pentru C2, că apartamentul cumpărat de F. se află în C1, iar în C2 se află apartamentul cumpărat de intervenienții E. și D., precum și că cele două apartamente au în coproprietate vestibulul și pridvorul construcției. Din mențiunile experților a rezultat că amprenta la sol pentru C1 este de 44 mp și că la aceasta se adaugă amprentele la sol ale părților aflate în indiviziune (coproprietate): 13 mp pridvorul (cerdacul) și 4 mp vestibulul.

La termenul de judecată din data de 05.10.2016, apelanta reclamantă a solicitat să nu mai fie măsurată casa lui J.. Această solicitare a fost încuviințată prin încheierea din data de 10.10.2016, cu respectarea principiului disponibilității cu privire la administrarea de probe. Prin urmare, potrivit solicitării apelantei-reclamante, expertiza nu a mai măsurat în teren și amprenta la sol a părții de construcție pentru care K. (intervenient accesoriu în favoarea reclamantei, care ulterior a renunțat la judecarea cereri sale de intervenție) a obținut intabularea în cartea funciară, în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu autorul apelantei reclamante.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 s-a încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între S.C. C. S.A. și D. și E. și are ca obiect locuința formată din patru camere, două holuri, două culoare, două bucătării, două vestibule, o cămară, o terasă acoperită, și pivniță, în exclusivitate, dar și un vestibul și un cerdac în cotă indiviză cu familia F.. În contract se menționează că o dată cu locuința se vinde și o cotă indiviză de 61,29% din părțile de folosință comună ale imobilului și 115,84 mp teren situat sub construcție.

Întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 a fost anulat prin decizia civilă nr. 2445/19.12.2003 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, hotărârea primei instanțe poate fi schimbată în parte, cu privire la partea de construcție care excedează apartamentului menționat în contractul nr. x/19.12.1996 (neanulat), așa încât și apartamentul care a fost înstrăinat prin contractul nr. x/19.12.1996 (anulat) să fie cuprins în dispoziția primarului, în sensul restituirii lui în natură, împreună cu cota parte din părțile de folosință comună ale construcției, rămasă neînstrăinată.

Curtea de apel a reținut că pentru partea de construcție care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.12.1996 (neanulat), încheiat între S.C. C. S.A. și F., cuprinzând două camere și o bucătărie aflate în proprietate exclusivă, un vestibul și un cerdac în cotă indiviză, ce s-au înstrăinat valabil împreună cu cota indiviză de 13,82% din părțile de folosință comună ale imobilului menționată expres în contract, nu poate fi dispusă restituirea în natură, neputând fi anulată dispoziția contestată. Aceasta deoarece, apelanta reclamantă, prin autorul său, nu a formulat cale de atac împotriva hotărârii prin care i s-a admis numai în parte cererea și s-a anulat numai contractul nr. x/19.12.1996, nu și contractul nr. x/19.12.1996 încheiat între S.C. C. S.A. și numitul F.. Prin urmare, a considerat instanța de apel, apelanta pretinde în mod nefondat în prezenta cerere de apel că s-ar fi vândut nelegal apartamentul ce constituie obiectul contractului nr. x/19.12.1996 și că acest apartament ar trebui restituit în baza art. 9 al Legii nr. 10/2001, deoarece acest text legal nu înlătură prevederile art. 7 și art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a indicat prevederile art. 7 al Legii nr. 10/2001 și a arătat că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 cu respectarea condițiilor cerute de lege.

Cu privire la terenul menționat în art. 2 al dispoziției nr. 478/09.09.2002, instanța de apel a arătat că, potrivit Legii nr. 10/2001, terenul situat sub construcția ce a fost înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 nu poate fi restituit în natură notificatorului, pentru acest teren persoana îndreptățită putând beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent.

Or, prin contractul nr. x/19.12.1996 (neanulat), o dată cu apartamentul descris în acesta, s-a vândut și cota indiviză de 13,82 % din părțile de folosință comună ale imobilului. Față de această situație și având în vedere că acest contract nu a fost anulat pe cale judecătorească, critica apelantei în sensul că terenul a fost preluat abuziv nu va putea conduce la retrocedarea în natură decât a cotei nevândute din terenul situat sub construcție, pentru restul cotei cuvenindu-i-se măsuri compensatorii.

Faptul că terenul indiviz de 115,84 mp este situat sub o construcție unică (ce cuprinde două apartamente, care au între ele, în indiviziune, un vestibul și un cerdac, construcție ce a fost înstrăinată pe părți în baza Legii nr. 112/1995 împreună cu cote-părți din dreptul de proprietate din terenul situat sub ea) a rezultat din expertiza complexă în specialitățile topografie și construcții.

O suprafață de 115,84 mp teren situat sub construcție fusese menționată ca vândută și în contractul nr. x/19.12.1996 (anulat), contract care la rândul lui menționa, suplimentar, și că o dată cu locuința se vinde și cota indiviză de 61,29 % din părțile de folosință comună ale imobilului.

Din acest teren indiviz de sub construcție, reclamantei nu i se mai poate restitui în natură cota-parte de 13,82% menționată în contractul de vânzare-cumpărare neanulat, ci numai restul de cotă.

Reclamanta H. a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință din 05.10.2016 și din 10.10.2016, precum și împotriva deciziei civile nr. 694 A/15.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei civile nr. 694 A/15.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs și primarul orașului Voluntari și orașul Voluntari prin primar.

I. Reclamanta H. a formulat următoarele critici:

a) Instanța a depășit limitele judecății cu care a fost învestită, prin nesocotirea principiului disponibilității în procesul civil (art. 129 alin. (6) C. proc. civ.)

Recurenta arată că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat anularea art. 2 al dispoziției nr. 478/09.09.2002 și obligarea intimaților pârâți să restituie în natură, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în comuna Voluntari, șos. x, compus din construcție și teren în suprafață de 115,84 mp aflat sub construcție (corpul de construcție C2). Acest imobil nu a fost restituit în natură prin dispoziția atacată pentru că fusese vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 către foștii chiriași, soții E. și D..

Cererea reclamantei nu a privit niciodată alte imobile, restul suprafeței de teren, situația corpului C1, sau alte articole ale dispoziției nr. 478/09.09.2002.

Cu toate acestea, o parte semnificativă a considerentelor hotărârii recurate dezvoltă raționamentul instanței potrivit căruia partea de construcție și teren aflat sub construcție, și care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (contract neanulat, în care apare drept cumpărător F.), nu ar putea fi restituite în natură reclamatei.

Or, conform art. 129 (6) C. proc. civ., judecătorii sunt chemați să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Recurenta indică conținutul înscrisurilor din proces care stabilesc limitele judecății cu care a fost învestită de instanța de apel și arată că în afara cadrului procesual determinat prin aceste înscrisuri, instanța de apel a analizat și a tranșat - total nelegal și eronat - situația juridică a imobilului C1, obligând primăria să emită o nouă dispoziție în care să menționeze restituirea în natură "cu excepția părții înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996" (adică parte din corpul C1) și "să acorde măsuri compensatorii pentru această construcție" (o parte din corpul C1).

b) Încălcarea drepturilor terților, deși aceștia nu sunt parte în proces

Recurenta susține că instanța de apel a tranșat fondul unei alte probleme decât cea cu privire la care era sesizată. Toată motivarea instanței vizează dreptul de proprietate asupra construcției C1. Or, concluziile experților sunt foarte clare: dreptul de proprietate asupra acestui corp de clădire este intabulat în favoarea unui terț față de proces, K.. Soluționarea în prezentul litigiu, fără ca instanța să fie sesizată, cu depășirea cadrului procesual fixat, a unor probleme vizând dreptul de proprietate asupra imobilului C1, fără ca terțul proprietar intabulat să poată participa pentru a se putea apăra, reprezintă un viciu fundamental al hotărârii atacate.

c) Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 la situația de fapt lămurită de experți și agreată de toate părțile din dosar.

Recurenta arată că prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor ce intră sub incidența legii. Acest principiu este întărit prin dispozițiile art. 11 care prevăd că se restituie în natură persoanelor îndreptățite imobilele expropriate și care nu au fost înstrăinate.

Mai mult, în sensul art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilul construcție și teren sub construcție se află în posesia recurentei deoarece, după pronunțarea hotărârii de anulare a contractului nr. x/19.12.1996, prin procesul-verbal încheiat la data de 02.04.2015, soții Midvighi au predat imobilul recurentei.

Recurenta arată că întregul material probator, susținerile părților și situația de fapt actuală a imobilului care se află în posesia sa dovedesc că nu există vreun impediment pentru obligarea intimaților-pârâți să modifice art. 2 al dispoziției nr. 478/09.09.2002 în sensul restituirii în natură a construcției și a terenului de sub construcție, în suprafață de 115,84 mp.

Recurenta susține nelegalitatea încheierilor de ședință de la termenele de judecată din data de 05.10.2016 și din data de 10.10.2016, dar și a deciziei recurate, în ceea ce privește dispoziția instanței de efectuare de către experți a măsurătorilor asupra unui imobil care nu aparține părților din proces.

La momentul stabilirii de către instanța de apel a obiectivelor expertizei, dar și ulterior, recurenta a învederat nelegalitatea acelor obiective care vizează efectuarea unor măsurători asupra unui imobil care nu aparține nici uneia dintre părțile litigante. Instanța nu numai că a respins aceste susțineri, dar prin încheierea de ședință din 05.10.201610, a dispus efectuarea unei astfel de expertize sub sancțiunea aplicării amenzii civile împotriva oricărei persoane care ar împiedica expertul să facă măsurătorile necesare, "indiferent dacă este parte sau nu".

După ce prin încheierile de ședință din 05.10.2016 și din 10.10.2016, instanța a dispus obiective ale expertizei asupra imobilului (teren și construcție) aparținând unei terțe persoane, prin decizia recurată, a arătat că:

"La termenul de judecată din 5.10.2016, apelanta-reclamantă prin avocat (...) a solicitat să nu mai fie măsurată casa lui K. și a susținut că intervenienții Midvighi readuc cu rea-credință în discuție problemele existente în C1 (...). Această solicitare a apelantei-reclamante a fost încuviințată prin încheierea din 10.10.2016, cu respectarea principiului disponibilității părții în procesul civil cu privire la administrare de probe în propriul apel, astfel că, potrivit solicitării apelantei-reclamante expertiza complexă nu a mai măsurat în teren și amprenta la sol pentru care a fost obținută o intabulare la cartea funciară - de intervenientul accesoriu în interesul reclamantei K.".

Recurenta susține că, pe lângă caracterul contradictoriu al motivelor expuse de instanță, nelegalitatea ultimului argument este dovedită de toate măsurătorile experților și de concluziile acestora, care arată că imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat pe numele lui F. face parte din construcția C1, intabulată sub nr. cadastral x, aparținând lui K..

II. Primarul orașului Voluntari și orașul Voluntari prin primar au formulat următoarele critici pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.:

Curtea de apel a reținut care sunt limitele deciziei de casare, însă probatoriului administrat nu a fost valorificat, practic hotărârea fiind fundamentată pe interpretarea mențiunilor din cele două contracte de vânzare-cumpărare supuse analizei.

Recurenții arată că instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topometrie, care a identificat erori în cele două contracte, în partea lor scriptică, expertul menționând că cele două cote indivize ale părților de folosință comună au 13,82% (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996) și 61,29% (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996), cote care însumate dau 75,11% și nu 100%, așa cum era normal.

Or, în fundamentarea soluției recurate, instanța de control judiciar folosește cota de 13,82%, în condițiile în care, în mod evident, aceasta este o cotă greșită atât din punct de vedere pur matematic, cât și în raport de măsurătorile din teren efectuate de expert, care a constatat că, în realitate, C1 măsoară 85 mp, la care se adaugă cerdacul în suprafața de 25 mp (adică 110 mp), iar corpul de construcție C2 măsoară în realitate 166 mp, și nu 115,84 mp, cât este menționat în contract. Suprafața totală construită rezultată din măsurători este de 276 mp, cu 134 mp mai mult decât cea menționată în contractele analizate (și care este de 141,96 mp).

Deși reține că, urmare a lucrărilor de specialitate efectuate în cauză, în teren s-au identificat două corpuri de construcție, instanța concluzionează că experții au stabilit că terenul în suprafață de 115,84 mp s-ar afla sub o construcție unică deși, în realitate, suprafața de teren aflată sub construcție este mult mai mare.

Dispoziția nr. 478/09.09.2002 a fost interpretată greșit de instanța de apel. Articolul 2 al dispoziției se referă la "acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție (115,84mp)".

Curtea de apel concluzionează că sub construcție se află un teren în suprafață de 115,84 mp, deși sub construcții se află o suprafață mult mai mare de teren, care influențează cota din părțile de folosința comună, iar emiterea în aceste condiții a unei noi dispoziții de către recurenți, care să modifice art. 2 al dispoziției așa cum a stabilit instanța de control judiciar, nu răspunde obiectivului stabilit de Înalta Curte prin decizia de casare.

Chiar dacă hotărârea instanței de recurs a trasat sarcina de a se lămuri neconcordanțele dintre suprafețele menționate în acte și cele rezultate din măsurători, instanța de apel s-a limitat doar la a interpreta suprafețele din acte, încălcându-se astfel dispozițiile deciziei de casare.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta H. a invocat excepția nulității, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes în ceea ce privește recursul declarat de pârâți.

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepțiile formulate, față de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ. și la art. 137 C. proc. civ.

Excepția inadmisibilității recursului exercitat de recurenții-pârâți, întemeiată pe argumentele formulării direct în calea de atac a recursului a unor pretenții noi și al declarării recursului împotriva unei hotărâri favorabile recurenților-pârâți, este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că susținerile formulate de recurenții-pârâți în calea de atac a recursului, evidențiate de recurenta-reclamantă în întâmpinare ca fiind pretenții noi, sunt în realitate critici sau mijloace de apărare.

Pentru ca o cerere să fie nouă în sensul art. 294 C. proc. civ. și să fie considerată inadmisibilă în temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ., ea trebuie să difere prin obiect sau cauză de cererea inițială. Or, niciuna dintre solicitările cuprinse în motivele de recurs ale recurenților-pârâți nu pot fi calificate drept cereri noi, care să difere prin obiect sau cauză de pretențiile formulate până la acest moment procesual, astfel încât excepția inadmisibilității recursului, astfel cum a fost susținută de recurenta-reclamantă, nu poate fi primită.

În ceea ce privește argumentul în sensul că decizia instanței de apel ar fi favorabilă pârâților, ceea ce ar atrage, în opinia recurentei-reclamante, sancțiunea inadmisibilității recursului declarat de aceștia, Înalta Curte reține următoarele:

În ipoteza în care calea de atac ar fi declarată împotriva unei hotărâri favorabile, ea ar fi lipsită de interes. Însă, decizia instanței de apel nu este una favorabilă pârâților câtă vreme prin această hotărâre s-a stabilit în sarcina lor obligația de a emite în favoarea reclamantei o nouă dispoziție, în sensul menționat în dispozitivul deciziei instanței de apel.

Prin urmare, calificând cel de-al doilea argument formulat de recurenta-reclamantă în susținerea excepției inadmisibilității recursului declarat de pârâți ca vizând excepția lipsei de interes a pârâților în exercitarea căii de atac, Înalta Curte va respinge această excepție invocată de recurenta-reclamantă.

Prin întâmpinarea formulată, excepția lipsei de interes a recurenților-pârâți în declararea recursului este motivată prin argumente ce țin de fondul recursului. Or, analizând această excepție din perspectiva strictă a interesului ca o condiție în exercitarea căii de atac, Înalta Curte constată, pentru argumentele anterior expuse ce țin de dezlegarea dată de instanța de apel prezentului litigiu, că pârâții justifică un interes în promovarea recursului deoarece în sarcina cărora au fost stabilite anumite obligații prin hotărârea recurată.

În consecință, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes a recurenților-pârâți în declararea recursului împotriva deciziei instanței de apel.

Excepția nulității recursului declarat de recurenții-pârâți va fi respinsă deoarece, făcând aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că o parte din criticile formulate prin recursul declarat de recurenții-pârâți pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Sunt necontestate în cauză următoarele aspecte ale situației de fapt:

Prin dispoziția nr. x/09.09.2002, primarul comunei Voluntari a dispus restituirea în natură către L. (reclamantul inițial), a imobilului teren, situat în comuna Voluntari, în suprafață de 2086,16 mp (art. 1 al dispoziției), și acordarea de despăgubiri în cuantum de 126.823.841 RON pentru imobilul construcție și terenul de sub construcție, în suprafață de 115,84 mp. (articolul 2 al dispoziției).

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996, Primăria municipiului București, prin S.C. C. S.A., a vândut familiei E. și D. construcția C2, situată în București, șos. x, compusă din 4 camere, 2 holuri, 2 vestibuluri, 2 bucătării, 2 culoare, o cămară, o terasă acoperită, o pivniță în exclusivitate și vestibul și o cotă indiviză de 61,29% din părțile de folosință comună, cerdacul fund în cotă indiviză cu familia F., precum și suprafața de 115,84 mp, teren situat sub construcție.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996, Primăria municipiului București a înstrăinat numitului F. construcția C1, situată în București, șos. x, compusă din 2 camere, bucătărie în exclusivitate și vestibul, cerdacul fiind în cotă indiviză cu familia Midvighi, locuința reprezentând o cotă indiviză de 13,82% din imobil.

Odată cu locuința au fost înstrăinate și o cotă indiviză de 13,8% din părțile de folosință comună ale imobilului și suprafața de 26,12 mp teren situat sub construcție.

Prin sentința civilă nr. 3876/05.05.1997 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, s-a admis acțiunea de ieșire din indiviziune, promovată de D. și E. împotriva pârâtului F., s-a atribuit reclamanților în întregime imobilul și s-a constituit în favoarea pârâtului un drept de uzufruct viager pentru partea din imobil ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996.

Ulterior, prin decizia nr. 2445A/19.12.2003 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 780/20.06.2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie), Tribunalul București, secția a IV a civilă a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. x/19.12.1996.

Aceste aspecte au fost reținute în considerentele deciziei instanței de recurs în finalizarea primului ciclu procesual. Prin aceeași hotărâre - decizia nr. 3615/11.09.2013 - Înalta Curte a stabilit ca instanța de rejudecare să aibă în vedere faptul că "întregul imobil solicitat este compus din două corpuri de clădire ce au făcut obiectul a două contracte de vânzare cumpărare, din care doar unul a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă", "că o parte din construcție, a fost atribuită în proprietate numiților D. și E., ca o consecință a ieșirii din indiviziune" și a dispus ca, în rejudecare, instanța de apel "să identifice imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001" și "să clarifice neconcordanțele din contractele de vânzare cumpărare și constatările raportului de expertiză în ceea ce privește compunerea imobilelor construcții".

I. Recursul declarat de reclamanta H..

În argumentarea acestei critici, recurenta arată că a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea art. 2 al dispoziției nr. 478/09.09.2002 și obligarea intimaților pârâți să restituie în natură, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în comuna Voluntari, șos. x, compus din construcție și teren în suprafață de 115,84 mp aflat sub construcție (corpul de construcție C2). Or, deși cererea reclamantei nu a privit niciodată alte imobile - restul suprafeței de teren, situația corpului C1, sau alte articole ale dispoziției nr. 478/09.09.2002, instanța de apel a analizat și a tranșat situația juridică a imobilului C1, obligând primăria să emită o nouă dispoziție în care să menționeze restituirea în natură "cu excepția părții înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996" (adică parte din corpul C1) și "să acorde măsuri compensatorii pentru această construcție" (o parte din corpul C1).

Critica nu este fondată.

Curtea de apel nu a depășit limitele judecății cu care reclamanta a învestit instanțele în prezenta cauză.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit pretenția reclamantei de anulare a art. 2 din dispoziția nr. x/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari, prin care autorului reclamantei i se acordaseră despăgubiri pentru construcția C2 și terenul de sub construcție, în suprafață de 115,84 mp., și de obligare a pârâților la emiterea unui nou articol al aceleiași dispoziții prin care reclamantei să îi fie restituit în natură imobilul format din construcția C2 și terenul de sub construcție. Cauza cererii formulate a reprezentat-o reintrarea imobilului în patrimoniul pârâților ca urmare a constatării pe cale judecătorească a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și care avea ca obiect acest bun.

Prin decizia recurată, instanța de apel a păstrat limitele învestirii sub aspectul obiectul cererii deduse judecății: a anulat în parte art. 2 al dispoziției nr. 478/09.09.2002 emisă de primarul comunei Voluntari și a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să restituie în natură partea din construcție și cota-parte din terenul situat sub construcție care nu au fost înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (contract a cărui nulitate nu a fost constatată pe cale judecătorească), iar pentru partea de construcție și cota-parte de teren nerestituire în natură, să propună măsuri compensatorii.

Împrejurarea că instanța de apel a exclus de la măsura restituirii în natură partea de construcție și cota parte de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 și a obligat pârâții la acordarea de măsuri reparatorii pentru acestea nu semnifică depășirea limitelor învestirii sale, ci reprezintă soluționarea pretențiilor reclamantei în acord cu reglementările legale aplicabile fondului litigiului. Câtă vreme cauzei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează ipotezele în care măsurile reparatorii pot fi dispuse în natură sau în echivalent și cât timp au existat două corpuri de clădire și teren aflat în coproprietate, care au făcut obiectul a două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, dintre care numai unul a fost anulat pe cale judecătorească cu consecințe directe asupra naturii măsurilor reparatorii ce se pot dispune, instanța de apel nu putea soluționa pretențiile reclamantei legate de obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (corpul C2), fără să facă referire la obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.1996 (corpul C1).

În plus, chiar prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, s-a stabilit că, în rejudecare, instanța de apel are obligația "să identifice imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001" și "să clarifice neconcordanțele din contractele de vânzare cumpărare și constatările raportului de expertiză în ceea ce privește compunerea imobilelor construcții". În aceste condiții, respectarea deciziei instanței de casare impunea verificarea situației juridice și de fapt a ambelor imobile, obiecte ale celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

b) Pretinsa încălcare a drepturilor unor terți față de cauză reprezintă o vătămare procesuală care nu poate fi invocată de reclamantă. Încălcarea drepturilor unor terțe persoane atrage o nulitate relativă, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi invocată decât de partea care are interesul să o invoce și care nu poate fi decât partea vătămată prin respectiva neregularitate.

c) Instanța de apel nu a aplicat greșit dispozițiile art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, așa cum pretinde recurenta în cadrul criticii de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dimpotrivă, curtea de apel a dat eficiență acestor dispoziții legale atunci când a decis că de la principiul restituirii în natură reglementat prin alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 10/2001 sunt exceptate, conform alin. (1^1) al aceluiași articol (introdus prin pct. 4 al art. I din Legea nr. 1/2009), imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condițiilor cerute de lege.

Or, cât timp, dintre cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, nr. 1807/19.12.1996 (cu privire la construcția C2) și nr. 1713/19.12.1996 (cu privire la construcția C1), numai primul a fost anulat, în aplicarea corectă a prevederilor legale menționate anterior numai cu privire la construcția și cota parte de teren ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat se putea dispune restituirea în natură, prin modificarea art. 2 al dispoziției nr. 478/09.09. 2002 emisă de primarul comunei Voluntari, așa cum în mod legal a procedat instanța de apel.

Cazul de modificare a hotărârii reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Încuviințarea unor obiective ale raportului de expertiză, revenirea motivată a instanței asupra unora dintre acestea sau înlăturarea lor din ansamblul probelor administrate nu pot fi calificate ca fiind motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care să atragă admiterea recursului și modificarea hotărârii.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au în vedere considerentele deciziei recurate, motivele reținute de instanță în argumentarea soluției pe care o pronunță, iar nu justificarea încuviințării probatoriului. În egală măsură, susținerile recurentei subsumate acestui motiv de recurs, legate de încălcarea drepturilor procesuale ale unor terți sau de concluziile raportului de expertiză efectuat nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că nici această critică nu este fondată.

Dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au ca justificare culpa procesuală câtă vreme stabilesc că "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Or, în cauză, prin hotărârea recurată, instanța de apel a stabilit anumite obligații numai în sarcina intimaților pârâți, astfel încât numai aceștia sunt în culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ. și trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea care a câștigat procesul. În consecință, dispoziția instanței de apel de obligarea numai a intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată respectă prevederile art. 274 C. proc. civ.

II. Recursul declarat de primarul orașului Voluntari și orașul Voluntari prin primar.

Simpla indicare a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și redarea conținutului acestora nu poate semnifica învestirea legală a instanței de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii.

Pe de altă parte, susținerile vizând erorile din cele două contracte de vânzare-cumpărare, nevalorificarea probatoriului administrat și neconcordanțele între concluziile raportului de expertiză și anumite concluzii ale instanței de apel nu pot fi încadrate în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru care este deschisă calea de atac a recursului, astfel încât Înalta Curte nu va exercita controlul de legalitate în temeiul acestor critici.

Înalta Curte constată că recurenții și-au fundamentat în mod greșit aceste critici pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece, ceea ce susțin nu este o interpretare greșită de către instanța de apel a actului juridic care să fi condus la "schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

În realitate, recurenții pretind o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., critică pe care, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte o va încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele argumente:

Prin decizia nr. 3615/11.09.2013, pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a dispus următoarele:

"La rejudecare se va avea în vedere faptul că întregul imobil solicitat este compus din două corpuri de clădire ce au făcut obiectul a două contracte de vânzare cumpărare, din care doar unul a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Se va avea în vedere și faptul că o parte din construcție, a fost atribuită în proprietate numiților D. și E., ca o consecință a ieșirii din indiviziune. De asemenea, la rejudecare se va identifica imobilul care poate fi restituit în natură, în sensul Legii nr. 10/2001 și se vor clarifica neconcordanțele din contractele de vânzare cumpărare și constatările raportului de expertiză în ceea ce privește compunerea imobilelor construcții".

Or, în rejudecare, instanța de apel a respectat aceste îndrumări, identificând imobilul care poate fi restituit în natură, a analizat concluziile raportului de expertiză și conținutul celor două contracte de vânzare-cumpărare din perspectiva compunerii imobilelor ce au făcut obiectul celor două vânzări.

Împrejurarea că, urmare a probelor pe care le-a administrat și le-a interpretat, curtea de apel a stabilit în sarcina recurenților obligația de a emite o nouă dispoziție cu conținutul menționat în dispozitivul hotărârii recurate, nu poate conduce la concluzia că instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Decizia pronunțată în primul ciclu procesual nu a cuprins dezlegări asupra unor probleme de drept, ci a stabilit necesitatea lămuririi unor aspecte de fapt, iar instanța de apel s-a conformat îndrumărilor date, administrând probele necesare pentru lămurirea aspectelor indicate de instanța de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității, lipsei de interes și inadmisibilității recursului declarat de pârâții Primarul orașului Voluntari și Orașul Voluntari prin Primar, invocate de recurenta reclamantă H..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H. împotriva încheierilor de ședință din 5 octombrie 2016, 10 octombrie 2016 și a deciziei civile nr. 694 A din 15 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul orașului Voluntari și Orașul Voluntari prin Primar împotriva deciziei civile nr. 694 A din 15 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.